Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 26 din 23 februarie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 239 alin. 1 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 136 din 1 aprilie 1999
Lucian Mihai - preşedinte
Ioan Muraru - judecãtor
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Ion Bonini - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol, soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 239 alin. 1 din Codul penal, ridicatã de Bota Pompiliu în Dosarul nr. 538/1998 al Judecãtoriei Orastie, judeţul Hunedoara.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 21 ianuarie 1999 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 26 ianuarie 1999 şi apoi pentru 4 februarie 1999, 9 februarie 1999 şi 23 februarie 1999.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Judecãtoria Orastie, prin Încheierea din 1 octombrie 1998, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 239 alin. 1 din Codul penal, ridicatã de Bota Pompiliu într-o cauza penalã având ca obiect judecarea infracţiunii de ultraj, comisã de autorul exceptiei impotriva partii vãtãmate Olaru Liana.
În motivarea exceptiei se susţine ca dispoziţiile art. 239 alin. 1 din Codul penal contravin prevederilor art. 20 alin. (1) din Constituţie, în sensul ca incalca actele internaţionale la care România este parte, respectiv art. 19 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, art. 10 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi art. 19 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, texte referitoare la libertatea de exprimare. Autorul exceptiei mai susţine ca textul de lege contestat incalca şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât instituie discriminãri între cetãţeni şi privilegii în favoarea funcţionarilor publici.
Instanta de judecata apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este nefondata, deoarece "prevederile art. 239 alin. 1 din Codul penal ocrotesc relaţiile sociale care se referã la asigurarea autoritãţii funcţiei, precum şi la prestigiul funcţionarilor însãrcinaţi cu îndeplinirea unor atribuţii care implica exercitarea autoritãţii de stat".
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a comunicat punctul sau de vedere în sensul ca excepţia invocatã este neîntemeiatã, deoarece sãvârşirea unei infracţiuni nu poate constitui temei pentru invocarea limitãrii libertãţii de exprimare. Potrivit art. 30 alin. (6) din Constituţie, "libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine". Pe de alta parte, potrivit art. 1 din Codul penal, legea penalã apara impotriva infracţiunilor, deopotrivã cu alte valori sociale, persoana, drepturile şi libertãţile acesteia. În legatura cu pretinsa încãlcare a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, se arata în acelaşi punct de vedere ca, astfel cum a statuat şi Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 6 din 16 ianuarie 1997, principiul egalitãţii în fata legii "presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmãrit, nu sunt diferite". Tratamentul diferit instituit în funcţie de calitatea persoanei insultate, calomniate ori amenintate nu incalca acest principiu.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca prevederile art. 239 alin. 1 din Codul penal sunt constituţionale. Dispoziţiile criticate au drept scop apãrarea funcţiei publice, care implica exercitarea autoritãţii de stat, ceea ce presupune o ocrotire specialã a anumitor persoane. Prin aceasta nu sunt incalcate principiul egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi nici reglementãrile internaţionale invocate.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Conform art. 239 alin. 1 din Codul penal, "insulta, calomnia ori ameninţarea sãvârşitã nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa contra unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implica exerciţiul autoritãţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 4 ani".
Autorul exceptiei susţine ca aceasta incriminare contravine prevederilor şi tratatelor internaţionale la care România este parte, referitoare la libertatea de exprimare, precum şi dispoziţiilor constituţionale care consacra egalitatea în drepturi a cetãţenilor. Se apreciazã totodatã ca prin dispoziţiile atacate este exclusa posibilitatea aplicãrii art. 207 din Codul penal în cazul sãvârşirii infracţiunii de ultraj.
1. În legatura cu primul aspect, s-a solicitat Curţii Constituţionale ca, în temeiul art. 20 din Constituţie, sa examineze constituţionalitatea prevederilor art. 239 alin. 1 din Codul penal în raport cu textele incidente din actele internaţionale referitoare la dreptul şi libertatea de exprimare, la care România este parte.
Art. 10 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale prevede ca "Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fãrã amestecul autoritãţilor publice şi fãrã a tine seama de frontiere". Pct. 2 însã precizeazã ca "Exercitarea acestor libertãţi, ce comporta îndatoriri şi responsabilitãţi, poate fi supusã unor formalitãţi, condiţii, restrangeri sau sancţiuni prevãzute de lege, care constituie mãsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritorialã sau siguranta publica, apãrarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sãnãtãţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora ...".
Art. 19 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice reglementeazã libertatea de exprimare, care "cuprinde libertatea de a cauta, de a primi şi de a rãspândi informaţii şi idei de orice fel", iar pct. 3 prevede ca exercitarea libertãţilor respective comporta îndatoriri şi raspunderi speciale şi poate fi supusã anumitor limitãri necesare pentru respectarea drepturilor sau reputaţiei altora, stabilite expres prin lege.
Curtea constata asadar ca reglementãrile internaţionale invocate obliga la garantarea şi asigurarea liberei exprimari a ideilor şi opiniilor. Aceste libertãţi însã pot fi supuse unor restrangeri sau sancţiuni necesare pentru apãrarea ordinii publice, iar exercitarea lor nu poate leza drepturile fundamentale ale altor persoane.
Prevederile internaţionale examinate nu sunt în discordanta cu dispoziţiile din Constituţia României referitoare la libertatea de exprimare. Astfel, potrivit art. 30 alin. (1) din Constituţie, "Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile". Alin. (6) al aceluiaşi art. 30 stabileşte ca "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine", iar alin. (7) prevede ca sunt interzise de lege manifestãrile contrare bunelor moravuri.
Fata de cele de mai sus Curtea constata ca reglementarea legalã atacatã, prin excepţia care face obiectul acestei cauze, nu incalca libertatea de exprimare a ideilor şi opiniilor, prevãzutã în actele internaţionale invocate de autorul exceptiei.
2. Autorul exceptiei mai susţine ca reglementarea art. 239 alin. 1 din Codul penal creeazã o situaţie privilegiatã funcţionarilor de stat în comparatie cu ceilalţi cetãţeni, pentru care, în cazul comiterii aceloraşi fapte, tratamentul penal este diferit. Prin aceasta se incalca principiul egalitãţii în drepturi prevãzut la art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca art. 205 şi 206 din Codul penal incrimineaza insulta şi, respectiv, calomnia, fapte care aparţin categoriei de infracţiuni contra demnitãţii unei persoane, iar art. 193 din Codul penal prevede ameninţarea în cadrul acelor infracţiuni care aduc atingere libertãţii persoanei. Spre deosebire de acestea, obiectul juridic al infracţiunii de ultraj nu vizeazã în exclusivitate insulta, calomnia şi ameninţarea. De aceasta data, valoarea socialã ocrotitã prin incriminarea faptelor de insulta, calomnie ori ameninţare o reprezintã exercitarea autoritãţii de stat. Între acceptiunile notiunii "autoritate de stat" este şi aceea de persoana investitã cu anumite atribuţii şi care se afla în exerciţiul funcţiunii. În cazul acestei autoritãţi nu poate exista o disociere între autoritatea ca atare şi persoana care o reprezintã şi în numele cãreia îşi îndeplineşte atributia legalã. Aceasta justifica situarea infracţiunii de ultraj în cadrul titlului V din Codul penal, intitulat "Infracţiuni contra autoritãţii". Protecţia penalã asigurata autoritãţii reprezintã o garanţie a exercitãrii atribuţiilor ce îi revin şi nicidecum un privilegiu, iar legitimitatea sa deriva din însãşi legitimitatea existenţei autoritãţii. Prin urmare, tratamentul juridic diferit aplicat unor condiţii diferite este justificat şi admisibil tocmai de necesitatea ca egalitatea în fata legii sa nu creeze stãri privilegiate sau discriminatorii. Acestea sunt argumentele care stau la baza constituţionalitãţii prevederilor art. 239 alin. 1 din Codul penal.
3. O alta critica formulatã în susţinerea exceptiei consta în faptul ca persoanele care savarsesc infracţiunea de ultraj prin insulta sau calomnie nu pot face proba veritãţii afirmaţiilor sau a imputatiilor, conform art. 207 din Codul penal.
Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca art. 239 din Codul penal califica drept infracţiune de ultraj insulta, calomnia ori ameninţarea sãvârşitã impotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implica exerciţiul autoritãţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii, ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii. Rezulta deci ca pentru a se putea retine existenta acestei infracţiuni trebuie stabilite trei împrejurãri esenţiale, şi anume:
a) Dacã s-a comis infracţiunea de insulta, de calomnie ori de ameninţare, aceasta implica verificarea şi stabilirea tuturor elementelor definitorii ale fiecãrei infracţiuni în parte. Când ultrajul se sãvârşeşte prin insulta sau calomnie, urmeazã sa fie examinata, evident, şi incidenta prevederilor art. 207 din Codul penal, asadar dacã este sau nu admisibilã proba veritãţii, aplicându-se, dupã caz, dispoziţia din teza a doua a acestui articol, potrivit cãreia "Fapta cu privire la care s-a fãcut proba veritãţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie".
b) Calitatea subiectului pasiv al infracţiunii, şi anume: dacã este funcţionar public şi dacã îndeplineşte o funcţie care implica exerciţiul autoritãţii de stat.
c) Împrejurãrile concrete în care a fost sãvârşitã fapta: în timpul exercitãrii funcţiunii de cãtre funcţionarul public lezat ori în afarã acestui timp, dar în legatura cu faptele îndeplinite în exerciţiul funcţiunii.
Toate aceste elemente constituie situaţii de fapt a cãror stabilire aparţine competentei organelor de urmãrire penalã şi, dupã caz, a instanţelor de judecata, neavând nici o implicatie în privinta constituţionalitãţii textului de lege.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 239 alin. 1 din Codul penal, ridicatã de Bota Pompiliu în Dosarul nr. 538/1998 al Judecãtoriei Orastie.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 23 februarie 1999.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
