Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 257 din 17 iunie 2003  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 25 alin. (3) si ale   art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 257 din 17 iunie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 25 alin. (3) si ale art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 29 iunie 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef

Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (3) şi ale <>art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Marin Puciu în Dosarul nr. 2.796/2002 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã.
La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ridicate, întrucât considera ca textele de lege criticate nu incalca dispoziţiile constituţionale referitoare la ocrotirea proprietãţii private şi la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, ci constituie o sancţiune pentru nerespectarea unor dispoziţii legale, în acest sens invocandu-se jurisprudenta Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 24 ianuarie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 2.796/2002, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (3) şi ale <>art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Excepţia a fost ridicatã de Marin Puciu într-o cauza civilã, având ca obiect obligaţia de a face.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile de lege criticate contravin art. 41 şi 49 din Constituţie. În esenta, se arata ca prin aplicarea acestor dispoziţii de lege constructorul sancţionat printr-un proces-verbal de contravenţie este obligat sa demoleze construcţia edificata pe un teren proprietate privatã, cu respectarea regulilor de urbanism în vigoare la acea data, "deşi din diverse motive nu a fost obţinutã autorizaţia de construcţie", ceea ce incalca prevederile art. 41 din Constituţie privitoare la dreptul persoanei de a dispune de proprietatea sa. Textele de lege criticate contravin şi art. 49 din Constituţie prin aceea ca atingerea şi limitarea dreptului de proprietate privatã sunt "vadit disproportionate cu situaţia data", iar "aplicarea unei astfel de mãsuri desfiinţeazã practic dreptul de proprietate asupra unui imobil deja edificat".
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã considera ca excepţia ridicatã este neîntemeiatã. În acest sens se arata ca "cele susţinute de recurent prin excepţia de neconstituţionalitate vizeazã o chestiune ce tine de legalitate, iar nu de constitutionalitate", precum şi ca "prin ultima modificare a <>Legii nr. 50/1991 , prin <>Legea nr. 453/2001 , textul art. 25 conţine un singur alineat în actuala reglementare, iar nu trei sau mai multe, astfel ca excepţia de neconstituţionalitate ar trebui respinsã ca fiind lipsitã de obiect". Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) lit. b), se arata ca acestea "reprezintã tocmai o restrictie legalã, proporţionalã cu încãlcarea comisã de o persoana prin edificarea unei construcţii în condiţii de nelegalitate şi cu ignorarea unor sarcini puse de partea sa chiar printr-un text constituţional - art. 41 alin. (6) - şi care-i revin în calitate de proprietar al terenului, ţinând de respectarea <>Legii nr. 50/1991 , asigurarea unei bune vecinãtãţi, protecţia mediului etc.".
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, în legatura cu invocarea încãlcãrii art. 41 din Constituţie, arata ca regimul legal al construcţiilor nu are legatura cu ocrotirea dreptului de proprietate, în mãsura în care dobândirea sau exercitarea acestui drept se abate de la prevederile imperative ale legii.
În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la încãlcarea art. 49 din Constituţie, arata ca sancţiunea desfiinţãrii construcţiilor realizate fãrã respectarea condiţiilor prevãzute de lege nu constituie o restrangere a exerciţiului dreptului de proprietate, ci instituie obligaţia de a construi în condiţii corespunzãtoare. În final, se menţioneazã jurisprudenta constanta a Curţii Constituţionale în materie.
Avocatul Poporului considera ca dispoziţiile art. 25 alin. (3) şi ale <>art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 , republicatã, sunt constituţionale. În acest sens, în esenta, se arata ca, potrivit art. 41 din Constituţie, invocat chiar de autorul exceptiei, limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, iar nerespectarea este sancţionatã cu desfiinţarea construcţiilor. Se invoca, de asemenea, jurisprudenta Curţii Constituţionale, de exemplu Decizia nr. 593 din 9 decembrie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 8 aprilie 1998, şi Decizia nr. 243 din 17 septembrie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 7 noiembrie 2002, precum şi Decizia nr. VII din 20 noiembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 19 februarie 2001, prin care Curtea Suprema de Justiţie a statuat, cu valoare de aplicare şi interpretare unitarã a dispoziţiilor <>Legii nr. 50/1991 , republicatã, ca "obţinerea autorizaţiei de construire pe parcursul executãrii lucrãrilor sau dupã finalizarea acestora nu poate avea ca efect înlãturarea caracterului ilicit al faptei, ci constituie doar o împrejurare ce poate fi avutã în vedere numai la individualizarea sancţiunii contravenţionale".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 25 alin. (3) şi ale <>art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, prevederi al cãror conţinut este urmãtorul:
- Art. 25 alin. (3): "Mãsura desfiinţãrii construcţiilor se aplica şi în situaţia în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, contravenientul nu a obţinut autorizaţia necesarã.";
- Art. 27 alin. (1) lit. b): "În cazul în care persoanele sancţionate contraventional au oprit executarea lucrãrilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit prevederilor art. 25 alin. (1), autoritatea administraţiei publice locale în a carei raza teritorialã s-a constatat contravenţia va sesiza instanţele judecãtoreşti pentru a dispune, dupã caz: [...] b) desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal."
În opinia autorului exceptiei aceste prevederi contravin art. 41 şi 49 din Constituţie, prevederi potrivit cãrora:
- Art. 41: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publica, stabilitã potrivit legii, cu dreapta şi prealabilã despãgubire.
(4) Pentru lucrãri de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricãrei proprietãţi imobiliare, cu obligaţia de a despãgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autoritãţii.
(5) Despãgubirile prevãzute în alineatele (3) şi (4) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenta, prin justiţie.
(6) Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinãtãţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(7) Averea dobandita licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezuma.
(8) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.";
- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea retine:
În esenta, critica de neconstituţionalitate consta în susţinerea potrivit cãreia sancţiunea desfiinţãrii unei construcţii, în temeiul prevederilor art. 25 alin. (3) şi ale <>art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 , republicatã, este contrarã prevederilor constituţionale ale art. 41 şi 49, în condiţiile în care construcţia a fost edificata pe un teren proprietate privatã şi cu respectarea regulilor de urbanism în vigoare la data executãrii ei, dar fãrã autorizaţie de construcţie.
Aspectul sub care sunt criticate dispoziţiile <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 50/1991 , republicatã, a mai fost supus controlului de constitutionalitate şi Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 259 din 25 septembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 11 ianuarie 2002. Deşi prin acea decizie a fost soluţionatã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. a) şi ale <>art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 , Curtea constata ca acestea sancţioneazã, de asemenea, cu desfiinţarea totalã sau parţialã lucrãrile de construcţie executate fãrã autorizaţie. Asa fiind, în prezenta cauza îşi menţin valabilitatea cele statuate prin decizia menţionatã, în sensul ca "regimul legal al construcţiilor nu are legatura cu ocrotirea dreptului de proprietate. În mãsura în care, însã, dobândirea dreptului de proprietate are loc fãrã respectarea condiţiilor prevãzute de lege, ca şi în cazul în care exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancţiunile stabilite de lege, fãrã a se putea apara invocand principiul constituţional al ocrotirii proprietãţii".
Tot astfel a hotãrât Curtea prin Decizia nr. 243 din 17 septembrie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 7 noiembrie 2002, cu prilejul soluţionãrii exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) lit. b) din legea criticata, sub aceleaşi aspecte ca şi în cauza de fata.
În plus, în acest dosar se invoca şi încãlcarea dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, referitoare la "Restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi". Cu privire la aceasta, Curtea retine ca prin textele de lege criticate se instituie obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie, al carei scop este prevenirea consecinţelor negative în cazul unor construcţii necorespunzãtoare, sancţiunea nerespectãrii acestei obligaţii - desfiinţarea construcţiei - nefiind contrarã art. 49 din Constituţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,

CURTEA
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (3) şi ale <>art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Marin Puciu în Dosarul nr. 2.796/2002 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din 17 iunie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016