Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 236 din 5 iulie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele masuri privind solutionarea cererilor referitoare la acordarea de despagubiri pentru daunele morale
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 739 din 20 noiembrie 2001
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Gabriela Ghita - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele mãsuri privind soluţionarea cererilor referitoare la acordarea de despãgubiri pentru daunele morale, excepţie ridicatã de Gurguiatu Sandu în Dosarul nr. 1.147/2000 al Judecãtoriei Focsani.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public considera ca textele legale criticate nu incalca prevederile constituţionale menţionate de cãtre autorul exceptiei, întrucât, pe de o parte, fiind vorba de o ordonanta de urgenta, nu este necesarã o lege de abilitare, iar pe de alta parte, dispoziţia <>art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 nu contravine în nici un fel prevederilor constituţionale. În consecinta, se solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 22 martie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 1.147/2000, Judecãtoria Focsani a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele mãsuri privind soluţionarea cererilor referitoare la acordarea de despãgubiri pentru daunele morale. Excepţia a fost invocatã de contestatorul Gurguiatu Sandu în contradictoriu cu Societatea Comercialã "INSTAELECTRIC" - S.A. Focsani într-un litigiu de munca având ca obiect plata de despãgubiri pentru daunele morale suferite de autorul exceptiei.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 contravin prevederilor constituţionale referitoare la ordonanţele Guvernului. Pe de o parte, nu a fost adoptatã de Parlament o lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe, iar pe de alta parte, nu s-a fãcut de cãtre Guvern dovada existenţei cazului excepţional pentru a justifica emiterea ordonanţei de urgenta. Ordonanţele Guvernului nu pot modifica sau abroga legi votate de Parlament. În speta, <>art. 4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 modifica <>art. 15 lit. f^1) din Legea nr. 146/1997 , iar <>art. 5 abroga Legea nr. 3/1974 , cu excepţia art. 72-75 şi a art. 93.
De asemenea, autorul exceptiei mai considera ca prin ordonanţe nu se poate reglementa în domenii ce fac obiectul legilor organice, fiind astfel incalcate şi prevederile art. 72 alin. (3) lit. h), l) şi r) din Constituţie.
În legatura cu dispoziţiile <>art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 se afirma ca acestea contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 20, 21 şi ale art. 43 alin. (1). Aceste dispoziţii incalca prevederile internaţionale referitoare la drepturile şi libertãţile fundamentale ale omului, la care face trimitere art. 20 din Constituţie. Accesul liber la justiţie se considera a fi nesocotit, întrucât cetãţenii "nu au cu ce plati cauţiune", aceştia trebuind sa aibã asigurat, potrivit art. 43 alin. (1) din Constituţie, un nivel de trai decent.
Autorul exceptiei considera ca urmeazã sa fie aplicat art. 150 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia actele normative ce contravin Constituţiei sunt abrogate.
De asemenea, se mai afirma ca dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 contravin şi prevederilor Codului muncii, <>Legii nr. 168/1999 şi ale <>Legii nr. 146/1997 .
Judecãtoria Focsani, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã întrucât, pe de o parte, conform prevederilor art. 107 şi 114 din Constituţie, Guvernul poate sa adopte ordonanţe de urgenta, iar pe de alta parte, deşi <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 impune plata unei cauţiuni de 5%, totodatã stabileşte şi condiţiile în care cauţiunea urmeazã sa fie restituitã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata deoarece accesul la justiţie nu este îngrãdit prin instituirea obligaţiei de depunere a cauţiunii, aceasta reprezentând doar o garanţie ca "mecanismul statului nu este pus în funcţiune în mod abuziv, sicanator şi total nefondat". Se mai apreciazã ca nu au fost modificate prevederile Codului muncii şi nici ale <>Legii nr. 168/1999 , <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 având ca obiect de reglementare acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 998-999 din Codul civil. În ceea ce priveşte susţinerea ca nu se poate reglementa prin ordonanta de urgenta în domeniul legii organice, se considera ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 conţine reglementãri privitoare la procedura civilã, care, conform <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 718/1997 , nu fac parte din domeniul legilor organice. În ceea ce priveşte susţinerea privind inexistenta cazului excepţional, se arata ca ordonanta a fost emisã datoritã creşterii "numãrului de litigii în care se solicita despãgubiri pentru daune morale", precum şi faptului ca în ultima perioada s-a observat ridicarea unor pretenţii bãneşti neobiective, sicanatorii, în fata instanţelor de judecata.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere exprimat de Guvern, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
În legatura cu obiectul exceptiei de neconstituţionalitate, deşi în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale este indicat <>art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 , în realitate, din analiza notelor scrise ale autorului exceptiei rezulta ca este contestat doar alin. (1) al art. 1, text ce reglementeazã obligaţia de plata a cauţiunii. În consecinta, Curtea urmeazã sa se pronunţe asupra dispoziţiilor <>art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 23 mai 2000, text ce are urmãtorul cuprins: "Cel care, considerându-se prejudiciat printr-o atingere adusã onoarei, demnitãţii sau reputaţiei sale, vieţii intime, familiale sau private, ori dreptului la imagine, formuleazã cerere la instanta civilã referitoare la stabilirea şi acordarea de despãgubiri pentru daune morale trebuie sa depunã o cauţiune de 5% din valoarea despãgubirilor solicitate."
În susţinerea exceptiei autorul acesteia a invocat încãlcarea urmãtoarelor dispoziţii constituţionale:
- art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale."
- art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- art. 43. alin. (1): "Statul este obligat sa ia mãsuri de dezvoltare economicã şi de protecţie socialã, de natura sa asigure cetãţenilor un nivel de trai decent.";
- art. 72 alin. (3) lit. h), l), r): "Prin lege organicã se reglementeazã: [...]
h) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecãtoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi; [...]
l) regimul general privind raporturile de munca, sindicatele şi protecţia socialã; [...]
r) celelalte domenii pentru care, în Constituţie, se prevede adoptarea de legi organice.";
- art. 107 alin. (1) şi (3): "(1) Guvernul adopta hotãrâri şi ordonanţe. [...]
(3) Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevãzute de aceasta.";
- art. 114 alin. (1) şi (4): "(1) Parlamentul poate adopta o lege specialã de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. [...]
(4) În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenta. Acestea intra în vigoare numai dupã depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacã Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacã în mod obligatoriu.";
- art. 150 alin. (1): "Legile şi toate celelalte acte normative rãmân în vigoare, în mãsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii."
În legatura cu motivele de neconstituţionalitate invocate Curtea constata ca unele dintre ele privesc <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 în ansamblul sau, şi deci implicit art. 1 alin. (1), iar altele se referã în mod direct la dispoziţia ce constituie obiectul exceptiei.
I. Criticile aduse ordonanţei în ansamblul sau privesc inexistenta unei legi de abilitare, încãlcarea interdicţiei reglementãrii prin ordonanta în domeniul legilor organice şi inexistenta cazului excepţional.
Examinând critica de neconstituţionalitate referitoare la inexistenta unei legi speciale de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã, urmând sa fie respinsã. Astfel, din prevederile art. 114 din Constituţie rezulta ca guvernul poate adopta doua tipuri de ordonanţe: ordonanţe emise în baza unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenta. Cerinta existenţei unei legi speciale de abilitare, prevãzutã la art. 107 alin. (3) şi art. 114 alin. (1), vizeazã, în mod evident, numai prima categorie de ordonanţe, iar nu şi pe cele de urgenta, sediul materiei pentru acestea din urma fiind dat de art. 114 alin. (4) din Constituţie.
Referitor la susţinerea privind interdicţia reglementãrii prin ordonanţe în domeniul legii organice, Curtea observa ca potrivit art. 107 alin. (3) şi art. 114 alin. (1) din Constituţie aceasta interdicţie vizeazã doar ordonanţele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare, iar nu şi ordonanţele de urgenta. Ordonanta de urgenta reprezintã o situaţie de excepţie, pentru care art. 114 alin. (4) nu prevede restrictia impusa de alin. (1) al aceluiaşi articol în materia ordonanţelor emise în temeiul unei legi de abilitare. În acest sens este şi jurisprudenta constanta a Curţii Constituţionale, concretizata, de exemplu, prin Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998 sau Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000. Rezulta astfel ca nu prezintã interes, din acest punct de vedere, dacã materia reglementatã de <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 face parte sau nu din domeniul legii organice, critica de neconstituţionalitate fiind nefondata.
În ceea ce priveşte motivul de neconstituţionalitate referitor la inexistenta cazului excepţional, Curtea constata ca emiterea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 a fost justificatã de numãrul foarte mare de litigii aflate pe rolul instanţelor judecãtoreşti având ca obiect cereri pentru acordarea de despãgubiri pentru daunele morale suferite. Astfel, pentru a preintampina încãrcarea nejustificatã a rolului instanţelor judecãtoreşti cu astfel de cereri, precum şi exercitarea abuzivã a dreptului de a pretinde despãgubiri într-o materie cu un grad ridicat de subiectivism a fost emisã <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 .
II. În legatura cu motivele de neconstituţionalitate ce privesc în mod nemijlocit dispoziţia <>art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 , Curtea constata ca susţinerea autorului exceptiei privind încãlcarea art. 21 din Constituţie nu poate fi primitã, cerinta depunerii unei cauţiuni neingradind în nici un fel accesul la justiţie. Accesul liber la justiţie semnifica faptul ca orice persoana poate sesiza instanţele judecãtoreşti în cazul în care considera ca drepturile, libertãţile sau interesele sale legitime au fost incalcate, iar nu faptul ca acest acces nu poate fi supus nici unei conditionari. Prin instituirea obligaţiei de plata a cauţiunii de 5% din valoarea despãgubirilor solicitate, obligaţie reglementatã prin <>art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 , s-a urmãrit, pe de o parte, preîntâmpinarea exercitãrii abuzive, cu reacredinta, a dreptului de acces la justiţie, prin introducerea unor cereri vadit nejustificate, în scop sicanatoriu, iar pe de alta parte, protejarea drepturilor şi libertãţilor celui chemat în judecata pentru plata de despãgubiri pentru daune morale. De altfel, potrivit <>art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 cauţiunea se restituie reclamantului dupã rãmânerea irevocabilã a hotãrârii, cu excepţia cazului în care cererea a fost respinsã şi paratul solicita despãgubiri sau cheltuieli de judecata, situaţie în care cauţiunea serveşte la dezdaunarea acestuia.
Aceasta modalitate de reglementare, care reprezintã o opţiune a legiuitorului, este în conformitate cu dispoziţiile constituţionale privind competenta şi procedura în fata instanţelor judecãtoreşti şi exercitarea cu buna-credinţa a drepturilor subiective. Astfel, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege", iar conform art. 54, "Cetãţenii romani, cetãţenii strãini şi apatrizii trebuie sa-şi exercite drepturile şi libertãţile constituţionale cu buna-credinţa, fãrã sa încalce drepturile şi libertãţile celorlalţi". Cu privire la constituţionalitatea instituirii unei cauţiuni, ca o condiţie a sesizãrii instanţelor judecãtoreşti, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000, sau prin Decizia nr. 242 din 23 noiembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 21 decembrie 2000, respingandu-se susţinerile privind încãlcarea dreptului de acces la justiţie.
Nu se poate susţine nici încãlcarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Constituţie privind obligaţia statului de a lua mãsuri de dezvoltare economicã şi protecţie socialã de natura sa asigure cetãţenilor un nivel de trai decent, instituirea unei cauţiuni ca garanţie a exercitãrii cu buna-credinţa a drepturilor şi libertãţilor cetatenesti neavând legatura cu mãsurile de dezvoltare economicã şi protecţie socialã ce trebuie luate de cãtre stat.
De asemenea, critica referitoare la încãlcarea art. 20 din Constituţie urmeazã sa fie respinsã, întrucât autorul exceptiei nu arata în nici un fel care drept fundamental este încãlcat, raportat la actul internaţional în care ar fi consacrat acest drept.
În legatura cu invocarea art. 150 alin. (1), Curtea constata ca acesta nu poate avea incidenta în cazul <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 , întrucât ipoteza textului constituţional vizeazã actele normative preconstitutionale ce sunt abrogate în mãsura în care contravin Constituţiei.
În final, în legatura cu susţinerea autorului exceptiei conform cãreia <>art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 nu ar fi aplicabil în litigiul de la instanta de fond, Curtea retine ca acest aspect reprezintã o problema de aplicare a legii, ce nu intra în competenta sa, conform <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, ci în competenta instanţelor judecãtoreşti, partea nemultumita de modul de aplicare a dispoziţiilor legale de cãtre instanta putându-se folosi de cãile de atac reglementate de lege.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele mãsuri privind soluţionarea cererilor referitoare la acordarea de despãgubiri pentru daunele morale, excepţie ridicatã de Gurguiatu Sandu în Dosarul nr. 1.147/2000 al Judecãtoriei Focsani.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 5 iulie 2001.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
