Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 226 din 3 iunie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 30-35 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice si a dispozitiilor art. 43-45 din Codul de procedura civila
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Aurelia Popa - procuror Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 30-35 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice şi a dispoziţiilor art. 43-45 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Stelian Rosca în Dosarul nr. 8.205/2002 al Tribunalului Dambovita - Secţia civilã. La apelul nominal se prezintã autorul exceptiei, lipsind celelalte pãrţi, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Autorul exceptiei susţine neconstituţionalitatea textelor de lege criticate, arãtând ca prin punerea sub interdicţie persoana este lipsitã de capacitatea de exerciţiu a drepturilor procedurale, astfel încât nu poate beneficia de drepturile garantate prin Constituţie, respectiv de accesul liber la justiţie. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, sustinand ca textele de lege criticate nu contravin principiilor constituţionale invocate de autorul exceptiei, întrucât procedura punerii sub interdicţie a persoanelor care nu au capacitatea de a discerne, cu consecinta pe care aceasta mãsura o antreneaza pe plan procesual, are ca scop ocrotirea efectivã a persoanei aflate în imposibilitatea juridicã de a-şi exercita drepturile.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele: Prin Încheierea din 13 ianuarie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 8.205/2002, Tribunalul Dambovita - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 30-35 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice şi a dispoziţiilor art. 43-45 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Stelian Rosca. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale invocate, întrucât aceste drepturi şi principii nu mai sunt garantate pentru persoana care este pusã sub interdicţie. Tribunalul Dambovita - Secţia civilã apreciazã ca excepţia este neîntemeiatã, întrucât normele de drept incidente cauzei sunt în conformitate cu Constituţia României. Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Guvernul arata ca dispoziţiile legale criticate conţin reglementãri procedurale pentru punerea sub interdicţie a celor care nu au capacitatea de a discerne cu privire la propria persoana ori la drepturile şi obligaţiile lor. De asemenea, se apreciazã ca prin mãsura punerii sub interdicţie se realizeazã valorificarea în condiţii speciale a capacitãţii de folosinta a drepturilor recunoscute de lege, iar nu golirea de conţinut a acesteia. Cei puşi sub interdicţie continua sa beneficieze, potrivit art. 15 alin. (1) din Constituţie, de drepturile şi libertãţile consacrate de lege şi au obligaţiile prevãzute de aceasta. Prin urmare, scopul reglementãrilor în discuţie fiind ocrotirea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei, ele sunt în deplina concordanta cu principiile constituţionale invocate de autorul exceptiei. Avocatul Poporului considera ca prin punerea sub interdicţie instanta de judecata urmãreşte ca persoana care nu are discernamantul de a se îngriji singura de interesele sale sa fie reprezentatã de un tutore sau curator. Acest regim juridic diferenţiat se justifica prin necesitatea asigurãrii unei protecţii speciale pentru o categorie aparte de persoane, aflate într-o situaţie specialã, lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsã. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 30-35 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial al României nr. 32 din 31 ianuarie 1954, precum şi dispoziţiile art. 43-45 din Codul de procedura civilã. Textele legale criticate din <>Decretul nr. 32/1954 au urmãtorul conţinut: - Art. 30: "Preşedintele instanţei sesizate cu o cerere de punere sub interdicţie va lua mãsuri ca cererea, împreunã cu înscrisurile anexate, sa fie comunicate procurorului. Acesta va dispune efectuarea cercetãrilor ce le va socoti necesare, va lua şi pãrerea unei comisii de medici specialişti, iar dacã cel a cãrui punere sub interdicţie este cerutã se gãseşte internat într-o instituţie sanitarã, va lua şi pãrerea medicului sub supravegherea cãruia se afla. Preşedintele instanţei sesizeazã totodatã autoritatea tutelara de la domiciliul celui a cãrui punere sub interdicţie este cerutã, pentru a se face aplicarea dispoziţiilor art. 146 din Codul familiei, referitoare la numirea curatorului."; - Art. 31: "Luând concluziile procurorului, instanta tutelara va putea dispune internarea provizorie a celui a cãrui punere sub interdicţie este cerutã, pe timp de cel mult şase sãptãmâni, dacã observarea mai îndelungatã a stãrii lui mintale este necesarã, potrivit avizului unui medic specialist, iar aceasta observare nu se poate face în alt mod."; - Art. 32: "Dupã ce primeşte rezultatul cercetãrilor şi avizul comisiei de medici specialişti, precum şi, dacã va fi cazul, pãrerea medicului instituţiei sanitare, preşedintele va fixa termenul pentru judecata cererii, dispunând citarea pãrţilor. Cererea şi toate înscrisurile depuse se vor comunica celui a cãrui punere sub interdicţie este cerutã."; - Art. 33: "Judecata se va face ascultând concluziile procurorului. La termenul de judecata, instanta va asculta pe cel a cãrui punere sub interdicţie este cerutã, pentru a constata starea sa mintalã. Dacã cel a cãrui punere sub interdicţie este cerutã nu este în stare sa se înfãţişeze la instanta, el va fi ascultat, în prezenta procurorului, la locul unde se afla."; - Art. 34: "Prin îngrijirea instanţei, hotãrârea de punere sub interdicţie, rãmasã definitiva, se va publica în extras într-un ziar indicat de instanta. Instanta judecãtoreascã va comunica autoritãţii tutelare, de la domiciliul celui a cãrui punere sub interdicţie este cerutã, hotãrârea data asupra cererii de punere sub interdicţie, pentru ca autoritatea tutelara sa dispunã ridicarea curatelei, dacã aceasta a fost instituitã, iar în caz ca instanta a hotãrât punerea sub interdicţie, sa dispunã numirea unui tutore."; - Art. 35: "Ridicarea interdicţiei se face cu aceeaşi procedura şi publicitate, ca şi pronunţarea ei." Textele legale criticate din Codul de procedura civilã au urmãtorul conţinut: - Art. 43: "Lipsa capacitãţii de exerciţiu a drepturilor procedurale poate fi invocatã în orice stare a pricinii. Actele de procedura îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile. Reprezentantul incapabilului sau curatorul acestuia va putea însã confirma toate sau numai o parte din aceste acte."; - Art. 44: "În caz de urgenta, dacã persoana fizica lipsitã de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanta, la cererea partii interesate, va putea numi un curator special, care sa o reprezinte pana la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanta va putea numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentant şi cel reprezentat sau când o persoana juridicã, chematã sa stea în judecata, nu are reprezentant legal. Dispoziţiile alin. 1 se aplica, în mod corespunzãtor, şi persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsã. Numirea acestor curatori se va face de instanta competenta sa hotãrascã asupra cererii de chemare în judecata."; - Art. 45: "Ministerul Public poate porni acţiunea civilã ori de câte ori este necesar pentru apãrarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale disparutilor, precum şi în alte cazuri expres prevãzute de lege. În cazul în care procurorul a pornit acţiunea, titularul dreptului la care se referã acţiunea va fi introdus în proces. El se va putea folosi de dispoziţiile prevãzute în art. 246, 247 şi 271-273, iar în cazul în care procurorul şi-ar retrage cererea, va putea cere continuarea judecaţii. Procurorul poate pune concluzii în orice proces civil, în oricare faza a acestuia, dacã apreciazã ca este necesar pentru apãrarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor. În cazurile anume prevãzute de lege, participarea şi punerea concluziilor de cãtre procuror sunt obligatorii. Procurorul poate, în condiţiile legii, sa exercite cãile de atac impotriva oricãror hotãrâri, iar în cazurile prevãzute de alin. 1 poate sa ceara punerea în executare a hotãrârilor pronunţate în favoarea persoanelor prevãzute la acel alineat." Autorul exceptiei susţine ca dispoziţiile legale criticate incalca urmãtoarele prevederi constituţionale: - Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri."; - Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."; - Art. 26: "(1) Autoritãţile publice respecta şi ocrotesc viata intima, familialã şi privatã. (2) Persoana fizica are dreptul sa dispunã de ea însãşi, dacã nu incalca drepturile şi libertãţile altora, ordinea publica sau bunele moravuri."; - Art. 30 alin. (1): "Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea retine ca mãsura punerii sub interdicţie a unei persoane fizice este dispusã în situaţia în care, ca urmare a unei cercetãri judecãtoreşti ample şi complexe, instanta de judecata sesizatã îşi formeazã convingerea ca persoana respectiva este lipsitã de discernamantul necesar pentru a se îngriji de propriile interese. Prin efectul hotãrârii de punere sub interdicţie, aceasta este lipsitã, în totalitate, de capacitate de exerciţiu, fiind asimilatã minorului pana la varsta de 14 ani, având posibilitatea sa îşi valorifice capacitatea de folosinta exclusiv prin reprezentarea sa, la încheierea actelor juridice, de cãtre ocrotitorul legal. Punerea sub interdicţie nu constituie o sancţiune, ci are o evidenta finalitate de protecţie atât a persoanei fizice, care este astfel pusã la adapost de consecinţele prejudiciabile ale propriilor sale acte, consecinţe pe care, din cauza lipsei discernamantului, nu le-a putut prevedea, cat şi a societãţii, în ansamblu, ale carei rânduieli ar putea fi grav perturbate prin menţinerea deplinului exerciţiu al drepturilor unei asemenea persoane. Ţinând seama de consecinţele deosebit de drastice ale punerii sub interdicţie - lipsirea de capacitate de exerciţiu şi instituirea tutelei interzisului -, legiuitorul a instituit o procedura care oferã suficiente garanţii de natura sa previnã şi sa anihileze eventualele abuzuri în aceasta materie, astfel încât numai instanta are competenta de a hotãrî punerea alienatului sau debilului mintal sub interdicţie. Astfel, procedura punerii sub interdicţie poate fi initiata de orice persoana care are interes şi cuprinde doua faze, faza necontradictorie, în care sunt efectuate cercetãrile necesare stabilirii situaţiei de fapt, şi faza contradictorie, care îmbracã forma unui proces civil obişnuit, în baza probelor administrate instanta hotãrând admiterea sau respingerea cererii. Analizând critica de neconstituţionalitate, Curtea constata ca textele legale deduse controlului nu fac decât sa dea expresie exigenţelor garantarii drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale persoanei şi, în consecinta, nu contravin prevederilor constituţionale invocate. Astfel, dat fiind ca persoana fizica pusã sub interdicţie se gãseşte într-o situaţie diferita de cea a majoritãţii semenilor sãi, lipsa discernamantului plasand-o în afarã normalului şi, deci, singularizand-o, şi cum situaţiile diferite impun şi justifica soluţii legale diferite, evident, nu se poate retine ca reglementarea acestei mãsuri ar fi în contradictie cu principiul constituţional al egalitãţii în drepturi a cetãţenilor. Pe de alta parte, exercitarea oricãrui drept, deci şi a celui privind accesul liber la justiţie şi, cu atât mai mult, a celui de a dispune de propria persoana, ca şi valorificarea oricãrei libertãţi, deci şi a celei de exprimare, nu pot avea loc în absenta unei voinţe constiente. În cazul în care absenta acesteia a fost constatatã prealabil printr-o hotãrâre judecãtoreascã, persoana în cauza fiind lipsitã de capacitate de exerciţiu, invocarea încãlcãrii art. 21, art. 30 alin. (1) şi art. 26 alin. (2) din Constituţie este lipsitã de relevanta. În sfârşit, fata de finalitatea punerii sub interdicţie, respectiv asigurarea protecţiei persoanei lipsite de discernãmânt, reglementarea prevãzutã în textele de lege criticate reprezintã o mãsura judecãtoreascã de ocrotire, fiind departe de a incalca dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Constituţie privind obligaţia autoritãţilor publice de a respecta şi ocroti viata intima, familialã şi privatã a persoanei.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 30-35 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice şi a dispoziţiilor art. 43-45 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Stelian Rosca în Dosarul nr. 8.205/2002 al Tribunalului Dambovita Secţia civilã. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 3 iunie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
