Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 232 din 9 martie 2006  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor   art. 3 alin. (2) teza intai din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de detinere al cainilor periculosi sau agresivi    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 232 din 9 martie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) teza intai din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de detinere al cainilor periculosi sau agresivi

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 302 din 4 aprilie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 3 alin. (2) teza întâi din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, excepţie ridicatã de Aurel Bocancea în Dosarul nr. 7.475/2005 al Judecãtoriei Buzãu.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate, constatându-se lipsa pãrţii Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzãu, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza aflându-se în stare de judecatã, Curtea acordã cuvântul autorului excepţiei, care solicitã admiterea acesteia. Susţine cã textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Constituţie privind dreptul la asociere.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 28 octombrie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 7.475/2005, Judecãtoria Buzãu a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor "art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002, aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 60/2003 ".
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Aurel Bocancea într-o cauzã civilã având ca obiect soluţionarea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a unei contravenţii, întocmit de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzãu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile <>art. 3 alin. (2) teza întâi din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2002 , în temeiul cãrora este obligat sã devinã membru al Asociaţiei Chinologice Buzãu, îi nesocotesc dreptul la liberã asociere, garantat constituţional.
Judecãtoria Buzãu apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã. În acest sens, aratã cã prin instituirea obligaţiei proprietarilor sau deţinãtorilor temporari ai câinilor catalogaţi ca periculoşi de a înregistra aceşti câini într-o singurã asociaţie, Asociaţia Chinologicã Românã, se încalcã dispoziţiile constituţionale care prevãd dreptul oricãrui cetãţean de a se asocia liber în orice formã de asociere.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia este neîntemeiatã, întrucât textul de lege criticat instituie, pentru proprietarii sau deţinãtorii temporari de câini periculoşi sau agresivi, obligaţia înregistrãrii acestor câini la Asociaţia Chinologicã Românã, iar nu cea de a deveni membri ai acestei asociaţii.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile <>art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2002 sunt constituţionale. Menţioneazã cã dreptul de asociere este un drept fundamental, social-politic, încadrat în categoria libertãţilor de opinie, iar asociaţiile constituite în baza art. 40 din Constituţie urmãresc, în principal, asigurarea libertãţii de gândire, de exprimare şi difuzare a gândurilor, ideilor filosofice, opiniilor şi credinţelor.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile autorului excepţiei şi cele ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, prevederile "art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002, aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 60/2003 ". În realitate, din întregul conţinut al dosarului, precum şi al încheierii de sesizare rezultã cã textul de lege criticat este cel al <>art. 3 alin. (2) teza întâi din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2002, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 60/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 24 martie 2003. Conţinutul acestuia este urmãtorul:
Art. 3 alin. (2) teza întâi: "Proprietarii sau deţinãtorii temporari ai câinilor prevãzuţi la art. 1 şi la art. 2 alin. (1) au obligaţia sã înregistreze câinii la Asociaţia Chinologicã Românã, afiliatã la Federaţia Chinologicã Internaţionalã [...]."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate textul de lege criticat contravine prevederilor art. 40 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora cetãţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
<>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2002 organizeazã cadrul legal de deţinere a câinilor periculoşi sau agresivi, supunând proprietarii sau deţinãtorii temporari ai acestora anumitor rigori, impuse de importanţa relaţiilor sociale ce ar putea fi periclitate prin nerespectarea obligaţiilor stabilite prin ordonanţa menţionatã.
Înregistrarea câinilor periculoşi sau agresivi la Asociaţia Chinologicã Românã reprezintã o obligaţie a proprietarilor sau deţinãtorilor temporari ai acestora, prevãzutã de legiuitor în scopul realizãrii unei evidenţe a câinilor care, prin natura lor, ar putea reprezenta o ameninţare la adresa siguranţei populaţiei, a sãnãtãţii şi integritãţii corporale a cetãţenilor. Raţiunea instituirii unei asemenea obligaţii o constituie apãrarea unor interese de ordin general ce vizeazã asigurarea securitãţii publice şi protejarea vieţii sociale, precum şi prevenirea sãvârşirii unor infracţiuni.
Prin dobândirea calitãţii de membri ai asociaţiilor chinologice teritoriale care, la rândul lor, sunt membre ale Asociaţiei Chinologice Române, proprietarii sau deţinãtorii temporari ai câinilor periculoşi sau agresivi se bucurã de protecţia legii, fiind la adãpost de orice suspiciune legatã de pericolul potenţial pe care l-ar putea reprezenta deţinerea unor astfel de câini. În plus, proprietarii sau deţinãtorii temporari ai acestora îşi pãstreazã libertatea de a deveni şi membri ai oricãrei alte asociaţii de profil, textul de lege criticat neconţinând nici o restricţie în acest sens. De aceea, nu se poate susţine cã prevederile <>art. 3 alin. (2) teza întâi din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2002 contravin dispoziţiilor constituţionale care garanteazã dreptul la liberã asociere.
De altfel, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, dreptul la asociere se poate exercita numai cu respectarea legii, şi nu împotriva ei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 3 alin. (2) teza întâi din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, excepţie ridicatã de Aurel Bocancea în Dosarul nr. 7.475/2005 al Judecãtoriei Buzãu.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 9 martie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
_______
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016