Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 256*) din 17 iunie 1997 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat si ale art. 63 din Statutul profesiei de avocat
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 134 din 2 aprilie 1998
-------------
*) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 606 din 9 decembrie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998.
Viorel Mihai Ciobanu - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Raul Petrescu - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunţarea asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 19 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi a dispoziţiilor art. 63 din Statutul profesiei de avocat, invocatã de reclamantul Iulian Capatana în Dosarul nr. 1.450/1996 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 21 mai 1997, în prezenta reclamantului Iulian Capatana, a reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa celorlalte pãrţi legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 4 iunie, 11 iunie şi apoi, pentru data de 17 iunie 1997.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 17 decembrie 1996, pronunţatã în Dosarul nr. 1.450/1996, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 19 din Legea nr. 51/1995 şi ale art. 63 din Statutul profesiei de avocat.
În motivarea exceptiei invocate reclamantul susţine ca dispoziţiile <>art. 19 din Legea nr. 51/1995 , care prevãd ca avocatul stagiar poate pune concluzii numai la judecãtorie, iar avocatul definitiv are dreptul sa punã concluzii la tribunale, ca instanţe de fond, dupã 2 ani de la definitivare, la tribunale, ca instanţe de recurs, şi la curţile de apel, dupã 3 ani de la definitivare, şi la Curtea Constituţionalã, dupã 8 ani de la definitivare, contravin prevederilor art. 16, 24 şi 38 din Constituţie, întrucât "instituie o discriminare şi un gen de concurenta între avocaţii cu vechime şi ţinerii lor colegi", se ingradeste dreptul la munca al tinerilor avocaţi, prin crearea unui monopol al avocaţilor mai vârstnici în defavoarea celor mai tineri şi, deşi i se recunoaşte avocatului stagiar dreptul de a pune concluzii la judecãtorie, acesta nu va putea fi angajat niciodatã de vreme ce nu poate susţine interesele clientului sau şi în fata instanţelor de control judiciar, ceea ce constituie o nejustificatã restrangere a dreptului sau de a-şi exercita profesia, bazatã pe prezumţia ca, neavând vechimea în profesie, cerutã de lege, nu o poate exercita în condiţii bune.
Referindu-se la argumentul potrivit cãruia, prin prevederile <>art. 19 din Legea nr. 51/1995 , se realizeazã o protecţie a drepturilor şi intereselor justitiabililor, autorul exceptiei arata ca acest argument nu se confirma, îndeosebi în cazul în care un proces este câştigat de avocatul stagiar, în fata judecãtoriei, şi pierdut, din cauza unei apãrãri necompetente, în fata instanţelor superioare.
Tot în susţinerea exceptiei invocate autorul acesteia se referã la legislaţia interbelica în materie, şi anume la Legea avocaturii din 1923 şi la Legea pentru organizarea corpului de avocaţi din 1931, care prevedeau ca, dupã efectuarea stagiului şi trecerea examenului de definitivat, avocatul avea dreptul de a pune concluzii în fata oricãrei instanţe, iar, în anumite condiţii, chiar avocaţii stagiari aveau dreptul sa pledeze în fata instanţelor superioare.
În motivarea exceptiei formulate autorul acesteia arata ca prevederile <>art. 19 din Legea nr. 51/1995 contravin dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, care prevãd ca "exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor, desfãşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii". În susţinerea exceptiei autorul arata ca nici una dintre situaţiile enunţate în textul art. 49 alin. (1) din Constituţie nu justifica limitarea dreptului de apãrare şi a dreptului la munca.
În sfârşit, se mai susţine ca "limitarile discriminatorii" impuse de <>art. 19 din Legea nr. 51/1995 contravin prevederilor art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ale art. 2 pct. 2 şi ale art. 6 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ale art. 7 şi art. 23 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi ca, potrivit art. 11 şi 20 din Constituţie, "normele privind drepturile fundamentale ale omului, cuprinse în tratate internaţionale, sunt încorporate în dreptul naţional, iar, în cazul contradictiei dintre acestea şi normele interne, cele dintâi prevaleazã".
Cu ocazia dezbaterilor în fond, reclamantul a renunţat la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 din Statutul profesiei de avocat, dar, având în vedere prevederile art. 26 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, potrivit cãrora, o data sesizatã, Curtea procedeazã la examinarea constituţionalitãţii, nefiind aplicabile dispoziţiile la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului, aceasta urmeazã a se pronunţa şi asupra acestei excepţii.
În opinia exprimatã în încheierea prin care sesizeazã Curtea Constituţionalã, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ considera neîntemeiatã excepţia ridicatã, întrucât prevederile <>art. 19 din Legea nr. 51/1995 şi ale art. 63 din Statutul profesiei de avocat nu aduc atingere dreptului la munca garantat prin art. 38 alin. (1) din Constituţia României, ci stabilesc pentru exercitarea profesiei de avocat, la diferitele instanţe de judecata, o anumitã vechime în munca, în mãsura sa asigure prin practica în profesie, acumulatã în anii respectivi de vechime, alãturi de cunoştinţe teoretice temeinice, o prestaţie corespunzãtoare gradului diferit de dificultate al proceselor aflate pe rolul instanţelor judecãtoreşti superioare.
În vederea soluţionãrii exceptiei de neconstituţionalitate, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost trimisa Camerelor Parlamentului şi Guvernului pentru a comunica punctele lor de vedere.
În punctul de vedere primit de la Comisia juridicã, de numiri, disciplina, imunitãţi şi validari a Senatului se exprima opinia ca excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã.
Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca din analiza dispoziţiilor <>art. 19 alin. 1 din Legea nr. 51/1995 şi ale art. 63 din Statutul profesiei de avocat rezulta ca acestea sunt constituţionale fata de prevederile art. 38 alin. (1) din Constituţie, "întrucât nu incalca cu nimic dreptul la munca, la alegerea profesiei şi a locului de munca, ci doar prevãd ca avocatul stagiar poate pune concluzii la judecãtorii şi stabilesc, pentru exercitarea profesiei de avocat, la diferite instanţe de judecata, o anumitã vechime în aceasta activitate". Legea are în vedere faptul ca, pentru a se asigura o prestaţie corespunzãtoare a avocatului în raport cu gradul diferit de dificultate al cauzelor aflate pe rolul instanţelor superioare, se impune ca acesta sa posede, pe lângã cunoştinţele teoretice dobândite în facultate, şi cunoştinţe practice, acumulate numai într-o anumitã vechime în exercitarea profesiei de avocat. În concluzie, considera excepţia de neconstituţionalitate ca nefondata.
Camera Deputaţilor nu a comunicat punctul sau de vedere.
Uniunea Avocaţilor din România, prin notele scrise, depuse la dosar, considera ca prevederile <>art. 19 din Legea nr. 51/1995 sunt constituţionale, ele reprezentând o garanţie a exercitãrii dreptului la apãrare, în condiţii de competenta şi responsabilitate profesionalã, de cãtre un avocat instruit şi în acelaşi timp experimentat, apt de a conlucra cu judecãtorii cu experienta "în dorinta comuna de aflare a adevãrului şi realizare a justiţiei".
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Senatului şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile pãrţilor şi ale procurorului, dispoziţiile atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze excepţia invocatã cu privire la <>art. 19 din Legea nr. 51/1995 , fiind legal sesizatã.
În esenta, excepţia de neconstituţionalitate se întemeiazã pe o presupusa discriminare între avocaţii stagiari şi chiar cei definitivi, care pot pune concluzii la instanţele superioare, dupã îndeplinirea unor condiţii de vechime în profesie, şi avocaţii cu vechime.
Din examinarea textelor constituţionale invocate de autorul exceptiei şi a prevederilor <>art. 19 din Legea nr. 51/1995 rezulta ca nu ne aflam în prezenta unor abateri de la dispoziţiile legii fundamentale, care consacra egalitatea cetãţenilor, dreptul la apãrare, dreptul la munca şi dreptul la libera alegere a profesiei.
Atât în doctrina, cat şi în jurisprudenta constituţionalã se subliniaza constant ca principiul egalitãţii nu presupune uniformitate, deci ca toate situaţiile sa fie tratate în acelaşi fel, astfel ca la situaţii egale trebuie sa corespundã un tratament egal, iar la situaţii diferite poate exista un tratament diferit. Principiul egalitãţii nu se opune ca o lege sa stabileascã reguli diferite în raport cu persoane care se afla în situaţii diferite, astfel ca, sub acest aspect, dispoziţiile <>art. 19 din Legea nr. 51/1995 nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 din Constituţie.
Referitor la critica ce vizeazã încãlcarea dreptului la apãrare, prevãzut la art. 24 din Constituţie, se constata ca ea nu este fondatã, deoarece, prin textul <>art. 19 din Legea nr. 51/1995 , acest drept nu este încãlcat, el fiind o garanţie a unei prestaţii corespunzãtoare gradului diferit de dificultate al cauzelor aflate pe rolul instanţelor superioare, care impune, pe lângã cunoştinţele teoretice dobândite în facultate, şi cunoştinţe practice, acumulate numai printr-o anumitã vechime în exercitarea profesiei de avocat.
Cu privire la critica referitoare la încãlcarea dreptului la munca şi la libera alegere a profesiei se retine ca nici aceasta nu poate fi primitã.
Potrivit art. 38 din Constituţie dreptul la munca nu poate fi îngrãdit, pe de o parte, iar alegerea profesiei şi a locului de munca sunt libere, pe de alta parte. Condiţiile prevãzute de dispoziţiile <>art. 19 din Legea nr. 51/1995 reprezintã o opţiune a legiuitorului, care nu poate fi consideratã ca neconstitutionala. Perioada de stagiu în avocatura, prevãzutã de art. 15 din lege, este privitã ca o faza premergãtoare intrãrii în profesie, iar cerinţele de vechime, stabilite de art. 19, urmãresc sa asigure exercitarea dreptului la apãrare, în condiţii de competenta, responsabilitate profesionalã şi experienta practica, raportate la gradul ierarhic al instanţelor şi la complexitatea cauzelor, astfel ca este firesc ca ele sa implice anumite restrangeri care nu pot fi privite ca o ingradire a dreptului la munca, ci ca mãsuri de protejare atât a intereselor justitiabililor, cat şi ale avocatului. De altfel în art. 49 alin. (1) din Constituţie se prevede ca exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns prin lege, dacã aceasta se impune, între altele, pentru apãrarea drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor. Astfel de condiţii restrictive sunt înscrise în legi, din aceleaşi considerente, şi pentru judecãtori sau procurori. Cat priveşte durata vechimii prevãzute de lege, este de atributul exclusiv al Parlamentului sa o hotãrascã. Se constata, de altfel, ca o prima reducere s-a produs ca urmare a <>Decretului-lege nr. 90/1990 , iar o alta reducere, astfel cum rezulta din susţinerile ambelor pãrţi, a fost propusã în acest an.
Prin încheierea de sesizare Curtea a fost investitã şi cu soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiei art. 63 din Statutul profesiei de avocat. În legatura cu competenta de soluţionare a excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti este de reţinut ca art. 144 lit. c) din Constituţie se referã doar la controlul constituţionalitãţii "legilor şi ordonanţelor", dispoziţie preluatã şi în <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 . Asa fiind, soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate privind alte acte normative nu este de competenta Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse şi având în vedere prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 23 alin. (2), ale art. 24 şi ale <>art. 25 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 19 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi ale art. 63 din Statutul profesiei de avocat, invocatã de Iulian Capatana în Dosarul nr. 1.450/1996 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 17 iunie 1997.
PREŞEDINTE,
prof.univ.dr. Viorel Mihai Ciobanu
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
