Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 305 şi 312 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Hanover" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 10.318/C/2000 al Tribunalului Timis - Secţia civilã.
La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei. Se apreciazã ca textele de lege criticate de autorul exceptiei sunt constituţionale, deoarece nu contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie. Administrarea şi a altor probe noi în fata instanţelor de recurs nu ar face decât sa tergiverseze soluţionarea cauzei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 13 februarie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 10.318/C/2000, Tribunalul Timis - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 305 şi 312 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Hanover" - S.R.L. din Timişoara.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 305 din Codul de procedura civilã, potrivit cãrora nu se admit probe noi în instanta de recurs, cu excepţia înscrisurilor, precum şi dispoziţiile art. 312 din acelaşi cod, care nu permit în toate cazurile casarea cu trimitere, contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, conform cãrora România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme şi sunt garantate. În argumentarea exceptiei autorul acesteia considera ca, deoarece "în recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, face ca adevãrul «judiciar» sa fie îndepãrtat prin lege de adevãrul «real», creând posibilitatea ca justiţia sa consacre «adevaruri» care nu au nimic comun cu realitatea [...]". În ceea ce priveşte necesitatea casãrii cu trimitere în toate cazurile se considera ca o asemenea prevedere ar inlatura risipa inutila de energie şi ar face ca instanta de recurs sa fie o instanta a adevãrului şi a dreptatii.
Tribunalul Timis - Secţia civilã, exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate, apreciazã ca aceasta este nefondata, întrucât în realitate prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, considerate de autorul exceptiei ca fiind incalcate prin textele de lege criticate, "nu au nici o legatura cu precitatele dispoziţii procedurale enunţate". Referitor la susţinerea potrivit cãreia art. 312 ar fi neconstitutional în sensul ca instanta de control judiciar ar trebui sa caseze cu trimitere spre rejudecare pricinile în toate situaţiile şi nu doar în cele expres şi limitativ prevãzute de textul de lege criticat, instanta considera "ca prin admiterea acestei ipoteze s-ar ajunge la limitarea atribuţiilor de control judiciar, ceea ce este inadmisibil".
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Principalele argumente cuprinse în acest punct de vedere se referã la faptul ca dispoziţiile constituţionale invocate de autorul exceptiei nu au nici o legatura cu textele din Codul de procedura civilã considerate neconstituţionale. Totodatã Guvernul, referindu-se la dispoziţiile art. 305 din Codul de procedura civilã, le considera justificate, "întrucât instanta de recurs nu judeca pricina, ci hotãrârea instanţei de fond [...]". În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 312 din Codul de procedura civilã se apreciazã ca "Natura recursului, cale de atac prin care se poate exercita, de regula, numai un control suplimentar de legalitate, justifica caracterul de soluţie de excepţie al casãrii cu trimitere, soluţie ce poate fi pronunţatã de instanta de recurs numai în cazurile limitativ prevãzute de art. 312 alin. 2".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 305 şi 312 din Codul de procedura civilã, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 305: "În instanta de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor.";
- Art. 312, în redactarea sa în vigoare la data formularii exceptiei de neconstituţionalitate, avea urmãtorul cuprins: "Curţile de apel şi tribunalele, în caz de casare, vor judeca pricina în fond.
Cu toate acestea, în cazul în care instanta, a carei hotãrâre este recuratã, a soluţionat procesul fãrã a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a fãcut în lipsa partii care nu a fost regulat citata la administrarea probelor şi la dezbaterea fondului, instanta de recurs, dupã casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotãrârea casatã sau altei instanţe de acelaşi grad. În cazul casãrii pentru lipsa de competenta, cauza se trimite spre rejudecare instanţei competente sau organului cu activitate jurisdicţionalã competent, potrivit legii.
Dacã instanta de recurs constata ca ea însãşi era competenta sa soluţioneze pricina în prima instanta sau în apel, va casa hotãrârea recuratã şi va soluţiona cauza potrivit competentei sale."
Prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138 din 14 septembrie 2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, intrata în vigoare conform <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 290 din 29 decembrie 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 29 decembrie 2000, care a modificat termenul de intrare în vigoare a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 la 2 mai 2001, art. 312 a fost modificat, având în prezent urmãtorul conţinut: "Instanta poate admite recursul, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui.
În caz de admitere a recursului, hotãrârea atacatã poate fi modificatã sau casatã, în tot sau în parte.
Modificarea hotãrârii atacate se pronunţa pentru motivele prevãzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 şi 10, iar casarea pentru cele prevãzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 şi 5. Dacã sunt gãsite întemeiate mai multe motive dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanta de recurs va casa în întregime hotãrârea atacatã, pentru a se asigura o judecata unitarã.
În caz de casare, curţile de apel şi tribunalele vor rejudeca pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situaţie în care se pronunţa o singura decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop.
Cu toate acestea, în cazul în care instanta a carei hotãrâre este recuratã a soluţionat procesul fãrã a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a fãcut în lipsa partii care nu a fost regulat citata atât la administrarea probelor, cat şi la dezbaterea fondului, instanta de recurs, dupã casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotãrârea casatã sau altei instanţe de acelaşi grad.
În caz de casare a hotãrârii atacate, pentru motivul prevãzut de art. 304 pct. 3, instanta va trimite dosarul spre judecare instanţei judecãtoreşti competente sau organului cu activitate jurisdicţionalã competent, potrivit legii, iar pentru motivul prevãzut de art. 304 pct. 4 va respinge cererea ca inadmisibila.
Dacã instanta de recurs constata ca ea însãşi era competenta sa soluţioneze pricina în prima instanta sau în apel, va casa hotãrârea recuratã şi va soluţiona cauza potrivit competentei sale."
Autorul exceptiei considera ca prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, text al cãrui cuprins este urmãtorul: "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme şi sunt garantate."
1. Examinând critica dispoziţiilor art. 305 din Codul de procedura civilã în raport cu dispoziţiile constituţionale invocate de autorul exceptiei, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã. Trasatura esenţialã a statului de drept o constituie suprematia Constituţiei şi obligativitatea respectãrii legii. Or, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege", iar conform art. 128 din Legea fundamentalã, "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii". Din analiza celor doua texte constituţionale rezulta ca reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a cãilor de atac se stabileşte prin lege, dispoziţiile constituţionale necontinand prevederi în aceasta materie. În consecinta, dispoziţia cuprinsã în art. 305 din Codul de procedura civilã, conform cãreia "În instanta de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor", reprezintã o norma prin care se stabileşte, în raport cu celelalte dispoziţii care reglementeazã sistemul probelor şi cel al cãilor de atac, o regula de baza a judecãrii recursului. Este, de altfel, semnificativ faptul ca, în urma modificãrilor şi completãrilor aduse Codului de procedura civilã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 , în prezent recursul este o cale extraordinarã de atac. Or, se justifica şi din acest punct de vedere deosebirea fata de apel în ceea ce priveşte inadmisibilitatea probelor noi, cu excepţia înscrisurilor.
2. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 312 din Codul de procedura civilã, astfel cum acestea au fost modificate prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 , Curtea constata ca în raport cu obiectul criticii de neconstituţionalitate textul legal, în noua lui redactare, pãstreazã principiul reglementãrii anterioare, cu unele precizãri suplimentare. Într-adevãr, ceea ce se critica de cãtre autorul exceptiei cu privire la textul art. 312 din Codul de procedura civilã este faptul ca "nu se prevede casarea cu trimitere spre rejudecare în toate cazurile". Or, prin noua redactare a art. 312 din Codul de procedura civilã (data de <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 ) se pãstreazã regula potrivit cãreia în caz de casare curţile de apel şi tribunalele vor rejudeca pricina în fond.
Fata de aceasta situaţie Curtea retine ca, deşi textul de lege criticat pentru neconstituţionalitate, în vigoare la data ridicãrii exceptiei, a fost modificat, având în prezent o alta redactare, noua prevedere legalã menţine soluţia legislativã de principiu anterioarã modificãrii. Prin urmare, motivele de neconstituţionalitate fiind aceleaşi, Curtea urmeazã sa se pronunţe asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 312 din Codul de procedura civilã în noua sa redactare.
Prevederile art. 312 din Codul de procedura civilã sunt criticate în condiţiile aplicãrii art. 305 din Codul de procedura civilã, potrivit cãruia probele noi în recurs, cu excepţia înscrisurilor, sunt inadmisibile. Se considera de cãtre autorul exceptiei ca prin coroborarea celor doua texte este incalcata teza întâi a art. 1 alin. (3) din Constituţie, care stabileşte ca "România este stat de drept [...]", întrucât "este modificatã inexplicabil atât ideea de adevãr, cat şi ideea de dreptate".
Analizând aceasta sustinere, Curtea observa ca prevederile legale criticate urmeazã sa fie examinate în contextul garanţiilor pe care atât reglementãrile cuprinse în Codul de procedura civilã cu privire la sistemul probator, care include şi administrarea acestora, cat şi cele cu privire la sistemul cãilor de atac le oferã pentru stabilirea adevãrului şi pronunţarea unor hotãrâri judecãtoreşti temeinice şi legale. Or, este evident ca din aceasta perspectiva limitarea admisibilitãţii probelor noi în recurs numai la înscrisuri şi stabilirea regulii potrivit cãreia în caz de casare curţile de apel şi tribunalele vor judeca pricina în fond, nu sunt de natura sa ducã la concluzia ca aceste prevederi legale ar contraveni principiului constituţional al statului de drept. Analiza acestor dispoziţii legale trebuie sa se facã în condiţiile conexiunii lor cu celelalte prevederi cuprinse în Codul de procedura civilã, între care, mai ales, cele care se referã la probe şi administrarea lor la instanta de fond (art. 167-241), precum şi la cele privind judecarea apelului (cale ordinarã de atac, cu caracter devolutiv - art. 294-298). Din interpretarea sistematica a acestor dispoziţii legale rezulta ca pãrţile au posibilitatea sa ceara instanţelor de fond toate probele care pot duce la dezlegarea pricinii (art. 167), iar în apel instanta va putea incuviinta refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanta, precum şi administrarea altor probe, dacã le considera necesare pentru soluţionarea cauzei (art. 295). În aceste condiţii este evident ca dispoziţiile art. 305 şi 312 din Codul de procedura civilã, care ingusteaza, sub un anumit aspect, posibilitãţile de administrare a probelor noi în recurs, nu pot fi considerate neconstituţionale în sensul încãlcãrii principiilor statului de drept. Limitarea posibilitãţilor de administrare a probelor noi în recurs, dupã ce s-a judecat fondul cauzei (pentru situaţiile în care hotãrârea este fãrã drept de apel), sau, dupã caz, fondul şi apelul, cu posibilitãţi largi de administrare a tuturor probelor pertinente, este raţionalã şi necesarã în organizarea sistemului cãilor de atac atât pentru asigurarea cerinţelor de celeritate (prevãzute, de altfel, şi la art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, sub forma de "termen rezonabil"), cat şi pentru stimularea pãrţilor din proces pentru a fi diligente în formularea cererilor de probe şi în administrarea acestora în faza judecaţii în fond şi în cea a apelului, în scopul soluţionãrii litigiului aflat în aceste faze.
De asemenea, tot în scopul asigurãrii condiţiilor de soluţionare a proceselor într-un timp cat mai scurt a fost instituitã regula generalã prevãzutã la art. 312 alin. 4 din Codul de procedura civilã, potrivit cãreia în caz de casare curţile de apel şi tribunalele vor rejudeca pricina în fond fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situaţie în care se pronunţa o singura decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop. Legiuitorul a considerat ca numai în cazul în care instanta a carei hotãrâre este recuratã a soluţionat procesul fãrã a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a fãcut în lipsa partii care nu a fost regulat citata, precum şi în cazul încãlcãrii competentei cauza se trimite spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotãrârea casatã sau, dupã caz, instanţei competente. În aceste cazuri casarea cu trimitere spre rejudecare se justifica pentru a se asigura respectarea tuturor garanţiilor procesuale privind judecata în fond, precum şi parcurgerea în mod real a gradelor de jurisdicţie prevãzute de lege.
În consecinta, Curtea constata ca prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul exceptiei de neconstituţionalitate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 305 şi 312 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Hanover" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 10.318/C/2000 al Tribunalului Timis - Secţia civilã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 5 iulie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
