Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 242 din 4 martie 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 146 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 242 din 4 martie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 146 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 243 din 28 martie 2008

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent


Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 146 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, excepţie ridicatã de Adrian Almãşan în Dosarul nr. 1.319/97/2007 al Judecãtoriei Deva.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, considerând cã textele legale criticate dispun pentru viitor.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 28 septembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 1.319/97/2007, Judecãtoria Deva a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 146 din Legea nr. 19/2000 , excepţie ridicatã de Adrian Almãşan în cauza ce are ca obiect judecarea plângerii împotriva actelor procurorului.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile <>art. 146 din Legea nr. 19/2000 contravin prevederilor art. 15 alin. (2), art. 23 şi 154 din Constituţie. Totodatã, sunt încãlcate şi prevederile art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Se aratã cã prevederile legale criticate sunt neconstituţionale datoritã "caracterului incomplet al trimiterii, inadmisibilitãţii incriminãrii prin analogie a inaptitudinii funcţionale de a legifera prin hotãrâri de Guvern în domeniul penal". Totodatã, considerã cã <>art. 146 din Legea nr. 19/2000 nu indicã pedeapsa care s-ar aplica, "deoarece pedepsele pentru faptele incriminate sunt diferite, ori pedeapsa nu poate fi aleasã în mod arbitrar [...]".
Judecãtoria Deva considerã cã nu sunt încãlcate prevederile art. 15 alin. (2), art. 23 şi 154 din Constituţie.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se aratã cã prevederile <>art. 146 din Legea nr. 19/2000 dispun pentru viitor şi se aplicã unor situaţii juridice în curs de derulare.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile <>art. 146 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000.
Textul de lege criticat are urmãtoarea redactare:
- Art. 146: "Fapta persoanei care dispune utilizarea în alte scopuri şi nevirarea la bugetul asigurãrilor sociale de stat a contribuţiei de asigurãri sociale, reţinutã de la asigurat, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendã."
În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, art. 23 privind libertatea individualã, precum şi art. 154 referitoare la conflictul temporal de legi. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la legalitatea pedepselor.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
În legãturã cu critica de neconstituţionalitate prin invocarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea constatã cã este neîntemeiatã, deoarece <>art. 146 din Legea nr. 19/2000 nu conţine prevederi cu caracter retroactiv şi nici nu poate fi interpretat în acest sens.
Totodatã, Curtea reţine cã dispoziţiile legale criticate sunt în conformitate şi cu prevederile art. 23 din Constituţie şi ale art. 7 paragraful1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece textul legal incrimineazã doar fapta persoanei care dispune utilizarea în alte scopuri şi nevirarea la bugetul asigurãrilor sociale de stat a contribuţiei de asigurãri sociale, reţinutã de la asigurat, faptã pentru care prevede o sancţiune, şi anume închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendã. Or, este evident cã sancţiunea aplicatã este prevãzutã într-o lege specialã şi se aplicã numai în cazul sãvârşirii faptelor incriminate, iar nu în afara legii.
Având în vedere conformitatea prevederilor <>art. 146 din Legea nr. 19/2000 cu dispoziţiile constituţionale, Curtea reţine cã dispoziţiile art. 154 din Constituţie, invocate în susţinerea excepţiei, nu sunt incidente în prezenta cauzã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 146 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, excepţie ridicatã de Adrian Almãşan în Dosarul nr. 1.319/97/2007 al Judecãtoriei Deva.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 4 martie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016