Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 258 din 5 decembrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 205 si art. 207 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 194 din 18 aprilie 2001
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent şef
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 şi art. 207 din Codul penal, excepţie ridicatã de Sevastian Rapeanu în Dosarul nr. 6.691/2000 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti.
La apelul nominal rãspund autorul exceptiei, prin avocat Virginia Vedinas, precum şi Mihail Balanescu.
Reprezentantul autorului exceptiei susţine ca prevederile art. 205 şi art. 207 din Codul penal sunt neconstituţionale, invocand, pe de o parte, argumente de ordin general, care, în esenta, vizeazã încãlcarea prevederilor Legii fundamentale în ansamblul sau, iar pe de alta parte, sustinand ca aceleaşi prevederi legale contravin dispoziţiilor art. 29, 30 şi 31 din Constituţie. De asemenea, solicita admiterea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 207 din Codul penal, ca fiind contrare dispoziţiilor cuprinse în art. 24, 29, 30 şi 31 din Constituţie. În sprijinul acestor sustineri se invoca jurisprudenta în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, referitor la proba veritãţii, a statuat ca trebuie sa se facã diferenţa între fapte şi judecati de valoare, pentru ca numai faptele pot fi dovedite, iar nu şi judecatile de valoare. Se mai arata ca în cazul judecaţilor de valoare proba veritãţii este imposibila, iar cererea administrãrii acesteia afecteazã conţinutul libertãţii de opinie, care reprezintã un element al libertãţii garantate prin art. 29 din Constituţie şi prin art. 10 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Mihail Balanescu solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind nefondata şi arata ca este de acord cu punctele de vedere exprimate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de Guvern.
Reprezentantul Ministerului Public arata ca atât din încheierea de sesizare, cat şi din cererea formulatã în susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate rezulta ca în motivarea acesteia s-a invocat încãlcarea numai a dispoziţiilor art. 29 şi 30 din Constituţie, iar în fata Curţii Constituţionale autorul exceptiei a extins motivele de neconstituţionalitate, sustinand ca prevederile legale atacate contravin şi dispoziţiilor art. 24 şi 31 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil. De aceea reprezentantul Ministerului Public se referã numai la criticile de neconstituţionalitate ce vizeazã încãlcarea dispoziţiilor art. 29 şi 30 din Constituţie, solicitând respingerea exceptiei ca fiind neîntemeiatã, astfel cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 134 din 6 iulie 2000.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 3 iulie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 6.691/2000, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 şi ale art. 207 din Codul penal, excepţie ridicatã de Sevastian Rapeanu.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca prevederile art. 205 din Codul penal incalca dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 29, referitoare la libertatea conştiinţei, şi în art. 30, referitoare la libertatea de exprimare, precum şi pe cele ale documentelor internaţionale referitoare la libertatea de exprimare, documente ratificate de România, care, potrivit art. 11 alin. (2) din Constituţie, fac parte din dreptul intern. Se mai susţine ca aceasta infracţiune este menţinutã în ţãrile unde exista "o democratie constituţionalã puternica, o protecţie autenticã a libertãţii presei, astfel încât rãspunderea pentru aceasta infracţiune este granituita de respectarea unor valori constituţionale traditionale, puternice şi eficiente, iar atunci când sunt totuşi gasiti vinovaţi pe o anumitã chestiune, pedeapsa penalã se concretizeazã în amenzi nesemnificative". În Statele Unite ale Americii, precum şi în alte state formularea de opinii sau judecati de valoare la adresa unei persoane nu este calificatã ca infracţiune de insulta. Se mai susţine ca în practica sa jurisdicţionalã Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat ca libertatea de exprimare protejeaza şi acele idei care "socheaza, ofenseaza, deranjeaza, pentru ca acestea sunt cerinţele pluralismului, tolerantei şi spiritului deschis, fãrã de care nu exista societate democratica". În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 207 din Codul penal, considera ca acestea contravin prevederilor art. 29 şi 30 din Constituţie, pentru ca "proba veritãţii se aplica, în egala mãsura, şi faptelor (calomnie) şi opiniilor, judecaţilor de valoare (insulta). Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat în mod constant ca trebuie sa se facã diferenţe între fapte şi judecati de valoare", deoarece faptele pot fi dovedite, spre deosebire de judecatile de valoare, în privinta cãrora este imposibila proba veritãţii. Cererea administrãrii probei veritãţii afecteazã conţinutul libertãţii de opinie, care reprezintã un element al libertãţii garantate de art. 29 din Constituţie. Se mai precizeazã ca art. 207 din Codul penal, care ocroteşte doar interesul legitim, contravine dispoziţiilor art. 29 din Constituţie, text "care face vorbire, în egala mãsura, atât de interesul public, cat şi de cel privat".
Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã sub toate aspectele. Astfel, în ceea ce priveşte contrarietatea dispoziţiilor art. 205 din Codul penal cu prevederile art. 30 din Constituţie, se arata ca în interpretarea acestui din urma articol trebuie sa se ţinã seama şi de alin. (6), care prevede ca libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea sau viata particularã a persoanei şi nici propria sa imagine. Demnitatea persoanei fiind o valoare suprema, garantatã de Constituţie, este normal ca lezarea ei prin fapte insultatoare sau calomnioase sa fie sancţionatã prin incriminarea acelor fapte ca infracţiuni. Modalitatea de sancţionare rãmâne la aprecierea legiuitorului, iar legea penalã în vigoare sancţioneazã infracţiunile de insulta şi de calomnie cu închisoare sau cu amenda. Dispoziţiile art. 205 din Codul penal sancţioneazã, în mod justificat, acele exprimari care aduc atingere onoarei, reputaţiei sau vieţii particulare a persoanei, fãrã a aduce vreo ingradire libertãţii de gandire şi de opinie. Aceste dispoziţii nu sunt contrare prevederilor din documentele internaţionale referitoare la drepturile omului, deoarece dispoziţiile art. 12 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului prevãd ca "Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viata personalã, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei şi reputaţiei sale. Orice persoana are dreptul la protecţia legii impotriva unor asemenea atingeri".
Cu privire la dispoziţiile art. 207 din Codul penal, instanta arata ca afirmatia autorului exceptiei, în sensul ca, potrivit acestor dispoziţii, se ocroteşte numai interesul legitim, deşi interesul poate fi public sau privat, nu este intemeiata, deoarece legea nu face nici o distincţie sub acest aspect. Nu este justificatã nici afirmatia ca proba veritãţii se referã la judecati de valoare, în privinta cãrora aceasta este imposibila, deoarece legea se referã la fapte, afirmaţii sau imputari de fapte determinate, care pot fi dovedite.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciazã ca dispoziţiile art. 205 şi ale art. 207 din Codul penal sunt constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate urmând sa fie respinsã ca neîntemeiatã. Astfel se arata ca dispoziţiile art. 205 din Codul penal sunt în concordanta cu prevederile Constituţiei, deoarece prin incriminarea faptei de vãtãmare a dreptului persoanei la onoare şi reputaţie legiuitorul înţelege sa acorde protecţie persoanelor care sunt expuse unor manifestãri contrare legii, indiferent de forma şi de modalitatea în care se realizeazã. În ceea ce priveşte libertatea de gandire şi de exprimare, se arata ca prevederile constituţionale ale art. 29 şi 30 trebuie interpretate în corelatie cu art. 30 alin. (6), care precizeazã ca libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea şi nici dreptul la propria imagine. Legea impune anumite limite în comportamentul şi exprimarea indivizilor, care sa asigure demnitatea cetãţenilor, asa cum rezulta şi din prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie. De aceea art. 49 alin. (1) din Constituţie instituie restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, pentru apãrarea unor valori, printre care se numara morala publica, drepturile şi libertãţile cetãţenilor. De asemenea, în art. 12 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului se precizeazã ca nimeni nu va fi supus unor imixtiuni arbitrare în viata sa particularã, nici unor atingeri aduse onoarei sau reputaţiei sale. Se mai arata ca nu sunt întemeiate nici criticile aduse art. 207 din Codul penal, în sensul ca acest text legal ocroteşte doar interesul legitim şi ca ar contrazice textul constituţional, care se referã atât la interesul public, cat şi la cel privat, şi aceasta întrucât legea nu face distincţie, proba veritãţii putându-se face şi pentru un interes public. Proba veritãţii priveşte fapte, iar nu judecati de valoare. Libertatea de exprimare se exercita în anumite limite şi cu restrictii sau sancţiuni impuse de lege pentru protecţia reputaţiei sau a drepturilor altuia, asa cum se prevede şi în art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Dispoziţiile art. 205 din Codul penal sunt în concordanta cu dispoziţiile art. 29 şi 30 din Constituţie, deoarece "libertatea conştiinţei, conform art. 29 alin. (2), trebuie sa se manifeste în spirit de toleranta şi de respect reciproc, iar libertatea de exprimare - se prevede în art. 30 alin. (6) - nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine". De asemenea, dispoziţiile criticate sunt în concordanta cu prevederile art. 54 din Constituţie, potrivit cãrora drepturile şi libertãţile fundamentale, inclusiv libertatea conştiinţei şi libertatea de exprimare, trebuie sa fie exercitate cu "buna-credinţa", fãrã a fi incalcate drepturile şi libertãţile celorlalţi. În acest sens este menţionatã Decizia Curţii Constituţionale nr. 200 din 25 noiembrie 1999. Cu privire la dispoziţiile art. 207 din Codul penal, se apreciazã ca ele pot "constitui un instrument pentru a se realiza un echilibru între drepturile şi libertãţile constituţionale, pe de o parte, şi limitele aduse acestora prin Constituţie şi îndatoririle fundamentale, pe de alta parte". De aceea exercitarea libertãţii conştiinţei şi a libertãţii de exprimare, cu respectarea prevederilor art. 29 alin. (2), ale art. 30 alin. (6) şi ale art. 54 din Constituţie, poate sa reprezinte un interes legitim, în sensul art. 207 din Codul penal.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 205 şi ale art. 207 din Codul penal, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 205: "Atingerea adusã onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda.
Aceeaşi pedeapsa se aplica şi în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.
Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã.";
- Art. 207: "Proba veritãţii celor afirmate sau imputate este admisibilã, dacã afirmarea sau imputarea a fost sãvârşitã pentru apãrarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a fãcut proba veritãţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie."
Curtea observa ca din actul de sesizare a Curţii, precum şi din cererea formulatã de autorul exceptiei, în vederea sustinerii acesteia, rezulta ca dispoziţiile supuse controlului de constitutionalitate sunt criticate ca fiind contrare prevederilor art. 29 şi 30 din Legea fundamentalã, precum şi prevederilor art. 10 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Pe de alta parte, cu ocazia dezbaterii exceptiei în fata Curţii Constituţionale avocatul autorului exceptiei a mai susţinut ca sunt incalcate şi dispoziţiile constituţionale ale art. 24 referitoare la dreptul la apãrare, precum şi cele ale art. 31 referitoare la dreptul la informaţie. Sub acest aspect Curtea retine ca este competenta sa exercite controlul de constitutionalitate numai în limitele sesizãrii. Altminteri s-ar proceda la soluţionare fãrã sa se fi dat curs normelor procedurale imperative referitoare la exprimarea opiniei de cãtre instanta de judecata, la contradictorialitatea dezbaterilor exceptiei în fata aceleiaşi instanţe, la exprimarea punctelor de vedere de cãtre preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului şi de cãtre Guvern. Prin urmare, este inadmisibila invocarea unor noi aspecte de neconstituţionalitate direct în fata Curţii, pentru ca aceasta ar determina realizarea unui control de constitutionalitate din oficiu. De aceea, în speta, Curtea exercita controlul de constitutionalitate numai prin raportare la dispoziţiile art. 29 şi 30 din Constituţie, precum şi la dispoziţiile art. 10 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Pentru soluţionarea exceptiei Curtea retine ca insulta şi calomnia sunt infracţiuni contra demnitãţii, iar demnitatea omului este prevãzutã, în art. 1 alin. (3) din Constituţie, printre valorile supreme, garantate de Legea fundamentalã. Potrivit acestor prevederi constituţionale "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme şi sunt garantate". Aceasta garantare a demnitãţii omului se înfãptuieşte şi prin incriminarea şi sancţionarea penalã a faptelor prin care se aduce atingere demnitãţii. Apãrarea demnitãţii omului prin mijloace de drept penal este condiţionatã de existenta drepturilor şi libertãţilor altora. De aceea s-a prevãzut ca, în mãsura în care fapta insultatoare sau calomnioasã a fost sãvârşitã pentru apãrarea unui interes legitim, nu constituie infracţiune, dacã s-a afirmat sau s-a imputat o fapta adevarata. Proba veritãţii este admisibilã însã dacã fapta s-a sãvârşit în apãrarea unui interes legitim, public sau privat, deoarece fãrã un astfel de interes atingerea adusã demnitãţii, chiar prin afirmaţii sau imputari adevãrate, nu este ingaduita, atâta vreme cat legea se referã la fapte. De aceea critica referitoare la proba judecaţilor de valoare este lipsitã de conţinut.
Curtea Constituţionalã constata ca în aprecierea constituţionalitãţii prevederilor art. 205 şi ale art. 207 din Codul penal autorul exceptiei ignora acele prevederi din Constituţie şi din convenţiile internaţionale care limiteazã exerciţiul libertãţii de gandire şi de exprimare. Se ignora astfel prevederile: art. 29 alin. (2) din Constituţie, în sensul cãrora libertatea conştiinţei "[...] trebuie sa se manifeste în spirit de toleranta şi respect reciproc"; art. 30 alin. (6) din Constituţie, potrivit cãrora "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine"; art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãrora exercitarea libertãţii de exprimare poate fi restrânsã în vederea protecţiei, între altele, a reputaţiei sau a drepturilor altora; art. 54 din Constituţie, în sensul cãrora exercitarea drepturilor şi a libertãţilor trebuie sa se realizeze cu buna-credinţa, fãrã sa se încalce drepturile şi libertãţile celorlalţi.
De altfel, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat în acest sens, statuand ca dispoziţiile art. 205 şi ale art. 207 din Codul penal sunt constituţionale (de exemplu, prin Decizia nr. 200 din 25 noiembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 8 februarie 2000, precum şi prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000).
Întrucât nu au intervenit elemente noi care sa determine schimbarea practicii Curţii, soluţia şi considerentele acelor decizii rãmân valabile şi în cauza de fata.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 şi art. 207 din Codul penal, ridicatã de Sevastian Rapeanu în Dosarul nr. 6.691/2000 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 5 decembrie 2000.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
