Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 257 din 20 septembrie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 147 alin. 2 si art. 258 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 28 decembrie 2001
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Cristina Radu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 alin. 2 şi art. 258 din Codul penal, excepţie ridicatã de Marin Lutu şi Romelia Rus în Dosarul nr. 1.512/2000 al Tribunalului Bucureşti, Secţia a II-a penalã.
La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, invocand în acest sens jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 12 martie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 1.512/2000, Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 alin. 2 şi art. 258 din Codul penal, excepţie ridicatã de Marin Lutu şi Romelia Rus.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arata ca dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) şi l) din Constituţie, referitoare la reglementarea prin lege organicã a statutului funcţionarilor publici şi a regimului general privind raporturile de munca, sindicatele şi protecţia socialã, sustinandu-se ca, fata de aceasta diferentiere stabilitã de Constituţie între statutul juridic al funcţionarilor publici reglementat prin <>Legea nr. 188/1999 şi regimul general privind raporturile de munca, este evident ca dispoziţiile art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal, care anuleazã distincţia facuta de Legea fundamentalã, sunt neconstituţionale.
Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate, instanta arata ca aceasta este intemeiata. Se arata ca art. 147 alin. 2 din Codul penal asimileazã funcţia pe care o îndeplineşte un funcţionar public cu funcţia pe care o desfãşoarã un salariat, indiferent cine este angajatorul. Aceasta dispoziţie, afirma instanta, incalca prevederile art. 72 alin. (3) lit. i) şi l) din Constituţie, care se referã la reglementarea separatã a statutului funcţionarilor publici şi a regimului general al raporturilor de munca, sindicate şi protecţia socialã, care se referã la ceilalţi salariaţi. Funcţionarul public este purtãtor al autoritãţii publice, investit cu prerogative de putere publica, pe când salariatul este un executant al unor activitãţi corespunzãtoare profilului şi specializãrii sale, în contextul specialitatii capacitãţii de folosinta a persoanei juridice. Se mai arata ca art. 61 alin. 1 din Codul muncii se referã la un statut al personalului din administraţia de stat, ceea ce marcheaza deosebirea de regim dintre personalul din administraţia de stat şi alte categorii de personal. În alin. 2 al aceluiaşi articol din Codul muncii se fãcea referire la statutul personalului din aparatul de stat, statut care nu a fost adoptat pana în 1989. Abia <>Legea nr. 188/1999 reglementeazã organizarea funcţiei publice şi Statutul funcţionarilor publici. Instanta conchide ca "asimilarea" funcţionarului cu funcţionarul public excede cadrului dispoziţiilor constituţionale, incalcandu-se prevederile din Constituţie menţionate, respectiv ale art. 72 alin. (3) lit. i) şi l).
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, arata ca prin dispoziţiile Constituţiei nu se defineste nici noţiunea de funcţionar public, nici aceea de funcţionar. Definirea şi reglementarea statutului acestor categorii de salariaţi sunt de domeniul legii. Înţelesul acestor notiuni este stabilit în <>art. 147 din Codul penal şi în Legea nr. 188/1999 care reglementeazã Statutul funcţionarilor publici. Deosebirile dintre aceste doua reglementãri nu reprezintã o problema de constitutionalitate, ci una de interpretare şi aplicare a legilor, ceea ce excede competentei Curţii Constituţionale. Potrivit dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "[...] Curtea Constituţionalã nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei". De asemenea, se mai arata în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, constituţionalitatea unei dispoziţii legale nu poate fi examinata prin raportare la o alta dispoziţie legalã, ci doar printr-o raportare la o norma constituţionalã.
Cu privire la dispoziţiile art. 258 din Codul penal, prin care faptele prevãzute în art. 246-250 din Codul penal se pedepsesc şi în cazurile în care autorul nu are calitatea de funcţionar public, ci este un alt funcţionar, fãcându-se distincţie doar sub aspectul limitelor pedepsei aplicabile, se arata ca intra în atribuţiile exclusive ale legiuitorului stabilirea cerintei de subiect activ calificat, în cazul anumitor infracţiuni. Noţiunea generalã de funcţionar nu este de nivel constituţional, iar reglementãrile privitoare la funcţionari, inclusiv cele legate de infracţiunile sãvârşite de funcţionari, sunt de nivelul legii.
În concluzie, în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arata ca dispoziţiile art. 147 alin. 2 şi art. 258 din Codul penal sunt constituţionale şi se propune respingerea exceptiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca prin numeroase decizii Curtea Constituţionalã a statuat ca reglementãrile referitoare la notiunile de funcţionar public şi funcţionar, inclusiv cele legate de infracţiunile sãvârşite de persoanele care au aceasta calitate, sunt de nivelul legii. De asemenea, se arata ca în art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie se face referire numai la noţiunea de funcţionari publici, nu şi la aceea de funcţionar, situaţie în care, pe cale de consecinta, conceptul de funcţionar, nefiind de nivel constituţional, este de domeniul legii. De aceea afirmatiile privitoare la neconstituţionalitatea noţiunilor de funcţionar public şi funcţionar sunt neintemeiate, deoarece ele nu incalca nici o prevedere a Constituţiei. Ele sunt definite în art. 147 din Codul penal, nu în Constituţie. În consecinta, reglementarea rãspunderii penale pentru infracţiunile de serviciu atât pentru functionarii publici, cat şi pentru ceilalţi funcţionari nu poate fi consideratã neconstitutionala, câtã vreme cele doua notiuni sunt de nivelul legii. Dispoziţiile art. 147, care le definesc, nu incalca prevederile art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, deoarece Codul penal este o lege organicã.
Cu privire la criticile aduse de autorii exceptiei, în sensul existenţei unei neconcordante între <>art. 147 din Codul penal şi dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, se arata ca aceasta nu este o problema de ordin constituţional, ci una de interpretare a legii.
Preşedintele Senatului n-a comunicat punctul sau de vedere asupra exceptiei ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi cel al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezulta din cererea formulatã de autorul acesteia şi din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 147 alin. 2 şi art. 258 din Codul penal. Aceste dispoziţii au urmãtorul conţinut:
Art. 147 alin. 2: "Prin «funcţionar» se înţelege persoana menţionatã în alin. 1, precum şi orice salariat care exercita o însãrcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevãzute în acel alineat."
Art. 258: "Dispoziţiile art. 246-250 privitoare la funcţionari publici se aplica şi celorlalţi funcţionari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime."
Autorii exceptiei susţin ca aceste dispoziţii sunt contrare prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) şi l) din Constituţie, care sunt urmãtoarele: "Prin lege organicã se reglementeazã: [...]
i) statutul funcţionarilor publici;
[...]
l) regimul general privind raporturile de munca, sindicatele şi protecţia socialã."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere nici unei dispoziţii şi nici unui principiu din Constituţie, ci se întemeiazã pe acestea. Dacã, potrivit prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, reglementarea statutului funcţionarilor publici se face prin lege organicã, deci de cãtre legiuitor, cu atât mai mult reglementarea statutului juridic al celorlalţi funcţionari este de atributul legiuitorului. Întrucât Constituţia nu defineste notiunile de funcţionar public şi de funcţionar, rãmâne în sarcina exclusiva a legiuitorului sa le defineascã. Este ceea ce Codul penal, care este o lege organicã, face prin dispoziţiile art. 147, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţie, în sensul cãrora infracţiunile, pedepsele şi regimul executãrii acestora se reglementeazã prin lege organicã. Tot de competenta exclusiva a legiuitorului tine şi stabilirea infracţiunilor sãvârşite de cãtre funcţionari sau funcţionari publici, asa cum este cazul infracţiunilor de serviciu. Faptul ca legiuitorul a prevãzut prin dispoziţiile art. 258 din Codul penal ca infracţiunile de serviciu prevãzute în art. 246-250 din Codul penal pot fi sãvârşite şi de funcţionari fãrã atribuţii publice, cu precizarea ca pentru aceştia maximul pedepsei se reduce cu o treime, nu înseamnã asimilarea funcţionarilor cu functionarii publici, asa cum susţin autorii exceptiei, ci exprima vointa legiuitorului de a sanctiona şi încãlcarea de cãtre funcţionari a îndatoririlor de serviciu, chiar dacã faptele sãvârşite de aceştia prezintã un grad de pericol social generic mai redus decât al faptelor comise de functionarii publici.
În practica sa jurisdicţionalã Curtea Constituţionalã a avut de soluţionat numeroase excepţii de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 147 şi 258 din Codul penal, respectiv notiunile de funcţionar public şi funcţionar şi infracţiunile la care subiectul activ nemijlocit (autorul) are aceasta calitate. Deşi multe dintre excepţii se refereau la textele art. 147 şi 258 în redactarea anterioarã modificãrii Codului penal prin <>Legea nr. 140/1996 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996, diferita de cea în vigoare, din deciziile Curţii se desprinde soluţia de principiu în soluţionarea acestor excepţii, bazatã pe teza ca notiunile de funcţionar public şi funcţionar sunt de nivelul legii şi deci intra în competenta exclusiva a legiuitorului atât definirea acestor notiuni, cat şi stabilirea rãspunderii penale pentru infracţiunile sãvârşite de persoanele cu aceasta calitate. În consecinta, excepţiile de neconstituţionalitate având acest obiect au fost respinse ca fiind neintemeiate. Astfel, în Decizia Curţii Constituţionale nr. 35 din 27 aprilie 1994, rãmasã definitiva ca urmare a <>Deciziei nr. 108 din 8 noiembrie 1994 , ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 7 decembrie 1994, s-a arãtat ca "reglementãrile referitoare la noţiunea de funcţionar, inclusiv cele legate de infracţiunile sãvârşite de aceştia, sunt de nivelul legii. De aceea susţinerile privind neconstituţionalitatea notiunii de funcţionar sunt neintemeiate, întrucât aceasta nu incalca o prevedere expresã a Constituţiei". În acelaşi sens s-a exprimat Curtea Constituţionalã şi prin Decizia nr. 152 din 10 mai 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 14 august 2001.
Considerentele care au stat la baza soluţiilor anterioare privind aceste dispoziţii legale sunt valabile şi în prezenta cauza, neexistand motive sau elemente noi care sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii. Asa fiind, critica referitoare la dispoziţiile art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal urmeazã sa fie respinsã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 1, 2, 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum şi al art. 23 şi <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 alin. 2 şi art. 258 din Codul penal, excepţie ridicatã de Marin Lutu şi Romelia Rus în Dosarul nr. 1.512/2000 al Tribunalului Bucureşti, Secţia a II-a penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 20 septembrie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Cristina Radu
Întrucât magistratul-asistent Cristina Radu se afla în imposibilitate de a semna, deoarece a fost numita în funcţia de procuror, în locul sau semneazã, în temeiul art. 261 din Codul de procedura civilã,
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
