Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Ion Bonini - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol, soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 257 din Codul de procedura penalã, ridicatã de Closca Ilie în Dosarul nr. 5.656/1997 al Judecãtoriei Giurgiu.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 21 ianuarie 1999, fiind consemnate în încheierea din acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 26 ianuarie 1999 şi apoi pentru 4 februarie 1999 şi, respectiv, pentru 23 februarie 1999. Concluziile procurorului au fost de admitere a exceptiei de neconstituţionalitate, în sensul constatãrii ca prevederile art. 257 din Codul de procedura penalã incalca art. 24 din Constituţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 ianuarie 1998, pronunţatã în Dosarul nr. 5.656/1997, Judecãtoria Giurgiu a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 din Codul de procedura penalã, ridicatã de Closca Ilie. În motivarea exceptiei se arata ca aceste prevederi incalca art. 24 din Constituţie privind dreptul la apãrare, deoarece procurorul are obligaţia de a-l asculta pe invinuit şi de a-i prezenta materialul de urmãrire penalã, în vederea punerii în mişcare a acţiunii penale, numai dacã socoteşte necesar acest lucru. Or, pe aceasta cale se ajunge la trimiterea în judecata fãrã ca persoana în cauza "... sa ştie şi fãrã sa ia cunostinta de acuzatiile care i se aduc".
Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate, instanta considera ca dreptul constituţional la apãrare este garantat, dacã se are în vedere "întreg contextul art. 255-257 din Codul de procedura penalã, invinuitul având condiţii sa-şi asigure apãrarea".
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca textul legal atacat este constituţional, pentru ca art. 250 şi urmãtoarele din Codul de procedura penalã asigura dreptul la apãrare al învinuitului, inclusiv în faza urmãririi penale.
Se arata astfel ca "... prezentarea materialului de urmãrire penalã este obligatorie în cazul în care a fost pusã în mişcare acţiunea penalã", iar în caz contrar, doar dacã procurorul socoteşte necesar acest fapt, evitandu-se dificultãţi ce ar putea aparea în cazul în care invinuitul se sustrage de la cercetãri. În acelaşi punct de vedere se recunoaşte însã ca "... pentru celelalte situaţii în care invinuitul poate fi chemat în fata organului judiciar, prezentarea materialului de urmãrire penalã trebuie sa fie obligatorie în toate cazurile". Se menţioneazã, în final, ca "... problema corelãrii acestui articol cu celelalte texte din Codul de procedura penalã va fi avutã în vedere cu ocazia elaborãrii proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Codului de procedura penalã".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 257 din Codul de procedura penalã, potrivit cãrora: "Procurorul primind dosarul, dacã socoteşte necesar, cheamã pe invinuit şi îi prezintã materialul de urmãrire penalã potrivit dispoziţiilor art. 250 şi urmãtoarele, care se aplica în mod corespunzãtor."
Autorul exceptiei susţine ca aceste dispoziţii contravin art. 24 din Constituţie, conform cãruia "Dreptul la apãrare este garantat. În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu".
Examinând cauza, Curtea Constituţionalã constata ca textul criticat face parte din capitolul consacrat terminãrii urmãririi penale şi are doua subcapitole: unul dedicat urmãririi fãrã punerea în mişcare a acţiunii penale, iar celãlalt dedicat urmãririi cu acţiunea penalã pusã în mişcare.
Prevederile art. 257 sunt consecutive art. 255 şi 256, în care se reglementeazã urmãrirea fãrã punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv finalizarea cercetãrii penale de cãtre organul de cercetare penalã. Astfel, potrivit art. 255 din Codul de procedura penalã, dacã nu a fost pusã în mişcare acţiunea penalã şi organul de cercetare penalã constata ca exista invinuit şi ca sunt suficiente probe impotriva lui, procedeazã la o noua ascultare, aducandu-i la cunostinta învinuirea şi intrebandu-l dacã are noi mijloace de apãrare.
În cazul în care invinuitul nu solicita probe noi sau dacã probele propuse nu sunt întemeiate, cercetarea se considera terminatã, dosarul urmând a fi înaintat, potrivit art. 256 din Codul de procedura penalã, procurorului, cu un referat în care se consemneazã rezultatul cercetãrii şi propunerile ce se impun, precizându-se, dacã este cazul, sa se procedeze la trimiterea în judecata. Organul care decide asupra propunerilor fãcute este procurorul.
În conformitate cu art. 257 din Codul de procedura penalã - criticat sub aspectul constituţionalitãţii în cauza de fata - procurorul, primind dosarul, cheamã pe invinuit spre a-i prezenta materialul de urmãrire penalã, numai dacã socoteşte necesar, ceea ce presupune ca trimiterea în judecata se poate efectua legal şi fãrã înştiinţarea învinuitului, considerându-se ca aducerea la cunostinta a invinuirii de cãtre organul de cercetare penalã, în temeiul art. 255 din Codul de procedura penalã, ar fi suficienta.
Rezulta ca problema constituţionalitãţii art. 257 din Codul de procedura penalã priveşte în fapt obligaţia, iar nu latitudinea, pentru procuror de a-l chema, şi el, pe invinuit, chiar dupã ce organul de cercetare penalã eventual a fãcut-o, pentru a-i prezenta din nou materialul de urmãrire penalã, fiind evident ca de aceasta data operaţiunea respectiva nu se efectueazã în scopul completãrii dosarului cu probele cerute de invinuit, ci pentru a i se aduce la cunostinta trimiterea sa în judecata prin intermediul rechizitoriului (art. 261 şi 262 din Codul de procedura penalã). Curtea Constituţionalã constata ca dispoziţiile art. 257 din Codul de procedura penalã, în actuala redactare, contravin prevederilor art. 24 din Constituţie, potrivit cãruia dreptul la apãrare este garantat în tot cursul procesului, pãrţile având dreptul sa fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu.
Într-adevãr liberul exerciţiu al dreptului de apãrare este condiţionat de chemarea învinuitului spre a i se aduce la cunostinta materialul probator ce statea la baza invinuirii sale. Desigur, organul de cercetare penalã este obligat sa procedeze la ascultarea sa (art. 255 din Codul de procedura penalã), dar scopul acesteia este completarea dosarului cu eventuale noi probe cerute de cãtre invinuit. Terminarea cercetãrii penale se concretizeazã într-un referat în care organul de cercetare are numai atributia de a propune procurorului, dacã este cazul, emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecata. Rãspunderea pentru luarea acestor mãsuri revine exclusiv procurorului.
Or, dacã procurorul are numai latitudinea, iar nu şi obligaţia chemãrii învinuitului, înseamnã ca cel mai important moment al urmãririi penale - trimiterea în judecata - se poate realiza fãrã ca invinuitul sa fie înştiinţat de cãtre procuror asupra invinuirii ce i se aduce. În aceste condiţii invinuitul nu are posibilitatea sa fie asistat de cãtre un apãrãtor şi nici sa dispunã de timpul necesar pentru a-şi pregati apãrarea, neavând cunostinta de soluţia data de procuror în urma examinãrii materialului primit de la organul de cercetare penalã.
Curtea Constituţionalã constata ca, asa dupã cum rezulta şi din punctul de vedere al Guvernului, dispoziţiile art. 6 din Codul de procedura penalã prevãd ca dreptul la apãrare este garantat în tot cursul procesului penal. Dar, în raport cu dispoziţiile art. 257 din Codul de procedura penalã, criticat în cauza de fata, s-ar putea considera ca cerinta textului cu caracter general al art. 6 este acoperitã prin art. 255 din Codul de procedura penalã şi deci o noua ascultare a învinuitului nu ar mai fi necesarã înaintea procurorului, ceea ce, potrivit celor de mai sus, ar conduce la încãlcarea dreptului constituţional la apãrare al oricãrei persoane trimise în judecata penalã.
Pe de alta parte nu trebuie omis nici faptul ca, pana la rezoluţia procurorului, dupã primirea dosarului de la organul de cercetare penalã, învinuirea se afla în stare de simpla propunere care se cere validatã de cãtre procuror; acesta are însã la dispoziţie şi alte soluţii decât trimiterea în judecata. Este, de aceea, cu atât mai necesar ca rezolvarea cauzei sa se facã dupã chemarea învinuitului şi dupã înştiinţarea sa despre punerea în mişcare a acţiunii penale, în prezenta aparatorului sau, care, alãturi de cel în cauza, poate determina sau influenta pronunţarea altei soluţii de natura sa excludã trimiterea în instanta a dosarului (scoaterea de sub urmãrire, încetarea urmãririi penale, clasarea etc.).
Fata de cele arãtate, Curtea Constituţionalã constata ca dispoziţia "... dacã socoteşte necesar ..." din art. 257 al Codului de procedura penalã, de natura sa restrângã exercitarea dreptului la apãrare, contravine prevederilor art. 24 din Constituţie, fiind deci neconstitutionala. În consecinta, procurorul, primind dosarul, înainte de a dispune trimiterea în judecata, are obligaţia, iar nu latitudinea, de a-l chema pe invinuit spre a-i prezenta materialul de urmãrire penalã, chiar dacã acesta i-a fost adus la cunostinta de cãtre organul de cercetare penalã, urmând a se aplica în mod corespunzãtor dispoziţiile art. 250-254 din Codul de procedura penalã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al <>art. 23 şi 25 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Closca Ilie în Dosarul nr. 5.656/1997 al Judecãtoriei Giurgiu şi constata ca dispoziţia "... dacã socoteşte necesar ..." din art. 257 al Codului de procedura penalã este neconstitutionala.
Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 23 februarie 1999.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
