Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Codul penal, excepţie ridicatã de Eduard-Cosmin Popescu în Dosarul nr. 6.703/1999 al Judecãtoriei Brãila.
La apelul nominal se constata lipsa autorului exceptiei şi a celorlalte pãrţi, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, precizând ca art. 4 din Codul penal, care consacra principiul personalitãţii legii penale, nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 123 alin. (1), referitoare la înfãptuirea justiţiei, şi nici celor ale art. 130 alin. (1), referitoare la rolul Ministerului Public, prevederi invocate de autorul exceptiei în motivarea neconstitutionalitatii textului de lege criticat. Se mai arata ca principiul teritorialitatii legii penale, la care se referã autorul exceptiei, a fost abandonat, deoarece impiedica o colaborare a statelor în lupta impotriva criminalitatii. În final, se apreciazã ca în realitate Curtea se afla în fata unei probleme de politica penalã, iar nu de constitutionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 29 ianuarie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 6.703/1999, Judecãtoria Brãila a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Codul penal, excepţie ridicatã de Eduard-Cosmin Popescu.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile legale criticate incalca prevederile constituţionale ale art. 123 alin. (1), referitoare la înfãptuirea justiţiei, şi pe cele ale art. 130 alin. (1), referitoare la rolul Ministerului Public, deoarece, în opinia sa, Constituţia României nu poate apara decât ordinea de drept, interesele societãţii romane, drepturile şi libertãţile cetãţenilor romani. În consecinta, considera ca nu poate fi cercetat de organele de urmãrire penalã şi judecat de instanţele romane pentru fapte care nu au fost sãvârşite în România, nu aduc atingere ordinii de drept romane ori drepturilor unor cetãţeni romani. Se mai argumenteaza ca faptele sãvârşite în strãinãtate nu au fost cercetate ca infracţiuni de statul pe teritoriul cãruia au fost sãvârşite şi nici nu a fost sesizat statul roman despre aceste fapte, iar organele de cercetare penalã nu au întreprins asemenea cercetãri în strãinãtate, cercetãri posibile numai în cadrul unor convenţii internaţionale.
Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei, instanta de judecata considera ca aceasta este neîntemeiatã, întrucât art. 4 din Codul penal, care consacra principiul personalitãţii legii penale, are în vedere obligaţia tuturor cetãţenilor romani de a respecta necondiţionat legile romane, chiar în afarã teritoriului tarii. Se mai arata ca sãvârşirea unei infracţiuni în strãinãtate aduce atingere ordinii sociale şi de drept a statului roman, iar competenta de cercetare şi judecare a acestor fapte aparţine organelor juridice romane, în mod exclusiv şi necondiţionat, cu atât mai mult cu cat faptele reţinute în sarcina inculpaţilor nu au fost cercetate în strãinãtate.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile art. 4 din Codul penal nu incalca prevederile art. 123 alin. (1) şi nici pe cele ale art. 130 alin. (1) din Constituţie, ci consacra principiul personalitãţii legii penale, potrivit cãruia cetãţenii romani şi persoanele fãrã cetãţenie care au domiciliul în România sunt obligate sa respecte legile statului roman şi atunci când se afla în afarã teritoriului tarii. Se mai considera ca, deşi textul art. 4 din Codul penal este "insuficient" deoarece "considerarea faptei ca infracţiune ar trebui sa fie condiţionatã de existenta dublei incriminari", totuşi "<<insuficienta legii>> nu intra în conflict cu nici o prevedere din Constituţie", iar "o atare situaţie poate fi remediata doar de cãtre legiuitor, prin modificarea şi completarea textelor respective".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezulta din cererea formulatã de autorul acesteia şi din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 4 din Codul penal, dispoziţii care au urmãtorul conţinut: "Legea penalã se aplica infracţiunilor sãvârşite în afarã teritoriului tarii, dacã fãptuitorul este cetãţean roman sau dacã, neavând nici o cetãţenie, are domiciliul în ţara."
În susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a invocat urmãtoarele prevederi constituţionale:
- Art. 123 alin. (1): "Justiţia se înfãptuieşte în numele legii.";
- Art. 130 alin. (1): "În activitatea judiciarã, Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor."
De asemenea, autorul exceptiei a considerat ca textul de lege criticat contravine şi art. 1 din Codul penal, care stabileşte ca "Legea penalã apara, impotriva infracţiunilor, România, suveranitatea, independenta, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertãţile acesteia, proprietatea, precum şi intreaga ordine de drept".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã, pentru considerentele ce urmeazã:
Potrivit art. 4 din Codul penal, referitor la "Personalitatea legii penale", "Legea penalã se aplica infracţiunilor sãvârşite în afarã teritoriului tarii, dacã fãptuitorul este cetãţean roman sau dacã, neavând nici o cetãţenie, are domiciliul în ţara". Curtea retine ca aceste dispoziţii nu pot fi considerate contrare prevederilor art. 123 alin. (1) din Constituţie, care consacra principiul infaptuirii justiţiei "în numele legii", deoarece tocmai conform principiului legalitãţii instanţele judecãtoreşti sunt obligate sa aplice legea penalã tuturor cetãţenilor romani ori apatrizilor care au domiciliul în România şi care au sãvârşit fapte penale în afarã teritoriului tarii. Textul de lege criticat nu numai ca nu contravine prevederilor art. 123 alin. (1) din Constituţie, dar contribuie la îndeplinirea de cãtre cetãţenii romani a uneia dintre îndatoririle lor fundamentale, prevãzute la art. 51 din Constituţie, şi anume "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor [...]", îndatorire de care nu sunt exonerati, conform art. 17 din aceeaşi Lege fundamentalã, nici atunci când se afla în strãinãtate, deoarece "Cetãţenii romani se bucura în strãinãtate de protecţia statului roman şi trebuie sa-şi îndeplineascã obligaţiile, cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenta lor din ţara". Totodatã Curtea constata ca respectarea legii penale romane în strãinãtate de cãtre cetãţenii romani nu reprezintã o obligaţie incompatibilã cu absenta lor din ţara. Din aceeaşi perspectiva Curtea constata ca dispoziţiile art. 4 din Codul penal nu contravin nici prevederilor art. 130 alin. (1) din Constituţie, referitoare la "Rolul Ministerului Public", potrivit cãrora, "În activitatea judiciarã, Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor", deoarece "personalitatea legii penale", prevãzutã de textul de lege criticat, nu reprezintã o încãlcare a "Rolului Ministerului Public", ci, dimpotriva, o exercitare a acestui rol, întrucât atât "interesele generale ale societãţii", "ordinea de drept", cat şi "drepturile şi libertãţile cetãţenilor" impun cercetarea penalã şi trimiterea în judecata penalã a acelor cetãţeni romani sau apatrizi cu domiciliul în ţara, care savarsesc infracţiuni în afarã teritoriului tarii. În acelaşi timp Curtea observa ca tocmai neaplicarea legii penale acestor infracţiuni ar aduce atingere valorilor menţionate, valori reprezentate şi aparate de Ministerul Public.
Referitor la încãlcarea art. 1 din Codul penal, Curtea constata ca, potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, "hotãrãşte asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor" şi, prin urmare, asupra neconcordantei unor dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta cu prevederile Constituţiei, iar nu asupra unor pretinse neconcordante dintre mai multe dispoziţii legale.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Codul penal, excepţie ridicatã de Eduard-Cosmin Popescu în Dosarul nr. 6.703/1999 al Judecãtoriei Brãila.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 5 iulie 2001.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Marioara Prodan
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
