Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 264 din 24 iunie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 542 din 29 iulie 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Ioana Marilena Chiva - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Marin Frunza în Dosarul nr. 4.393/2002 al Judecãtoriei Galaţi.
La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 99C/2003, care are ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicatã de Victor Truta în Dosarul nr. 4.403/2002 al Judecãtoriei Galaţi.
La apelul nominal, în Dosarul nr. 99C/2003 se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie chestiunea conexarii dosarelor sus-menţionate, având în vedere conţinutul identic al excepţiilor ridicate. Reprezentantul Ministerului Public arata ca este de acord cu conexarea, fata de dispoziţiile art. 164 din Codul de procedura civilã.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, şi ale art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura civilã, dispune conexarea Dosarului nr. 99C/2003 la Dosarul nr. 98C/2003 care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiatã, apreciind ca dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale, invocand în acest sens jurisprudenta constanta a Curţii Constituţionale, şi anume, deciziile nr. 208/2003 şi nr. 216/2003.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constata urmãtoarele:
Prin Încheierile din 12 februarie 2003, pronunţate în dosarele nr. 4.393/2002 şi nr. 4.403/2002, Judecãtoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Marin Frunza, respectiv de Victor Truta, în cadrul unor cauze civile, în care li s-a respins, prin încheiere, cererea de acordare a asistenţei judiciare gratuite.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin ca dispoziţiile legale criticate impiedica accesul liber la justiţie, incalcand astfel art. 21 din Constituţie, întrucât nu se da posibilitatea atacarii încheierii prin care s-a soluţionat cererea de asistenta judiciarã. Totodatã susţin ca se incalca şi prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (1) referitoare la statul de drept, ale art. 4 şi 16 cu privire la egalitatea cetãţenilor în fata legii, ale art. 15 privitoare la principiul universalitatii, ale art. 20, dar fãrã a preciza ce norme internaţionale considera ca sunt incalcate prin dispoziţiile criticate, ale art. 24 care consacra dreptul la apãrare, precum şi pe cele ale art. 51 privind respectarea Constituţiei şi a legilor.
Judecãtoria Galaţi apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, iar dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor din Constituţie invocate de autorii exceptiei. Încheierea prin care s-a soluţionat cererea de acordare a asistenţei judiciare fiind o încheiere interlocutorie, instanta poate reveni asupra ei dacã s-au schimbat împrejurãrile avute în vedere la soluţionarea acesteia.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât dispoziţiile criticate trebuie privite în contextul întregii reglementãri a asistenţei judiciare, conceputã ca o modalitate de garantare a accesului liber la justiţie şi a exercitãrii drepturilor procesuale ale pãrţilor, ceea ce nu poate reprezenta o ingradire a acestora.
Astfel, potrivit art. 75 alin. 2 din Codul de procedura civilã, asistenta judiciarã gratuita poate fi acordatã oricând, în tot cursul procesului. Totodatã, conform art. 78 alin. 2 din Codul de procedura civilã, partea potrivnica poate oricând sa înfãţişeze dovezi cu privire la starea adevarata a celui cãruia i s-a încuviinţat cererea, iar asistenta nu se suspenda în cursul noilor cercetãri.
Pe de alta parte, apreciazã ca dispoziţiile criticate sunt în deplina conformitate cu prevederile constituţionale ale art. 125 şi 128, potrivit cãrora competenta, procedura de judecata şi cãile de atac sunt reglementate prin lege.
Ca atare, dispoziţiile criticate asigura accesul liber la justiţie, care, asa cum a statuat Curtea Constituţionalã în mod constant, nu presupune în toate cazurile accesul la toate instanţele judecãtoreşti şi la toate cãile de atac prevãzute de lege, invocand în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 129/1995 şi nr. 38/1998.
Cu privire la susţinerile autorului, conform cãrora dispoziţiile criticate incalca principiul egalitãţii cetãţenilor în fata legii, considera ca şi acestea sunt neintemeiate, deoarece textul criticat nu conţine discriminãri de natura a contraveni prevederilor constituţionale ale art. 4 şi ale art. 16 alin. (1), iar, asa cum a statuat Curtea Constituţionalã în mod constant (de exemplu, prin Decizia Plenului nr. 1/1994, Decizia nr. 135/1996 şi Decizia nr. 20/2000), principiul egalitãţii nu presupune uniformitate, iar tratamentul juridic diferit se impune în cazul unor situaţii diferite.
Avocatul Poporului apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât încheierea cu privire la acordarea cererii de asistenta judiciarã este o încheiere interlocutorie, instanta putând reveni asupra celor stabilite. Totodatã, potrivit art. 75 alin. 2 din Codul de procedura civilã, asistenta judiciarã poate fi încuviinţatã oricând în cursul judecaţii, dacã partea care o solicita dovedeşte ca nu poate face fata cheltuielilor unor judecati, ca urmare a stãrii sale materiale.
De asemenea, potrivit regulilor generale, încheierile premergãtoare pot fi atacate cu apel şi recurs o data cu fondul, dar legiuitorul a instituit şi anumite excepţii de la aceste reguli, cum este şi în cazul de fata. Potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, procedura de judecata intra în competenta legiuitorului, asa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţionalã, de exemplu, prin Decizia nr. 45/1999 şi prin Decizia Plenului nr. 1/1994.
Având în vedere acestea, apreciazã ca dispoziţiile criticate sunt în deplina conformitate cu prevederile Constituţiei, asa cum a statuat şi Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 244/2002, referitoare la dispoziţiile art. 34 alin. 1 din Codul de procedura civilã.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedura civilã, care au urmãtorul conţinut: "Încheierea cu privire la cererea de asistenta sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu este supusã nici unei cai de atac."
În susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia apreciazã ca prin dispoziţiile legale criticate sunt incalcate urmãtoarele prevederi constituţionale:
- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme şi sunt garantate.";
- Art. 4: "(1) Statul are ca fundament unitatea poporului roman.
(2) România este patria comuna şi indivizibilã a tuturor cetãţenilor sãi, fãrã deosebire de rasa, de naţionalitate, de origine etnicã, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politica, de avere sau de origine socialã.";
- Art. 15: "(1) Cetãţenii beneficiazã de drepturile şi de libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.";
- Art. 16: "(1) Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnitãţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetãţenia romana şi domiciliul în ţara.";
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale.";
- Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";
- Art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea retine ca dispoziţiile legale criticate fac parte din capitolul V - "Asistenta judiciarã" (art. 74-81) al titlului I - "Pãrţile" din cartea a II-a - "Procedura contencioasã" din Codul de procedura civilã, asistenta judiciarã fiind, de asemenea, reglementatã şi prin dispoziţiile capitolului V - "Asistenta judiciarã" (<>art. 68 şi 69) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 6 martie 2001).
Potrivit dispoziţiilor legale menţionate, asistenta judiciarã - care cuprinde apãrarea şi asistarea gratuita printr-un avocat delegat de colegiul avocaţilor - se asigura în cazul persoanelor care se gãsesc în imposibilitate vãditã de a face fata cheltuielilor unei judecati, fãrã a primejdui propria întreţinere sau a familiilor lor.
Pentru ca acordarea de asistenta judiciarã sa nu provoace un dezechilibru între pãrţile aflate în litigiu, precum şi pentru prevenirea abuzului de drept, legea conditioneaza admiterea cererii partii care solicita asistenta judiciarã de prezentarea dovezilor scrise cu privire la veniturile şi sarcinile acesteia. Totodatã se prevede posibilitatea ca partea potrivnica sa înfãţişeze dovezi cu privire la starea adevarata a celui cãruia i s-a încuviinţat cererea, precum şi dreptul instanţei de a reveni asupra asistenţei încuviinţate şi de a dispune condamnarea partii la o amenda egala cu sumele de plata cãrora a fost scutitã.
În raport cu mobilul şi cu conţinutul acestei reglementãri, nu se poate retine ca lipsa unei cai de atac impotriva încheierii prin care s-a încuviinţat cererea de asistenta sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate constituie o încãlcare a dreptului la apãrare, a accesului la justiţie ori a celorlalte drepturi constituţionale invocate de autorul exceptiei.
Curtea constata, în sensul arãtat, ca prin încheierea privind acordarea de asistenta nu se soluţioneazã însuşi fondul procesului - eventuala eroare de judecata, inclusiv eroarea generata de nerespectarea dreptului la apãrare, putând fi remediata pe cãile de atac prevãzute de lege impotriva hotãrârii prin care se va soluţiona cauza -, iar pe de alta parte, potrivit art. 75 alin. 3 din Codul de procedura civilã, asistenta judiciarã poate fi încuviinţatã oricând în cursul judecaţii, deci şi în situaţia în care o cerere având acelaşi obiect a fost respinsã anterior, precum şi în situaţia în care instanta a revenit asupra asistenţei încuviinţate.
Având în vedere aceste considerente, precum şi faptul ca dispoziţiile legale criticate dau expresie exigenţei soluţionãrii cu celeritate a procesului dedus judecaţii şi evitãrii abuzului de drept procesual, Curtea constata ca nu sunt incalcate prevederile art. 24 din Constituţie.
De asemenea, Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate, conform cãrora încheierea prin care s-a soluţionat cererea de asistenta judiciarã nu poate fi atacatã cu nici o cale de atac, nu incalca principiul constituţional al egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, întrucât regimul juridic diferit este determinat de specificul domeniului reglementat. Sub acest aspect, Curtea Constituţionalã a reţinut în mod constant, în jurisprudenta sa, în concordanta cu practica jurisdicţionalã a Curţii Europene a Drepturilor Omului, ca principiul egalitãţii nu înseamnã uniformitate, numai similitudinea de situaţii impunând acelaşi tratament juridic, situaţiile diferite fãcând necesar un tratament juridic diferit.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încãlcarea art. 21 din Constituţie, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat ca, în înţelesul art. 21 alin. (2) din Constituţie, nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nici o categorie sau grup social, dar, în virtutea prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, precum şi modalitãţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac.
În consecinta, Curtea constata ca instituirea unor reguli speciale privind exercitarea cãilor de atac nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie.
De asemenea, Curtea retine ca nici critica potrivit cãreia prin textul de lege criticat s-ar aduce atingere principiului supremaţiei Constituţiei şi al respectãrii legilor, consacrat de prevederile constituţionale ale art. 51, nu este intemeiata, întrucât nu se poate retine în mod temeinic, asa cum s-a arãtat, ca ar contraveni unor texte sau principii constituţionale.
În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitoare la principiul statului de drept şi ale art. 15 referitoare la universalitatea drepturilor, libertãţilor şi îndatoririlor fundamentale, Curtea retine ca acestea nu au relevanta în cauza de fata. De asemenea, nici critica referitoare la încãlcarea prevederilor art. 20 din Constituţie nu poate fi reţinutã, deoarece autorii exceptiei nu au indicat nici o prevedere dintr-un act internaţional care ar fi infranta de dispoziţiile legale criticate.
Cu privire la dispoziţiile legale criticate, Curtea s-a mai pronunţat prin deciziile nr. 208 şi 216, ambele din 15 mai 2003, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 11 iunie 2003, respectiv nr. 422 din 16 iunie 2003, respingând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Neexistand elemente noi de natura a reconsidera jurisprudenta Curţii în aceasta materie, considerentele şi soluţia acestor decizii rãmân valabile şi în prezenta cauza.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (3) din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Marin Frunza şi de Victor Truta în dosarele nr. 4.393/2002, respectiv nr. 4.403/2002, ambele ale Judecãtoriei Galaţi.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din 24 iunie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiva
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
