Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 23 din 15 ianuarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 6 februarie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Valentin Zoltan Puskas - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 91^1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicatã, prin reprezentant, de un numãr de 99 de salariaţi ai Direcţiei Regionale Vamale Galaţi în Dosarul nr. 4.254/121/2007 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
La apelul nominal, se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii dã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât apreciazã cã prevederile de lege criticate nu sunt contrare dispoziţiilor din Constituţie invocate ca fiind încãlcate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 17 septembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 4.254/121/2007, Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncã şi asigurãri sociale a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 91^1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Excepţia a fost ridicatã, prin reprezentant, de un numãr de 99 de salariaţi ai Direcţiei Regionale Vamale Galaţi într-un litigiu de muncã având ca obiect plata drepturilor salariale reprezentând primã de vacanţã.
În motivarea excepţiei,se susţine, pe de o parte, cã, potrivit "acestui articol redactat destul de confuz, litigiilor care privesc drepturi salariale ale funcţionarilor publici (în opinia instanţelor care îşi declinã competenţa) nu li se mai aplicã regula instituitã de art. 93 (neabrogat) din aceeaşi lege", care trimite la reglementãrile de drept comun, iar pe de altã parte, se susţine cã prin stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ de a soluţiona litigii privind funcţionarii publici se încalcã "principii fundamentale prevãzute de Constituţia României" în art. 16 alin. (1), art. 21, 41, 52 şi art. 126 alin. (3), precum şi <>art. 18, 281 şi urmãtoarele din Legea nr. 53/2003 , modificatã şi completatã. În acest sens, se aratã cã prin aplicarea textului de lege criticat "funcţionarilor ce lucreazã în baza unui raport juridic de muncã li s-ar judeca litigiul de un tribunal al muncii, iar funcţionarilor ce lucreazã în baza unui raport juridic de serviciu li s-ar aplica normele procedurale prevãzute de Legea contenciosului administrativ", deşi art. 2 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã civilã, <>art. 93 din Legea nr. 188/1999 şi art. 282 lit. d) din Codul muncii dispun cã "Tribunalul muncii judecã toate litigiile care privesc drepturile salariale indiferent cã-n cauzã este un raport de muncã sau un raport de serviciu." Autorii excepţiei considerã cã aceste din urmã reglementãri sunt mai favorabile şi de ele nu beneficiazã şi funcţionarii publici, cãrora li se aplicã un tratament discriminatoriu. Mai aratã cã "este de neconceput cã legiuitorul ar fi urmãrit prin modificãrile aduse Statutului funcţionarului public sã creeze douã sisteme de judecatã pentru salariaţi, cunoscut fiind cã denumirea (raport de serviciu) nu poate abroga norme de drept prevãzute în textele de lege la care ne-am referit mai sus şi principii constituţionale care privesc toate categoriile de salariaţi, indiferent de denumirea raportului juridic (de serviciu sau de muncã)."
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã, sens în care invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, precum şi pe cea referitoare la sensul art. 16, art. 21, art. 126 alin. (2) sau art. 52 din Constituţie.
Avocatul Poporului considerã cã art. 91^1 din Legea nr. 189/1999, modificatã şi completatã, nu contravine art. 16 alin. (1), art. 21, art. 41, art. 52 şi art. 126 alin. (3) din Constituţie, sens în care trimite la jurisprudenţa constantã a Curţii Constituţionale prin care s-a statuat cu privire la invocarea încãlcãrii acestora.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile <>art. 91^1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, astfel cum acestea au fost introduse prin <>Legea de modificare şi completare nr. 251/2006 . În temeiul <>art. III din Legea nr. 251/2006 , <>Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, dându-se textelor o nouã numerotare, iar art. 91^1 din aceasta, criticat ca fiind neconstituţional, a devenit art. 109, cu acelaşi cuprins, şi anume: "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilitã expres prin lege competenţa altor instanţe."
În opinia autorilor excepţiei, aceste prevederi de lege contravin art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, art. 21 privind Accesul liber la justiţie, art. 41 privind Munca şi protecţia socialã a muncii, art. 52 referitor la Dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã şi art. 126 alin. (3) din Constituţie, care dispune cã "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigurã interpretarea şi aplicarea unitarã a legii de cãtre celelalte instanţe judecãtoreşti, potrivit competenţei sale."
De asemenea, se invocã şi încãlcarea <>art. 18, 281 şi urmãtoarele din Legea nr. 53/2003 .
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
Art. 91^1, criticat ca fiind neconstituţional, a devenit <>art. 109 din Legea nr. 188/1999 , republicatã, cu menţinerea soluţiei legislative de principiu din redactarea anterioarã, astfel cã prin prezenta decizie Curtea Constituţionalã se va pronunţa asupra constituţionalitãţii acestui din urmã text.
În esenţã, prin criticile formulate se apreciazã cã dispoziţiile <>art. 109 din Legea nr. 188/1999 sunt contrare textelor din Constituţie invocate, deoarece atribuirea soluţionãrii litigiilor privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici în competenţa instanţelor de contencios administrativ creeazã discriminarea acestei categorii de salariaţi faţã de alte categorii de salariaţi ale cãror litigii izvorâte din raporturile de muncã sunt în competenţa instanţelor de drept comun şi conform procedurii aplicabile acestora.
Analizând aceste susţineri, Curtea constatã cã asupra constituţionalitãţii art. 91^1, în prezent <>art. 109, din Legea nr. 188/1999 s-a mai pronunţat, alãturi de alte articole din lege, prin <>Decizia nr. 170 din 27 februarie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 19 aprilie 2007. Cu acel prilej, în legãturã cu critici asemãnãtoare referitoare la diferenţe de reglementare între funcţionarii publici şi alte categorii de salariaţi, sub aspectul competenţei de soluţionare a conflictelor de muncã, s-a reţinut cã, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege" şi cã o asemenea lege este <>Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. De asemenea, prin aceeaşi decizie, cu privire la critici privind încãlcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a statuat cã art. 109 din lege nu cuprinde prevederi contrare principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, întrucât, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentalã, statutul funcţionarilor publici se stabileşte prin lege organicã, iar voinţa legiuitorului cu privire la acesta se regãseşte în cuprinsul <>Legii nr. 188/1999 .
Cele statuate prin decizia evocatã îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã în care au fost formulate, în esenţã, aceleaşi critici de neconstituţionalitate şi nu au intervenit elemente noi care sã justifice schimbarea jurisprudenţei.
În plus, în acest dosar se mai invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale:
- art. 21 privind Accesul liber la justiţie. Or, din examinarea textului de lege criticat, potrivit cãruia "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilitã expres prin lege competenţa altor instanţe", rezultã, dimpotrivã, cã acesta dispune chiar în sensul accesului la justiţie, stabilind instanţa competentã sã soluţioneze litigiile având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public. Mai mult, însãşi existenţa pe rolul Curţii Constituţionale a acestei cauze cu care a fost învestitã prin încheierea unei instanţe de judecatã demonstreazã accesul liber la justiţie, care, potrivit jurisprudenţei Curţii, presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfãptuieşte şi semnificã faptul cã legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social. Desigur, prin lege pot fi instituite reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite. Aşa fiind, Curtea urmeazã sã respingã aceastã criticã ca neîntemeiatã;
- art. 41 privind Munca şi protecţia socialã a muncii. Curtea constatã cã acest text constituţional dispune în legãturã cu imposibilitatea îngrãdirii dreptului la muncã, alegerea liberã a profesiei, meseriei, ocupaţiei şi locului de muncã, dreptul salariaţilor la mãsuri de protecţie socialã, durata normalã a zilei de lucru, salariu egal pentru muncã egalã între femei şi bãrbaţi, dreptul la negocieri colective şi garantarea caracterului obligatoriu al convenţiilor în domeniul muncii. Aşadar, şi aceste critici urmeazã a fi respinse, întrucât prevederile art. 41 din Constituţie nu sunt incidente în cauzã;
- art. 52 referitor la Dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã, în legãturã cu care Curtea constatã cã este pe deplin reflectat şi aplicat prin prevederile textului de lege criticat;
- art. 126 alin. (3), care dispune cã "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigurã interpretarea şi aplicarea unitarã a legii de cãtre celelalte instanţe judecãtoreşti, potrivit competenţei sale", nu are incidenţã în cauzã şi, în consecinţã, nici criticile formulate prin raportare la aceste prevederi din Constituţie nu pot fi reţinute.
În sfârşit, autorii excepţiei invocã şi încãlcarea <>art. 18, 281 şi urmãtoarele din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu privire la care, însã, Curtea Constituţionalã nu este competentã sã se pronunţe, întrucât, potrivit Constituţiei şi legii sale de organizare şi funcţionare, aceasta se pronunţã doar asupra compatibilitãţii legilor şi ordonanţelor cu Constituţia, coordonarea legislaţiei în vigoare fiind de competenţa autoritãţii legiuitoare.
Faţã de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicatã, prin reprezentant, de un numãr de 99 de salariaţi ai Direcţiei Regionale Vamale Galaţi în Dosarul nr. 4.254/121/2007 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 ianuarie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. Ioan Vida
Magistrat-asistent-şef,
Gabriela Dragomirescu
___________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
