Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 250 din 15 iunie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 394 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 728 din 12 august 2004
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Nicoleta Grigorescu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Cãtãlin Vasiliu în Dosarul nr. 1.070/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţia penalã.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Având cuvântul pe fond, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, apreciind cã dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale, respectiv celor din actele internaţionale, invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 februarie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 1.070/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de Cãtãlin Vasiliu, recurent revizuient în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile art. 394 din Codul de procedurã penalã sunt contrare prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), art. 11, art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 54 [devenit art. 57 dupã revizuirea şi republicarea Constituţiei] şi, respectiv, în art. 128 [devenit art. 129]. De asemenea, prevederile legale criticate sunt considerate contrare şi dispoziţiilor cuprinse în art. 6 pct. 1, în art. 13 şi în art. 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Se motiveazã cã textul criticat este neconstituţional, deoarece cazurile de revizuire pe care le prevede sunt limitative şi nu sunt de naturã a pune în discuţie fondul cauzei deduse judecãţii, existând "pericolul neîndreptãrii erorilor judiciare", consecinţa fiind - în opinia autorului excepţiei îngrãdirea accesului la justiţie şi "suprimarea" recursului efectiv.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã considerã cã dispoziţiile art. 394 din Codul de procedurã penalã nu contravin prevederilor constituţionale şi nici dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, excepţia de neconstituţionalitate fiind neîntemeiatã. Se menţioneazã cã prin enumerarea limitativã a cazurilor de revizuire în art. 394 din Codul de procedurã penalã legiuitorul nu a intenţionat sã îngrãdeascã accesul liber la justiţie şi nici dreptul la un recurs efectiv, mai ales cã revizuientul a avut posibilitatea sã îşi facã apãrãrile atât cu ocazia judecãţii în primã instanţã, cât şi în cãile ordinare de atac, ceea ce de altfel a şi fãcut, astfel cã nu se poate vorbi de o suprimare a dreptului la un recurs efectiv.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu prevederile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul considerã cã excepţia este neîntemeiatã. Aratã în acest sens cã principiul liberului acces la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele de înfãptuire a justiţiei, iar instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, deci şi reglementarea cãilor de atac, este de competenţa legiuitorului care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, cum este şi cazul reglementãrii limitative şi exprese a cazurilor în care hotãrârile judecãtoreşti definitive pot face obiectul revizuirii. Revizuirea fiind o cale extraordinarã de atac, este firesc sã fie caracterizatã de un anumit grad de selectivitate sub aspectul cazurilor în care poate fi folositã, raţiunea fiind aceea de a asigura remedierea erorilor ce s-ar produce în activitatea instanţelor judecãtoreşti.
În ceea ce priveşte încãlcarea principiului egalitãţii, înscris în art. 16 din Constituţie, republicatã, Guvernul considerã cã aceasta s-ar putea pune în discuţie numai dacã regulile speciale de procedurã ar crea discriminãri între cetãţeni, potrivit criteriilor stabilite în art. 4 alin. (2). Or, nici reglementarea expresã şi limitativã a cazurilor de revizuire, nici limitarea accesului la calea de atac a recursului în anulare nu instituie privilegii sau discriminãri.
Se mai aratã cã dispoziţiile legale criticate nu înlãturã posibilitatea de a beneficia de toate drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces echitabil, şi nu înlãturã, de asemenea, dreptul la un recurs efectiv. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 57 din Constituţie, republicatã, se apreciazã cã acestea nu sunt concludente în soluţionarea excepţiei. În concluzie, Guvernul considerã cãexcepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului considerã cã, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 din Codul de procedurã penalã în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicatã, aceasta este neîntemeiatã, întrucât instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea cãilor extraordinare de atac, cum este şi revizuirea, nu încalcã principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, atâta timp cât se asigurã egalitatea cetãţenilor în utilizarea acestora.
Dispoziţiile art. 394 din Codul de procedurã penalã nu contravin - în opinia Avocatului Poporului - nici prevederilor art. 21 din Constituţie, republicatã, prin dispoziţiile criticate asigurându-se tocmai accesul liber la justiţie, în scopul apãrãrii drepturilor şi intereselor legitime ale pãrţilor interesate, şi nici prevederilor art. 129 din Constituţie, instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, deci şi reglementarea cãilor extraordinare de atac, fiind de competenţa exclusivã a legiuitorului.
În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 394 din Codul de procedurã penalã faţã de prevederile art. 11 şi ale art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicatã, raportate la cele ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, aceasta este consideratã neîntemeiatã, deoarece conceptul de proces echitabil nu implicã imperios existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a mai multor cãi de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti şi nici, pe cale de consecinţã, posibilitatea exercitãrii acestor cãi de atac de cãtre toate pãrţile din proces.
Referitor la dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi ale art. 57 din Constituţie, republicatã, precum şi la dispoziţiile art. 13 şi 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, acestea sunt considerate nerelevante pentru soluţionarea excepţiei.
În concluzie, Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 394 din Codul de procedurã penalã, având urmãtorul conţinut: "Revizuirea poate fi cerutã când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurãri ce nu au fost cunoscute de instanţã la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a sãvârşit infracţiunea de mãrturie mincinoasã în cauza a cãrei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotãrârii a cãrei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecatã, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penalã a comis o infracţiune în legãturã cu cauza a cãrei revizuire se cere;
e) când douã sau mai multe hotãrâri judecãtoreşti definitive nu se pot concilia.
Cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire, dacã pe baza faptelor sau împrejurãrilor noi se poate dovedi netemeinicia hotãrârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Cazurile de la lit. b), c) şi d) constituie motive de revizuire, dacã au dus la darea unei hotãrâri nelegale sau netemeinice.
În cazul prevãzut de lit. e), toate hotãrârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), art. 11, art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 54 şi, respectiv, în art. 128. Potrivit Constituţiei republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi renumerotarea textelor, art. 54 a devenit art. 57 şi art. 128 a devenit art. 129. Prevederile constituţionale menţionate au urmãtorul conţinut:
- Art. 1 alin. (5): "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";
- Art. 11: "(1) Statul român se obligã sã îndeplineascã întocmai şi cu bunã-credinţã obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
(3) În cazul în care un tratat la care România urmeazã sã devinã parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupã revizuirea Constituţiei.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 20 alin. (2): "Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 21: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";
- Art. 57: "Cetãţenii români, cetãţenii strãini şi apatrizii trebuie sã-şi exercite drepturile şi libertãţile constituţionale cu bunã-credinţã, fãrã sã încalce drepturile şi libertãţile celorlalţi.";
- Art. 129: "Împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii."
De asemenea, dispoziţiile de lege criticate sunt considerate contrare prevederilor din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale cuprinse în art. 6 pct. 1, referitoare la dreptul la un proces echitabil, în art. 13, referitoare la dreptul la un recurs efectiv, şi în art. 17, referitoare la interzicerea abuzului de drept.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine cã revizuirea constituie o cale extraordinarã de atac, reglementatã de legiuitor în temeiul prerogativelor acordate acestuia de prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicatã, potrivit cãrora "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege". Aceste dispoziţii constituţionale conferã legiuitorului competenţa exclusivã de a stabili procedura de judecatã şi îl îndrituiesc pe acesta ca, în considerarea unor situaţii deosebite, sã stabileascã reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procesuale, aşa cum este şi cazul reglementãrii exprese şi limitative a cazurilor în care poate fi promovatã revizuirea, realizatã prin dispoziţiile art. 394 din Codul de procedurã penalã.
Curtea constatã cã prin aceste dispoziţii de lege, criticate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, nu se aduce atingere principiului constituţional al egalitãţii în drepturi, întrucât acestea nu consacrã privilegii sau discriminãri, asigurând egalitatea juridicã a cetãţenilor în utilizarea cãii de atac a revizuirii, în deplinã concordanţã cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicatã. De altfel, prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) vizeazã egalitatea în drepturi între cetãţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertãţi fundamentale, iar nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicãrii acestor mãsuri, indiferent de natura lor.
Nu poate fi reţinutã nici critica de neconstituţionalitate potrivit cãreia dispoziţiile art. 394 din Codul de procedurã penalã ar îngrãdi liberul acces la justiţie, întrucât, aşa cum a statuat în mod constant Curtea în jurisprudenţa sa, liberul acces la justiţie semnificã faptul cã orice persoanã poate sesiza instanţele judecãtoreşti în cazul în care considerã cã drepturile, libertãţile sau interesele sale legitime au fost încãlcate, iar nu faptul cã acest acces nu poate fi supus nici unei condiţionãri, competenţa de a stabili regulile de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti (în speţã a cazurilor în care poate fi promovatã revizuirea) revenindu-i, aşa cum s-a arãtat, legiuitorului. Prevederile legale criticate, reglementând o cale de atac extraordinarã împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, nu îngrãdesc, ci permit liberul acces la justiţie, în concordanţã şi cu dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.
Dispoziţiile art. 394 din Codul de procedurã penalã sunt în acord şi cu prevederile care reglementeazã dreptul la un proces echitabil, cuprinse în art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicatã, respectiv în art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi, implicit, cu prevederile art. 11 şi ale art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicatã. Astfel, faptul cã revizuirea se poate exercita numai în anumite cazuri, strict şi limitativ prevãzute de legiuitor, este determinat de caracterul acesteia de cale extraordinarã de atac şi nu împiedicã pãrţile interesate de a apela la instanţele judecãtoreşti, de a fi apãrate, de a promova cãile de atac ordinare prevãzute de lege şi de a se prevala de garanţiile procesuale care condiţioneazã un proces echitabil. Contrar celor susţinute de autorul excepţiei, posibilitatea exercitãrii cãii de atac extraordinare a revizuirii reprezintã o garanţie în plus a eliminãrii "pericolul neîndreptãrii erorilor judiciare", în concordanţã cu imperativele dreptului la un proces echitabil, iar nu o încãlcare a acestui drept.
În sfârşit, Curtea mai reţine cã normele criticate nu încalcã prevederile art. 129 din Constituţie, republicatã, potrivit cãrora exercitarea cãilor de atac se realizeazã în "condiţiile legii", ci constituie o aplicare a acestora.
În ceea ce priveşte dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5), referitoare la supremaţia Constituţiei şi a legilor, cele ale art. 57, referitoare la exercitarea drepturilor şi libertãţilor, respectiv cele ale art. 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la interzicerea abuzului de drept, invocate, de asemenea, de autorul excepţiei de neconstituţionalitate în motivarea acesteia, Curtea constatã cã acestea nu sunt relevante, neavând nici o concludenţã pentru soluţionarea cauzei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi alin. (3) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Cãtãlin Vasiliu în Dosarul nr. 1.070/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 iunie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
________________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
