Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 225 din 7 martie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 98 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 302 din 4 aprilie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Claudia Margareta Niţã - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 98 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, excepţie ridicatã de Pan Jianshu şi Mao Binjing în dosarele nr. 1.650/2004 şi nr. 6.270/2004 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, cauze înregistrate la Curtea Constituţionalã sub nr. 805D/2005 şi nr. 853D/2005.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din data de 28 februarie 2006, când Curtea a dispus conexarea celor douã cauze şi amânarea pronunţãrii pentru data de 7 martie 2006.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin încheierile din 18 şi 21 octombrie 2005, pronunţate în dosarele nr. 1.650/2004 şi nr. 6.270/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 98, respectiv ale <>art. 98 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România. Excepţiile au fost ridicate de Pan Jianshu şi Mao Binjing în cauze având ca obiect soluţionarea unui recurs împotriva sentinţei civile de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat, precum şi a cererii de acordare a regimului tolerãrii de a rãmâne pe teritoriul României.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate având un conţinut identic se aratã cã dispoziţiile <>art. 98 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 , aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 357/2003 , contravin prevederilor art. 48 alin. (1) din Constituţie, interpretate, în temeiul art. 11 alin. (2) şi al art. 20 alin. (2) din aceasta, prin raportare la dispoziţiile art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia garantãrii dreptului persoanei la respectul vieţii familiale.
Se susţine, în esenţã, cã textul de lege criticat este lipsit de claritate şi precizie, deoarece noţiunea de "imposibilitate obiectivã", în funcţie de care Autoritatea pentru strãini apreciazã acordarea regimului tolerãrii, este "vagã şi imprecisã", permiţând arbitrariul din partea acestei autoritãţi.
Totodatã, se aratã cã dreptul la respectarea vieţii de familie, consacrat de art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, are, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, prioritate chiar faţã de motivele de ordine publicã ce ar putea limita exercitarea sa, iar prin efectul recunoaşterii de cãtre România a jurisdicţiei instanţei europene o instanţã naţionalã nu poate pronunţa o hotãrâre care sã o infirme pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã dispoziţiile <>art. 98 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 nu contravin prevederilor art. 48 alin. (1) din Constituţie, acestea din urmã privind instituţia familiei şi sprijinul acordat de stat acesteia, în timp ce textele legale criticate reglementeazã o instituţie diferitã, respectiv cea a tolerãrii rãmânerii pe teritoriul României.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, aratã, în esenţã, cã textul de lege criticat nu contravine art. 48 alin. (1) din Constituţie şi nici art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, acesta fiind totodatã suficient de clar şi explicit pentru a îndeplini criteriul claritãţii şi previzibilitãţii legii. Pe de altã parte, Curtea Constituţionalã nu este competentã a completa sau modifica prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate, aceasta fiind atributul exclusiv al legiuitorului. În sfârşit, menţioneazã cã refuzul acordãrii tolerãrii rãmânerii pe teritoriul României se justificã, în speţã, prin motive ce ţin de apãrarea ordinii publice şi protejarea drepturilor şi libertãţilor altora, iar aceastã mãsurã este supusã unui control efectiv şi eficient, solicitat instanţei de judecatã competente.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile <>art. 98 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 nu contravin textelor constituţionale şi convenţionale pretins a fi încãlcate, care se referã la familie, şi nu sunt pertinente în raport cu instituţia tolerãrii rãmânerii pe teritoriul României, reglementatã de textul de lege criticat.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 98 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care au urmãtorul conţinut:
Art. 98. - Acordarea tolerãrii: "(1) Tolerarea rãmânerii pe teritoriul României, denumitã în continuare tolerare, reprezintã permisiunea de a rãmâne pe teritoriul ţãrii acordatã de Autoritatea pentru strãini strãinilor care nu au dreptul de şedere şi, din motive obiective, nu pãrãsesc teritoriul României.
(2) Prin motive obiective, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţã, se înţelege acele împrejurãri independente de voinţa strãinului, imprevizibile şi care nu pot fi înlãturate, datoritã cãrora strãinul nu poate pãrãsi teritoriul României."
În motivarea excepţiei se invocã încãlcarea dispoziţiilor art. 48 alin. (1) din Constituţie, interpretate, în temeiul art. 11 alin. (2) şi al art. 20 alin. (2) din aceasta, prin raportare la prevederile art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ambele texte privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.
Analizând textul de lege criticat, raportat la prevederile constituţionale şi convenţionale pretins a fi încãlcate, Curtea Constituţionalã constatã urmãtoarele:
Dispoziţiile alin. (2) al art. 98 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului definesc noţiunea de "motive obiective", acestea fiind acele împrejurãri independente de voinţa strãinului, imprevizibile şi care nu pot fi înlãturate, din cauza cãrora acesta nu poate pãrãsi teritoriul României şi în funcţie de existenţa cãrora Autoritatea pentru strãini, în temeiul alin. (1) al aceluiaşi articol, va acorda sau nu permisiunea rãmânerii pe teritoriul României strãinilor care nu au dreptul de şedere şi asupra cãrora s-a dispus pãrãsirea teritoriului ţãrii. Este firesc ca legiuitorul sã fi indicat acele elemente definitorii pentru identificarea unor astfel de "motive obiective" şi sã nu fi exemplificat situaţii concrete, întrucât acestea nu pot fi enumerate şi epuizate totodatã în cuprinsul unei norme juridice. De altfel, referitor la respectarea criteriului calitãţii legii în cadrul procesului de legiferare, chiar Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a precizat în jurisprudenţa sa cã previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolutã, întrucât, oricât de doritã ar fi aceasta, ea ar da naştere la o rigiditate excesivã a reglementãrii (Cauza Reckvenyi contra Ungariei, 1999).
De altfel, prevederile constituţionale şi convenţionale pretins a fi încãlcate reglementeazã dreptul persoanei la respectarea vieţii private şi de familie, corelativ cu obligaţia statului de a garanta exercitarea sa, fie prin interzicerea imixtiunii unei autoritãţi publice în exercitarea acestui drept, cu excepţia unor situaţii expres şi limitativ prevãzute, fie prin diverse mãsuri active de asigurare a exercitãrii reale şi efective. Or, dispoziţiile <>art. 98 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 nu impieteazã cu nimic exercitarea nestingheritã a acestui drept, ele reglementând condiţiile de acordare a tolerãrii rãmânerii strãinilor pe teritoriul României. Prin urmare, textele invocate ca fiind încãlcate nu au incidenţã în cauzã, excepţia de neconstituţionalitate fiind, şi sub acest aspect, neîntemeiatã. Mai mult, atât din prevederile art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, cât şi din jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului rezultã faptul cã în cadrul politicii de control al migraţiei statele semnatare ale convenţiei dispun de o marjã largã de apreciere a mãsurilor reglementate în legislaţia naţionalã menite, pe de o parte, sã apere dreptul la viaţã privatã şi de familie al persoanei, dar care, pe de altã parte, sã protejeze totodatã interesul general privind ordinea publicã, securitatea naţionalã, sãnãtatea şi morala sau drepturile şi libertãţile altora (Cauza Radovanovic împotriva Austriei, 2004, sau Sisoieva şi alţii împotriva Letoniei, 2005).
În sfârşit, criticile autorilor excepţiei referitoare la modalitatea de interpretare şi aplicare a textului de lege atacat de cãtre autoritatea competentã, în speţã Autoritatea pentru strãini, sunt aspecte ce excedeazã controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţionalã; acestea sunt atribute ale instanţei judecãtoreşti, autorii aflându-se, de altfel, într-o cale de atac în faţa unei instanţe de judecatã pentru contestarea mãsurilor aplicate în cauzã de cãtre Autoritatea pentru strãini.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 98 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, excepţie ridicatã de Pan Jianshu şi Mao Binjing în dosarele nr. 1.650/2004 şi nr. 6.270/2004 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 martie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
Prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Niţã
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
