Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 26 din 29 ianuarie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 130 alin. (1) lit. a) si ale art. 146 din Codul muncii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 180 din 15 martie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Gabriela Ghita - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) şi ale art. 146 din Codul muncii, excepţie ridicatã de Marin Frunza în Dosarul nr. 12.350/2000 al Judecãtoriei Galaţi, având ca obiect soluţionarea unei acţiuni pentru anularea mãsurii desfacerii contractului individual de munca.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public arata ca prevederile criticate sunt anterioare Constituţiei. În ceea ce priveşte art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, textul acestuia da posibilitatea unitãţii ca dintre salariaţii cu aceeaşi funcţie sa aleagã, în caz de reorganizare, persoana care corespunde nevoilor desfãşurãrii activitãţii în cele mai bune condiţii. Prevederile art. 146 constituie o mãsura de protecţie pentru persoanele încadrate în munca aflate, independent de vointa lor, într-o situaţie ce nu indreptateste desfacerea contractului individual de munca. Se arata ca prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi, ca atare, se solicita respingerea exceptiei ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 7 iunie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 12.350/2000, Judecãtoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) şi ale art. 146 din Codul muncii, excepţie ridicatã de Marin Frunza.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile legale criticate incalca principiul egalitãţii sanselor şi creeazã discriminãri între salariaţii care se afla în aceeaşi situaţie, respectiv sunt angajaţi pe posturi de aceeaşi natura ori se afla în concediu de odihna sau pentru incapacitate de munca, întrucât unitatea poate desface contractele de munca numai unora, iar pe alţii îi menţine pe posturi. Autorul exceptiei considera ca aceste dispoziţii legale sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4, 11, 15, art. 16 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1), ale art. 38 şi 51 din Constituţie.
Judecãtoria Galaţi, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia ridicatã este nefondata, arãtând ca dispoziţiile legale criticate "nu contravin Constituţiei României, întrucât nu incalca egalitatea în drepturi a persoanelor".
Acelaşi autor al exceptiei a susţinut şi neconstituţionalitatea <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, dar instanta a respins aceasta excepţie, ca fiind inadmisibila, fãrã a mai sesiza Curtea Constituţionalã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii este neîntemeiatã, întrucât motivul de desfacere a contractului de munca prevãzut de acest text de lege "se impune, deoarece unitatea nu poate fi obligatã sa pãstreze anumite posturi, atunci când menţinerea lor îi poate afecta activitatea ulterioara", iar prin aceasta nu se incalca principiul egalitãţii cetãţenilor în fata legii, consacrat la art. 16 din Constituţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 146 din Codul muncii, se apreciazã, în acelaşi punct de vedere, ca excepţia este neîntemeiatã, deoarece textul de lege criticat "stabileşte cazurile în care contractul de munca nu poate fi desfãcut din initiativa unitãţii, ca mãsura de protecţie pentru persoanele aflate în situaţiile enumerate la art. 146 din Codul muncii. Spre deosebire de acestea, concediul de odihna nu constituie o cauza de suspendare a contractului de munca, ci un drept al salariatului exercitat în temeiul contractului de munca".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (3), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie doua texte din Codul muncii, şi anume:
- Art. 130 alin. (1) lit. a), potrivit cãruia: "Contractul de munca poate fi desfãcut, din initiativa unitãţii, în cazul când:
a) unitatea îşi reduce personalul prin desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauza ca urmare a reorganizãrii";
- Art. 146: "Contractul persoanei încadrate în munca nu poate fi desfãcut din initiativa unitãţii în timpul incapacitãţii temporare de munca în care primeşte ajutoare de asigurãri sociale, în caz de graviditate, în timpul concediului de maternitate şi în perioada de alaptare, în perioada cat îngrijeşte copilul bolnav în varsta de pana la 3 ani, precum şi în timpul cat soţul satisface serviciul militar, în afarã de cazurile prevãzute la art. 130 alin. (1) lit. c), d), g), j), k), l)."
Autorul exceptiei a invocat numeroase articole din Constituţie, care, în opinia sa, ar fi incalcate de dispoziţiile legale criticate [art. 1 alin. (3), art. 4, 11, 15, art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 24 alin. (1), art. 38 şi art. 51], dar în motivarea exceptiei susţine doar încãlcarea principiului egalitãţii şi nediscriminarii, arãtând ca textele de lege criticate acorda un drept în plus, un "privilegiu" atât pentru salariaţii cãrora nu li se desfiinţeazã postul în raport cu salariaţii cãrora li se desfiinţeazã postul, deşi toate posturile sunt "de aceeaşi natura", cat şi pentru "salariaţii care se afla în incapacitate de munca în raport cu salariaţii care se afla în concediu de odihna". Rezulta, deci, ca autorul exceptiei are în vedere, în realitate, numai prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, în raport cu care urmeazã sa se examineze constituţionalitatea textelor de lege criticate. Textul constituţional indicat de autorul exceptiei are urmãtorul cuprins: "(1) Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii sunt în acord cu principiile economiei de piata, ele dând posibilitatea agenţilor economici şi instituţiilor sa îşi organizeze activitatea în conformitate cu cerinţele unei funcţionari eficiente, iar în raport cu aceasta sa dimensioneze numãrul de personal angajat pe diferite posturi, potrivit nevoilor lor reale. Aceasta posibilitate include şi mãsuri de reorganizare a activitãţii şi, dacã este necesar, reducerea numãrului personalului angajat, prin desfiinţarea unor posturi. În cazul reducerii numãrului de personal angajat conducerea unitãţii decide pe cine menţine dintre salariaţii încadraţi pe posturi de aceeaşi natura, putând sa desfaca contractele de munca ale celorlalţi salariaţi.
Curtea mai constata ca textul art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii nu permite sa se facã nici o deosebire între salariaţi pe nici unul dintre criteriile prevãzute la art. 4 alin. (2) din Constituţie, unitatea putând selectiona salariaţii pe care îi menţine în posturi exclusiv pe baza criteriului competentei profesionale. Redimensionarea personalului unui agent economic sau al unei instituţii poate face obiectul controlului instanţelor judecãtoreşti, sub aspectul temeiniciei şi al legalitãţii, dar numai în acele cazuri în care se dovedeşte ca reorganizarea nu a fost realã, ci fictiva.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 146 din Codul muncii Curtea observa ca însuşi textul de lege criticat instituie interdicţia desfacerii contractului de munca din initiativa angajatorului, într-o anumitã perioada determinata, salariaţilor care în perioada respectiva se afla într-o situaţie specialã, obiectiv diferita de situaţia celorlalţi salariaţi. Cazurile de diferentiere a situaţiei pentru care opereazã interdicţia de desfacere a contractului de munca sunt limitativ prevãzute de acest text de lege. Interdicţia nu opereazã pentru toate motivele prevãzute la art. 130 alin. (1) din Codul muncii, pentru care se poate dispune desfacerea contractului de munca, ci numai în cazul motivelor prevãzute la lit. a) (desfiinţare de posturi ca urmare a reorganizãrii), la lit. b) (încetarea activitãţii unitãţii prin dizolvare), la lit. e) (necorespundere sub raport profesional), la lit. f) (reintegrarea pe postul respectiv a salariatului care l-a deţinut anterior), la lit. h) (persoana reincadrata dupã pensionare la limita de varsta nu mai este necesarã) şi la lit i) (abateri disciplinare).
Curtea Constituţionalã, în jurisprudenta sa, a statuat în mod constant în sensul ca principiul egalitãţii în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, nu implica o uniformitate de valoare absolutã, acelaşi tratament juridic urmând sa fie aplicat numai pentru situaţii asemãnãtoare, iar situaţiile efectiv diferite ale unor categorii de cetãţeni, în raport cu situaţiile în care se afla alte categorii, necesita şi justifica tratament juridic diferenţiat.
În prezenta cauza nu s-au invederat elemente noi care sa determine reconsiderarea acestei jurisprudente a Curţii, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate urmeazã sa fie respinsã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTE A
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) şi ale art. 146 din Codul muncii, excepţie ridicatã de Marin Frunza în Dosarul nr. 12.350/2000 al Judecãtoriei Galaţi.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 29 ianuarie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Laurentiu Cristescu
---------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
