Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Gabriela Ghita - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 din Codul muncii, excepţie ridicatã de Gheorghe Albu în Dosarul nr. 3.709/2000 al Curţii de Apel Iaşi.
La apelul nominal lipsesc pãrţile (Gheorghe Albu şi Societatea Comercialã "Fortus" - S.A. din Iaşi), fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate, deoarece dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 12 iulie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 3.709/2000, Curtea de Apel Iaşi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 din Codul muncii, excepţie ridicatã de recurentul-contestator Gheorghe Albu într-un litigiu de munca aflat în recurs.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 67 din Codul muncii incalca prevederile constituţionale ale art. 38 alin. (2) şi ale art. 16 alin. (1), referitoare la protecţia socialã a muncii şi, respectiv, la egalitatea în drepturi a cetãţenilor.
Curtea de Apel Iaşi, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca dispoziţiile art. 67 din Codul muncii nu incalca prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (2) din Constituţie şi, prin urmare, excepţia ridicatã este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia este neîntemeiatã, deoarece, pe de o parte, textul de lege criticat, reglementand pãstrarea aceloraşi condiţii juridice pe care le-a avut salariatul înainte de delegare, detaşare sau de trecerea temporarã într-o alta munca, nu instituie un tratament juridic discriminatoriu între salariaţi, iar pe de alta parte, nu este încãlcat nici art. 38 alin. (2) din Constituţie referitor la dreptul salariaţilor la protecţia socialã a muncii, întrucât "instituirea pãstrãrii funcţiei avute şi a salariului corespunzãtor acestei funcţii constituie tocmai expresia dreptului la protecţia socialã a muncii".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 67 din Codul muncii, potrivit cãrora: "(1) Pe durata delegarii, detaşãrii sau trecerii temporare într-o alta munca decât cea prevãzutã în contractul de munca cel în cauza îşi pãstreazã funcţia şi salariul avute anterior.
(2) Când detasarea sau trecerea temporarã în alta munca se face la o munca pentru care este stabilit un salariu mai mare, persoana detasata sau trecutã temporar în alta munca are dreptul la acest salariu în condiţiile prevãzute de lege."
Autorul exceptiei considera ca acest text de lege incalca urmãtoarele prevederi constituţionale:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 38 alin. (2): "Salariaţii au dreptul la protecţia socialã a muncii. Mãsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de munca al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul sãptãmânal, concediul de odihna plãtit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile art. 67 din Codul muncii sunt în deplina concordanta cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece nu incalca principiul egalitãţii cetãţenilor şi nu instituie privilegii sau discriminãri. Toţi salariaţii delegaţi, detasati sau trecuţi temporar în alta munca, în sensul dispoziţiilor legale criticate, beneficiazã de tratament juridic identic. Pãstrarea de cãtre aceşti salariaţi a funcţiilor şi a salariilor avute anterior demonstreaza tratamentul lor juridic egal şi în raport cu ceilalţi salariaţi care nu au fost delegaţi sau detasati, ci mentinuti la locul de munca iniţial.
Curtea nu poate retine nici îngrãdirea exerciţiului dreptului la protecţia socialã a muncii, întrucât pãstrarea funcţiei şi a salariului avute anterior sau chiar plata unui salariu mai mare în cazul în care noua munca este mai bine remuneratã constituie garanţii legale ale dreptului la protecţia socialã a muncii, drept consfintit în art. 38 alin. (2) din Constituţie.
Motivele concrete susţinute de autorul exceptiei, vizând situaţia sa personalã, sunt probleme de aplicare a legii ce nu aparţin competentei instanţei constituţionale, potrivit prevederilor <>art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 , republicatã, conform cãrora "[...], Curtea Constituţionalã nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 din Codul muncii, excepţie ridicatã de Gheorghe Albu în Dosarul nr. 3.709/2000 al Curţii de Apel Iaşi.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 23 noiembrie 2000.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: