Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 237 din 27 decembrie 1999 privind obiectia de neconstitutionalitate a Legii pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 103 din 8 martie 2000
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã la data de 16 decembrie 1999 cu obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale <>Legii nr. 169/1997 . Sesizarea a fost depusa la Senat în ziua de 16 decembrie 1999, sub semnãturile unui numãr de 29 de senatori. Legea ce face obiectul sesizãrii de neconstituţionalitate a fost adoptatã de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comuna din 9 decembrie 1999.
Potrivit tabelului cuprinzând semnãturile autorilor obiectiei de neconstituţionalitate, cei 29 de senatori sunt urmãtorii: Ion Iliescu, Nicolae Vacaroiu, Oliviu Gherman, Doru Ioan Taracila, Mihai Matetovici, Liviu Maior, Petre Ninosu, Ilie Aurel Constantin, Sergiu Nicolaescu, Marin Predila, Constantin Sava, Ilie Platica-Vidovici, Viorel Ştefan, Gheorghe Avram, Victor Apostolache, Vasile Vacaru, Gheorghe Dumitrascu, Virgil Popa, Octavian Opris, Nicolae Sersea, Doru Gaita, Doru Laurian Badulescu, Octav Cozmanca, Dan Stelian Marin, Ion Solcanu, Ion Bold, Augustin Crecan, Costica Ciurtin şi Ion Predescu.
În conformitate cu <>art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a comunicat sesizarea de neconstituţionalitate preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, precizând data la care vor avea loc dezbaterile.
Autorii sesizãrii de neconstituţionalitate solicita Curţii Constituţionale "sa declare ca neconstitutionala legea în întregime sau numai textele menţionate în sesizare, dar şi cu textele de corelare cu acestea".
Legea este consideratã neconstitutionala sub urmãtoarele aspecte principale:
a) Potrivit art. 1-3 din lege, cei care fac cereri de restituire primesc pana la 50 ha teren agricol şi pana la 10 ha teren forestier, fãrã a se opera reduceri la aceste suprafeţe; dacã suprafata nu poate fi restituitã integral în natura, diferenţa se acorda în echivalent, cu titlu de despãgubiri. Autorii sesizãrii considera ca, întrucât persoanelor cãrora li s-a reconstituit dreptul de proprietate iniţial, în baza <>Legii nr. 18/1991 , li s-au operat, în marea majoritate a localitãţilor, reduceri la suprafata cuvenitã, tratamentul juridic diferenţiat este discriminatoriu şi neconstitutional. În alţi termeni se considera ca foştii cooperatori (ori moştenitorii acestora) sunt supuşi unei discriminãri prin aceea ca, în timp ce <>Legea nr. 18/1991 prevedea în textul devenit, dupã republicare, art. 14 [alin. (3)] posibilitatea reducerii suprafeţelor cuvenite acestora, atunci când într-o cooperativa suprafeţele destinate restituirii nu erau suficiente, noua lege nu îngãduie o asemenea reducere; asa fiind, suprafeţele prevãzute de legea în discuţie se restituie integral, de regula în natura, iar în cazuri de excepţie, prin echivalent. Acest lucru rezulta din reglementarea data prin art. 3 al legii a carei constitutionalitate este contestatã.
b) Obiecţia de neconstituţionalitate are în vedere, de asemenea, art. 5 din lege, text potrivit cãruia cei cãrora li s-au operat reduceri de pana la 5% nu beneficiazã nici de intregire şi nici de despãgubiri. Or, considera autorii obiectiei, "este al doilea aspect de discriminare şi acesta este şi mai grav pentru ca loveste tocmai pe cetãţenii care se afla în mai mare nevoie, având suprafeţele de teren mai mici în proprietate. Legea este favorizanta pentru persoanele cu drepturi mai mari şi defavorizanta pentru cei cu drepturi mai reduse şi astfel evidenţiazã un tratament legal diferenţiat şi discriminatoriu - în favoarea celor cu stare socialã mai buna". Ar fi vorba, astfel cum se arata în sesizare, despre încãlcarea art. 4 şi 16 din Constituţie.
c) O alta critica de neconstituţionalitate are în vedere textul art. 6 din lege, prin care, astfel cum considera autorii sesizãrii, depasindu-se domeniul reglementãrilor ingaduite legii, se stabileşte, "preordinat şi indiferent de criteriile de drept şi de fapt, o ordine de preferinta legalã a valabilitãţii şi a forţei probante a titlurilor de proprietate". În argumentarea caracterului inacceptabil al unui asemenea mod de reglementare se arata ca, nefiind de domeniul legii, "este de competenta exclusiva a justiţiei de a stabili ordinea, valabilitatea şi forta probanta a titlurilor de proprietate în concurs, pe criterii de valabilitate legalã a acestora şi pe criterii ce ţin de dezmembramintele dreptului de proprietate: transcriere (prior tempore), posesie, caracterizarea posesiei, autorul de la care a fost dobândit şi titlul acestuia, buna sau reaua-credinţa etc.". Asa fiind, adauga autorii obiectiei de neconstituţionalitate, "Legea nu poate decide asupra criteriilor de fapt, ci poate numai sa reglementeze condiţiile acestora"; se mai precizeazã în final ca "Titlurile în concurs, asupra unuia şi aceluiaşi obiect, nu pot fi calificate sau clarificate de lege, ci numai de justiţie".
Textul art. 6 din lege, la care se referã critica de neconstituţionalitate, este urmãtorul:
"(1) La stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole, în conformitate cu prevederile prezentei legi, comisiile comunale, orãşeneşti şi municipale şi cele judeţene, constituite potrivit legii, vor verifica în mod riguros existenta actelor doveditoare prevãzute la <>art. 9 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicatã, precum şi pertinenta, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenta acestor acte, ţinându-se seama şi de dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege.
(2) Dispoziţiile <>art. 12 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicatã, privind stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituire, precum şi dispoziţiile procedurale prevãzute la art. 51-59 din aceeaşi lege se aplica în mod corespunzãtor la reconstituirea dreptului de proprietate, potrivit prezentei legi.
(3) În situaţia în care anumite suprafeţe sunt revendicate de doi cetãţeni, dintre care unul este fostul proprietar, cãruia i s-a preluat terenul prin mãsurile abuzive aplicate în perioada anilor 1953-1959, şi cel de al doilea, persoana cãreia i s-a atribuit teren din cel preluat de la fostul proprietar în limita resurselor de teren existente, inclusiv a rezervelor create, se va restitui terenul în natura ambilor solicitanti. În cazul în care resursele sunt insuficiente, se va atribui în natura terenul persoanei care deţine actele de proprietate, iar cei care au fost improprietariti cu asemenea terenuri vor fi despãgubiţi în condiţiile legii."
d) Autorii obiectiei de neconstituţionalitate considera, de asemenea, ca art. 4 şi urmãtoarele din lege, care au ca obiect reconstituirea drepturilor privind terenurile forestiere, exprima o conceptie care nu corespunde principiilor constituţionale de legiferare - şi anume aceea de a fi egala pentru toţi. Nu se fac precizãri asupra textelor constituţionale care ar consacra aceste principii, dar se poate deduce ca este vorba despre art. 16 din legea fundamentalã.
Întrucât obiecţia se referã, neîndoielnic, la chestiuni privind terenurile forestiere, autorii au în vedere art. 24 şi urmãtoarele din lege, iar nu art. 4 şi urmãtoarele, indicate dintr-o eroare materialã.
Argumentele pe care se bazeazã critica de constitutionalitate se referã în principal la urmãtoarele:
- în vederea reconstituirii drepturilor privind terenurile forestiere, se instituie regula ca aceasta se face pe vechile amplasamente, iar nu, ca pana în prezent, pe sole şi la marginea trupului de padure. Aceasta ar putea conduce la atribuirea unor terenuri forestiere unor persoane care au defrisat vegetatia de pe terenurile primite potrivit vechii reguli;
- reglementarea este calificatã ca "discriminatorie şi privilegiatã", deoarece ar îngãdui imbogatirea fãrã temei legal a celor care primesc pãduri sistematic amenajate, cu mari şi importante investiţii din fondurile publice ale statului.
e) În demonstrarea neconstitutionalitatii art. 26 şi urmãtoarele din lege, care "se ocupa de asa-zisele forme asociative precum: composesoratele, obsti de moşneni în devãlmãşie, obsti de rãzeşi în indiviziune, pãduri graniceresti şi de moştenitori ai acestora", autorii obiectiei susţin ca prin aceasta reglementare "Legea greseste grav, permitandu-şi sa creeze aberant forme şi structuri anacronice de proprietate funciarã şi care nu au nimic comun cu conceptia moderna avutã în vedere de Constituţie". Tot astfel, arata autorii obiectiei, "denaturand total lucrurile, candva existente", legea "instituie fãrã nici un temei un drept devãlmaş-indiviz de proprietate pentru cei care au un drept de folosinta temporarã şi condiţionatã de domiciliu". Se mai arata, în esenta, ca asa-zisele forme asociative de care se ocupa art. 26 din lege nu sunt de fapt forme asociative, fiind iniţial constituite prin acte domneşti de autoritate sau prin hotãrâri ale sfaturilor existente în epoca; în cadrul lor proprietatea era comuna, iar folosinta era egala şi devalmasa. Se mai arata de cãtre autorii obiectiei de neconstituţionalitate ca în cadrul asa-ziselor forme asociative proprietatea apartinea tipului de "proprietate comuna în devãlmãşie, de interes colectiv, perpetua, fãrã drept individual de proprietate şi fãrã posibilitatea individualizarii personale a dreptului, pentru nici unul dintre cei cu drept de folosinta". În acelaşi timp însã autorii sesizãrii arata şi ca în cadrul formelor respective "Proprietatea nu era a folositorilor, ci a autoritãţii comunale pentru composesorate sau graniceri - ori a obstei localitãţii, pentru celelalte".
Asemenea structuri de proprietate au corespuns, în opinia autorilor obiectiei, epocii feudale, fiind "dintotdeauna considerate ca aparţinând tipului de proprietate colectivistsocialista al epocii anterioare; [...]. Efectele urmãrite atunci de astfel de forme de proprietate nu se pot regasi astãzi nici în conceptia Constituţiei României şi nici în reglementarea ei data proprietãţii".
În fine, autorii obiectiei remarca faptul ca "formele asociative" prevãzute de lege urmeazã sa fie înfiinţate în chip obligatoriu; aceasta contrazice, în opinia ce sta la baza obiectiei de neconstituţionalitate, principiile înscrise în art. 37 din Constituţie, precum şi reglementarea regimului proprietãţii de cãtre Constituţie; cãci, considera autorii, "dupã cum este cunoscut, asocierea are la baza actul liber de vointa al persoanei asociate, iar nu ordinul legii".
În temeiul <>art. 19 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernul au comunicat Curţii Constituţionale punctele de vedere privind sesizarea de neconstituţionalitate.
În punctul de vedere al preşedintelui Senatului se solicita Curţii sa constate ca prevederile legii la care se referã sesizarea sunt constituţionale şi ca atare sa respingã obiecţia formulatã. În sprijinul acestei opinii se susţin, în esenta, urmãtoarele:
- În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1-3 din lege, prin care s-ar incalca art. 16 şi art. 4 alin. (2) din Constituţie, preşedintele Senatului considera ca autorii obiectiei omit faptul ca, potrivit art. 3 alin. (1) din lege, cei îndreptãţiţi vor primi diferenţa ce li se cuvine, pana la limita de 50 de hectare, astfel încât regimul reconstituirii dreptului este unitar şi egal pentru toţi foştii proprietari, chiar dacã unii au suferit anterior anumite reduceri.
- Cu referire la dispoziţiile art. 5 din lege, este adevãrat ca acestea au în vedere numai persoanele pentru care cota de reducere prevãzutã la art. 14 alin. (3) din Legea fondului funciar este mai mare de 5%. Numai ca, potrivit <>art. 9 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 , doar persoanele a cãror cota de reducere a depãşit procentul de 5% puteau formula o cerere de reconstituire a proprietãţii pentru suprafeţele de teren ce au constituit aceasta cota. Aceasta înseamnã ca art. 5 din legea ce constituie obiectul sesizãrii de neconstituţionalitate nu face decât sa aplice soluţia legislativã consacratã prin art. 9 alin. (2) combinat cu <>art. 14 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 . Asa fiind, nu se poate constata în cadrul controlului preventiv, anterior promulgãrii, neconstituţionalitatea unei prevederi în vigoare. Curtea Constituţionalã s-a pronunţat în acest sens prin Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993.
- Obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la art. 6 din lege este inadmisibila, întrucât în sesizare nu se indica nici o prevedere constituţionalã care ar fi nesocotita. De altfel, pe fond - arata în continuare preşedintele Senatului "se invoca conceptia generalã în domeniul respectiv, ca şi cum o asemenea conceptie ar impiedica legiuitorul sa adopte soluţii diferite, cat timp nu incalca o prevedere constituţionalã".
- Nu poate fi primitã nici obiecţia de neconstituţionalitate privind art. 4 şi urmãtoarele din lege, care pleacã de la opinia ca reconstituirea proprietãţii pe vechile amplasamente ar favoriza pe foştii proprietari pe ale cãror terenuri s-au realizat investiţii sau care au defrisat terenurile forestiere primite anterior. Aceasta deoarece soluţia consacratã de textele criticate este rezultatul unei optiuni politice, de competenta exclusiva a legiuitorului; aspectele cuprinse în sesizare nu sunt de constitutionalitate, ci de oportunitate.
- În legatura cu formele asociative prevãzute la art. 26 din lege şi cu dreptul în indiviziune a terenurilor pe care le deţin aceste asociaţii, prevãzut la art. 28, în sesizare s-a susţinut ca reglementãrile respective ar incalca dreptul de asociere (art. 37 din Constituţie), precum şi art. 49 din legea fundamentalã, indiviziunea forţatã reprezentând o ingradire perpetua şi nejustificatã a exerciţiului dreptului de proprietate. Or, se arata în punctul de vedere al preşedintelui Senatului, reglementarea criticata prin sesizare asigura realizarea unui imperativ legat de prevederile cuprinse în legea pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar, şi anume definirea regimului juridic al terenurilor şi cel al titularilor dreptului de proprietate pentru terenurile ce fuseserã în proprietatea foştilor composesori, rãzeşi şi moşneni. Pe de alta parte - arata preşedintele Senatului -, art. 37 din Constituţie se referã la asocierea în scop social-politic sau cultural, astfel cum rezulta şi din art. 11 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale; în orice caz libertatea de asociere nu este contrarã legiferarii formelor de realizare a acestei libertãţi. În ceea ce priveşte critica facuta în sesizare referitoare la indiviziune, în punctul de vedere al preşedintelui Senatului se arata ca reglementarea respectiva nu incalca dispoziţiile art. 49 din Constituţie, indiviziunea constituind însãşi modalitatea de reconstituire a dreptului foştilor proprietari, în condiţii similare celor de care beneficiau aceştia.
- În fine, în ceea ce priveşte susţinerea autorilor sesizãrii, în sensul ca art. 27 din lege ar fi contrar art. 149 şi 150 din Constituţie, punctul de vedere al preşedintelui Senatului este ca - asa cum a statuat deja Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 392/1997 - trimiterea la o reglementare abrogatã reprezintã un procedeu de tehnica legislativã care nu este nici ilegal şi nici neconstitutional.
În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arata, în esenta, urmãtoarele:
- Faptul ca prin art. 1-3 din legea atacatã nu se mai face referire la nici o reducere de pana la 5%, potrivit <>art. 5 din Legea nr. 18/1991 , nu atrage neconstituţionalitatea lor, dat fiind ca fiecare act normativ nou, adoptat de Parlament, îşi are scopul sau, astfel încât, dacã nu ar cuprinde diferentieri, nu şi-ar justifica existenta. Prin soluţia adoptatã de noua lege s-a creat proprietarului deposedat o situaţie mai buna decât a aceluia care a fost improprietarit prin <>Legea nr. 18/1991 .
- Critica formulatã cu referire la art. 4 din lege, text prin care s-a instituit regula reconstituirii "pe vechile amplasamente", nu poate fi primitã, deoarece etapele reconstituirii proprietãţii cuprind, în chip firesc, mai întâi redarea terenurilor, cu respectarea configuraţiei şi a amplasamentului fiecãruia, şi, numai dacã aceasta nu este posibila, se va recurge la soluţii subsidiare - şi anume alte amplasamente ori despãgubiri bãneşti. Modelul adoptat de legiuitor este - astfel cum arata preşedintele Camerei Deputaţilor recomandat şi de forurile Uniunii Europene.
- În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate adusã art. 6 din lege, în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se precizeazã ca textul respectiv nu conţine prevederi de ordin material, ci exclusiv procedural; ca atare nu se poate susţine ca s-ar stabili criterii de drept şi de fapt, care, în opinia autorilor sesizãrii, ar aparţine competentei exclusive a justiţiei, iar nu domeniului legii. De altfel, norme de ordin procedural au fost cuprinse şi în legile nr. 18/1991 şi nr. 169/1997, ceea ce "nu le-a afectat conţinutul, din punct de vedere constituţional".
- Fata de faptul ca autorii sesizãrii, invocand art. 137 din Constituţie, critica art. 26 din lege, referitor la membrii fostelor forme asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestierã, preşedintele Camerei Deputaţilor precizeazã ca "acest punct de vedere este eronat, deoarece actualul legiuitor nu instituie pur şi simplu vechile forme asociative, ci se referã la moştenitorii acelor forme asociative care, în lumina noii legislaţii, au dreptul la redobandirea proprietãţii devãlmaşe, indivize, pe cote-pãrţi ideale etc.".
- Nici posibilitatea reinfiintarii, în baza art. 28 din lege, a formelor asociative iniţiale, cu referire la administrarea şi exploatarea terenurilor forestiere, nu poate fi consideratã neconstitutionala, întrucât - considera preşedintele Camerei Deputaţilor - legiuitorul poate, printr-o reglementare specialã, sa recunoascã şi alte forme. Critica vizând, în cadrul sesizãrii de neconstituţionalitate, indiviziunea forţatã şi perpetua nu este intemeiata, dat fiind ca "în cazul nostru, nu ne aflam în câmpul de aplicare a unui drept subiectiv, supus reglementãrii art. 728 din Codul civil, ci a unui drept recunoscut - în existenta lui - numai colectivitãţii".
- În fine, se arata în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, nu poate fi primitã nici critica potrivit cãreia art. 27 din lege face trimitere la reglementãri abrogate şi contravine astfel prevederilor art. 149 şi 150 din Constituţia României. Aceasta "deoarece, pe de o parte, art. 149 se referã numai la abrogarea Constituţiei din 1965, nu la «legislaţia statului roman în perioada anilor 1921-1940», asa cum s-a exprimat legiuitorul în articolul atacat, iar pe de alta parte, art. 150 alin. (1) statorniceste ca «Legile şi toate celelalte acte normative rãmân în vigoare, în mãsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii»". Or, se arata în concluzie, dreptul de proprietate, indiferent de titularul sau ori de forma în care este exprimat, este deopotrivã garantat, iar proprietatea asupra bunului, deopotrivã ocrotitã.
În punctul de vedere transmis Curţii Constituţionale Guvernul apreciazã ca sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, având în vedere, în esenta, urmãtoarele considerente:
- Referirea la încãlcarea, prin legea ce face obiectul sesizãrii, a art. 4 alin. (2), respectiv a art. 16 din Constituţie, nu este intemeiata, dat fiind ca "Egalitatea între cetãţeni, respectiv egalitatea în drepturi a acestora, nu impiedica stabilirea unor restrictii sau limitãri ale dreptului de proprietate". Iar "faptul ca, în considerarea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintã o discriminare care sa afecteze constituţionalitatea textelor respective".
- În ceea ce priveşte încãlcarea dreptului de asociere prevãzut la art. 37 din Constituţie, referirea la acest text constituţional este, în opinia Guvernului, eronatã; textul se referã la asociere ca rezultat al exercitãrii unei libertãţi fundamentale şi are deci în vedere o asociaţie de drept constituţional. Asemenea asociaţii sunt de drept public, temeiul lor fiind libertatea de asociere şi nu contractul, care este temeiul asociaţiilor şi societãţilor de drept privat. "Asociaţiile prevãzute la art. 37 nu au scopuri lucrative, nu urmãresc obţinerea sau împãrţirea unor beneficii, ele trebuie sa aibã scopuri politice, religioase, culturale, scopuri care sa exprime libertatea de gandire şi de exprimare a gandurilor, opiniilor, credinţelor" - se mai arata în punctul de vedere al Guvernului. Asa fiind, "art. 37 din Constituţie nu poate fi socotit temeiul juridic al creãrii unor societãţi comerciale sau a altor asociaţii cu caracter lucrativ sau eventual a persoanelor juridice". Fata de aceste motive Guvernul considera ca "referirea la art. 37 din Constituţie ca temei pentru neconstituţionalitatea art. 26 din lege nu se justifica din punct de vedere juridic".
- În ceea ce priveşte susţinerea autorilor sesizãrii de neconstituţionalitate, în sensul ca trimiterea la o lege abrogatã este ilegala, Guvernul arata ca o asemenea trimitere reprezintã un procedeu ce intra în categoria tehnicilor legislative care au ca scop economia de mijloace; un asemenea procedeu nu este nici greşit şi nici neconstitutional. În acest sens este invocatã şi jurisprudenta Curţii Constituţionale (Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996).
- În fine, referindu-se la prevederile art. 28 din lege, Guvernul considera ca ne aflam în prezenta "unei situaţii de restrangere a exerciţiului unor drepturi şi libertãţi, excepţie de la regula fundamentalã a liberului exerciţiu de cãtre cetãţeni a drepturilor lor constituţionale", iar "stabilirea unor limitãri ale dreptului de proprietate nu înseamnã încãlcarea unui drept constituţional, ci, dimpotriva, o organizare cat mai eficienta a exercitãrii de cãtre toţi cetãţenii a dreptului de proprietate".
Pentru motivele expuse Guvernul conchide ca sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
având în vedere obiecţia de neconstituţionalitate cuprinsã în sesizarea celor 29 de senatori, punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi punctul de vedere al Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, prevederile Legii pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale <>Legii nr. 169/1997 , prevederile Constituţiei şi cele ale <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
1. Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizatã.
2. În ceea ce priveşte solicitarea adresatã Curţii Constituţionale de autorii sesizãrii, de a declara, ca fiind neconstitutionala, legea în întregime sau numai textele menţionate în sesizare, dar împreunã cu textele de corelare cu acestea, Curtea constata ca nu pot fi reţinute spre examinare decât acele prevederi cu privire la care au fost formulate critici de neconstituţionalitate motivate. Nici o asemenea critica de neconstituţionalitate privind legea în ansamblul ei nu a fost facuta însã de autorii sesizãrii. Într-adevãr, sub acest aspect sesizarea de neconstituţionalitate are în vedere faptul ca "legea în totalitatea ei [...] are la baza o conceptie gresita, reflectatã în numeroase norme ale legii", ceea ce, în mod evident, este insuficient pentru aprecierea concordanţei dintre prevederile legii şi dispoziţiile Constituţiei.
3. Prima critica de neconstituţionalitate cuprinsã în sesizare are în vedere art. 1-3 din lege. Se considera a fi un tratament juridic diferenţiat şi ca atare discriminatoriu şi neconstitutional faptul ca, în timp ce, potrivit legii, cei îndreptãţiţi primesc pana la 50 ha teren agricol şi pana la 10 ha teren forestier, fãrã a se opera reduceri, pe de alta parte "persoanelor cãrora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza <>Legii nr. 18/1991 , iniţialã, li s-au operat reduceri la suprafata cuvenitã în marea majoritate a localitãţilor din ţara".
Cu privire la aceasta sustinere Curtea observa, în primul rând, ca autorii exceptiei nu precizeazã nici care este textul constituţional încãlcat şi nici care anume prevedere din legea a carei constitutionalitate este contestatã conduce nemijlocit la consecinta neconstitutionalitatii. Se afirma numai ca, datoritã diferenţei dintre cele doua legi, se creeazã o discriminare între beneficiarii reglementãrilor respective. Rezulta ca un text dintr-o lege ar deveni neconstitutional - deşi în sine nu conţine nici o prevedere potrivnica legii fundamentale - numai pentru ca reglementeazã în alt mod o chestiune ce face obiectul unei alte reglementãri - conformã, la rândul sau, cu Constituţia -, reglementare cuprinsã într-o lege mai veche şi a carei aplicare s-a consumat deplin şi definitiv în trecut. Chiar dacã s-ar porni de la constatarea - discutabila - ca legile avute în vedere cuprind o reglementare unica şi unitarã, discriminarea la care se referã autorii exceptiei nu exista între, pe de o parte, beneficiarii noii legi, trataţi în mod absolut egal prin textele acesteia, şi, pe de alta parte, beneficiarii reconstituirii dreptului de proprietate potrivit <>Legii nr. 18/1991 - care sunt, în principiu, aceiaşi, de vreme ce legea noua nu face decât sa completeze mãsurile cuprinse în Legea fondului funciar. Deosebirea de tratament s-ar plasa, eventual, înãuntrul categoriei acestora din urma, în mãsura în care unii şi-au primit terenurile integral, iar altora le-au fost operate reducerile menţionate. Este însã evident ca obiecţia de neconstituţionalitate formulatã în cadrul prezentului dosar nu poate privi <>Legea nr. 18/1991 .
Asadar, la o analiza aprofundata iese în evidenta faptul ca legea ce face obiectul sesizãrii de neconstituţionalitate nu aduce nici o discriminare între foştii cooperatori (ori între moştenitorii acestora), toţi urmând sa îşi primeascã integral terenurile, în limita celor 50 de hectare.
Exista însã, în plus fata de argumentele menţionate, un motiv peremptoriu pentru care obiecţia nu poate fi primitã.
Într-adevãr, eventuala discriminare cuprinsã în reglementarea din <>Legea nr. 18/1991 , avutã în vedere de autorii exceptiei, şi anume aceea care ingaduia reducerea suprafeţei cuvenite, pe familii, foştilor cooperatori, a fost practic înlãturatã o data cu modificarea, prin <>Legea nr. 169 din 27 octombrie 1997 , a art. 9 alin. (2) din Legea fondului funciar. În forma astfel modificatã acest alineat are urmãtorul conţinut: "Persoanele cãrora li s-a reconstituit dreptul de proprietate, potrivit legii, în limita suprafeţei de teren de pana la 10 ha de familie şi cãrora li s-a aplicat cota de reducere potrivit art. 14 [fost art. 13] alin. (3) din lege pot formula cerere pentru suprafeţele de teren care au constituit aceasta cota. Cererile se formuleazã în cazul în care cota de reducere a depãşit procentul de 5%."
Apare evident, în aceste condiţii, ca "discriminarea" la care se referã prima parte a obiectiei de neconstituţionalitate, dacã ar fi existat într-adevãr, a fost oricum înlãturatã în 1997, o data cu modificarea adusã <>Legii nr. 18/1991 , prin reformularea alin. (2) al <>art. 10, de Legea nr. 169/1997 .
Dar, chiar dacã aceasta modificare a <>Legii nr. 18/1991 n-ar fi existat încã din 1997, critica de neconstituţionalitate tot nu ar fi avut obiect, dat fiind ca reglementarea cuprinsã în alin. (2) al art. 9, reprodus mai sus, este identicã, în fond, cu cea cuprinsã în art. 5 din legea ce face obiectul examenului de constitutionalitate prin aceasta decizie.
Toate acestea însã, cu rezerva ca dreptul persoanelor ce au primit, în aplicarea art. 13 (astãzi, art. 14) alin. (2) din Legea fondului funciar, o suprafata de teren supusã reducerii a fost restabilit prin modificarea art. 9 alin. (2) numai în situaţiile în care cota de reducere a depãşit 5%.
Curtea observa însã ca aceasta problema priveşte cea de a doua critica de neconstituţionalitate cuprinsã în sesizare.
4. Într-adevãr, autorii obiectiei remarca faptul ca "În art. 5 din lege se prevede ca celor cãrora li s-au operat reduceri de pana la 5% nu li se face nici intregire şi nici nu li se dau despãgubiri".
Curtea Constituţionalã se afla, de aceasta data, în prezenta unei critici de neconstituţionalitate ce nu poate fi acceptatã. Într-adevãr, textul la care obiecţia se referã (art. 5 din lege) este, în fondul reglementãrii, identic cu textul <>art. 9 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 , în forma rezultatã în urma modificãrii ordonate prin <>Legea nr. 169/1997 . Dacã obiecţia ar fi acceptatã ar insemna sa se admitã competenta Curţii Constituţionale de a se pronunţa în prezent, potrivit art. 144 lit. a) din Constituţie, asupra constituţionalitãţii unui text adoptat printr-o lege din 1997, text care este şi rãmâne în vigoare, şi pentru care art. 5 din legea criticata nu reprezintã decât o simpla reluare. Este vorba despre o soluţie ce corespunde jurisprudenţei Curţii Constituţionale, fiind consacratã în Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993. Obiecţia de neconstituţionalitate ar fi putut asadar sa fie examinata de Curtea Constituţionalã numai dacã ar fi fost ridicatã în momentul adoptãrii <>Legii nr. 169/1997 , când textul la care aceasta obiectie se referã a fost inclus în Legea fondului funciar.
Orice alta soluţie contravine dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, fiindca ar presupune competenta Curţii Constituţionale de a soluţiona retroactiv, pe calea controlului anterior, obiecţii de neconstituţionalitate privitoare la texte de lege deja promulgate, asadar texte care ar fi în vigoare.
Indiferent însã de cele arãtate, trebuie precizat ca autorii sesizãrii omit faptul ca în <>Legea nr. 18/1991 s-a prevãzut, prin art. 14 alin. (3), ca nu sunt afectaţi de cota de reducere deţinãtorii de suprafeţe mai mici de un hectar, ceea ce reprezintã, neîndoielnic, o mãsura de protecţie a celor mai defavorizati beneficiari.
5. Urmãtoarea critica de neconstituţionalitate are în vedere art. 6 din lege, cu privire la care autorii sesizãrii considera ca, depasindu-se domeniul reglementãrilor ingaduite legii, s-ar stabili, "preordinat şi indiferent de criticile de drept şi de fapt, o ordine de preferinta legalã a valabilitãţii şi a forţei probante a titlurilor de proprietate"; se arata, în acest sens, ca stabilirea unei asemenea ordini de preferinta privind titlurile de proprietate ar fi de competenta exclusiva a justiţiei.
Cu privire la argumentele aduse în sprijinul acestei critici Curtea Constituţionalã face urmãtoarele precizãri:
- nici unul dintre cele trei alineate ale textului de lege criticat (art. 6) nu cuprinde o reglementare prin care s-ar stabili o ordine de preferinta legalã a valabilitãţii şi a forţei probante a titlurilor de proprietate; în cel de al treilea alineat este vorba despre preferinta pe care legea înţelege sa o dea fostului proprietar al terenului fata de persoana cãreia i s-a atribuit terenul acestuia, dacã restituirea în natura nu este cu putinta pentru amândoi; iar aceasta apreciere nu conţine nimic neconstitutional sau potrivnic principiilor echitãţii şi egalitãţii, astfel încât intra, netagaduit, în competenta legiuitorului de a se pronunţa asupra oportunitãţii uneia dintre rezolvarile posibile, în baza art. 58 alin. (1) din Constituţie;
- reglementarea prin lege a materiilor pe care autorii exceptiei doresc sa le rezerve exclusiv aprecierii instanţelor judecãtoreşti nu depãşeşte domeniul intervenţiei legislative; dimpotriva, cele mai multe dintre exemplele date de autorii obiectiei fac obiectul de reglementare al normelor Codului civil, Codului de procedura civilã etc.;
- în fine - şi este aspectul cel mai important -, nici unul dintre argumentele aduse în susţinerea neconstitutionalitatii art. 6 din lege nu are legatura cu normele şi cu principiile constituţionale; de altfel, sesizarea de neconstituţionalitate nici nu se referã la eventuala încãlcare a unor texte sau principii ale legii fundamentale.
6. Este criticat, de asemenea, cuprinsul art. 24 şi urmãtoarele din lege, autorii obiectiei considerând ca modul de reconstituire a drepturilor privind terenurile forestiere exprima o conceptie ce nu corespunde principiului de legiferare în concordanta cu art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea persoanelor. Se exprima temerea ca regula reconstituirii drepturilor pe vechile amplasamente ar putea conduce la atribuirea de terenuri forestiere unor persoane care au defrisat vegetatia de pe terenurile primite potrivit reglementãrii anterioare, care consacra restituirea pe sole şi la marginea trupului de padure. Totodatã reglementarea este calificatã ca "discriminatorie şi privilegiatã", deoarece ar îngrãdi imbogatirea fãrã temei legal a celor cãrora li se atribuie pãduri amenajate cu mari şi importante investiţii din fondurile publice ale statului.
Critica nu poate fi primitã, întrucât, chiar dacã în practica s-ar produce asemenea atribuiri de pãduri, ele ar fi posibile numai prin abuzuri şi ilegalitati. Într-adevãr, art. 24 alin. (2) lit. b) din lege excepteazã de la reconstituirea proprietãţii pe vechile amplasamente terenurile "pe care se afla sau sunt în curs de realizare construcţii sau amenajãri silvice, drumuri forestiere ori alte amenajãri sau instalaţii sau alte mijloace fixe". Aceloraşi obiective le corespund şi prevederile art. 24 alin. (2) lit. c)-f) din lege.
Trebuie precizat în plus ca nici cu privire la art. 24 şi urmãtoarele din lege obiecţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata pe indicarea textelor constituţionale incalcate. În lipsa acestei motivari examinarea neconstitutionalitatii textelor criticate nu poate fi realizatã.
În fine, aspectele invocate de autorii obiectiei de neconstituţionalitate se referã la o soluţie legislativã care corespunde unei optiuni politice, ce tine de competenta exclusiva a legiuitorului, nefiind deci o problema de resortul contenciosului constituţional.
7. O serie de critici cuprinse în sesizare privesc art. 26 şi urmãtoarele din lege şi au ca obiect asa-zisele forme asociative, calificate de autorii obiectiei ca fiind forme şi structuri anacronice de proprietate funciarã, care nu au nimic comun cu conceptia moderna avutã în vedere de Constituţie. Asemenea structuri de proprietate au corespuns în opinia autorilor sesizãrii de neconstituţionalitate - epocii feudale, fiind totodatã considerate dintotdeauna "ca aparţinând tipului de proprietate colectivist-socialistã al epocii anterioare". În fine, autorii obiectiei remarca faptul ca "formele asociative" prevãzute de lege urmeazã sa fie înfiinţate în mod obligatoriu, ceea ce ar contrazice principiile înscrise în art. 37 din Constituţie referitor la dreptul la libera asociere, precum şi modul în care Constituţia reglementeazã regimul proprietãţii; cãci, considera autorii, "dupã cum este cunoscut, asocierea are la baza actul liber de vointa al persoanei asociate, iar nu ordinul legii".
Trecând peste faptul ca obiecţia de neconstituţionalitate are în vedere, în parte, prevederi pe care <>Legea nr. 18/1991 le cuprinde încã din 1997, ca urmare a modificãrilor aduse prin Legea nr. 169 din acelaşi an, Curtea Constituţionalã constata ca "formele asociative" cãrora urmeazã sa le fie restituite terenuri cu vegetaţie forestierã, oricât de vetuste şi de inadecvate noilor realitati ar putea sa fie considerate, nu sunt potrivnice, sub aspectul criticilor formulate, textelor şi principiilor constituţionale. Nici autorii obiectiei nu precizeazã, de altfel, care sunt textele din legea fundamentalã cãrora reglementarea criticata le-ar contraveni, cu excepţia art. 37 care consacra dreptul de asociere şi a reglementãrii date prin Constituţie proprietãţii.
În ceea ce priveşte invocarea reglementãrii date prin Constituţie dreptului de asociere, trebuie sa se retina ca în cazul formelor asociative avute în vedere de legea criticata este vorba despre entitãţi organizatorice create în trecut, sub imperiul altor reglementãri legale, a cãror preluare prin noua lege are în vedere exclusiv reconstituirea drepturilor şi exploatarea terenurilor ce le sunt restituite; investirea acestor entitãţi cu personalitate juridicã, în condiţiile stabilite prin art. 28 din lege, reprezintã o condiţie fãrã de care participarea lor în circuitul civil nu ar fi de conceput. Este vorba, în ceea ce priveşte forma de proprietate asupra terenurilor forestiere restituite, despre o proprietate privatã, al carei regim juridic este acela de drept comun şi cãreia Constituţia îi asigura o ocrotire egala, indiferent de titular. Asa fiind, nici unul dintre textele constituţionale referitoare la regimul proprietãţii nu este contrazis prin reglementarea ce face obiectul criticii de neconstituţionalitate.
8. Nu poate fi primitã nici obiecţia referitoare la art. 27 din lege, text potrivit cãruia "Exploatarea terenurilor forestiere prevãzute la art. 26 din prezenta lege se face în conformitate cu statutele formelor asociative admise de legislaţia statului roman în perioada anilor 1921-1940".
Autorii obiectiei socotesc acest articol ca fiind "vadit neconstitutional, deoarece trimite la reglementãri abrogate pentru exploatarea terenurilor". Sunt incalcate - se arata în continuare - prevederile art. 149 şi 150 din Constituţie; se susţine, tot astfel, ca trimiterea la norme legale abrogate este fundamental gresita.
Curtea observa ca textele din legea fundamentalã invocate de autorii sesizãrii nu au nici o legatura cu prevederile cuprinse în art. 27 din lege.
Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 392 din 15 octombrie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997, în sensul ca trimiterea la o reglementare abrogatã reprezintã un procedeu de tehnica legislativã care nu este neconstitutional. Textele criticate nu au ca semnificatie repunerea în vigoare a legii abrogate, ci numai preluarea prevederilor respective în noua reglementare. Ar fi vorba despre neconstituţionalitate numai în situaţia în care normele astfel preluate prin lege ar veni, prin conţinutul lor, în contradictie cu texte ori principii constituţionale, ceea ce, fãrã indoiala, nu se intampla în cazul de fata.
9. Potrivit art. 28 alin. (5) din lege, "Suprafeţele forestiere aflate în proprietate comuna, conform naturii acestora, rãmân în proprietate indivizã pe toatã durata existenţei lor".
Se arata în cuprinsul sesizãrii de neconstituţionalitate ca aceasta reglementare este total gresita şi evident neconstitutionala. În sprijinul acestei critici se arata ca indiviziunea forţatã este inadmisibila, deoarece incalca prevederile art. 49 din Constituţie, reprezentând o ingradire perpetua şi nejustificatã a exerciţiului dreptului de proprietate. Se susţine, tot astfel, ca "indiviziunea forţatã are cauze de fapt, iar nu acte volitive ca temeiul de legiferare", şi ca "nu are legea cãderea de a institui o astfel de ingradire exerciţiului dreptului de proprietate şi tocmai din asemenea motive a fost înscris art. 49 în Constituţie".
Aceste argumente nu pot fi acceptate.
Într-adevãr, proprietatea comuna, sub toate formele pe care sistemul juridic romanesc le cunoaşte, inclusiv atunci când îmbracã forma "indiviziunii forţate şi perpetue" la care se referã legea supusã controlului de constitutionalitate, nu este o forma de proprietate al carei exerciţiu ar fi supus unor îngrãdiri. Indiviziunea, ca forma a proprietãţii comune, are în vedere pluralitatea subiectelor dreptului de proprietate, iar nu conţinutul acestuia, şi anume prerogativele pe care le conferã. Atunci când exista diferenţe între formele de proprietate comuna ori între acestea şi proprietatea exclusiva, în ceea ce priveşte exercitarea unora dintre atributele dreptului de proprietate, aceste diferenţe corespund particularitatilor regimului juridic al acelei forme de proprietate, neputând fi considerate ca îngrãdiri ale exerciţiului dreptului de proprietate, în sensul la care se referã art. 49 din Constituţie, potrivit cãruia o restrangere poate fi facuta numai dacã se impune, dupã caz, pentru apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor, desfãşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
A admite ca indiviziunea forţatã şi perpetua - de pilda cea asupra pãrţilor comune ale unei construcţii de locuit, cuprinzând apartamente aflate în proprietatea unor persoane diferite - este inadmisibila, deoarece reprezintã o ingradire perpetua şi nejustificatã a exerciţiului dreptului de proprietate, înseamnã a nu tine seama de existenta, în practica, a numeroase ipoteze în care o asemenea forma de proprietate comuna corespunde naturii bunurilor şi, cateodata, unei declaraţii a legii.
Nu este asadar exact ca prin lege nu se poate statornici un asemenea regim al proprietãţii. Fãcând abstractie de numeroasele prevederi ale Codului civil (<>art. 590-609), asemenea dispoziţii sunt frecvente, de pilda în Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii construcţiilor şi unele mãsuri pentru realizarea locuinţelor, care prevede coproprietatea forţatã nu numai asupra pãrţilor de construcţii şi instalaţii comune apartamentelor din clãdire, ci şi asupra dreptului de concesiune privind terenul; de altfel, în România prima reglementare de acest fel în materia unor pãrţi de construcţii a fost cuprinsã în Legea din 3 mai 1927 privind încurajarea construcţiei de locuinţe.
Regimul juridic al coproprietatii forţate nu are asadar nici o legatura cu restrangerea exerciţiului unor drepturi, la care se referã art. 49 din Constituţie. Pe de alta parte, Curtea constata ca prevederile art. 28 alin. (5) din legea ce face obiectul controlului de constitutionalitate nu contravin nici altor texte sau principii ale legii fundamentale.
Se poate, de altfel, considera ca regimul terenurilor din fondul silvic redate entitatilor asociative, potrivit art. 26-28 din lege, ar fi fost acelaşi chiar în lipsa textului art. 28 alin. (5), dat fiind ca proprietatea are caracterele menţionate în considerarea naturii bunurilor la care se referã acest regim.
Fata de cele expuse mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 4, 16, 37, 41, 49, 149 şi 150 din Constituţie,
cu unanimitate de voturi, cat priveşte dispoziţiile art. 1-3, ale art. 5, 6, 24, 25 şi 29 din legea supusã controlului de constitutionalitate,
cu majoritate de voturi, cat priveşte dispoziţiile art. 26-28 din aceeaşi lege,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constata ca sunt constituţionale dispoziţiile art. 1-3, art. 5, 6 şi ale art. 24-29 din Legea pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale <>Legii nr. 169/1997 .
Decizia se comunica Preşedintelui României.
Definitiva şi obligatorie.
Deliberarea a avut loc la data de 27 decembrie 1999 şi la ea au participat: Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Romul Petru Vonica, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
