Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 229 din 18 mai 2004  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedura penala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 229 din 18 mai 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedura penala

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 22 iunie 2004

Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Nicoleta Grigorescu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Sorin Toader şi Irina Toader în Dosarul nr. 8.537/2003 al Tribunalului Bihor - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Având cuvântul pe fond, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 13 februarie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 8.537/2003, Tribunalul Bihor - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de Sorin Toader şi Irina Toader, pãrţi vãtãmate recurente în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedurã penalã sunt contrare prevederilor cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2), în art. 21 alin. (1), (2) şi (3) şi, respectiv, în art. 124 alin. (2) din Constituţie, republicatã. Se motiveazã cã prin textul criticat "se realizeazã o discriminare în ce priveşte tratamentul juridic aplicat pentru infracţiunile de drept comun, care sunt sãvârşite de militari şi de persoane care au calitatea de notar public, judecãtor etc., deşi nimeni nu este mai presus de lege".
În fapt, autorii excepţiei i-au chemat în judecatã pe numiţii Sorin Pantea şi Gabriela Pantea pentru sãvârşirea faţã de ei a infracţiunilor de ameninţare, insultã şi calomnie, prevãzute în art. 193, respectiv în art. 205 şi 206 din Codul penal. Judecãtoria Aleşd, prin Sentinţa penalã nr. 331/2003, a hotãrât, în baza art. 285 din Codul de procedurã penalã, scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia spre soluţionare Parchetului Militar Oradea, cu motivarea cã Sorin Pantea are calitatea de militar. Împotriva acestei hotãrâri au declarat recurs autorii excepţiei, iar în faţa Tribunalului Bihor au ridicat prezenta excepţie de neconstituţionalitate.
Tribunalul Bihor - Secţia penalã considerã cã excepţia este neîntemeiatã, arãtând cã nu se încalcã prevederile art. 16 şi 124 din Constituţie, republicatã, prin faptul cã plângerea prealabilã se adreseazã organului competent sã efectueze urmãrirea penalã, dacã aceasta este îndreptatã împotriva unor persoane care au o calitate specialã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii.
Guvernul apreciazã cã dispoziţiile criticate sunt norme procesuale de competenţã, în deplin acord cu dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, care nu garanteazã acest acces la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac prevãzute de lege, legiuitorul având posibilitatea instituirii unor reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite. Se aratã totodatã cã regula instituitã prin dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedurã penalã este în deplinã concordanţã cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicatã, potrivit cãrora competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt stabilite prin lege. Astfel, este de competenţa exclusivã a legiuitorului instituirea regulilor procesuale necesare bunei administrãri a justiţiei, cu respectarea ansamblului normelor constituţionale.
Referitor la pretinsa contrarietate a textelor de lege criticate cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie, republicatã, se aratã cã aceasta nu poate fi reţinutã, întrucât art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedurã penalã nu vizeazã nici unul dintre criteriile de discriminare prevãzute de art. 4 alin. (2) din Constituţie, republicatã. În concluzie, Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului considerã cã, în raport cu prevederile art. 16 din Constituţie, republicatã, critica dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedurã penalã este neîntemeiatã, deoarece existã o diferenţã între situaţia grupului de fãptuitori care cuprinde civili şi militari şi situaţia grupului de fãptuitori format numai din civili. Deosebirea este datã de prezenţa militarilor, care sunt supuşi unui tratament juridic diferit, în sensul cã legiuitorul a instituit reguli speciale cu privire la organul competent sã efectueze urmãrirea penalã. Se apreciazã cã este neîntemeiatã şi critica dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedurã penalã în raport de dispoziţiile art. 21 din Constituţie, republicatã, întrucât prin textele criticate se asigurã tocmai accesul liber la justiţie, în scopul apãrãrii drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei vãtãmate. În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedurã penalã faţã de prevederile art. 124 din Constituţie, republicatã, Avocatul Poporului apreciazã cã textul constituţional invocat, care se referã la înfãptuirea justiţiei, nu are incidenţã în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (1), <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedurã penalã, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 281/2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, dispoziţii care prevãd cã plângerea prealabilã se adreseazã "organului competent sã efectueze urmãrirea penalã, când plângerea prealabilã este îndreptatã contra unui judecãtor, procuror, notar public, militar, judecãtor şi controlor financiar de la camera de conturi judeţeanã, controlor financiar de la Curtea de Conturi sau contra uneia dintre persoanele arãtate în art. 29 pct. 1".
Autorii excepţiei susţin cã dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), potrivit cãrora: "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri; (2) Nimeni nu este mai presus de lege", ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3), conform cãrora: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime; (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept; (3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil", precum şi ale art. 124 alin. (2), care prevãd cã "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedurã penalã prin raportare la dispoziţiile <>art. 16 şi 21 din Constituţie, republicatã, prin Decizia nr. 134 din 23 martie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 29 aprilie 2004.
Cu acel prilej, respingând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut cã dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedurã penalã nu contravin prevederilor constituţionale referitoare la egalitatea în faţa legii, întrucât "stabilirea unor reguli speciale de competenţã dupã calitatea persoanei şi a unor reguli de procedurã diferite pentru anumite situaţii nu reprezintã o încãlcare, ci o confirmare a principiului egalitãţii, care presupune tratamente juridice deosebite pentru situaţii diferite".
Totodatã, Curtea a reţinut cã dispoziţiile criticate nu îngrãdesc dreptul de acces liber la justiţie, deoarece prin lege pot fi instituite reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite, semnificaţia prevederilor înscrise în alin. (2) al art. 21 din Constituţie, republicatã, fiind aceea cã "legiuitorul nu poate exclude de la exercitarea unor drepturi pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social".
În sfârşit, în cadrul aceleiaşi decizii, Curtea a mai statuat cã dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedurã penalã nu contravin prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil [drept garantat de dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, astfel cum a fost revizuitã, text constituţional invocat de altfel de autorii prezentei excepţii de neconstituţionalitate], întrucât "textul criticat nu opreşte pãrţile interesate de a apela la instanţele judecãtoreşti, de a fi apãrate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneazã un proces echitabil".
Întrucât nu au intervenit elemente noi care sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia adoptatã prin decizia citatã îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Curtea mai constatã cã dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedurã penalã nu contravin nici prevederilor art. 124 alin. (2) din Legea fundamentalã, contrar celor susţinute de autorii excepţiei. Astfel, stabilirea de cãtre legiuitor, în temeiul prerogativelor conferite acestuia de dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicatã, a unor reguli speciale de sesizare a organelor judiciare pentru anumite situaţii limitativ stabilite de lege nu este de naturã sã aducã atingere principiului constituţional ce consacrã unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei, câtã vreme aceste reguli se aplicã în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,

CURTEA
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Sorin Toader şi Irina Toader în Dosarul nr. 8.537/2003 al Tribunalului Bihor - Secţia penalã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 mai 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

________________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016