Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 240 din 12 septembrie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^14 din Codul de procedura penala
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Iuliana Nedelcu - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^14 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Florin Mihai Popescu în Dosarul nr. 1.243/2002 al Curţii de Apel Alba Iulia Secţia penalã. La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, considerând ca dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apãrare, deoarece instanta de recurs este chematã sa se pronunţe, în principiu, numai asupra problemelor de drept, condiţii în care interdicţia de a administra probe noi în recurs, cu excepţia înscrisurilor, apare ca justificatã.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 7 mai 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 1.243/2002, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^14 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Florin Mihai Popescu în dosarul acelei instanţe. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece "nu prevãd administrarea de probe testimoniale noi, în judecata în recurs, ci numai probe cu înscrisuri noi", ceea ce contravine dispoziţiilor art. 24 din Constituţie, privind dreptul la apãrare. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penalã apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, deoarece instanta de recurs poate administra orice alte probe. Potrivit art. 385^15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedura penalã, în cazul în care se considera ca sunt necesare astfel de probe, instanta poate sa admitã recursul şi sa dispunã rejudecarea cauzei. Rezulta ca legea oferã şi pentru judecata în recurs posibilitatea apãrãrii drepturilor inculpatului. Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^14 din Codul de procedura penalã, în raport cu prevederile art. 24 din Constituţie, este neîntemeiatã. Se arata în acest sens ca, în ipoteza în care considera ca este necesarã administrarea unor probe noi, instanta poate, potrivit dispoziţiilor art. 385^15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedura penalã, sa admitã recursul, sa caseze hotãrârea atacatã şi sa dispunã rejudecarea în fond a cauzei. Avocatul Poporului considera ca prevederile legale criticate sunt constituţionale. Dreptul la apãrare se exercita cu respectarea procedurii instituite de legiuitor în baza art. 125 alin. (3) din Constituţie. Tot legiuitorul este singurul competent, potrivit prevederilor art. 128 din Constituţie, sa reglementeze cãile de atac impotriva hotãrârilor judecãtoreşti şi procedura folosirii acestora. Regulile instituite în acest scop nu implica, în mod necesar, administrarea probei testimoniale în judecarea recursului. Inculpatul a avut posibilitatea de a propune aceste probe la judecata în prima instanta, chiar dacã din dispoziţiile art. 67 din Codul de procedura penalã nu rezulta şi obligaţia instanţei de a le admite, aceasta putând sa nu le admitã, dacã nu sunt concludente şi utile pentru soluţionarea cauzei. Respingerea, în aceste condiţii, nu poate fi consideratã o încãlcare a dreptului la apãrare. Este obligaţia instanţelor judecãtoreşti de a realiza justiţia, asa cum prevãd dispoziţiile art. 125 alin. (1) din Constituţie. Atunci când apreciazã ca sunt necesare şi alte probe pentru stabilirea adevãrului, instanta poate admite recursul şi dispune rejudecarea cauzei de cãtre instanta de recurs, potrivit dispoziţiilor art. 385^15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedura penalã. Faptul ca dispoziţiile art. 385^14 din Codul de procedura penalã nu prevãd ca instanta penalã sa administreze probe testimoniale noi nu poate constitui un motiv de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii, deoarece controlul de constitutionalitate poate privi numai texte legale în vigoare, iar nu omisiunile legiuitorului. Prin admiterea unor astfel de cereri Curtea Constituţionalã s-ar transforma într-un legislator pozitiv, ceea ce ar constitui o încãlcare a prevederilor art. 58 alin. (1) din Constituţie. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi prevederile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385^14 din Codul de procedura penalã, care au urmãtorul conţinut: "Instanta, judecand recursul, verifica hotãrârea atacatã pe baza lucrãrilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi, prezentate la instanta de recurs. Instanta este obligatã sa se pronunţe asupra tuturor motivelor de recurs invocate de procuror şi de pãrţi." În susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciazã ca prin dispoziţiile de lege criticate sunt incalcate prevederile constituţionale ale art. 24 din Constituţie, potrivit cãrora: "(1) Dreptul la apãrare este garantat. (2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu." Din examinarea exceptiei de neconstituţionalitate rezulta ca aceasta este neîntemeiatã. În jurisprudenta sa, Curtea Constituţionalã a statuat ca este de competenta exclusiva a legiuitorului de a institui regulile de desfãşurare a procesului în fata instanţelor judecãtoreşti. Este, de altfel, o soluţie care rezulta din dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege", şi ale art. 128, conform cãrora "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii". Dispoziţiile <>art. 385^14 din Codul de procedura penalã, introduse prin Legea nr. 45/1993 , reprezintã expresia prevederilor constituţionale menţionate. Faptul ca, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, instanta de recurs nu poate administra probe testimoniale noi nu constituie o încãlcare a dreptului constituţional la apãrare. Inculpatul are posibilitatea de a cere administrarea probelor considerate necesare, cu ocazia judecãrii apelului, iar potrivit art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedura penalã, recursul declarat impotriva unei hotãrâri care, potrivit legii, nu poate fi atacatã cu apel nu este limitat la motivele de casare prevãzute în art. 385^9. Pe de alta parte, potrivit art. 385^15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedura penalã, în cazul în care constata ca sunt necesare probe noi, instanta poate sa admitã recursul şi sa dispunã rejudecarea cauzei de cãtre instanta de recurs. În consecinta, nu se poate susţine ca prevederile de lege criticate aduc atingere dreptului constituţional la apãrare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^14 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Florin Mihai Popescu în Dosarul nr. 1.243/2002 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penalã. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 12 septembrie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Florentina Geangu
────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
