Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 260 din 17 iunie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania, aprobata cu modificari prin Legea nr. 501/2002 si modificata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 184/2002
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 859 din 20 septembrie 2004
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Cristina Toma - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>Legii nr. 501/2002 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, excepţie ridicatã de Ordinul Fraţilor Minori Conventuali (Provincia Sf. Iosif) din România în Dosarul nr. 33/2004 al Curţii de Apel Iaşi.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã asupra cererii autorului excepţiei, prin care se solicitã amânarea cauzei în vederea pregãtirii apãrãrii, precum şi asupra concluziilor scrise depuse la dosar prin care se argumenteazã şi se solicitã admiterea excepţiei. De asemenea, aratã cã partea Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi a depus la dosarul cauzei note scrise prin care solicitã respingerea excepţiei.
Faţã de cererea autorului excepţiei de amânare a cauzei în vederea pregãtirii apãrãrii, reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea acesteia, apreciind cererea ca fiind neîntemeiatã, deoarece autorul excepţiei şi-a pregãtit apãrarea, dovadã fiind concluziile scrise aflate la dosar.
Deliberând, Curtea, în temeiul dispoziţiilor <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 232/2004 , şi celor ale art. 156 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, respinge cererea de amânare astfel cum a fost motivatã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public considerã cã obiectul excepţiei îl constituie <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 501/2002 . Pune concluzii de resingere a excepţiei, apreciind cã dispoziţiile de lege criticate nu instituie privilegii sau discriminãri, astfel încât nu încalcã prevederile art. 16 din Constituţie. De asemenea, considerã cã dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 nu încalcã accesul liber la justiţie, deoarece deciziile Comisiei speciale de retrocedare pot fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ. Apreciazã cã nu se încalcã nici principiul garantãrii şi ocrotirii proprietãţii private prin lege, întrucât solicitanţii nu au calitatea de proprietari.
Considerã însã cã procedura instituitã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Constituţie, republicatã, dar cã, deoarece aceastã reglementare este anterioarã revizuirii Constituţiei, nu se poate reţine neconstituţionalitatea sa, ci urmeazã sã se constate cã, în temeiul art. 154 din Constituţie, republicatã, a fost abrogatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 17 martie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 33/2004, Curtea de Apel Iaşi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Legii nr. 501/2002 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, excepţie ridicatã de Ordinul Fraţilor Minori Conventuali (Provincia Sf. Iosif) din România într-o cauzã civilã având ca obiect restituirea în naturã a unor imobile.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã sunt neconstituţionale prevederile <>Legii nr. 501/2002 , prin care se reglementeazã organizarea şi funcţionarea Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, precum şi procedura specialã administrativã jurisdicţionalã prealabilã în faţa Comisiei. Apreciazã cã delegarea de atribuţii administrativ-jurisdicţionale cãtre comisie contravine prevederilor constituţionale care garanteazã liberul acces la justiţie al cetãţeanului şi, în acelaşi timp, actelor internaţionale ratificate de România, precum şi cã aceastã delegare este "consideratã de cãtre Curtea Europeanã a Drepturilor Omului nevalidã, prin prisma actelor internaţionale ratificate de România în calitate de Înaltã Parte Contractantã, dar şi în dezacord cu Legea fundamentalã a statului".
Curtea de Apel Iaşi apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât prin <>Legea nr. 501/2002 se prevede posibilitatea formulãrii cererii de retrocedare şi se instituie procedura de urmat în soluţionarea unei astfel de cereri. Caracterul special al procedurii prevãzute de legea în discuţie nu afecteazã dreptul proprietarului de a solicita şi de a obţine retrocedarea imobilului. Considerã cã dispoziţiile criticate nu îngrãdesc accesul liber la justiţie, întrucât, prin <>art. 2 alin. 6 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 , se instituie posibilitatea legalã pentru solicitant de a formula contestaţie, la instanţa de contencios administrativ, împotriva deciziilor Comisiei speciale de retrocedare.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În susţinerea acestui punct de vedere, aratã cã reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de retrocedare, de cãtre comisia specialã instituitã ad-hoc, nu creeazã nici o discriminare şi nu îngrãdeşte liberul acces la justiţie. Se constatã cã, potrivit <>art. 2 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 , deciziile Comisiei speciale de retrocedare pot fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ, iar, în conformitate cu art. 4 alin. (1) al aceluiaşi act normativ, dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat se redobândeşte pe baza deciziei Comisiei speciale de retrocedare sau a hotãrârii judecãtoreşti rãmase definitive, dupã caz. Apreciazã cã procedura reglementatã de <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 are în vedere, în mod special, soluţionarea neconflictualã, echilibratã şi transparentã a cererilor de retrocedare, într-un termen rezonabil şi pe baza informaţiilor şi actelor furnizate de organele îndreptãţite sã le punã la dispoziţie, potrivit legii.
Avocatul Poporului apreciazã cã nu poate fi reţinutã critica de neconstituţionalitate a prevederilor <>Legii nr. 501/2002 faţã de art. 21 din Constituţie, republicatã, deoarece reglementãrile de lege criticate nu încalcã dreptul cultelor religioase de a recurge la justiţie, dupã epuizarea procedurilor administrative prealabile şi nu îngrãdesc principiul liberului acces la justiţie. Astfel, pct. 4 al articolului unic din <>Legea nr. 501/2002 prevede cã deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cãrei razã teritorialã este situat imobilul solicitat, iar hotãrârea pronunţatã de instanţa de judecatã este supusã cãilor de atac potrivit <>Legii nr. 29/1990 . În continuare, aratã cã, pe cale de consecinţã, comisiile speciale de retrocedare care analizeazã cererile formulate în baza <>Legii nr. 501/2002 nu au atribuţii jurisdicţionale, iar înfiinţarea lor nu încalcã dispoziţiile <>art. 21 din Constituţie, republicatã. De asemenea, considerã cã Legea nr. 501/2002 nu încalcã nici art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie, republicatã, deoarece legiuitorul înfãptuieşte o reparaţie în folosul foştilor proprietari, în cazul în care nu este posibilã restituirea în naturã. Apreciazã cã scopul legii criticate este acela de a stabili mãsuri reparatorii, restituiri şi despãgubiri, în interesul cultelor religioase foste proprietare, ale cãror imobile au fost trecute în proprietatea statului. În sprijinul acestor argumente este invocatã jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv <>Decizia nr. 73/1995 şi <>Decizia nr. 136/1998 . Referitor la critica prevederilor <>Legii nr. 501/2002 faţã de art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicatã, aratã cã aceasta nu poate fi reţinutã, deoarece textul din Legea fundamentalã are în vedere numai cetãţenii, nu şi persoanele juridice. În concluzie, Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile <>Legii nr. 501/2002 sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 232/2004 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, contrar celor susţinute de autor şi reţinute de instanţã, îl constituie dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 4 iulie 2000, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 501/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 31 iulie 2002, şi modificatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri pentru accelerarea aplicãrii acesteia şi a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 501/2002 , ordonanţã publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002. O asemenea concluzie se impune întrucât legea a aprobat ordonanţa, cu modificãri şi completãri, fãrã însã a o îngloba în substanţa sa. Aşa fiind, aceasta şi-a pãstrat identitatea sa juridicã iniţialã, aceea de ordonanţã, însã cu un conţinut parţial nou, ca urmare a modificãrilor şi completãrilor ce i-au fost aduse.
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate contravin art. 16 alin. (1), art. 21 şi art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţia României, republicatã, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 21: (1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereslor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";
- Art. 44 alin. (2) teza întâi: "Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular."
De asemenea, autorul excepţiei susţine cã, în raport de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, se încalcã şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, texte care au urmãtorul conţinut:
- Art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţã poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrţi a acestuia, în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanţã, atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justiţiei.";
- Art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea Constituţionalã constatã cã aceasta este neîntemeiatã şi, în consecinţã, urmeazã a fi respinsã pentru urmãtoarele considerente:
Din analiza prevederilor legale în cauzã, rezultã cã, fãcând chiar abstracţie de împrejurarea cã art. 16 alin. (1) din Constituţie se referã exclusiv la cetãţeni şi acceptând teza cã egalitatea în faţa legii este un principiu de aplicaţie generalã, în a cãrei sferã de incidenţã se includ toţi subiecţii de drept, deoarece dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 nu conţin nici o prevedere discriminatorie, nu se relevã nici o contradicţie cu norma constituţionalã de referinţã.
În condiţiile în care deciziile Comisiei speciale de retrocedare pot fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ, iar hotãrârile acesteia sunt supuse cãilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ, nu poate fi reţinutã încãlcarea accesului liber la justiţie consacrat de art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, republicatã, şi nici a dreptului la un proces echitabil prevãzut de alin. (3) al aceluiaşi articol, precum şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Prevederile criticate nu contravin nici principiului garantãrii şi ocrotirii proprietãţii private prin lege, consacrat de art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie, republicatã, deoarece din termenii reglementãrii rezultã cã solicitanţii nu au calitatea de proprietari la data sesizãrii comisiei, calitate pe care urmeazã sã o redobândeascã prin efectul deciziei pronunţate de aceasta.
În ceea ce priveşte conformitatea reglementãrii legale cu art. 21 alin. (4) din Constituţie, republicatã, potrivit cãruia jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite, trebuie fãcutã o distincţie între procedura administrativã prealabilã şi procedura administrativjurisdicţionalã.
Aşa cum rezultã din prevederile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 , precum şi din cele ale normelor metodologice de aplicare a acesteia, Comisia specialã de retrocedare este ţinutã sã verifice îndreptãţirea cererii ce îi este adresatã, sens în care trebuie sã constate existenţa dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluãrii abuzive, sã procedeze la calificarea preluãrii ca fiind cu titlu sau fãrã titlu şi sã constate calitatea de subiect de drept a solicitantului, de naturã a-i permite sã beneficieze de retrocedarea imobilului.
Aceastã activitate se materializeazã în operaţii tehnicoadministrative şi se deruleazã în cadrul unei proceduri necontencioase şi deci necontradictorii, deosebindu-se astfel, esenţial, de procedura administrativ-jurisdicţionalã, care este guvernatã de principiul contradictorialitãţii.
De asemenea, în finalizarea activitãţii sale, Comisia specialã de retrocedare emite o decizie care, ca naturã juridicã, este un act administrativ, supus controlului jurisdicţional declanşat pe calea contestaţiei la instanţa de contencios administrativ.
Or, procedura administrativ-jurisdicţionalã are ca obiect tocmai verificarea legalitãţii şi temeiniciei unui act administrativ deja emis.
Aşadar, o asemenea procedurã s-ar fi putut declanşa dacã, prin ipotezã, ar fi fost prevãzutã de reglementarea dedusã controlului, numai dupã finalizarea procedurii în faţa comisiei şi dezînvestirea acesteia, o datã cu emiterea deciziei, şi ar fi avut ca obiect verificarea legalitãţii şi temeiniciei respectivei decizii, operaţie care, în economia <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 , se realizeazã însã exclusiv pe calea controlului jurisdicţional.
În raport cu cele arãtate, Curtea considerã cã procedura în faţa Comisiei speciale de retrocedare nu are caracter administrativ-jurisdicţional şi, drept urmare, instituirea obligativitãţii sale nu contravine prevederilor art. 21 alin. (4) din Constituţie, republicatã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.d), al <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 232/2004 ,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 501/2002 şi modificatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002 , excepţie ridicatã de Ordinul Fraţilor Minori Conventuali (Provincia Sf. Iosif) din România în Dosarul nr. 33/2004 al Curţii de Apel Iaşi.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 17 iunie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Toma
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
