Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 22 din 11 februarie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 90 alin. 1 lit. a) din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 26 aprilie 1999
Lucian Mihai - preşedinte
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Ion Bonini - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 1 lit. a) din Codul penal, ridicatã de Fugasu Marian în Dosarul nr. 2.000/1998 al Tribunalului Dambovita - Secţia penalã.
La apelul nominal este prezent autorul exceptiei, Fugasu Marian, lipsind cealaltã parte, Voicu Ana, pentru care procedura de citare este legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecata, se da cuvântul în fond partii prezente, care solicita admiterea exceptiei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei, sustinand ca este dreptul legiuitorului de a stabili în ce cazuri şi în ce condiţii rãspunderea penalã pentru sãvârşirea unei infracţiuni poate fi înlocuitã cu rãspunderea care atrage o sancţiune cu caracter administrativ, prevãzutã de legea penalã. De asemenea, arata ca prevederile art. 18 1 din Codul penal nu sunt aplicabile faptelor pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 90 din Codul penal.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 29 septembrie 1998, Tribunalul Dambovita - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 1 lit. a) din Codul penal, ridicatã de Fugasu Marian în Dosarul nr. 2.000/1998.
În motivarea exceptiei se susţine ca dispoziţiile art. 90 alin. 1 lit. a) din Codul penal contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacra principiul egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice.
În opinia autorului exceptiei, textul criticat este discriminatoriu, deoarece, pe de o parte, permite înlocuirea rãspunderii penale pentru infracţiuni contra patrimoniului, pentru care pedeapsa prevãzutã de lege este închisoarea de maximum 12 ani, iar pentru unele chiar 15 ani, iar pe de alta parte, pentru alte infracţiuni, între care şi cele contra demnitãţii, înlocuirea rãspunderii penale nu este posibila dacã pedeapsa depãşeşte un an închisoare. Or, pentru a se asigura egalitatea în fata legii, ar trebui ca pentru toate infracţiunile sa se prevadã aceleaşi condiţii de înlocuire a rãspunderii penale. Datoritã acestui fapt, arata autorul exceptiei, el nu a putut invoca prevederile art. 18 1 din Codul penal, în vederea aplicãrii unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Tribunalul Dambovita - Secţia penalã arata ca aplicarea art. 18 1 din Codul penal nu este un caz de înlocuire a rãspunderii penale, prevãzutã în art. 90 din Codul penal, întrucât, dacã se apreciazã ca fapta nu prezintã pericolul social al unei infracţiuni, soluţia care se pronunţa este aceea a achitãrii prevãzute de art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã, soluţie care nu este condiţionatã de îndeplinirea cerinţelor art. 90 din Codul penal. În consecinta, excepţia apare ca neîntemeiatã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arata ca excepţia este neîntemeiatã, deoarece nu ridica probleme de ordin constituţional, ci o problema de interpretare a legii, respectiv aprecierea ca excluderea calomniei de la posibilitatea aplicãrii unei sancţiuni cu caracter administrativ ar fi discriminatorie în raport cu alte categorii de fapte penale. Obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate nu poate fi constituit însã de situaţii sau aspecte juridice pe care legiuitorul, potrivit atribuţiilor sale, le-a omis în mod voit. În concluzie, în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arata ca neincluderea calomniei în categoria infracţiunilor pentru care legea prevede posibilitatea aplicãrii unei sancţiuni cu caracter administrativ este un atribut al legiuitorului, astfel încât norma constituţionalã nu a fost incalcata, fapta de calomnie fiind consideratã ca o grava atingere adusã onoarei sau reputaţiei unei persoane.
Guvernul României, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia este neîntemeiatã, textul art. 90 din Codul penal neavând nici o legatura cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Delimitarea infracţiunilor în funcţie de pericolul social, se arata în continuare, este o problema de politica penalã.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile partii prezente, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Potrivit prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta sa soluţioneze excepţia ridicatã.
Excepţia de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 90 alin. 1 lit. a) din Codul penal, conform cãrora: "Instanta poate dispune înlocuirea rãspunderii penale cu rãspunderea care atrage o sancţiune cu caracter administrativ, dacã sunt îndeplinite urmãtoarele condiţii:
a) pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea sãvârşitã este închisoarea de cel mult un an sau amenda ori s-au sãvârşit infracţiunile prevãzute în art. 208, 213, 215 alin. 1, art. 215^1 alin. 1, art. 217 alin. 1, art. 219 alin. 1, dacã valoarea pagubei nu depãşeşte 100.000 lei sau infracţiunea prevãzutã în art. 249, dacã valoarea pagubei nu depãşeşte 500.000 lei."
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate critica acest text, pe de o parte, pentru ca nu reglementeazã posibilitatea înlocuirii rãspunderii penale decât pentru infracţiunile pentru care pedeapsa prevãzutã de lege este închisoarea de cel mult un an, iar pe de alta parte, pentru ca reglementeazã posibilitatea înlocuirii rãspunderii penale în cazul unor infracţiuni pentru care pedeapsa este cu mult mai mare.
Critica este neîntemeiatã. Instituţia juridicã a faptei penale care nu prezintã pericolul social al unei infracţiuni, prevãzutã în art. 18^1 din Codul penal, şi instituţia juridicã a înlocuirii rãspunderii penale, din titlul IV al Partii generale a Codului penal, art. 90, art. 91 şi art. 98 din Codul penal, sunt instituţii diferite, singurul lor element comun fiind faptul ca au ca urmare aplicarea uneia dintre sancţiunile cu caracter administrativ prevãzute în art. 91 din Codul penal, adicã mustrarea, mustrarea cu avertisment sau amenda de la 100.000 lei la un milion lei. În cazul reglementat de art. 18^1 din Codul penal este vorba de o fapta prevãzutã în legea penalã, care nu prezintã pericolul social al unei infracţiuni, dar care atrage, potrivit legii, aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, în timp ce în cazul înlocuirii rãspunderii penale este vorba de fapte care constituie infracţiuni cu un grad de pericol social mai mic, pentru care legea permite instanţei judecãtoreşti competente sa înlocuiascã, în anumite condiţii, rãspunderea penalã pentru fapta sãvârşitã cu rãspunderea care atrage o sancţiune cu caracter administrativ. De aceea, în motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se face în mod greşit referire la art. 18^1 din Codul penal. Asa cum rezulta din actele dosarului, autorul exceptiei, inculpat în speta, a ridicat problema lipsei gradului de pericol social al infracţiunii sãvârşite, aceea de calomnie, pentru care nu este posibila înlocuirea rãspunderii penale.
Curtea constata ca aprecierea privind excluderea infracţiunii de calomnie de la aplicarea unei pedepse, pentru motivul ca aceasta fapta are un grad de pericol social redus, nu este o problema de ordin constituţional, ci una de politica legislativã. Or, asa cum s-a statuat prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1993, implicarea Curţii Constituţionale în domeniul legiferarii şi al politicii penale excede competentei sale, fiind o imixtiune în competenta altor autoritãţi statale.
Aceasta ar fi o abatere de la principiul de drept potrivit cãruia, în materie de competenta, legea este de stricta interpretare.
Asa fiind, este dreptul legiuitorului de a stabili, prin lege organicã, în ce cazuri şi în ce condiţii rãspunderea penalã pentru sãvârşirea unei infracţiuni poate fi înlocuitã cu rãspunderea care atrage aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, prevãzutã de legea penalã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 1 lit. a) din Codul penal, ridicatã de Fugasu Marian în Dosarul nr. 2.000/1998 al Tribunalului Dambovita - Secţia penalã.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 11 februarie 1999.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
-------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
