Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 251 din 20 martie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania si a dispozitiilor art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicatã de Weah Tony în Dosarul nr. 8.038/RF/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal, cauzã înregistratã la Curtea Constituţionalã cu nr. 2.337D/2006.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Se prezintã interpretul autorizat de limba englezã desemnat în cauzã, doamna Elena Andrei. Magistratul-asistent informeazã Curtea cã partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis note scrise prin care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.338D/2006, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicatã de Griris Rachid în Dosarul nr. 8.040/RF/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Magistratul-asistent informeazã Curtea cã şi în acest dosar partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis note scrise prin care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
Curtea, având în vedere identitatea dintre obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 2.338D/2006 la Dosarul nr. 2.337D/2006, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public aratã cã <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost integral abrogatã prin <>Legea nr. 122/2006 , iar dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. a) din aceasta au fost preluate de art. 81 alin. (1) lit. b) din noua reglementare în materie, în timp ce soluţia legislativã cuprinsã în dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. b) din ordonanţã nu se mai regãseşte în noul act normativ. În consecinţã, solicitã respingerea ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii, respectiv respingerea ca inadmisibilã a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin deciziile civile din 30 noiembrie 2006, pronunţate în dosarele nr. 8.038/RF/2005 şi nr. 8.040/RF/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "<>art. 21 alin. (4) lit. a) şi b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România". Excepţiile au fost ridicate de Weah Tony şi Griris Rachid în dosare având ca obiect soluţionarea unor recursuri împotriva unor încheieri de şedinţã prin care Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti a respins ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în Dosarul nr. 2.337D/2006, autorul susţine cã dispoziţiile <>art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 contravin prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi".
În esenţã, acesta aratã cã termenul imperativ de 10 zile, prevãzut de art. 21 alin. (4) din ordonanţa criticatã, înãuntrul cãruia instanţa de judecatã este obligatã sã se pronunţe în procedurã acceleratã asupra unor probleme ce necesitã administrarea unui probatoriu complex, este un termen prea scurt faţã de termenul dispozitiv de 30 de zile stabilit pentru persoanele ale cãror cereri sunt soluţionate în procedurã ordinarã. Considerã cã astfel se creeazã o stare de inegalitate şi discriminare între cele douã categorii de petenţi, precum şi între solicitantul statutului de refugiat şi Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, aceastã parte în proces fiind "favorizatã" pe parcursul soluţionãrii cauzei.
Totodatã, potrivit textului de lege criticat, instanţa de judecatã soluţioneazã plângerea fie respingând-o pentru cel puţin unul dintre motivele prevãzute la art. 19 alin. (1) din ordonanţã, ceea ce implicã un control judiciar asupra fondului cererii, fie admite plângerea, însã fãrã a putea acorda vreuna dintre formele de protecţie umanitarã, întrucât trimite cauza la Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, spre reexaminare, instituţie ce are posibilitatea respingerii cererii de protecţie încã o datã, însã în procedurã ordinarã.
Pe de altã parte, în Dosarul nr. 2.338D/2006, autorul excepţiei susţine contrarietatea <>art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 faţã de prevederile art. 21 alin. (1), (2) şi (3) şi ale art. 18 alin. (2) din Constituţie, coroborat cu art. 11 alin. (2) şi art. 20 alin. (2) din aceasta, precum şi faţã de art. 16 alin. (1) şi (2) din Convenţia privind statutul refugiaţilor, Geneva, 1951, ratificatã prin <>Legea nr. 46/1991 . În esenţã, se aratã cã textul de lege criticat instituie o diferenţã de tratament juridic, în sensul cã refugiatul nu poate obţine pe cale judecãtoreascã recunoaşterea statutului sãu de refugiat, ci doar o calificare a cererii sale ca trebuind sã fie analizatã în procedurã acceleratã sau în procedurã ordinarã, însã poate pierde posibilitatea de a solicita statutul de refugiat pe fond prin aceeaşi hotãrâre. Totodatã, solicitantul de azil a cãrui cerere a fost respinsã în procedura acceleratã nu are dreptul de a obţine în justiţie modificarea pe fond a hotãrârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, ceea ce înseamnã un tratament mai puţin favorabil în raport cu cetãţenii români.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal opineazã în sensul respingerii excepţiei de neconsti-tuţionalitate ca neîntemeiatã, "deoarece argumentele autorilor nu pun în discuţie în niciun fel dreptul suveran al statului de a stabili condiţiile concrete în care legislaţia internã sã reglementeze procedurile de analizã ale cererilor formulate de solicitanţii de azil".
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , deciziile civile au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România este neîntemeiatã şi invocã, în acest sens, jurisprudenţa constantã în materie a Curţii Constituţionale, de exemplu, deciziile nr. 389/2004 şi nr. 140/2005.
Avocatul Poporului precizeazã, mai întâi, cã <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost abrogatã prin <>art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 , iar dispoziţiile art. 21 alin. (4), criticate iniţial, se regãsesc reglementate parţial în art. 81 din noua lege, conţinutul acestora fiind însã modificat în mod substanţial. Având în vedere cã unul dintre aspectele esenţiale supuse criticii de neconstituţionalitate îl reprezintã procedura reexaminãrii cererii de cãtre Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, în urma admiterii de cãtre instanţã a plângerii, procedurã ce nu mai este însã reglementatã în noua lege în materie, rezultã cã textul de lege criticat iniţial nu mai este în vigoare. Prin urmare, apreciazã, în temeiul <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând deciziile civile, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile <>art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, ordonanţã ce a fost însã abrogatã în mod expres prin dispoziţiile <>art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006. Din analiza comparativã a celor douã acte normative se constatã cã soluţia legislativã prevãzutã de art. 21 alin. (4) lit. a) se regãseşte la <>art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 , în timp ce conţinutul juridic al art. 21 alin. (4) lit. b) din ordonanţa abrogatã nu a fost preluat în mod identic în noul act normativ. Prin urmare, obiectul excepţiei îl constituie, în realitate, dispoziţiile <>art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România şi ale <>art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Aceste texte au urmãtorul conţinut:
- <>Art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 : "(1) Instanţa de judecatã soluţioneazã plângerea în termen de 10 zile şi pronunţã o hotãrâre motivatã, prin care: [...]
b) menţine hotãrârea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi."
- <>Art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 : "b) admite plângerea şi dispune ca structura competentã a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a emis hotãrârea sã analizeze cererea în procedurã ordinarã."
În motivarea excepţiei autorii acesteia invocã prevederile constituţionale ale art. 18 alin. (2), referitor la dreptul de azil, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3), privind liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi".
Prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi ale art. 20 alin. (2) din Legea fundamentalã, sunt invocate, de asemenea, şi normele art. 16 alin. (1) şi (2) din Convenţia privind statutul refugiaţilor, Geneva, 1951, ratificatã de România prin <>Legea nr. 46/1991 , texte ce consacrã dreptul oricãrui refugiat de a beneficia de acelaşi tratament ca oricare cetãţean în ce priveşte dreptul de acces liber şi facil în faţa tribunalelor.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea Constituţionalã constatã cã textele de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentalã invocate şi în prezenta cauzã şi cu o motivare identicã. Astfel, prin deciziile nr. 675/2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 21 noiembrie 2006, şi nr. 103/2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 14 martie 2007, Curtea, pentru argumentele acolo expuse, s-a pronunţat în sensul respingerii ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, arãtând, în esenţã, cã acestea nu contravin principiilor unicitãţii, independenţei şi egalitãţii justiţiei, statuate de art. 124 din Constituţie. În legãturã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , Curtea a constatat, prin aceleaşi decizii menţionate mai sus, cã acestea nu mai sunt în vigoare, iar soluţia legislativã nu a fost preluatã de noua lege în materie, <>Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, astfel cã a respins excepţia ca inadmisibilã.
Întrucât faţã de cauzele soluţionate prin deciziile amintite nu au intervenit elemente noi, de naturã a modifica jurisprudenţa în materie a Curţii, rezultã cã atât soluţia, cât şi considerentele ce au stat la baza acesteia se menţin şi în prezenta cauzã.
În consecinţã, criticile de neconstituţionalitate referitoare la îngrãdirea liberului acces la justiţie şi la încãlcarea dreptului la un proces echitabil au rãmas, practic, fãrã obiect, deoarece soluţia legislativã prevãzutã de <>art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , potrivit cãreia instanţa de judecatã chematã sã soluţioneze plângerea solicitantului împotriva hotãrârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat o admite şi dispune ca structura competentã a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a emis hotãrârea sã analizeze cererea în procedurã ordinarã, nu se mai regãseşte în actul normativ în vigoare de reglementare a azilului în România.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicatã de Weah Tony şi Griris Rachid în dosarele nr. 8.038/RF/2005 şi nr. 8.040/RF/2005 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal.
II. Respinge, ca inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie invocatã de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 martie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
