Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 237 din 5 iunie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 57 alin. 2 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 28 iulie 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Alexandru Florian Lele în Dosarul nr. 4.908/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
La apelul nominal rãspunde personal autorul exceptiei, lipsind cealaltã parte, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Autorul exceptiei formuleazã o cerere de recuzare a domnilor judecãtori Şerban Viorel Stanoiu şi Nicolae Cochinescu.
Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea cererii de recuzare.
Deliberând, Curtea Constituţionalã respinge cererea de recuzare ca fiind inadmisibila în temeiul art. 25 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, potrivit cãruia, "o data legal sesizatã, Curtea procedeazã la examinarea constituţionalitãţii, nefiind aplicabile dispoziţiile referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului şi nici cele privind recuzarea judecãtorilor".
Cauza fiind în stare de judecata, preşedintele acorda cuvântul în fond.
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate solicita admiterea acesteia, deoarece art. 57 alin. 2 din Codul de procedura penalã, referitor la procedura de informare, este de natura sa influenteze decizia instanţei competente sa soluţioneze cererea de strãmutare, atâta vreme cat informaţiile primite nu sunt puse în discuţia pãrţilor. Astfel se folosesc date necenzurate de pãrţi, care nu pot fi combãtute, situaţie ce determina afectarea principiului echitãţii prevãzut de art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi a principiului garantarii dreptului la apãrare prevãzut de art. 24 alin. (1) din Constituţie.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca nefondata, sustinand ca dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. Astfel, art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale are în vedere un proces care soluţioneazã fondul cauzei, aspect care rezulta din însãşi redactarea textului în discuţie şi care se referã la o instanta care va hotãrî, printre altele, asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã. Or, în cadrul procesului care are ca obiect soluţionarea cererii de strãmutare, instanta nu se pronunţa asupra unor fapte care ţin de pricina însãşi, ci adopta mãsuri de natura sa asigure condiţiile impuse de normele procedurale în soluţionarea fondului, care vizeazã toate pãrţile în proces, indiferent de calitatea lor. Pe de alta parte, potrivit art. 58 şi 59 din Codul de procedura penalã, pãrţile interesate se pot prezenta la termenul fixat, pot depune memorii şi îşi pot angaja un avocat, situaţii care garanteazã pe deplin dreptul la apãrare prevãzut de art. 24 alin. (1) din Constituţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 14 februarie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 4.908/2002, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 57 alin. 2 din Codul de procedura penalã.
Excepţia a fost ridicatã de Alexandru Florin Lele, având calitatea de inculpat, în dosarul de mai sus, dosar care are ca obiect soluţionarea unei cereri de strãmutare a judecãrii cauzei, formulatã de Parchetul de pe lângã Curtea de Apel Oradea.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate, autorul exceptiei susţine ca textul criticat aduce atingere dreptului la apãrare şi dreptului de a fi judecat în mod echitabil de cãtre o instanta independenta şi impartiala, întrucât, pe parcursul procedurii de informare, Ministerul Justiţiei, care este autoritatea publica abilitata sa furnizeze instanţei competente date pentru lãmurirea sa, poate sa informeze Curtea Suprema de Justiţie în mod tendentios, pentru a influenta strãmutarea cauzei la o instanta pe care o considera obedienta şi, de asemenea, poate sa furnizeze motive ce nu pot fi cenzurate de cealaltã parte, pentru a obţine strãmutarea dorita.
Posibilitatea conferita de legile interne Ministerului Justiţiei, de a se pronunţa în sensul arãtat mai sus, este apreciatã de autorul exceptiei ca o ingerinta a executivului în activitatea autoritãţii judecãtoreşti, cu consecinta lezarii dreptului fundamental la apãrare. Pe de alta parte, folosirea în cadrul judecãrii cererii de strãmutare a unor informaţii care nu pot fi analizate şi combãtute de pãrţi determina încãlcarea principiului echitãţii prevãzut de art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Curtea Suprema de Justiţie a opinat ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât solicitarea unor informaţii de la Ministerul Justiţiei, pentru lãmurirea Curţii, nu aduce atingere prevederilor menţionate, ci reprezintã, astfel cum se precizeazã în alin. 1 al art. 57 din Codul de procedura penalã, o modalitate de informare a Curţii Supreme de Justiţie în cadrul procedurii speciale de soluţionare a unei cereri de strãmutare, menita sa asigure soluţionarea corecta a cererii de strãmutare, iar prin aceasta, sa asigure desfãşurarea unui proces echitabil.
Dreptul la apãrare al partii intimate nu este încãlcat, pentru ca aceasta, cunoscând motivele de strãmutare, are posibilitatea de a trimite memorii şi de a se prezenta la termenul fixat pentru soluţionarea cererii, conform art. 58 alin. 1 din Codul de procedura penalã. De asemenea, îşi poate angaja un apãrãtor.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul a transmis Curţii Constituţionale punctul sau de vedere în sensul respingerii exceptiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, cu urmãtoarea motivare:
Dispoziţiile art. 57 alin. 2 din Codul de procedura penalã "nu se constituie într-o norma menita a afecta dreptul la apãrare sau la un proces echitabil, deoarece se impune respectarea art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale numai la examinarea cauzelor pe fond sau când procedurile desfãşurate sunt de natura a agrava situaţia inculpatului. Or, în cazul de fata, procedura de obţinere de informaţii din partea Ministerului Justiţiei, care are numai menirea de lãmurire a instanţei, nu impieteaza asupra modului de desfãşurare a procesului penal, care este de natura a respecta principiile impuse de convenţie".
Avocatul Poporului considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, cu urmãtoarea motivare:
"Informaţiile pe care le solicita Curtea Suprema de Justiţie sunt doar pentru lãmurirea instanţei şi, dupã cum rezulta din art. 57 alin. 1 din Codul de procedura penalã, nu au caracterul unui aviz conform. În fapt, singura instanta abilitata sa decidã cu privire la strãmutarea cauzei, pe baza tuturor probelor administrate, este Curtea Suprema de Justiţie, iar nu autoritatea administrativã, în speta, Ministerul Justiţiei."
Referitor la critica adusã dispoziţiilor legale contestate cu referire la art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi libertãţilor fundamentale, Avocatul Poporului a precizat ca <<acestea implica dreptul la un proces desfãşurat în condiţii echitabile, în mod public şi într-un termen rezonabil, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, stabilitã de lege, condiţii care sunt asigurate prin prevederile art. 57 şi urmãtoarele din secţiunea a II-a "Strãmutarea judecãrii cauzei penale" din Codul de procedura penalã>>.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 57 alin. 2 din Codul de procedura penalã, având urmãtorul conţinut:
- Art. 57 alin. 2: "Când Curtea Suprema de Justiţie este instanta ierarhic superioarã, informaţiile se cer Ministerului Justiţiei."
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate susţine ca prin dispoziţiile legale criticate sunt incalcate prevederile art. 20 alin. (1) şi (2) şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţia României, precum şi ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la un proces echitabil, convenţie ratificatã de România prin <>Legea nr. 30/1994 , al cãror conţinut este urmãtorul:
- Art. 20 alin. (1) şi (2) din Constituţia României: "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale."
- Art. 24 alin. (1) din Constituţia României: "Dreptul la apãrare este garantat."
- Art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãror acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa. Hotãrârea trebuie sa fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanta atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducã atingere intereselor justiţiei."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca strãmutarea nu este o procedura de soluţionare în fond a procesului, ci constituie o procedura specialã, de stabilire a competentei teritoriale a instanţei de judecata, pentru asigurarea desfãşurãrii normale a procesului.
Prin însãşi natura ei, procedura strãmutãrii, reglementatã prin textul de lege care face obiectul exceptiei de neconstituţionalitate, este menita sa asigure condiţiile unui proces echitabil, în care pãrţile sa dispunã de aceleaşi mijloace de apãrare şi sa aibã posibilitatea sa îşi exercite dreptul la apãrare în mod efectiv şi eficient.
Susţinerea autorului exceptiei privind încãlcarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Constituţia României, referitoare la dreptul la apãrare, şi a dispoziţiilor referitoare la un proces echitabil nu poate fi primitã, deoarece pãrţile au posibilitatea sa comunice Curţii Supreme de Justiţie, în mod nemijlocit, informaţii şi dovezi cu privire la împrejurãrile procesului şi sa îşi prezinte poziţia lor cu privire la temeinicia şi admisibilitatea cererii de strãmutare. Astfel, potrivit art. 58 alin. 1 din Codul de procedura penalã, partea interesatã are posibilitatea de a trimite memorii şi de a se prezenta la termenul fixat pentru soluţionarea cererii, iar art. 59 alin. 2 din Codul de procedura penalã prevede ca, atunci "Când pãrţile se înfãţişeazã, se asculta şi concluziile acestora", posibilitate care le situeaza pe aceeaşi poziţie cu Ministerul Justiţiei, fiind inlaturate orice suspiciuni cu privire la lipsa egalitãţii de arme. În realitate, faptele asupra cãrora este chematã sa se pronunţe instanta competenta sa judece cererea de strãmutare nu ţin de pricina însãşi, ci de asigurarea condiţiilor pe care le implica normele procedurale, respectiv nepãrtinirea şi obiectivitatea în soluţionarea cauzei, condiţii care vizeazã toate pãrţile în proces, indiferent de calitatea lor procesuala.
În consecinta, prevederile art. 55-61 din Codul de procedura penalã, inclusiv textul contestat de autorul exceptiei de neconstituţionalitate, respecta normele care definesc un proces echitabil, precum şi principiul asigurãrii dreptului la apãrare.
Pe de alta parte, instanta competenta sa judece cererea de strãmutare are deplina libertate de a aprecia informaţiile primite de la Ministerul Justiţiei, sub raportul concludentei, al obiectivitatii şi veridicitatii acestora, în funcţie de toate datele cauzei şi de informaţiile comunicate de pãrţi în cadrul dezbaterilor.
În sfârşit, Curtea constata ca s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor referitoare la procedura de informare a instanţei prevãzutã de art. 57 alin. 1 din Codul de procedura penalã, prin Decizia nr. 82 din 8 martie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 iunie 2001, în considerentele cãreia s-a reţinut ca, de vreme ce nu se judeca fondul cauzei, nu se poate susţine ca este încãlcat dreptul la apãrare, întrucât faptele asupra cãrora este chematã sa se pronunţe instanta competenta vizeazã asigurarea condiţiilor pe care le implica desfãşurarea normalã a unui proces.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c), al art. 145 alin. (2), al art. 20 alin. (1) şi (2) şi al art. 24 alin. (1) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Alexandru Florian Lele în Dosarul nr. 4.908/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 5 iunie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
