Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 236 din 12 septembrie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. 6 si art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 29 octombrie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 6 şi art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Elena-Luminita Afrasinei în Dosarul nr. 39/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Completul de 9 judecãtori.
La apelul nominal rãspunde autoarea exceptiei, prin avocat. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate se arata ca prevederile art. 52 alin. 6 şi art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã incalca dispoziţiile constituţionale ale art. 21 şi 24, precum şi reglementãrile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil. Se apreciazã ca orice persoana care are îndoieli cu privire la imparţialitatea unui judecãtor trebuie sa beneficieze de posibilitatea de a inlatura aceste suspiciuni prin exercitarea unor acţiuni şi cai de atac, care sa îi ofere garanţia unei judecati corecte şi echitabile. Se mai arata ca art. 52 alin. 6 din Codul de procedura penalã limiteazã accesul liber la justiţie, întrucât nu prevede posibilitatea atacarii cu apel sau recurs separat a încheierilor prin care s-a respins recuzarea unui membru al completului de judecata.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, considerând ca textele de lege criticate nu contravin Constituţiei. Arata ca, prin instituirea posibilitatii atacarii cu recurs a încheierii de respingere a recuzãrii o data cu hotãrârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei, potrivit art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã, nu se restrang accesul liber la justiţie şi nici dreptul persoanei la apãrare. Se invoca în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 122 din 11 aprilie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 20 iunie 2002.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea nr. 43 din 1 aprilie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 39/2002, Curtea Suprema de Justiţie - Completul de 9 judecãtori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 6 cu referire la art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Elena-Luminita Afrasinei în dosarul mai sus menţionat.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul susţine ca dispoziţiile art. 52 alin. 6 raportate la art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã sunt contrare prevederilor art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apãrare, şi ale art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie. De asemenea, sunt invocate ca fiind incalcate şi prevederile din Convenţia pentru apãrarea dreptului omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la un recurs efectiv.
Curtea Suprema de Justiţie - Completul de 9 judecãtori considera prevederile art. 52 alin. 6 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã ca fiind constituţionale.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului pentru a-şi exprima în scris punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate în cauza.
Preşedintele Camerei Deputaţilor arata ca, potrivit Constituţiei, stabilirea cãilor de atac şi a condiţiilor de exercitare a acestora este atributul exclusiv al legiuitorului. Absenta reglementãrii unei cai de atac impotriva încheierii de şedinţa este consecinta evitãrii unei prelungiri inutile a procesului. Prin urmare, se apreciazã ca dispoziţiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedura penalã sunt constituţionale, excepţia fiind neîntemeiatã.
Guvernul considera ca dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã nu sunt de natura sa aducã atingere prevederilor art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie, deoarece încheierile de şedinţa pot fi atacate o data cu sentinta sau decizia recuratã, fiind deci prevãzutã calea de atac impotriva acestora.
Dispoziţiile legale criticate nu incalca nici dreptul la apãrare, deoarece nu afecteazã modul în care partea îşi poate exercita mijloacele procesuale puse la dispoziţie pentru asigurarea apãrãrii sale. De asemenea, aceste dispoziţii nu sunt de natura a îngrãdi dreptul la judecata de cãtre un tribunal independent şi impartial, la care se referã prevederile art. 5 şi 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În ceea ce priveşte dreptul la recurs, prevãzut în art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la convenţie, acesta poate fi exercitat de orice persoana declarata vinovata de cãtre o instanta, iar nu pentru toate hotãrârile intermediare ce se pot da în cursul procesului penal. În concluzie, se arata ca excepţia este neîntemeiatã.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 52 alin. 6 cu referire la art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã, care au urmãtoarea redactare:
- Art. 52 alin. 6: "Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei cai de atac.";
- Art. 385^1 alin. 2: "Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o data cu sentinta sau decizia recuratã, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs."
Autoarea exceptiei susţine ca aceste dispoziţii sunt contrare urmãtoarelor prevederi constituţionale:
- Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."
De asemenea, sunt invocate ca fiind incalcate prevederile din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv. Autoarea pretinde ca interzicerea dreptului de a ataca separat încheierea prin care i s-a respins cererea de recuzare constituie o grava atingere a dreptului sau de a fi judecata în mod echitabil de cãtre un tribunal impartial.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã. Curtea retine ca, potrivit art. 125 şi 128 din Constituţie, legiuitorul este unica autoritate competenta sa reglementeze cãile de atac impotriva hotãrârilor judecãtoreşti în cadrul procedurii de judecata, precum şi modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competente, legiuitorul stabileşte hotãrârile judecãtoreşti impotriva cãrora pot fi exercitate cãile de atac şi condiţiile în care pot fi folosite aceste cai.
În ceea ce priveşte încheierile, ca specie de hotãrâri judecãtoreşti pronunţate în cursul procesului, dar prin care nu se soluţioneazã fondul cauzei, acestea nu pot fi atacate, de regula, decât o data cu hotãrârile judecãtoreşti care soluţioneazã fondul cauzei care sunt, potrivit dreptului nostru procesual penal, sentinţele şi deciziile. Stabilind, prin art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã, ca încheierile pot fi atacate cu recurs numai o data cu sentinta sau cu decizia atacatã, legiuitorul a acţionat în limitele competentei sale, prevãzute prin dispoziţiile constituţionale evocate mai sus.
Regula exercitãrii cãilor de atac impotriva încheierilor numai o data cu hotãrârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei se impune pentru asigurarea desfãşurãrii procesului cu celeritate, într-un termen rezonabil, exigenta recunoscuta cu valoare de principiu atât în sistemul nostru procesual, cat şi în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care consacra la art. 6 pct. 1 dreptul oricãrei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale". Sub acest aspect, prin posibilitatea exercitãrii cãilor de atac impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, prin care se soluţioneazã fondul cauzei, este asigurat accesul liber la justiţie.
Referitor la susţinerile autoarei exceptiei privind încãlcarea dreptului la apãrare prevãzut de art. 24 din Constituţie, Curtea constata ca textele de lege criticate nu aduc atingere acestui drept, întrucât persoana interesatã îşi poate formula apãrãri în cadrul caii de atac prevãzute de lege, care se exercita impotriva hotãrârii prin care s-a soluţionat fondul cauzei.
De asemenea, Curtea retine ca nu sunt incalcate nici prevederile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece acestea se referã la situaţiile în care instanta de judecata a pronunţat o hotãrâre de condamnare; or, în speta, încheierea de şedinţa privind respingerea cererii de recuzare a unui membru al completului de judecata aparţine categoriei de încheieri date în cursul judecaţii, prin care instanta de judecata soluţioneazã chestiuni prealabile judecãrii fondului cauzei.
De altfel, asupra exceptiei de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 52 alin. 6 şi art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 185 din 14 iunie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 28 august 2001, şi prin Decizia nr. 122 din 11 aprilie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 20 iunie 2002, respingând excepţia ca fiind neîntemeiatã. Soluţia adoptatã, ca şi considerentele pe care aceasta se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fata, întrucât nu s-au adus în dezbatere împrejurãri noi care sa determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceasta materie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 6 şi art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Elena-Luminita Afrasinei în Dosarul nr. 39/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Completul de 9 judecãtori.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 12 septembrie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
