Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 270 din 19 decembrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 259 alin. 1 din Codul penal
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicatã de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 1.145/1998 al Judecãtoriei Orastie, judeţul Hunedoara. La apelul nominal se constata lipsa autorului exceptiei, precum şi a celorlalte pãrţi: Ioan Mota, Ilie Aurel Alionescu, Aurel Uritescu şi Mitica Sumanaru. Procedura de citare este legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile art. 259 alin. 1 din Codul penal (prin care este incriminata denunţarea calomnioasã ca infracţiune care impiedica înfãptuirea justiţiei) nu incalca prevederile constituţionale cuprinse în art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie, şi nici pe cele cuprinse în art. 30 alin. (1), referitoare la libertatea de exprimare. Se mai arata ca, potrivit art. 30 alin. (6) din Constituţie, "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine". Totodatã se subliniaza ca denunţarea calomnioasã constituie infracţiune numai dacã este sãvârşitã cu rea-credinţa, astfel încât exercitarea cu buna-credinţa a drepturilor şi libertãţilor constituţionale nu este incalcata prin textul de lege criticat.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele: Prin Încheierea nr. 2.738 din 22 iunie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 1.145/1998, Judecãtoria Orastie, judeţul Hunedoara, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicatã de Pompiliu Bota. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile art. 259 alin. 1 din Codul penal incalca prevederile art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie, şi ale art. 30 alin. (1) din Constituţie, referitoare la libertatea de exprimare. Se mai arata ca, de teama încãlcãrii prevederilor art. 259 din Codul penal, cetãţeanul va renunţa atât la dreptul de a-şi exprima liber opinia, consfintit în art. 30 alin. (1) din Constituţie, despre acea infracţiune, cat şi la dreptul de a se adresa justiţiei, prevãzut la art. 21 din Constituţie. Judecãtoria Orastie, judeţul Hunedoara, exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 din Codul penal, considera ca aceasta este neîntemeiatã, deoarece obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale privind înfãptuirea justiţiei şi apãrarea demnitãţii şi libertãţii persoanei impotriva unei învinuiri nedrepte. Incriminarea şi sancţionarea penalã a denunţãrii calomnioase rãspund atât necesitãţii apãrãrii persoanei impotriva unei învinuiri nedrepte, cat şi celei a apãrãrii justiţiei. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate a art. 259 alin. 1 din Codul penal este neîntemeiatã. Infracţiunea de denunţare calomnioasã, reglementatã la art. 259 din Codul penal, face parte dintre infracţiunile care impiedica înfãptuirea justiţiei. Interesul infaptuirii justiţiei reclama o anumitã conduita din partea persoanei care a luat cunostinta de sãvârşirea unei infracţiuni, conduita care constituie o obligaţie morala, iar uneori o obligaţie legalã de denunţare. Potrivit Constituţiei toţi cetãţenii au dreptul de a se adresa autoritãţilor publice şi, în plus, art. 30 consfinţeşte libertatea de exprimare a gandurilor sau opiniilor. Interesul infaptuirii justiţiei reclama însã o atitudine corecta din partea persoanelor care se adreseazã organelor judiciare în legatura cu sãvârşirea unei infracţiuni. Aducerea la cunostinta a unor fapte inexistente, învinuirea mincinoasã a unei persoane cu privire la sãvârşirea unei infracţiuni, producerea unor probe contrare adevãrului aduc prejudicii organelor judiciare şi infaptuirii justiţiei, punând aceste organe în situaţia de a-şi irosi timpul în mod inutil sau de a acţiona impotriva unor persoane nevinovate. Denunţarea calomnioasã presupune caracterul mincinos al invinuirii. Asa fiind, drepturile constituţionale ale unei persoane la libertatea de exprimare şi la accesul liber la justiţie nu sunt incalcate atâta vreme cat ele sunt exercitate cu buna-credinţa, art. 259 din Codul penal fiind menit sa sanctioneze persoanele care cu reacredinta incearca sa afecteze activitatea de infaptuire a justiţiei. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere comunicat de Guvern, raportul întocmit de judecatorulraportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 259 alin. 1 din Codul penal, care au urmãtorul cuprins: "Învinuirea mincinoasã facuta prin denunţ sau plângere, cu privire la sãvârşirea unei infracţiuni de cãtre o anumitã persoana, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani." Autorul exceptiei susţine ca aceste dispoziţii sunt contrare art. 21 din Constituţie, privitor la accesul liber la justiţie, care are urmãtoarea redactare: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept." De asemenea, autorul exceptiei considera ca dispoziţiile art. 259 alin. 1 din Codul penal contravin şi art. 30 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia "Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile". Examinând excepţia de neconstituţionalitate a art. 259 alin. 1 din Codul penal, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã, deoarece o dispoziţie legalã care incrimineaza şi sancţioneazã învinuirea mincinoasã a unei persoane cu privire la sãvârşirea unei infracţiuni nu poate fi consideratã contrarã prevederilor art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie. Învinuirea mincinoasã presupune un denuntator care ştie de la început ca învinuirea se referã la o fapta care nu exista sau care nu este sãvârşitã de persoana invinuita. Prin urmare, cunoscând acest adevãr, denuntatorul calomnios numai cu rea-credinţa poate invoca în susţinerea exceptiei textele constituţionale privitoare la dreptul la acces liber la justiţie sau la libertatea de opinie. Existenta infracţiunii de denunţare calomnioasã presupune cunoaşterea de cãtre denuntator a caracterului mincinos al denunţãrii, prin care se aduce atingere infaptuirii justiţiei şi demnitãţii persoanei invinuite pe nedrept. Dacã fãptuitorul a fost într-o eroare evidenta asupra situaţiei de fapt, denunţul sau, chiar dacã ar cuprinde afirmaţii vexatorii la adresa unei persoane, nu poate constitui temei pentru tragerea la rãspundere penalã în baza art. 259 din Codul penal. Accesul liber la justiţie, consacrat prin art. 21 din Constituţie, ca drept fundamental, trebuie exercitat "cu buna-credinţa", potrivit art. 54 din Legea fundamentalã, "fãrã sa încalce drepturile şi libertãţile celorlalţi". Or, aceasta buna-credinţa este exclusa în cazul persoanei care invinuieste în mod mincinos o alta persoana de sãvârşirea unei infracţiuni, situaţie care face imposibila încãlcarea, prin art. 259 alin. 1 din Codul penal, a prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21. Referitor la pretinsa încãlcare a prevederilor art. 30 alin. (1) din Constituţie, Curtea constata ca invocand neconstituţionalitatea pe acest temei a art. 259 alin. 1 din Codul penal, autorul exceptiei ignora prevederile alin. (6) din acelaşi articol, potrivit cãrora "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine". Or, denuntatorul calomnios incalca tocmai aceasta prevedere constituţionalã. Curtea constata, prin urmare, ca dispoziţiile art. 259 alin. 1 din Codul penal nu numai ca nu contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie, şi nici ale art. 30 alin. (1), referitoare la libertatea de exprimare, ci sunt în deplina concordanta cu aceste texte ale Legii fundamentale, fiind expresia în plan penal a sanctionarii faptelor prin care se aduce atingere drepturilor şi libertãţilor fundamentale consfinţite în prevederile amintite. Totodatã, dispoziţiile legale criticate sunt conforme şi prevederilor constituţionale cuprinse în art. 54, referitoare la exercitarea cu buna-credinţa a drepturilor şi libertãţilor, precum şi celor cuprinse în art. 30 alin. (6) privind limitele libertãţii de exprimare, libertate care nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. Pentru considerentele expuse, excepţia de neconstituţionalitate urmeazã sa fie respinsã.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicatã de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 1.145/1998 al Judecãtoriei Orastie, judeţul Hunedoara. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 19 decembrie 2000.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent, Marioara Prodan
──────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
