Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 din Codul penal, excepţie ridicatã de Alexandru Mic în Dosarul nr. 3.220/1999 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
La apelul nominal se prezintã avocat Gheorghe Badica, pentru autorul exceptiei, lipsind Regionala Cai Ferate Cluj, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul autorului exceptiei solicita admiterea acesteia şi constatarea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 147 din Codul penal în raport cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. f) şi i), precum şi cu cele ale art. 134 alin. (1) din Constituţie. Se susţine ca termenii funcţionar şi funcţionar public, definiţi prin textul de lege criticat, au un alt înţeles decât cel avut în vedere de legiuitor în anul 1968, când nu mai existau societãţi comerciale, economie de piata sau funcţionari publici, iar toate raporturile de munca erau reglementate prin contract. Pentru aplicarea legii penale, la acea data s-au introdus în Codul penal dispoziţiile art. 147. Se mai susţine ca Statutul funcţionarilor publici "nu este conţinut de o singura lege", ci reprezintã un ansamblu de norme ce reglementeazã drepturile, obligaţiile, precum şi rãspunderea acestora. Or, Codul penal nu poate fi considerat ca fãcând parte din acest statut al funcţionarilor publici. Se mai arata ca din anul 1992 în România exista economie de piata (piata de capital, de mãrfuri şi piata muncii), iar în cadrul pieţei muncii, şi anume al raporturilor individuale, intra mai multe categorii de relaţii de munca, printre care se afla şi cele ale funcţionarilor publici care au un statut propriu. În înţelesul Codului penal (art. 147) funcţionarul public nu are nici un fel de statut, deoarece, potrivit acestei definiţii, orice persoana care primeşte un salariu este consideratã "funcţionar public". Textul art. 147 din Codul penal este, prin urmare, în vãditã contradictie cu dispoziţiile art. 134 din Constituţie, deoarece instituie o alta definire a funcţionarului public, diferita de cea avutã în vedere de prevederile Legii fundamentale. Acest termen definit de legea penalã în textul de lege criticat devine astfel o instituţie a Codului penal. Se mai considera ca art. 147 din Codul penal este contrar Constituţiei încã din anul 1991, dar din considerente de oportunitate acesta nu a fost încã abrogat. Aceste considerente nu se mai justifica însã începând din anul 1999, când legislaţia a fost completatã cu Legea privind Statutul funcţionarilor publici. Se apreciazã ca jurisprudenta Curţii Constituţionale s-a referit la alte aspecte decât cele care rezulta din motivarea exceptiei în prezenta cauza.
Reprezentantul Ministerului Public considera ca fundamentarea exceptiei de neconstituţionalitate pe prevederile <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, lege organicã, este neconcludenta, deoarece şi Codul penal este, de asemenea, o lege organicã, astfel încât prevederile constituţionale referitoare la obligativitatea adoptãrii prin lege organicã a Statutului funcţionarilor publici nu sunt incalcate de dispoziţiile art. 147 din Codul penal. Pe de alta parte, aceste dispoziţii deroga de la legea funcţionarilor publici, întrucât la art. 140 din Codul penal se prevede ca, ori de câte ori legea penalã foloseşte termenii cuprinşi în titlul VIII din Codul penal, înţelesul acestora este cel din aceste articole. Se invoca Decizia Curţii Constituţionale nr. 192/2000. Instituţia funcţionarilor publici din legea penalã este omonima doar cu cea din dreptul administrativ, dar nu are acelaşi înţeles cu aceasta. Se mai face referire la Decizia nr. 130/1994, rãmasã definitiva prin Decizia nr. 28/1995, precum şi la Decizia nr. 81/1996, rãmasã definitiva prin Decizia nr. 76/1997, prin care Curtea Constituţionalã a stabilit ca notiunile funcţionar public şi funcţionar sunt de domeniul legii, iar nu de nivel constituţional şi, prin urmare, nu se incalca nici o prevedere din Legea fundamentalã.
Având cuvântul în replica, reprezentantul autorului exceptiei precizeazã ca Statutul funcţionarilor publici nu este o lege, ci un ansamblu de norme juridice. Se mai arata ca neconstituţionalitatea textului de lege criticat este invocatã în raport cu prevederile Constituţiei, iar nu cu dispoziţiile <>Legii nr. 188/1999 . Se mai considera ca legea penalã nu poate constitui o norma juridicã referitoare la Statutul funcţionarilor publici.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 4 iulie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 3.220/1999, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 din Codul penal, excepţie ridicatã de Alexandru Mic, prin apãrãtor.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se arata ca de la data intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, care la art. 2 (alin. 1) prevede ca "<<Funcţionar public>> este persoana numita într-o funcţie publica", dispoziţiile art. 147 din Codul penal, prin care este explicat înţelesul termenilor funcţionar public alin. (1) şi funcţionar (alin. 2), nu mai sunt constituţionale, deoarece deroga de la <>Legea nr. 188/1999 , lege organicã, fiind astfel incalcate prevederile art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie. Textul de lege menţionat este considerat neconstitutional şi în raport cu prevederile art. 134 alin. (1) din Constituţie. Se apreciazã ca subiect al infracţiunilor de serviciu, în special al infracţiunii de luare de mitã, nu poate fi decât funcţionarul public, iar nu şi funcţionarul, asa cum este definit prin art. 147 alin. 2 şi cum se prevede în art. 254 din Codul penal. Este invocat ca argument Codul penal de la 1936, care prevedea ca infracţiunea de luare de mitã nu putea fi sãvârşitã decât de un funcţionar public.
Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penalã, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata. Se arata ca explicarea termenilor funcţionar public şi funcţionar, data prin art. 147 alin. 1 şi, respectiv, alin. 2 din Codul penal în vigoare, îşi are corespondentul în art. 183 pct. 4 din Codul penal de la 1936, care prevedea ca "Funcţionar public este acela care exercita, în mod voluntar sau obligatoriu, permanent sau temporar, în serviciul Statului, comunei sau instituţiilor publice dependente, oricare ar fi modul lor de administrare, o funcţie sau o însãrcinare, de orice natura, fie chiar electiva, retribuitã sau nu şi indiferent de chipul în care a fost investit". Se mai considera ca dispoziţiile art. 147 din Codul penal au aplicabilitate restrânsã în domeniul unor activitãţi infractionale comise de o anumitã categorie de persoane din servicii de interes public sau cu însãrcinãri în serviciul unor alte persoane juridice, asa încât nu pot contraveni nici art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie şi nici altor norme din Legea fundamentalã, dupã cum nu contravin nici Legii privind Statutul funcţionarilor publici. De asemenea, se arata ca aceasta lege organizeazã funcţia publica în plan socioeconomic şi juridic, cuprinzând dispoziţii normative de principiu din alte domenii ale dreptului, iar art. 69 al cap. VIII, privitor la Sancţiunile disciplinare şi rãspunderea funcţionarilor publici, face trimitere la legea penalã pentru angajarea rãspunderii penale în cazul infracţiunilor sãvârşite în timpul serviciului sau în legatura cu atribuţiile funcţiei publice de cãtre funcţionarul public.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 din Codul penal este neîntemeiatã. Se invoca jurisprudenta Curţii Constituţionale (menţionându-se în acest sens Decizia nr. 35/1994 rãmasã definitiva prin Decizia nr. 108/1994, Decizia nr. 130/1994 rãmasã definitiva prin Decizia nr. 28/1995, Decizia nr. 81/1996 rãmasã definitiva prin Decizia nr. 76/1997), prin care s-a statuat ca reglementãrile referitoare la notiunile funcţionar public şi funcţionar, inclusiv cele legate de infracţiunile sãvârşite de persoanele care îndeplinesc aceste funcţii, sunt de nivelul legii. Reglementarea rãspunderii penale pentru infracţiunile de serviciu sau în legatura cu serviciul atât a funcţionarilor publici, cat şi a funcţionarilor, nu poate fi consideratã ca fiind neconstitutionala atâta vreme cat reglementãrile privitoare la notiunile de funcţionar public şi funcţionar, inclusiv incriminarile care presupun o astfel de calitate a subiectului activ, sunt caracterizate prin Constituţie ca ţinând de domeniul legii. De asemenea, se arata ca textul de lege criticat nu contravine nici prevederilor art. 134 alin. (1) din Constituţie. În finalul opiniei exprimate de Guvern se precizeazã ca atât Codul penal, cat şi <>Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt legi organice, iar neconcordanta dintre <>art. 147 din Codul penal şi dispoziţiile Legii nr. 188/1999 , invocatã de autorul exceptiei, nu ridica o problema de ordin constituţional, ci o problema de interpretare a legii.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, susţinerile autorului exceptiei, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul acestei excepţii îl constituie dispoziţiile art. 147 din Codul penal, care au urmãtorul cuprins: "Prin <<funcţionar public>> se înţelege orice persoana care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investitã, o însãrcinare de orice natura, retribuitã sau nu, în serviciul unei unitãţi dintre cele la care se referã art. 145.
Prin <<funcţionar>> se înţelege persoana menţionatã în alin. 1, precum şi orice salariat care exercita o însãrcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevãzute în acel alineat."
Criticile de neconstituţionalitate vizeazã încãlcarea prin dispoziţiile legale menţionate a prevederilor constituţionale cuprinse în art. 72 alin. (3) lit. i), referitoare la Statutul funcţionarilor publici, precum şi a celor cuprinse în art. 134 alin. (1), referitoare la economia de piata, texte care au urmãtorul conţinut:
- Art. 72 alin. (3): "Prin lege organicã se reglementeazã: [...]
i) statutul funcţionarilor publici;" ;
- Art. 134 alin. (1): "Economia României este economie de piata."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca nu pot fi primite criticile referitoare la încãlcarea prin dispoziţiile art. 147 din Codul penal a prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, referitoare la obligativitatea reglementãrii prin lege organicã a statutului funcţionarilor publici, deoarece Codul penal este, de asemenea, o lege organicã, potrivit art. 72 alin. (3) lit. f) din Legea fundamentalã (reglementand "infracţiunile, pedepsele şi regimul executãrii acestora"). Asa fiind, sub acest aspect cerinta constituţionalã este respectata de dispoziţiile legale criticate.
Pe de alta parte, Curtea constata ca reglementãrile privitoare la notiunile funcţionar public şi funcţionar, precum şi cele privitoare la infracţiunea de luare de mitã sunt de nivelul legii, iar nu de nivel constituţional, astfel încât este de atributul exclusiv al legiuitorului sa determine conţinutul acestor notiuni. În acest sens Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin mai multe decizii (de exemplu, Decizia nr. 130 din 16 noiembrie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 2 august 1995) asupra exceptiei de neconstituţionalitate având ca obiect aceleaşi dispoziţii legale (art. 147 din Codul penal), respingând, ca vadit nefondata, excepţia. Prin aceasta decizie Curtea a subliniat ca reglementãrile legale referitoare la noţiunea funcţionar sunt de nivelul legii. O argumentare similarã a fost exprimatã de Curte şi prin Decizia nr. 81 din 15 iulie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 10 septembrie 1997, în considerentele cãreia se precizeazã, de asemenea, ca "Extinderea rãspunderii penale pentru faptele de corupţie şi la alţi salariaţi din cadrul societãţilor comerciale, prin Legea nr. 65/1992, nu poate fi consideratã neconstitutionala atâta vreme cat reglementãrile privitoare la notiunile de <<funcţionar>> şi <<alţi salariaţi>>, inclusiv incriminarile care presupun o astfel de calitate a subiectului activ nemijlocit, sunt caracterizate prin Constituţie ca ţinând de domeniul legii".
În susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate respinse prin deciziile menţionate autorii au invocat, ca şi în cauza de fata, dispoziţiile art. 134 alin. (1) din Constituţie, referitoare la economia de piata, pentru a se demonstra ca nu poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mitã decât funcţionarul public, iar nu orice funcţionar, astfel cum acesta este caracterizat prin art. 147 alin. 2 din Codul penal. Din aceasta perspectiva reglementarea rãspunderii penale pentru infracţiunile de serviciu sau în legatura cu serviciul, atât pentru functionarii publici, cat şi pentru ceilalţi funcţionari, nu poate fi consideratã ca fiind neconstitutionala, atâta timp cat reglementãrile privind notiunile funcţionar public şi funcţionar, inclusiv incriminarile care presupun o astfel de calitate a subiectului activ, sunt rezervate prin Constituţie domeniului legii.
Curtea retine ca atât soluţia adoptatã, cat şi considerentele deciziilor amintite îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza.
Pe de alta parte, Curtea constata ca prevederea constituţionalã cuprinsã în art. 134 alin. (1) ("Economia României este economie de piata."), invocatã în motivarea exceptiei, nu are nici o legatura cu problema constituţionalitãţii sau a neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 147 din Codul penal (care definesc înţelesul termenilor funcţionar public şi funcţionar, înţeles specific numai pentru legea penalã, potrivit art. 140 din Codul penal).
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA,
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 din Codul penal, excepţie ridicatã de Alexandru Mic în Dosarul nr. 3.220/1999 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 5 decembrie 2000.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Marioara Prodan
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
