Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 249 din 12 iunie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 399 alin. 1 teza intai si alin. 2 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 542 din 29 iulie 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Florentina Balta - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 1 teza întâi şi alin. 2 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Luminita Smedoiu în Dosarul nr. 2.246/2002 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal este prezenta partea Teodor Stoian, lipsind autoarea exceptiei şi celelalte pãrţi, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Partea prezenta solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate, arãtând ca susţinerile autoarei sunt neintemeiate.
Reprezentantul Ministerului Public pune, de asemenea, concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, sustinand ca textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autoarea exceptiei, art. 399 din Codul de procedura civilã fiind în deplina concordanta cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie, privind egalitatea în drepturi a cetãţenilor, şi cu cele ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 aprilie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 2.246/2002, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 1 teza întâi şi alin. 2 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Luminita Smedoiu.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate, se susţine ca textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale privind egalitatea în drepturi a cetãţenilor şi accesul liber la justiţie, întrucât art. 399 alin. 1 teza întâi şi alin. 2 din Codul de procedura civilã prevede posibilitatea creditorului unei obligaţii stabilite printr-un titlu executoriu de a se adresa instanţei de judecata cu o contestaţie la executare numai cu privire la actele de executare silitã sau la executarea silitã însãşi, cu excluderea admisibilitãţii unei contestaţii la executarea voluntara a unui titlu executoriu. Se arata ca dreptul subiectiv stabilit prin titlul executoriu se poate realiza pe doua cai: acceptarea plãţii fãcute de bunãvoie de debitorul obligaţiei sau punerea în executare silitã a titlului. În ambele cazuri exista posibilitatea ivirii unor nelegalitati în modul de îndeplinire a actelor de executare, susceptibile de a fi atacate cu contestaţie la executare, cale care însã nu este deschisã creditorului obligaţiei executate voluntar. Interesul pentru exercitarea contestaţiei la executare într-o asemenea situaţie este evident, deoarece, în cazul executãrii necorespunzãtoare a obligaţiei stabilite, debitorul ar putea paraliza eventuala cerere a creditorului de încuviinţare a executãrii silite, prin invocarea executãrii de bunãvoie a obligaţiei. Se creeazã astfel o discriminare pe planul mijloacelor procedurale puse la dispoziţia creditorilor pentru anularea actelor de executare efectuate, de natura a contraveni prevederilor constituţionale invocate.
Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti apreciazã ca excepţia este intemeiata, întrucât creeazã o discriminare între creditori, limitand dreptul de contestare a modului de executare a obligaţiei stabilite printr-o hotãrâre judecãtoreascã sau prin alt titlu executoriu, doar cu privire la executarea silitã însãşi sau la acte de executare silitã, fãrã a permite contestarea executãrii voluntare a obligaţiei, deşi exista posibilitatea pentru creditori de a fi vãtãmaţi în ambele situaţii.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul arata ca atât executarea voluntara, cat şi executarea silitã trebuie sa aibã aceeaşi finalitate, şi anume satisfacerea întocmai a drepturilor creditorului prin îndeplinirea integrala a tuturor drepturilor recunoscute prin titlul executoriu, satisfacerea parţialã sau necorespunzãtoare în orice mod a drepturilor creditorului reprezentând neexecutare ori nerespectarea obligaţiilor stabilite prin titlul executoriu. Deci executarea voluntara incompleta sau necorespunzãtoare îl indreptateste pe creditor sa solicite executarea silitã pana la realizarea drepturilor sale, asa cum prevede art. 371 alin. 3 din Codul de procedura civilã, iar nu la contestaţia la executare, întrucât recunoaşterea unui asemenea drept la acţiune ar fi lipsitã de interes.
Asadar, se considera ca textul de lege criticat nu contravine art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţie, ci asigura un regim juridic egal pentru exercitarea în fata instanţelor judecãtoreşti a drepturilor şi obligaţiilor ce revin celor care, potrivit legii, sunt îndreptãţiţi sa introducã o contestaţie la executare.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 399 alin. 1 teza întâi şi alin. 2 din Codul de procedura civilã. Textele legale criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 399 alin. 1 teza întâi şi alin. 2: "Impotriva executãrii silite insesi, precum şi impotriva oricãrui act de executare se poate face contestaţie de cãtre cei interesaţi sau vãtãmaţi prin executare. De asemenea, dacã nu s-a utilizat procedura prevãzutã de art. 281^1, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lãmuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum şi în cazul în care organul de executare refuza sa îndeplineascã un act de executare în condiţiile prevãzute de lege.
Nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silitã însãşi sau la efectuarea oricãrui act de executare atrage sancţiunea anulãrii actului nelegal."
Autorul exceptiei susţine ca dispoziţiile legale criticate incalca urmãtoarele prevederi constituţionale:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale.";
- Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."
De asemenea, sunt invocate prevederile internaţionale cuprinse în:
- Art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa. Hotãrârea trebuie sa fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanta atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducã atingere intereselor justiţiei.";
- Art. 14 din aceeaşi convenţie: "Exercitarea drepturilor şi libertãţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie sa fie asigurata fãrã nici o deosebire bazatã, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau socialã, apartenenţa la o minoritate nationala, avere, naştere sau orice alta situaţie."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca este de principiu ca orice cerere adresatã justiţiei - acţiune, cerere reconvenţionalã, cale de atac, în sens larg, orice act procesual - este subsecventa existenţei unui drept sau unui interes legitim, contestat sau susceptibil de a fi contestat de un terţ, la a cãrui apãrare se tinde pe aceasta cale. Altfel spus, dreptul sau interesul persoanei sunt cele care legitimeazã o astfel de acţiune, delimitand-o de actele abuzive.
În raport cu aceste consideratii principiale, critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale menţionate nu poate fi reţinutã, întrucât rationamentul prin care se tinde la susţinerea acesteia se întemeiazã pe o premisa gresita. Astfel, autorul exceptiei considera, fãrã temei, ca executarea voluntara de cãtre debitor a obligaţiei sale, rezultând dintr-un titlu executoriu, chiar parţialã sau necorespunzãtoare, este de natura sa ducã la stingerea creanţei, fapt ce îl prejudiciazã pe creditor, care nu are posibilitatea de a contesta o astfel de executare voluntara. În realitate însã executarea voluntara, incompleta sau necorespunzãtoare, îl indreptateste pe creditor de a apela la executarea silitã "pana la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalitatilor sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare", astfel cum prevede art. 371^1 alin. 3 din Codul de procedura civilã. Soluţia oferitã de dispoziţiile procedurale este în acord şi cu prevederile de principiu cuprinse în art. 1100 şi art. 1101 din Codul civil, potrivit cãrora: "creditorul nu poate fi silit a primi alt lucru decât acela ce i se datoreşte", iar "debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, fie datoria divizibilã chiar".
Asa fiind, prin recunoaşterea posibilitatii de a stãrui şi de a obţine realizarea integrala a dreptului sau pe calea executãrii silite, creditorul în cauza nu are nici un interes de natura sa îl legitimeze la formularea unei contestaţii la executare.
În consecinta, nu se poate retine nici o încãlcare a textelor constituţionale de referinta. Astfel, în ceea ce priveşte pretinsa nesocotire a art. 16 alin. (1) din Legea fundamentalã, Curtea constata ca textul de lege criticat nu creeazã nici o discriminare între pãrţile raportului juridic, întrucât nu se poate retine o similitudine între situaţia juridicã a debitorilor şi cea a creditorilor, de natura sa permitã caracterizarea regimului juridic diferenţiat ce le este aplicabil ca fiind discriminatoriu.
Referitor la invocarea art. 20 din Constituţie, cu raportare la art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea retine ca acestea nu sunt relevante în cauza dedusã controlului de constitutionalitate, întrucât reglementãrile internaţionale pretins a fi incalcate au un alt domeniu de incidenta, referindu-se, primul, exclusiv la aspecte de ordin procesual privind soluţionarea în fond a unei cauze, iar al doilea enumerand criteriile care, utilizate de o reglementare, impun calificarea acesteia ca fiind discriminatorie. Mai mult, aceste reglementãri nu interzic instituirea unor regimuri juridice diferite în considerarea unor situaţii în mod obiectiv diferite.
În sfârşit, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate privind încãlcarea liberului acces la justiţie, Curtea constata ca dispoziţiile art. 399 alin. 1 teza întâi şi alin. 2 din Codul de procedura civilã nu contravin art. 21 din Constituţie, întrucât, asa cum s-a arãtat mai sus, creditorul care apreciazã ca dreptul sau, recunoscut prin titlu executoriu, nu este respectat în mod corespunzãtor de debitor se poate adresa instanţei, prin intermediul executorului judecãtoresc, solicitând încuviinţarea executãrii silite, în temeiul art. 373^1 alin. 1 din Codul de procedura civilã. În situaţia avutã în vedere de autorul exceptiei, creditorul nu are nici un interes de natura sa legitimeze dreptul sau la contestaţie la executare, acţiune care poate fi exercitatã numai impotriva executãrii silite insesi sau a oricãrui act de executare.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 1 teza întâi şi alin. 2 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Luminita Smedoiu în Dosarul nr. 2.246/2002 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 12 iunie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
