Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 264 din 19 decembrie 2000 privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. (1) si (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 198 din 19 aprilie 2001
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Gabriela Ghita - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent şef
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, excepţie ridicatã din oficiu în Dosarul nr. 1.078/2000 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
La apelul nominal rãspunde Filimon Neculai, prin avocat Dan Laurentiu Stoicescu, lipsind celelalte pãrţi, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul partii Filimon Neculai susţine ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de instanta de judecata este neîntemeiatã, arãtând ca asupra dispoziţiilor legale criticate Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat, în sensul ca acestea sunt constituţionale.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, arãtând ca stabilirea unor mãsuri reparatorii de care urmeazã sa beneficieze foştii proprietari tine de opţiunea politica a legiuitorului, iar instanţele de judecata, în realizarea actului de justiţie, verifica dacã în fiecare speta sunt îndeplinite condiţiile pentru restituirea imobilelor.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 4 mai 2000 Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, excepţie ridicatã din oficiu de instanta de judecata în Dosarul nr. 1.078/2000 al acelei instanţe, privind judecarea apelului declarat de intervenientul Mircea Popescu şi de paratul Consiliul General al Municipiului Bucureşti impotriva Sentinţei civile nr. 1.680/1999, pronunţatã de Tribunalul Bucureşti. Obiectul litigiului judecat de instanta de fond îl constituie acţiunea pentru restituirea unui imobil trecut în proprietatea statului prin nationalizare, potrivit <>Decretului nr. 92/1950 .
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate instanta de judecata arata ca prin dispoziţiile <>art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 a fost definitã noţiunea de "titlu valabil", de a cãrui existenta este legatã pãstrarea de cãtre stat a bunurilor dobândite, numai dacã "intrarea în proprietatea statului a bunului a avut loc cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluãrii lor de cãtre stat", iar prin alin. (3) al art. 6 s-a prevãzut "dreptul instanţelor judecãtoreşti de a stabili valabilitatea titlului statului asupra bunurilor dobândite în intervalul de timp 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 [...]". În conceptia instanţei de judecata aceste dispoziţii ale <>art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 incalca prevederile art. 125 alin. (3) şi ale art. 144 din Constituţie, care privesc stabilirea competentei instanţelor judecãtoreşti şi atribuţiile Curţii Constituţionale, precum şi prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, care consacra principiul neretroactivitatii legii, acest din urma text fiind invocat în raport şi cu art. 20 alin. (2) din Constituţie, referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului. În esenta, autorul exceptiei considera ca, potrivit textelor de lege criticate, instanţele de judecata "infaptuiesc controlul constituţionalitãţii legilor de nationalizare adoptate în intervalul de timp 6 martie 1945-22 decembrie 1989", ceea ce, conform opiniei sale, contravine "articolului 144 din Constituţie, care atribuie numai Curţii Constituţionale dreptul de a controla constituţionalitatea legilor". Se arata, în continuare, ca sub regimul constitutiilor adoptate "în intervalul de timp 6 martie 1945-22 decembrie 1989 nu erau instituite organisme care sa efectueze controlul constituţionalitãţii legilor, o astfel de competenta neavând-o nici instanţele judecãtoreşti". De asemenea, se mai arata ca în legile de nationalizare nu era prevãzutã nici posibilitatea atacarii lor în instanta. În consecinta, apreciazã autorul exceptiei, "o lege care ar investi în prezent instanta cu competenta de a controla constituţionalitatea legilor adoptate înainte de intrarea în vigoare a actualei Constituţii ar retroactivã, fapt care aduce atingere principiului neretroactivitatii legilor nepenale, înscris în art. 15 alin. (2) din Constituţia României". Continuandu-se acest rationament, se apreciazã de cãtre autorul exceptiei ca "o lege actuala care atribuie instanţei judecãtoreşti dreptul de a controla conformitatea legilor de nationalizare adoptate în trecut cu dispoziţiile constituţionale de la acea data, drept pe care instanţele nu-l aveau la vremea respectiva, retroactiveaza". Pe de alta parte, instanta considera ca "o lege care stabileşte în competenta instanţelor judecãtoreşti dreptul acestora de a examina situaţii juridice nãscute şi încheiate înainte de adoptarea ei contravine dispoziţiilor art. 125 alin. (3), raportate la art. 15 alin. (2) din Constituţia României [...]". Instanta mai considera, de asemenea, ca "prin prevederile <>art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 s-a dat efect retroactiv dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Constituţie", incalcandu-se astfel dispoziţiile constituţionale ale art. 20 alin. (2), raportat la art. 15 alin. (2), întrucât, conform textului de lege criticat pentru neconstituţionalitate, în procesul de examinare a titlului de dobândire a bunului de cãtre stat, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, instanta trebuie sa verifice conformitatea legii respective cu constitutiile din acea perioada şi, în acelaşi timp, şi cu tratatele internaţionale la care România era parte, deşi constitutiile în vigoare în intervalul respectiv nu contineau nici un fel de referire în aceasta privinta.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã şi opteazã pentru respingerea acesteia. În susţinerea acestui punct de vedere se arata ca "în mod direct, <>art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 prevede doar obligaţia instanţei de a verifica valabilitatea naşterii sau transferului dreptului de proprietate al statului asupra bunurilor naţionalizate, expropriate, confiscate etc., în raport cu legea, Constituţia şi tratatele". De asemenea, se arata ca "În mod indirect însã, dat fiind principiul supremaţiei Constituţiei, instanţele au a verifica şi dacã legile contraveneau constitutiilor anterioare, pentru a stabili dacã reglementãrile ordinare puteau produce ori nu efecte". Se considera de cãtre Guvern ca, deşi soluţia este discutabila, întrucât în practica instanţelor unele dintre acestea pot stabili, de exemplu, ca <>Decretul nr. 92/1950 contravine Constituţiei din 1948, iar altele, dimpotriva, pot sa-i constate constituţionalitatea, nu se poate totuşi aprecia ca "atribuirea unei asemenea competente instanţelor judecãtoreşti constituie o încãlcare a art. 15 alin. (2) din Constituţie. Dimpotriva, o asemenea competenta este o expresie a principiului tempus regit actum verificarea unui raport juridic în raport cu legislaţia în vigoare la momentul naşterii, modificãrii sau stingerii sale". De asemenea, se apreciazã în punctul de vedere al Guvernului, "nici atribuirea unei noi competente instanţelor judecãtoreşti nu poate constitui o încãlcare a neretroactivitatii legii, chiar dacã vizeazã verificarea unor situaţii juridice care şi-au produs efectele sub imperiul unei legi care nu mai este în vigoare, deoarece chiar legea actuala leagã anumite efecte juridice - dreptul de retrocedare, de despãgubire - de acele situaţii juridice trecute". În sfârşit, se mai arata ca asupra constituţionalitãţii <>art. 6 din Legea nr. 213/1998 Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 136/1998.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit.c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, care au urmãtorul cuprins: "(1) Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unitãţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 194522 decembrie 1989, dacã au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluãrii lor de cãtre stat. [...]
(3) Instanţele judecãtoreşti sunt competente sa stabileascã valabilitatea titlului."
Textul de lege criticat este considerat neconstitutional de autorul exceptiei, în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2), ale art. 20 alin. (2) şi ale art. 125 alin. (3), care au urmãtorul cuprins:
- art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.";
- art. 20 alin. (2): "Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale.";
- art. 125 alin. (3): "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege."
De asemenea, textul de lege criticat este considerat neconstitutional şi pentru ca ar incalca prevederile art. 144 din Constituţie, referitor la atribuţiile Curţii Constituţionale, prevederi care, astfel cum motiveaza instanta judecãtoreascã prin încheiere, "atribuie numai Curţii Constituţionale dreptul de a controla constituţionalitatea legilor".
Curtea, examinând dispoziţiile <>art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, constata ca acestea nu incalca nici unul dintre textele Constituţiei invocate în motivarea exceptiei de neconstituţionalitate.
În realitate, prin dispoziţiile alin. (1) al <>art. 6 din Legea nr. 213/1998 se stabileşte ca fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unitãţilor administrativ-teritoriale, pe lângã alte bunuri, şi acelea care au fost dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în temeiul unui titlu valabil. Curtea observa ca reprezintã o opţiune a legiuitorului modul în care sunt determinate condiţiile de îndeplinirea cãrora depinde apartenenţa bunurilor la domeniul public sau privat al statului, precum şi modul în care sunt stabilite criteriile de apreciere a valabilitãţii titlurilor prin care bunurile au fost dobândite, pe baza raportarii acestora la cadrul constituţional şi legal în vigoare la data preluãrii bunurilor de cãtre stat. Textul <>art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia are asadar caracterul unei conditionari legale a apartenentei bunurilor preluate de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 la domeniul public sau la domeniul privat al statului. Este constituţional ca Parlamentul sa fi optat pentru soluţia cuprinsã în textul criticat pentru neconstituţionalitate şi sa considere, în mod indirect, ca bunurile care nu au intrat "în temeiul unui titlu valabil" în proprietatea statului sa nu fie incluse în domeniul public sau privat al statului şi astfel sa poatã fi revendicate de cãtre cei de la care au fost preluate în mod abuziv, asa cum prevede alin. (2) al art. 6.
Curtea retine, în consecinta, ca prevederile <>art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 nu contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, care consacra principiul neretroactivitatii legilor. Prevederile <>Legii nr. 213/1998 se aplica de cãtre instanţe dupã intrarea în vigoare a acesteia şi nu produc efecte pentru perioada anterioarã. Faptul ca în alin. (1) al <>art. 6 din Legea nr. 213/1998 este indicatã, pentru aprecierea valabilitãţii titlului pe baza cãruia bunurile au fost dobândite de stat în trecut, "respectarea tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluãrii lor de cãtre stat [...]", nu are semnificatia retroactivarii dispoziţiilor <>Legii nr. 213/1998 şi ale Constituţiei în vigoare, inclusiv ale art. 20 privind tratatele internaţionale referitoare la drepturile omului. Dispoziţiile <>art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 nu fac decât sa fixeze reperele, pe baza cãrora instanţele de astãzi, care aplica <>Legea nr. 213/1998 , trebuie sa stabileascã valabilitatea titlului prin care bunurile au fost trecute în proprietatea statului. De altfel condiţia constituirii titlului cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluãrii bunurilor de cãtre stat, stabilitã prin <>art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 , nu înseamnã altceva decât raportarea titlului respectiv la ordinea juridicã existenta în momentul constituirii lui, iar nu la cerinţele de astãzi. Or, este notoriu faptul ca principiul supremaţiei Constituţiei şi cel al legalitãţii erau, în mod formal, consacrate şi în constitutiile din perioada regimului anterior, ceea ce presupunea obligativitatea respectãrii lor de cãtre autoritãţile statului, inclusiv în cazul preluãrii unor bunuri din proprietatea particularilor. Referirea pe care o face textul la tratatele internaţionale la care România era parte nu are semnificatia aplicãrii retroactive a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Constituţia adoptatã în 1991, cum susţine instanta care a invocat excepţia, ci corespunde principiului pacta sunt servanda, care, formal, era recunoscut şi în regimul anterior, chiar dacã în fapt era nesocotit ori de câte ori acel regim considera ca este în interesul sau sa procedeze în aceasta maniera. Aceasta nu înseamnã însã ca actele autoritãţilor statului din acea perioada nu trebuie examinate şi apreciate şi prin prisma tratatelor internaţionale la care statul era parte şi pe care deci era obligat sa le respecte, ca urmare a ratificãrii acestora.
De altfel, în legatura cu aceeaşi problema a examinãrii valabilitãţii titlurilor prin care statul a dobândit anumite bunuri în perioada regimului trecut, Curtea Constituţionalã a statuat, prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, ca mãsurile cuprinse în Legea pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, "nu sunt aplicabile acelor locuinţe cu privire la care statul nu a dobândit legal dreptul de proprietate".
Curtea Constituţionalã retine ca nici critica privind încãlcarea dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Constituţie nu este intemeiata, întrucât precizarea referitoare la competenta instanţelor judecãtoreşti de a stabili valabilitatea titlului prin care statul a dobândit bunuri în perioada 1945-1989 este prevãzutã la alin. (3) al <>art. 6 din Legea nr. 213/1998 , ceea ce este perfect compatibil cu textul constituţional invocat, potrivit cãruia competenta instanţelor judecãtoreşti este stabilitã de lege. De altfel alin. (3) al <>art. 6 din Legea nr. 213/1998 se încadreazã în prevederile normelor privind competenta generalã a instanţelor judecãtoreşti în materia litigiilor privind proprietatea.
Curtea Constituţionalã constata ca este nefondata şi critica potrivit cãreia prevederile <>art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 incalca dispoziţiile art. 144 din Constituţie, care "atribuie numai Curţii Constituţionale dreptul de a controla constituţionalitatea legilor". În realitate, prin dispoziţiile legale criticate nu se instituie un control de constitutionalitate, în sensul dispoziţiilor art. 144 din Constituţie, cu privire la acte adoptate anterior Constituţiei din 1991, care şi-au epuizat efectele în urma cu zeci de ani, sub alte regimuri constituţionale. Prin aceste dispoziţii legale se prevãd unele criterii de care instanţele judecãtoreşti trebuie sa ţinã seama, conform principiului tempus regit actum, pentru stabilirea valabilitãţii titlurilor prin care, sub regimul existent în perioada 1945-1989, unele bunuri au fost trecute în proprietatea statului. Opţiunea legiuitorului de a nu recunoaşte valabilitatea preluãrii în proprietatea publica sau privatã a statului ori a unitãţilor administrativ-teritoriale a bunurilor care au intrat în proprietatea statului fãrã un titlu valabil nu are nici o legatura cu dispoziţiile care prevãd atribuţiile Curţii Constituţionale în regimul constituţional instituit prin adoptarea Constituţiei din 1991.
De altfel, în cadrul controlului prealabil, conform art. 144 lit. a) din Constituţie, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor <>art. 6 din Legea nr. 213/1998 , şi anume prin Decizia nr. 136 din 21 octombrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, stabilind cu acel prilej ca prevederile acestui text de lege sunt constituţionale. Soluţia pronunţatã prin aceasta decizie îşi menţine valabilitatea şi în cauza de fata, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine schimbarea jurisprudenţei Curţii.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, ridicatã din oficiu în Dosarul nr. 1.078/2000 al Curţii de Apel Bucureşti Secţia a IV-a civilã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 19 decembrie 2000.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
