Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 232 din 21 aprilie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2, ale art. 5 si ale art. 42 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, precum si ale art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 533 din 23 iunie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Florentina Baltă - procuror
Claudia Margareta Niţă - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, ale art. 5 şi ale art. 42 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, precum şi ale art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, excepţie ridicată de Marian Ionescu în Dosarul nr. 7.695/2004 al Judecătoriei Piteşti.
La apelul nominal răspunde partea Societatea Comercială "Electrica" - S.A. - Societatea Comercială Filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Oltenia" - S.A. - Sucursala Piteşti, prin consilier juridic Emil Gigoi, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul părţii Societatea Comercială "Electrica" - S.A. - Societatea Comercială Filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Oltenia" - S.A. - Sucursala Piteşti solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât apreciază că textele de lege criticate nu contravin normelor constituţionale invocate. În acest sens prezintă aspecte de fapt specifice cauzei deduse soluţionării în faţa instanţei de judecată şi în final face referiri cu privire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, care urmează a fi reţinută. Depune note scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece consideră că dispoziţiile legale criticate nu încalcă regimul protecţiei proprietăţii private, consacrat de art. 44 alin. (2) şi (3) din Constituţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, se arată că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în repetate rânduri, Curtea Constituţională constatând că ele nu contravin normelor şi principiilor fundamentale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 17 ianuarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 7.695/2004, Judecătoria Piteşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, ale art. 5 şi ale art. 38 alin. (3) [art. 43 alin. (3)] din Legea fondului funciar nr. 18/1991, precum şi ale art. 34 pct. 4 din Legea energiei electrice nr. 318/2003. Excepţia a fost ridicată de Marian Ionescu într-o cauză civilă având ca obiect pretenţii contractuale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textele legale criticate sunt neconstituţionale, invocându-se în acest sens dispoziţiile art. 44 alin. (2) şi (3) din Legea fundamentală, referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private în mod egal de lege, indiferent de titular, precum şi la interzicerea exproprierii, cu excepţia cauzei de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. În plus, se mai susţine că "în cauză nu ne aflăm în faţa unei legi de expropriere pentru a putea discuta de utilitate publică".
Judecătoria Piteşti, ca urmare a unei solicitări a Curţii Constituţionale în sensul completării încheierii de sesizare cu opinia instanţei, a transmis punctul său de vedere prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, întrucât textele de lege criticate nu contravin art. 44 şi 136 din Constituţie. În legătură cu dispoziţiile "art. 2, art. 5, art. 38 alin. 3 şi art. 43 alin. 3" din Legea nr. 18/1991, se arată că acestea "se referă în general la categoriile de terenuri, în funcţie de destinaţie, la terenurile ce au ca destinaţie transportul energiei electrice, apartenenţa la domeniul public şi, respectiv, terenurile din zona montană, constituirea dreptului de proprietate şi atribuirea de teren de până la 10 ha familiilor din zona montană, că atribuirea se face din domeniul privat, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor". Referitor la dispoziţiile "art. 34 pct. 4 din Legea nr. 318/2003 a energiei electrice", se menţionează că "acestea reglementează operaţiunile de transport energie electrică şi sisteme reţele electrice".
În concluzie, se apreciază că textele legale menţionate sunt în "strânsă concordanţă" cu normele constituţionale invocate de autorul excepţiei ca fiind încălcate, eventualele probleme care s-ar putea ridica în legătură cu aceste prevederi depinzând de o "bună aplicare, care nu se poate face contrar dispoziţiilor sau principiilor Constituţiei". În acest context se mai precizează că "instanţa nu îşi poate exprima opinia dacă o lege este bună sau nu sau dacă este eficientă sau nu", ci numai Parlamentul poate hotărî, în limitele Constituţiei, asupra conţinutului şi oportunităţii reglementărilor legale.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În acest sens se arată că autorul, în motivarea sa, se limitează doar la indicarea textelor constituţionale pretins încălcate, fără a formula nici un motiv prin care să susţină neconstituţionalitatea textelor de lege criticate. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale "trebuie făcute în formă scrisă şi motivate". Dată fiind lipsa îndeplinirii acestei din urmă condiţii, urmează a se face aplicarea art. 29 din aceeaşi lege, excepţia fiind respinsă ca inadmisibilă. În sensul acestei practici este invocată şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu Decizia nr. 212 din 7 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 2001.
Avocatul Poporului consideră că sesizarea instanţei de contencios constituţional nu este legală, deoarece încheierea prin care Curtea Constituţională a fost învestită cu soluţionarea excepţiei nu cuprinde opinia instanţei de judecată cu privire la această excepţie. Or, potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere ce va cuprinde opinia instanţei asupra excepţiei şi punctele de vedere ale părţilor însoţite de dovezile depuse de acestea.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare a instanţei de judecată, dispoziţiile art. 2, 5 şi ale art. 38 alin. (3) [art. 43 alin. (3)] din Legea fondului funciar nr. 18/1991, precum şi cele ale art. 34 pct. 4 din Legea energiei electrice nr. 318/2003. Analizând însă motivarea formulată şi textele de lege criticate, Curtea constată că instanţa de judecată a reţinut în mod greşit obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, care, în realitate, potrivit susţinerilor autorului excepţiei, priveşte dispoziţiile art. 2, 5 şi ale art. 42 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iulie 2003. Textele de lege menţionate au următorul cuprins:
Art. 2, 5 şi art. 42 alin. (3) din Legea nr. 18/1991:
- Art. 2: "în funcţie de destinaţie, terenurile sunt:
a) terenuri cu destinaţie agricolă, şi anume: terenurile agricole productive - arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, plantaţiile de hamei şi duzi, păşunile, fâneţele, serele, solariile, răsadniţele şi altele asemenea -, cele cu vegetaţie forestieră, dacă nu fac parte din amenajamentele silvice, păşunile împădurite, cele ocupate cu construcţii şi instalaţii agrozootehnice, amenajările piscicole şi de îmbunătăţiri funciare, drumurile tehnologice şi de exploatare agricolă, platformele şi spaţiile de depozitare care servesc nevoilor producţiei agricole şi terenurile neproductive care pot fi amenajate şi folosite pentru producţia agricolă;
b) terenuri cu destinaţie forestieră, şi anume: terenurile împădurite sau cele care servesc nevoilor de cultură, producţie ori administrare silvică, terenurile destinate împăduririlor şi cele neproductive - stâncării, abrupturi, bolovănişuri, râpe, ravene, torenţi -, dacă sunt cuprinse în amenajamentele silvice;
c) terenuri aflate permanent sub ape, şi anume: albiile minore ale cursurilor de apă, cuvetele lacurilor la nivelurile maxime de retenţie, fundul apelor maritime interioare şi al mării teritoriale;
d) terenuri din intravilan, aferente localităţilor urbane şi rurale, pe care sunt amplasate construcţiile, alte amenajări ale localităţilor, inclusiv terenurile agricole şi forestiere;
e) terenuri cu destinaţii speciale, cum sunt cele folosite pentru transporturile rutiere, feroviare, navale şi aeriene, cu construcţiile şi instalaţiile aferente, construcţii şi instalaţii hidrotehnice, termice, de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, de telecomunicaţii, pentru exploatările miniere şi petroliere, cariere şi halde de orice fel, pentru nevoile de apărare, plajele, rezervaţiile, monumentele naturii, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice şi altele asemenea.";
- Art. 5: "(1) Aparţin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcţii de interes public, pieţe, căi de comunicaţii, reţele stradale şi parcuri publice, porturi şi aeroporturi, terenurile cu destinaţie forestieră, albiile râurilor şi fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare şi al mării teritoriale, ţărmurile Mării Negre, inclusiv plajele, terenurile pentru rezervaţii naturale şi parcuri naţionale, monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apărării sau pentru alte folosinţe care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public.
(2) Terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public.";
- Art. 42 alin. (3): "Nu pot fi atribuite suprafeţele de teren pe care s-au efectuat investiţii, altele decât îmbunătăţiri funciare."
- Art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003: "Terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului."
În motivarea excepţiei ridicate autorul invocă încălcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (2) şi (3) din Constituţie, care au următorul conţinut:
- Art. 44 alin. (2) şi (3): "(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire."
Examinând textele de lege criticate, raportate la normele constituţionale invocate, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Critica de neconstituţionalitate a autorului excepţiei constă în aceea că dispoziţiile de lege atacate instituie exercitarea drepturilor de uz şi servitute, cu titlu gratuit, de către titularii licenţelor privind desfăşurarea activităţilor în domeniul energiei electrice asupra terenului, proprietate a sa pe care se află reţele electrice de distribuţie. Precizând că textele legale atacate sunt adoptate anterior modificării Constituţiei, se susţine că efectul aplicării acestora echivalează cu o expropriere, fără a fi însă întemeiată pe o cauză de utilitate publică. În consecinţă, sunt încălcate garanţiile constituţionale ale dreptului de proprietate privată instituite de art. 44 alin. (2) şi (3) din Constituţie, aşa cum sunt acestea definite ca urmare a modificărilor aduse Legii fundamentale.
Analizând textele de lege atacate ca fiind neconstituţionale, Curtea reţine următoarele: art. 2 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 stabileşte categoriile de terenuri, în funcţie de destinaţia lor, astfel: terenuri cu destinaţie agricolă [lit. a)], terenuri cu destinaţie forestieră [lit. b)], terenuri aflate permanent sub ape [lit. c)], terenuri din intravilan [lit. d)] şi terenuri cu destinaţii speciale [lit. e)]. În această ultimă categorie sunt enumerate, printre altele, construcţiile de transport al energiei electrice. Analizând actele aflate la dosarul cauzei, se constată că doar această clasificare, reglementată la lit. e) a art. 2 din Legea nr. 18/1991, prezintă interes pentru autorul excepţiei, acesta fiind proprietarul unui teren pe care se situează reţele electrice de distribuţie a energiei electrice; art. 5 din aceeaşi lege stabileşte categoriile de terenuri aparţinând domeniului public, terenuri printre care sunt enumerate şi cele "pentru nevoile apărării sau pentru alte folosinţe care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public"; art. 42 alin. (3) prevede că "nu pot fi atribuite suprafeţele de teren pe care s-au efectuat investiţii, altele decât îmbunătăţiri funciare".
Coroborând textele criticate din Legea fondului funciar nr. 18/1991 rezultă că aparţin domeniului public construcţiile de transport al energiei electrice, întrucât acestea sunt amplasate pe terenuri cu destinaţii speciale, folosite în uz sau interes public. În consecinţă, aceste terenuri sunt, conform legii, inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, atât timp cât aparţin domeniului public al statului.
Aceeaşi concluzie se desprinde şi din economia dispoziţiilor art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, potrivit cărora terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la data intrării în vigoare a legii sunt şi rămân în proprietatea publică a statului.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate faţă de prevederile art. 44 alin. (2) şi (3) din Constituţie, se constată că dispoziţiile de lege atacate nu contravin exigenţelor principiului garantării şi ocrotirii proprietăţii private. Încadrarea prin lege organică a terenurilor pe care se situează reţelele energetice de distribuţie în categoria terenurilor cu destinaţie specială, precum şi reglementarea unui regim juridic special al acestora, propriu domeniului public al statului, se justifică prin caracterul de bun public de interes naţional al fondului energetic şi corespund pe deplin regimului constituţional de protecţie a proprietăţii. Dreptul de proprietate nu este un drept absolut, iar prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege", precum şi cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private "în condiţiile legii organice", au în vedere tocmai circumstanţieri ale exerciţiului prerogativelor dreptului de proprietate, justificate de necesitatea ocrotirii interesului public. Potrivit acestor dispoziţii, legiuitorul ordinar este, aşadar, competent să reglementeze cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principală conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Prin textele de lege criticate, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale.
În ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei referitoare la efectul de expropriere gratuită a terenului său, proprietate privată, ca urmare a aplicării dispoziţiilor legale criticate, se observă că acestea nu relevă nici o contradicţie faţă de dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie. Exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice, cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora, deşi are ca efect lipsirea celor interesaţi de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce într-o expropriere formală şi nici într-o expropriere de fapt, ci duce la un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine principiului garantării şi ocrotirii proprietăţii private.
De altfel, dispoziţiile art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, Curtea constatând, de exemplu în Decizia nr. 72 din 26 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 22 martie 2004, că acestea nu contravin art. 44 din Constituţie. În această decizie, ale cărei considerente îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, s-a arătat că în speţe asemănătoare, referitoare la reglementarea folosirii bunurilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că atât timp cât autorităţile nu au trecut la exproprierea imobilelor petiţionarilor, aceştia pot să-şi folosească bunurile, să le vândă, să le lase moştenire, să le doneze sau să le ipotecheze (cauzele Mellacher şi alţii contra Austriei, 1989, şi Sporrong şi Lonnroth contra Suediei, 1982). Prin urmare, s-a apreciat că nu se poate asimila situaţia cu o expropriere în fapt, deoarece, chiar dacă dreptul de proprietate a pierdut în substanţa sa, el nu a dispărut, titularul dreptului dispunând încă de celelalte atribute ale dreptului de proprietate.
Cu privire la punctul de vedere exprimat de Avocatul Poporului, în sensul că lipsa opiniei instanţei de judecată cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată conduce la nelegalitatea sesizării, Curtea precizează că această lipsă nu constituie o condiţie de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat, de exemplu în Decizia nr. 47 din 5 martie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998, că "lipsa opiniei instanţei judecătoreşti din încheierile de sesizare nu poate opri Curtea să judece cauzele ce i-au fost deduse, deoarece încălcarea de către instanţă a obligaţiei de a-şi exprima opinia nu poate paraliza exercitarea dreptului conferit de Constituţie autorilor excepţiei de a o invoca şi, în mod corelativ, de a primi soluţia rezultată din controlul legii de către Curtea Constituţională. De principiu, exerciţiul unui drept constituţional nu poate fi împiedicat de neîndeplinirea unei obligaţii în sarcina unei autorităţi publice, chiar dacă aceasta este o instanţă judecătorească".
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, ale art. 5 şi ale art. 42 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, precum şi ale art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, excepţie ridicată de Marian Ionescu în Dosarul nr. 7.695/2004 al Judecătoriei Piteşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 aprilie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Niţă
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
