Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 260 din 22 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 318 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 317 din 9 mai 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Bogdan Viorel Rãdulescu în Dosarul nr. 26.437/3/CV/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 13 mai 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 26.437/3/CV/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 318 din Codul de procedurã civilã.
Excepţia a fost invocatã de Bogdan Viorel Rãdulescu într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile art. 318 din Codul de procedurã civilã sunt neconstituţionale, întrucât în litigiile care au ca obiect încetarea unor raporturi de muncã sau în cele de "drept administrativ nu sunt reglementate 3 grade de jurisdicţie, respectiv douã cãi de atac", iar prin faptul cã alte persoane beneficiazã, în alte materii, de douã cãi de atac, respectiv de 3 grade de jurisdicţie se instituie o discriminare, fiind astfel înfrânte art. 16 şi 21 din Constituţie.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textele de lege criticate sunt norme de procedurã pe care legiuitorul este abilitat sã le instituie în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, cu condiţia ca acestea sã nu contravinã principiilor consacrate de Legea fundamentalã. Tribunalul considerã cã atât accesul, cât şi folosirea cãilor de atac se exercitã în formele şi condiţiile procedurale instituite prin lege.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 318 din Codul de procedurã civilã, prevederi care au urmãtorul cuprins: "Hotãrârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea datã este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşealã sã cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii şi a autoritãţilor publice şi art. 21 privind accesul liber la justiţie, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând cã sunt constituţionale.
Astfel, prin Decizia nr. 1.551 din 17 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 22 ianuarie 2010, s-a reţinut cã dispoziţiile art. 318 din Codul de procedurã civilã reglementeazã contestaţia în anulare specialã, care este o cale de atac extraordinarã, ce se poate exercita în cazurile limitativ prevãzute de lege numai împotriva hotãrârilor pronunţate de instanţele de recurs. Aşa cum rezultã în mod univoc din textul de lege criticat, calea proceduralã a contestaţiei în anulare specialã poate fi utilizatã de pãrţile care au participat la soluţionarea recursului şi este limitatã la cazurile în care dezlegarea datã este rezultatul unei greşeli materiale sau al omisiunii instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent. În ceea ce priveşte obiectul contestaţiei în anulare specialã, acesta este format dintr-o singurã categorie de hotãrâri, respectiv doar din hotãrârile pronunţate de instanţele de recurs.
Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai constatat cã pretinsa încãlcare a art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi a cetãţenilor nu poate fi reţinutã, deoarece reglementarea este aplicabilã în cazul tuturor persoanelor aflate în situaţia prevãzutã de ipoteza normei, fãrã nicio distincţie, şi anume pãrţilor care au participat la soluţionarea recursului a cãrui dezlegare este rezultatul unei greşeli materiale sau al omisiunii instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Cu acelaşi prilej, Curtea a stabilit cã legiuitorul este suveran în a reglementa diferit accesul la o cale extraordinarã de atac în raport cu cãile extraordinare de atac, întrucât aceasta, prin definiţie, are caracter de excepţie şi deci poate fi valorificatã numai în cazurile expres şi limitativ prevãzute de lege, în caz contrar existând riscul producerii unor perturbãri majore ale stabilitãţii şi securitãţii raporturilor juridice.
De altfel, art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecatã, inclusiv a condiţiilor de exercitare a cãilor de atac.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia pronunţatã prin decizia menţionatã, cât şi considerentele acesteia sunt valabile şi în prezenta cauzã.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Bogdan Viorel Rãdulescu în Dosarul nr. 26.437/3/CV/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 22 februarie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
