Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 237 din 21 mai 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 281^3 alin. 2 din Codul de procedura civila din 1865
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 377 din 26 iunie 2013
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 281^3 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Petru Ioan Becheru în Dosarul nr. 30.717/4/2012 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 29D/2013.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textele criticate sunt constituţionale şi că acestea nu afectează soluţia pronunţată şi, în consecinţă, nu încalcă drepturile fundamentale ale părţilor aflate în litigiu şi nu afectează soluţia pronunţată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 17 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 30.717/4/2012, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 281^3 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Petru Ioan Becheru într-o cauză având ca obiect soluţionarea, potrivit dispoziţiilor art. 281^3 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, a unei cereri de lămurire a dispozitivului unei hotărâri anterior pronunţate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că toate cheltuielile de judecată, inclusiv cele privind îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârilor judecătoreşti, trebuie să fie suportate de către părţile căzute în pretenţii, din vina cărora litigiile iau naştere, nefiind obligaţia părţilor care formulează astfel de cereri şi nici a statului de a plăti respectivele cheltuieli.
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, în măsura în care critica autorului excepţiei şi consideraţiile teoretice care o însoţesc nu se referă şi la cererile de îndreptare sau completare, ci doar la cererea de lămurire a hotărârii judecătoreşti. Se arată că partea vinovată de neplata creanţelor datorate este cea din vina căreia se naşte litigiul şi care prilejuieşte cheltuieli referitoare la promovarea cererii de lămurire, motiv pentru care ea ar trebui să fie obligată şi la plata acestora, ca şi cheltuielile de judecată, în caz contrar fiind încălcate prevederile art. 21 din Constituţie.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului arată că dispoziţiile art. 281^3 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale, exonerarea părţilor de plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârilor, prin textele criticate, fiind opţiunea legiuitorului, în exercitarea competenţei sale, conform prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie. Se mai arată că reglementarea dreptului de a formula cerere de îndreptare, lămurire sau completare are ca scop evitarea exercitării căilor de atac pentru repararea unor eventuale omisiuni ale instanţei atunci când acestea privesc erori materiale şi nu au incidenţă asupra fondului litigiului dedus judecăţii. Se susţine că vina pentru lipsa de claritate a dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti aparţine instanţei care a pronunţat respectiva hotărâre, motiv pentru care ar fi injust ca partea căzută în pretenţii să suporte cheltuielile legate de cererile de lămurire împreună cu restul cheltuielilor de judecată. Se mai arată că, în cazul exercitării cu rea-credinţă a cererii de îndreptare, în scopul tergiversării procesului, ar putea fi acceptată soluţia legislativă potrivit căreia partea vinovată de abuz de drept să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată cauzate, dar că acest aspect este de competenţa exclusivă a legiuitorului, excedând competenţa instanţei de contencios constituţional.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 281^3 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, care au următorul cuprins: "Părţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii."
Având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora "dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", precum şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate prevederile art. 281^3 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865.
Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (2) referitor la statul român şi ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că reglementarea în sarcina statului, şi nu în cea a părţii căzute în pretenţii, a obligaţiei de plată a cheltuielilor legate de formularea unor cereri de lămurire reprezintă opţiunea legiuitorului şi se justifică prin faptul că lipsa de claritate a dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti este imputabilă instanţei care o pronunţă, părţile neputând fi penalizate pentru aceste neajunsuri.
Curtea observă, totodată, că cererile de îndreptare, lămurire sau completare au ca scop evitarea exercitării de către părţile interesate a căilor de atac pentru îndreptarea unor erori materiale sau pentru clarificarea părţilor ambigue din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti, aspecte ce nu vizează dezlegarea dată cauzelor deduse judecăţii.
Pentru aceste motive, Curtea constată că nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 21, prin suportarea de către stat, şi nu de către partea căzută în pretenţii, a cheltuielilor privind promovarea cererilor de lămurire a hotărârilor judecătoreşti, neputând fi reţinut nici argumentul potrivit căruia partea căzută în pretenţii este cea care pricinuieşte litigiul şi, prin urmare, necesitatea formulării unor astfel de cereri.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Petru Ioan Becheru în Dosarul nr. 30.717/4/2012 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 281^3 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 21 mai 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
