Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 245 din 9 martie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 143 alin. 1 si 3 si ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 290 din 30 martie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Marilena Mincã - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 alin. 1 şi 3 şi ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Nicolae Popescu şi Gheorghe Dan Irinel în Dosarul nr. 11.087/2005 al Tribunalului Iaşi.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent informeazã completul de judecatã cã la dosarul cauzei s-a depus o cerere din partea apãrãtorului ales al autorilor excepţiei, prin care se solicitã amânarea judecãrii cauzei în vederea pregãtirii apãrãrii.
Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de amânare, arãtând cã în cauzã a fost acordat un termen pentru lipsã de apãrare.
În temeiul <>art. 14 din Legea nr. 47/1992 , coroborat cu art. 156 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, Curtea respinge cererea de amânare.
Preşedintele constatã cauza în stare de judecatã şi acordã cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în aceastã materie şi apreciind cã dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 14 decembrie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 11.087/2005, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 alin. 1 şi 3 şi ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de inculpaţii Nicolae Popescu şi Gheorghe Dan Irinel în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã dispoziţiile de lege criticate încalcã prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 20 alin. (2) şi ale art. 23 alin. (1), (4) şi (11) din Constituţie. Se aratã cã, "deşi alin. 1 al art. 143 din Codul de procedurã penalã se referã la probe sau indicii temeinice cã s-a sãvârşit o faptã penalã, ceea ce ar constitui un criteriu de apreciere din partea judecãtorului pe baza materialului probator administrat în cauzã, în alin. 3, prin sintagma «rezultã presupunerea», se lasã loc arbitrarului şi aprecierii subiective a judecãtorului, ceea ce introduce elemente discriminatorii între persoane, fãrã a exista un criteriu obiectiv şi neinterpretabil de apreciere". De asemenea, se susţine cã dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale prin aceea cã "judecãtorul este lãsat sã aprecieze ce anume reprezintã probe certe în raport cu comportamentul social viitor al persoanei cercetate şi lasã la liberul arbitru al judecãtorului sã aprecieze subiectiv în ce ar consta pericolul concret pentru ordinea publicã al unor eventuale fapte viitoare. Acest text prevede posibilitatea luãrii mãsurii arestãrii preventive fãrã o acoperire legalã a legii în sensul normelor constituţionale prin care arestarea este permisã numai în cazurile prevãzute de lege (art. 23 alin. 2), iar cazurile prevãzute de lege în litera şi spiritul Constituţiei nu pot fi decât acele prevederi din lege precis definite, de aplicabilitate strictã, cu criterii statuate obiectiv, imposibil de a fi aplicate discriminator prin liber arbitru".
Tribunalul Iaşi apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 143 alin. 1 şi 3 şi ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 143 alin. 1 şi 3: "Mãsura reţinerii poate fi luatã de organul de cercetare penalã faţã de învinuit, dacã sunt probe sau indicii temeinice cã a sãvârşit o faptã prevãzutã de legea penalã. Organul de cercetare penalã este obligat sã-l încunoştinţeze, de îndatã, pe procuror cu privire la luarea mãsurii reţinerii.[...]
Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauzã rezultã presupunerea cã persoana faţã de care se efectueazã urmãrirea penalã a sãvârşit fapta."
- Art. 148 alin. 1 lit. h): "Mãsura arestãrii inculpatului poate fi luatã dacã sunt întrunite condiţiile prevãzute în art. 143 şi numai în vreunul din urmãtoarele cazuri: [...] h) inculpatul a sãvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţã alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi existã probe certe cã lãsarea sa în libertate prezintã un pericol concret pentru ordinea publicã."
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 23 alin. (1), (4) şi (11) privind libertatea individualã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se constatã cã prin <>Decizia nr. 344 din 5 decembrie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 11 februarie 2003, prin <>Decizia nr. 462 din 28 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 11 ianuarie 2005, precum şi prin <>Decizia nr. 21 din 20 februarie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 februarie 2005, rãspunzând la critici similare, Curtea a constatat cã dispoziţiile art. 143 şi 148 din Codul de procedurã penalã "nu încalcã prevederile constituţionale privind drepturile şi libertãţile fundamentale ale cetãţenilor." Prin aceleaşi decizii s-a mai constatat cã prevederile art. 143 din Codul de procedurã penalã transpun întocmai în dreptul intern prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prin stabilirea ca temei al arestãrii preventive a existenţei unor "indicii temeinice cã învinuitul a sãvârşit o faptã prevãzutã de legea penalã". Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele Brogan şi alţii contra Regatului Unit - 1988, Kurt contra Turciei - 1998, Lukanov contra Bulgariei, 1997), temeiul arestãrii preventive constã în existenţa unor "date" care sã obiectiveze "motivele" pentru care se bãnuieşte cã persoana faţã de care s-a dispus arestarea preventivã a sãvârşit o infracţiune, în acest sens organele judiciare având obligaţia sã deţinã şi sã învedereze "o explicaţie credibilã şi întemeiatã" pentru dispunerea mãsurii. Aceste date trebuie sã conducã la bãnuiala sau presupunerea cã învinuitul ori inculpatul a sãvârşit o infracţiune. Dacã organele judiciare ar deţine probe certe de vinovãţie, s-ar impune pronunţarea unei hotãrâri de condamnare la pedeapsa închisorii, iar nu la luarea unei mãsuri privative de libertate cu caracter provizoriu. Aşa fiind, nu poate fi reţinutã pretinsa încãlcare a prevederilor constituţionale cuprinse în art. 20 alin. (2).
Curtea a mai reţinut în jurisprudenţa sa cã în susţinerea excepţiilor se invocã, dar numai parţial, art. 23 din Constituţie, referitor la libertatea individualã, fãcându-se abstracţie de conţinutul alin. (4) al acestui articol, potrivit cãruia arestarea preventivã se dispune de judecãtor şi numai în cursul procesului penal. Aşadar, Legea fundamentalã conţine o garanţie procesualã de o deosebitã însemnãtate, destinatã a preveni arestãrile abuzive, deoarece luarea acestei mãsuri este de competenţa instanţei de judecatã. Ca o garanţie suplimentarã, alin. (7) al art. 23 prevede cã încheierile instanţei privind mãsura arestãrii preventive sunt supuse cãilor de atac prevãzute de lege. De asemenea, art. 23 alin. (9) şi (10) din Constituţie prevede cã punerea în libertate a celui arestat este obligatorie, dacã motivele mãsurii de arestare au dispãrut, persoanei arestate rezervându-i-se, pe de altã parte, chiar dreptul de a cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune. Acest ansamblu de garanţii procesuale, expres prevãzute în Constituţie, este de naturã sã asigure protejarea oricãrei persoane faţã de orice arestare efectuatã cu încãlcarea legii.
De asemenea, Curtea a constatat cã din analiza textelor considerate ca fiind neconstituţionale nu rezultã o încãlcare a dispoziţiilor art. 23 alin. (11) din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovãţie.
Se constatã cã soluţia adoptatã şi argumentele ce au stat la baza acestor decizii se menţin şi în cauza de faţã, întrucât nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii.
Referitor la pretinsa încãlcare, prin textele de lege criticate, a principiului egalitãţii în drepturi, Curtea constatã cã aceasta nu poate fi reţinutã, întrucât dispoziţiile art. 143 alin. 1 şi 3 şi ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedurã penalã se aplicã în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fãrã nici o discriminare pe criterii arbitrare.
În sfârşit, se constatã cã în cauza de faţã autorii excepţiei criticã textele de lege şi pentru faptul cã sunt interpretabile, dând de înţeles cã ar trebui reformulate. Or, o asemenea împrejurare nu constituie în sine o încãlcare a dispoziţiilor constituţionale, întrucât rolul instanţei judecãtoreşti este tocmai acela de a interpreta actul normativ şi de a-l aplica la speţa concretã.
Faţã de cele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 alin. 1 şi 3 şi ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Nicolae Popescu şi Gheorghe Dan Irinel în Dosarul nr. 11.087/2005 al Tribunalului Iaşi.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 9 martie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
