Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 224 din 7 decembrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 76 din 21 februarie 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 şi 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Agripina Mocodeanu, Ştefan Mocodeanu şi Elena Mocodeanu în Dosarul nr. 11.523/1997 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 30 noiembrie 1999, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 7 decembrie 1999.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 aprilie 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 11.523/1997, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 şi 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Agripina Mocodeanu, Ştefan Mocodeanu şi Elena Mocodeanu în cadrul unei acţiuni civile de evacuare dintr-o locuinta, pentru lipsa titlului locativ.
În motivarea exceptiei se arata ca prin textele menţionate s-a introdus un regim discriminatoriu în ceea ce priveşte ocrotirea proprietãţii private, cu încãlcarea art. 41 alin. (2) din Constituţie, text care consacra egala ocrotire a acestei proprietãţi, indiferent de titular. Discriminarea provine, în opinia autorilor exceptiei, din durata diferita a prelungirii contractelor de închiriere, de 5 ani, în cazul imobilelor deţinute de stat, şi, respectiv, de cel mult 3 ani, în ipoteza locuinţelor redobândite de foştii proprietari sau de moştenitorii acestora. Inegalitatea în regimul de ocrotire a proprietãţii private se referã, în opinia autorilor exceptiei de neconstituţionalitate, şi la condiţiile în care are loc prelungirea contractelor de închiriere, pe de o parte, de plin drept, în cazul imobilelor statului, şi, pe de alta parte, numai la cererea chiriaşului în cazul locuinţelor proprietatea persoanelor fizice. Autorii exceptiei au mai precizat ca aproape toate textele ordonanţei sunt neconstituţionale, întrucât stabilesc o procedura de favoare pentru proprietarii particulari în prelungirea contractelor de închiriere, în ceea ce priveşte încheierea unor noi contracte, evacuarea chiriaşilor etc., acestea alaturandu-se celor arãtate referitor la regimul proprietãţii. Asemenea aspecte ar infrange, în opinia autorilor exceptiei, şi dispoziţiile art. 16 şi 21 din Constituţie privind egalitatea cetãţenilor în fata legii şi, respectiv, accesul liber la justiţie.
Exprimandu-şi opinia, instanta judecãtoreascã apreciazã ca prevederile ce fac obiectul exceptiei sunt constituţionale; diferenţa dintre perioadele pentru care s-au prelungit contractele de închiriere în scopul ocrotirii chiriaşilor nu este de natura sa conducã la concluzia ca se urmãreşte crearea unei deosebiri privind protecţia dreptului de proprietate privatã al statului fata de cea oferitã dreptului de proprietate al particularilor.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca mãsura de protecţie a chiriaşilor prin prelungirea duratei contractelor de închiriere reprezintã o limitare, stabilitã prin lege, a exerciţiului dreptului de proprietate pentru titularii acestuia; aceasta limitare ar fi însã conformã cu prevederile art. 41 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Se precizeazã ca "perioadele de timp diferite pentru care se prelungesc contractele de închiriere prevãzute la <>art. 1 şi 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu pot determina concluzia ca se incalca principiul ocrotirii egale a proprietãţii, indiferent de titular". Se mai considera ca, de altfel, cel interesat în ridicarea unei astfel de excepţii poate fi numai titularul dreptului de proprietate, iar nu chiriaşul. Constituţia apara dreptul de proprietate, iar reglementarea contractului de închiriere nu priveşte regimul general al proprietãţii. În ceea ce priveşte argumentul folosit de autorii exceptiei, în sensul ca textele contestate ar infrange principiul egalitãţii cetãţenilor, consacrat de art. 16 din Constituţie, Guvernul îl considera ca nefiind neîntemeiat, dat fiind ca acest principiu presupune instituirea unui tratament egal numai în situaţii egale, fiind admisibile soluţii legislative diferite pentru situaţii diferite. Or, în cazul de fata, Guvernul considera ca este vorba despre situaţii diferite. Atunci când este vorba despre suprafeţe deţinute de stat (ori de unitãţile administrativ-teritoriale ale acestuia), soluţia are în vedere obligaţia statului de a lua mãsuri de protecţie socialã fata de cetãţeni, pe când în al doilea caz intervine principiul garantarii dreptului de proprietate privatã în contextul limitelor prevãzute de lege. "Se poate, deci, observa - considera Guvernul - ca reglementarea continuta de <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 incearca sa imbine interesul general cu cel particular, asigurând atât exercitarea dreptului de proprietate, cat şi protecţia chiriaşilor. Soluţiile adoptate prin ordonanta de urgenta nu pot fi deci considerate contrare dispoziţiilor art. 16 din Constituţie."
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze excepţia cu care a fost sesizatã. Excepţia de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile <>art. 1 şi 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 1: "Durata contractelor de închiriere pentru suprafeţele locative deţinute de stat sau de unitãţile administrative ale acestuia la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta, cu destinaţia de locuinţe sau folosite de unitãţi de învãţãmânt, de aşezãminte social-culturale ori ca sedii de partide politice legal înregistrate, de sindicate sau de organizaţii neguvernamentale, aflate în curs de executare, se prelungeşte de drept pentru o perioada de 5 ani de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta."
- Art. 2: "Durata contractelor de închiriere încheiate dupã prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere în baza Legii nr. 17/1994, pentru suprafeţele cu destinaţia de locuinta redobândite de foştii proprietari sau de moştenitorii acestora anterior intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta, se prelungeşte, la cererea chiriaşului, pentru o perioada de cel mult 3 ani de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta."
Autorii exceptiei considera ca dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece prevãd un regim discriminatoriu în ceea ce priveşte ocrotirea proprietãţii private, contravenind astfel prevederilor art. 41 alin. (2) din legea fundamentalã.
Critica este neîntemeiatã pentru urmãtoarele motive:
Potrivit art. 41 alin. (1) din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Aceasta prevedere permite legiuitorului ca, în considerarea unor interese specifice, sa instituie reguli care sa armonizeze incidenta şi a altor drepturi fundamentale ale cetãţenilor decât cel de proprietate, într-o interpretare sistematica a Constituţiei, astfel încât ele sa nu fie suprimate prin modul de reglementare a dreptului de proprietate. În acest sens Curtea Constituţionalã, prin Decizia nr. 6/1992, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993, a statuat ca reglementarea contractului de închiriere nu priveşte regimul proprietãţii.
Mãsurile de protecţie a chiriaşilor, instituite prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , îşi au temeiul constituţional în prevederile art. 43 alin. (1) şi în cele ale art. 134 alin. (2) lit. f) din Constituţie, potrivit cãrora:
- Art. 43 alin. (1): "Statul este obligat sa ia mãsuri de dezvoltare economicã şi de protecţie socialã, de natura sa asigure cetãţenilor un nivel de trai decent."
- Art. 134 alin. (2) lit. f): "Statul trebuie sa asigure: [...] f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calitãţii vieţii."
Conţinutul notiunii "nivel de trai decent" nu este definit de Constituţie, dar el trebuie examinat în raport cu situaţiile avute în vedere de legiuitor, precum şi în funcţie de reglementãrile internaţionale privind drepturile omului, obligatorii în temeiul art. 11 şi 20 din Constituţie.
În acest sens, potrivit art. 25 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, dreptul la un nivel de trai corespunzãtor cuprinde, printre altele, şi dreptul la locuinta. În acelaşi sens, art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, prevãzând obligaţia statelor de a recunoaşte dreptul oricãrei persoane la un nivel de trai suficient pentru ea însãşi şi familia sa, se referã, în mod expres, şi la locuinta.
Legea interna trebuie sa dezvolte aceste principii, aducând soluţii concrete în diferite domenii supuse reglementãrii. Rezulta deci ca legiuitorul, dând curs acestor dispoziţii, este îndreptãţit, stabilind conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, sa ţinã seama nu numai de interesele proprietarilor, ci şi de cele ale chiriaşilor, cãrora trebuie sa le asigure dreptul la o locuinta, realizand un echilibru între cele doua comandamente constituţionale.
De altfel, prelungirea prin lege a duratei contractelor de închiriere este cunoscutã şi în alte tari, precum şi în legislaţia interbelica din ţara noastrã. De aceea reglementarea cuprinsã în <>art. 1 şi 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 reprezintã o mãsura de politica legislativã, care se înscrie în ansamblul prevederilor legii fundamentale. Diferenţa privind durata cu care se prelungesc aceste contracte (şi anume 3 şi, respectiv, 5 ani) se explica prin preocuparea statului ca limitarea adusã exercitãrii dreptului de proprietate sa fie minima în cazul imobilelor restituite foştilor proprietari, în timp ce, în cazul locuinţelor aparţinând statului însuşi, protecţia chiriaşilor trebuie sa prevaleze.
Examinând susţinerile autorilor exceptiei cu privire la încãlcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, Curtea constata ca acestea nu pot fi primite. Textele de lege criticate nu instituie privilegii sau discriminãri între cetãţeni şi nu incalca principiul constituţional al egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, consacrat prin art. 16 din Constituţie, tratamentul egal impunandu-se doar pentru cetãţenii aflaţi în situaţii identice. Sub acest aspect Curtea Constituţionalã a reţinut în mod constant ca principiul egalitãţii nu înseamnã uniformitate, asa încât, dacã la situaţii egale trebuie sa corespundã un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. În acest sens sunt, de exemplu, deciziile nr. 70/1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993, şi nr. 49/1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998.
Şi, în fine, în legatura cu susţinerea potrivit cãreia cele doua texte ale ordonanţei de urgenta a Guvernului ar contraveni prevederilor art. 21 din Constituţie referitor la accesul liber la justiţie, Curtea constata ca acest text nu are incidenta în cauza.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 şi 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Agripina Mocodeanu, Ştefan Mocodeanu şi Elena Mocodeanu în Dosarul nr. 11.523/1997 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 7 decembrie 1999.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
