Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 253 din 15 iunie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 728 din 12 august 2004
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Irina Loredana Lãpãdat - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, ridicatã de apelantul Neacşu Munteanu în Dosarul nr. 3.275/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei Neacşu Munteanu, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent informeazã completul de judecatã cã la dosarul cauzei s-au depus note scrise de cãtre autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prin care solicitã admiterea acesteia.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul pe fond.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicitã admiterea acesteia astfel cum a fost formulatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 11 martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de apelantul Neacşu Munteanu în Dosarul nr. 3.275/2003.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia aratã cã dispoziţiile <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 încalcã prevederile art. 21 şi 44 din Constituţie, republicatã, precum şi prevederile art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prin raportare la art. 20 din Constituţie, republicatã. În esenţã, se susţine cã prin instituirea unui termen de prescripţie a acţiunii în constatarea nulitãţii absolute a actelor de înstrãinare a imobilelor ce cad sub incidenţa <>Legii nr. 10/2001 , inclusiv cele fãcute în cadrul procesului de privatizare, se aduce atingere dreptului de proprietate, prin aceea cã nu mai poate fi exercitatã o acţiune în constatarea nulitãţii actului de înstrãinare a imobilului, datoritã împlinirii termenului de prescripţie, şi se îngrãdeşte liberul acces la justiţie, prin imposibilitatea de a dovedi fraudarea legii ca urmare a încheierii unui act juridic nul absolut.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã considerã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã textul de lege criticat nu încalcã prevederile art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prin raportare la art. 20 din Constituţie, republicatã, ci, dimpotrivã, constituie o aplicare a acestora, prin aceea cã textul de lege criticat este în conformitate cu dreptul statelor de a adopta legi cu referire la situaţia bunurilor persoanelor în acord cu interesul general. Nu sunt încãlcate nici prevederile art. 21 şi 44 din Constituţie, republicatã, dat fiind cã liberul acces la justiţie presupune accesul la mjloacele procedurale prin care se înfãptuieşte actul de justiţie, legiuitorul având competenţa exclusivã de a stabili regulile de desfãşurare a procesului.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul considerã cã dispoziţiile <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 194522 decembrie 1989 nu contravin prevederilor constituţionale avute în vedere. Invocã în acest sens şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Aratã cã prin instituirea unui termen derogator de la dreptul comun, în care o persoanã are posibilitatea de a se adresa instanţei de judecatã, nu este încãlcat principiul constituţional al accesului la justiţie. Nu poate fi reţinutã nici încãlcarea dreptului de proprietate, întrucât prevederile privind garantarea şi ocrotirea proprietãţii, potrivit art. 44 din Constituţie, republicatã, se aplicã numai dupã reconstituirea dreptului de proprietate, astfel încât dreptul fostului proprietar de a i se restitui imobilul se naşte în viitor prin aplicarea dispoziţiilor legale care îi reconstituie acest drept. În ceea ce priveşte încãlcarea art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, raportat la art. 20 din Constituţie, republicatã, aratã cã nu existã neconcordanţe între textul de lege criticat şi reglementarea internaţionalã; mai mult, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, republicatã, "dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor, iar nu dispoziţiile din legea internã, vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului".
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 232/2004 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, dispoziţii care au urmãtorul conţinut:
- Art. 46 alin. (5): "Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 20, 21 şi 44 din Constituţie, republicatã, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 21: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";
- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauzã de utilitate publicã, stabilitã potrivit legii, cu dreaptã şi prealabilã despãgubire.
(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte mãsuri de trecere silitã în proprietatea publicã a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altã naturã discriminatorie a titularilor.
(5) Pentru lucrãri de interes general, autoritatea publicã poate folosi subsolul oricãrei proprietãţi imobiliare, cu obligaţia de a despãgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autoritãţii.
(6) Despãgubirile prevãzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţã, prin justiţie.
(7) Dreptul de proprietate obligã la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinãtãţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobânditã licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezumã.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii."
De asemenea, sunt invocate ca fiind încãlcate dispoziţiile cuprinse în art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care prevãd:
- "Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele: termenul de un an prevãzut de textul de lege criticat a fost prelungit succesiv, cu câte trei luni, prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, şi prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 145/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001. Sub aspectul criticat, Curtea reţine cã textul de lege vizat de excepţie stabileşte un termen special, derogatoriu de la dreptul comun, pentru prescrierea acţiunii în constatarea nulitãţii absolute. Aceastã soluţie a legiuitorului este în deplinã concordanţã cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2), potrivit cãrora "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege". De altfel, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (<>Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994 ) s-a reţinut cã, pentru situaţii deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiţie sã nu fie încãlcat.
De altfel, dispoziţiile <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 au mai fãcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare, între alte dispoziţii constituţionale, şi la dispoziţiile <>art. 21. Astfel, prin Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003, s-a reţinut cã "imprescriptibilitatea, consfinţitã cu titlu de principiu în legislaţia civilã, nu este consacratã ca atare în Constituţie. Aşa fiind, legiuitorul poate, în considerarea unor raţiuni majore, sã deroge de la acest principiu, aşa cum a procedat prin norma dedusã controlului, fãrã a îndreptãţi calificarea reglementãrii respective ca fiind neconstituţionalã". Cele statuate în decizia menţionatã îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã, întrucât nu au intervenit împrejurãri noi de naturã a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.
Curtea mai reţine cã exercitarea unui drept de cãtre titularul sãu nu poate avea loc decât cu respectarea anumitor exigenţe legale, între care şi stabilirea unor termene, dupã a cãror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilã. Din aceastã perspectivã, nu pot fi reţinute susţinerile autorului excepţiei referitoare la încãlcarea dreptului de proprietate, prin imposibilitatea de a exercita o acţiune în constatarea nulitãţii actului de înstrãinare a imobilului, datoritã împlinirii termenului de prescripţie. Mai mult, dispoziţiile legale criticate sunt în concordanţã şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de acces la justiţie. Astfel, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat, în cauza "Golder contra Regatului Unit", 1975, cã "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut", precum şi cã "existã posibilitatea limitãrilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricãrui drept".
În ceea ce priveşte critica referitoare la încãlcarea art. 44 din Legea fundamentalã, Curtea reţine cã dreptul de proprietate nu poate fi exercitat decât cu respectarea tuturor reglementãrilor legale care îi determinã conţinutul şi limitele. Din aceastã perspectivã, prevederile legale criticate sunt în deplinã concordanţã cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, republicatã, potrivit cãrora "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 232/2004 ,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Neacşu Munteanu în Dosarul nr. 3.275/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 iunie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Lãpãdat
________________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
