Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 216 din 15 mai 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedura civila
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Florentina Balta - procuror Doina Suliman - magistrat-asistent şef
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Marin Frunza în Dosarul nr. 828/2002 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia civilã. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 6 mai 2003 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi data, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la data de 15 mai 2003.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 3 octombrie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 828/2002, Curtea de Apel Galaţi - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedura civilã. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Marin Frunza cu ocazia soluţionãrii recursului formulat impotriva Sentinţei civile nr. 142 din 7 martie 2002 pronunţate de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. 112/2002. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), ale art. 15, 16, 20, 21, 24 şi 51, deoarece "încheierea nu poate fi atacatã cu recurs sau cu alta cale de atac". Instanta de judecata apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece "neprevederea unei cai de atac impotriva încheierii cu privire la asistenta judiciarã, nu incalca drepturile şi libertãţile reclamantului [...]". Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, iar în conformitate cu <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã ca excepţia este neîntemeiatã, deoarece, potrivit art. 75 alin. 2 din Codul de procedura civilã, "asistenta judiciarã poate fi încuviinţatã oricând în cursul judecaţii, în total sau în parte". Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, arata ca "Legea fundamentalã a lãsat la latitudinea legiuitorului reglementarea competentei, a procedurii, precum şi a cãilor de atac". Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Avocatul Poporului apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În esenta, considera ca prevederile constituţionale invocate în susţinerea exceptiei sunt irelevante pentru soluţionarea acesteia, întrucât nu au legatura cu critica formulatã.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauza de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedura civilã, dispoziţii care au urmãtorul cuprins: "Încheierea cu privire la cererea de asistenta sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu este supusã nici unei cai de atac." Autorul exceptiei susţine ca dispoziţiile legale criticate incalca urmãtoarele prevederi constituţionale: - Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme şi sunt garantate."; - Art. 15 alin. (1): "Cetãţenii beneficiazã de drepturile şi de libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea."; - Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri."; - Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale."; - Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."; - Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat. (2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."; - Art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea considera ca nu pot fi reţinute susţinerile potrivit cãrora textul de lege criticat ar contraveni prevederilor art. 15 alin. (1) care reglementeazã principiul universalitatii drepturilor, libertãţilor şi îndatoririlor fundamentale, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi nici celor ale art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, de asemenea aplicabile potrivit dispoziţiilor prevãzute de art. 20 din Constituţie. Acest ultim text are urmãtorul conţinut: "Toate persoanele sunt egale în fata legii şi au, fãrã discriminare, dreptul la o ocrotire egala din partea legii. În aceasta privinta legea trebuie sa interzicã orice discriminare şi sa garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egala şi eficace contra oricãrei discriminãri, în special de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine nationala sau socialã, avere, naştere sau intemeiata pe orice alta împrejurare." Procedând la examinarea comparativa a textelor menţionate, Curtea constata ca textul de lege dedus controlului nu incalca principiul constituţional al egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, întrucât nu face nici o diferentiere între pãrţile aflate în proces. Împrejurarea ca în aceasta materie s-a prevãzut, prin derogare de la dreptul comun, ca încheierile prin care s-a respins cererea de asistenta judiciarã sau s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu sunt supuse nici unei cai de atac nu justifica o asemenea critica, regimul juridic diferit fiind determinat de specificul domeniului reglementat. Sub acest aspect, Curtea Constituţionalã a reţinut în mod constant, în jurisprudenta sa, în concordanta cu practica jurisdicţionalã a Curţii Europene a Drepturilor Omului, ca principiul egalitãţii nu înseamnã uniformitate, numai similitudinea de situaţii impunând un tratament juridic similar, situaţiile diferite fãcând necesar un tratament juridic diferit. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încãlcarea art. 21 din Constituţie, Curtea face trimitere la Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, prin care s-a statuat ca semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia accesul la justiţie nu poate fi îngrãdit prin lege, este aceea ca nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nici o categorie sau grup social. Însã legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, precum şi modalitãţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac. De aceea Curtea Constituţionalã considera ca instituirea unor reguli speciale privind exercitarea cãilor de atac nu contravine, asa cum susţine autorul exceptiei de neconstituţionalitate, prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, atâta timp cat, potrivit celor prevãzute de art. 75 alin. 2 din Codul de procedura civilã, pãrţilor interesate le este asigurata posibilitatea de a reitera cererea de asistenta judiciarã în fata aceleiaşi instanţe, în mãsura în care au intervenit elemente noi de natura a impune şi justifica admiterea unei asemenea cereri. Curtea considera ca nu sunt incalcate nici prevederile art. 24 din Constituţie, întrucât, chiar dacã dreptul la asistenta judiciarã da expresie dreptului la apãrare, între acestea nu exista o deplina şi totalã suprapunere, concluzie ce rezulta din prevederile art. 24 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora în tot cursul procesului pãrţile au dreptul sa fie asistate de avocat, ales sau numit din oficiu. Dreptul la apãrare, ca drept fundamental prevãzut şi garantat de Constituţie, are un conţinut complex, cãruia i se subsumeaza posibilitatea recunoscuta persoanei, parte într-un proces, de a-şi susţine şi dovedi argumentele, în cadrul şi cu respectarea normelor procesuale aplicabile, precum şi posibilitatea de a apela, în acest scop, la asistenta judiciarã calificatã, angajand un avocat al cãrui onorariu urmeazã sa îl suporte. Potrivit dispoziţiilor legale criticate, este indreptatita sa solicite asistenta judiciarã, respectiv numirea unui avocat din oficiu, persoana care se gãseşte într-o imposibilitate vãditã de a face fata cheltuielilor unei judecati, cu riscul de a primejdui propria întreţinere sau a familiei sale. Încuviinţarea sau menţinerea încuviinţãrii unei atare cereri de cãtre instanta este subsecventa dovedirii stãrii materiale precare a solicitantului. Astfel, potrivit art. 77 şi art. 78 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura civilã, admiterea cererii este condiţionatã de prezentarea unor dovezi scrise cu privire la veniturile şi sarcinile partii interesate, a unor informaţii de la autoritãţile locale, partea potrivnica având posibilitatea de a dovedi starea materialã realã a solicitantului. Prin urmare, întrucât hotãrârea instanţei se raporteazã la o anumitã situaţie de fapt, anume lipsa de posibilitãţi materiale, care poate fi doar temporarã sau conjuncturala, ori poate fi determinata de insuficienta probatoriului administrat în susţinerea cererii, legiuitorul nu a conferit încheierii autoritate de lucru judecat, oferind astfel solicitantului posibilitatea de a reitera cererea, proband apariţia, existenta sau persistenta stãrii de nevoie. Recunoaşterea unor asemenea prerogative pentru pãrţile interesate, prin textul de lege criticat, anihileaza practic riscul apariţiei situaţiilor în care respingerea cererii de asistenta judiciarã sau revenirea asupra încuviinţãrii acesteia sa antreneze o încãlcare a dreptului constituţional la apãrare, chiar dacã încheierea prin care s-a dispus o asemenea mãsura nu este supusã nici unei cai de atac. Sub acest aspect, opţiunea legiuitorului este impusa de exigenta soluţionãrii cu celeritate a procesului dedus judecaţii. Altfel, a recunoaşte solicitantului dreptul de a ataca, la instanta ierarhic superioarã, respectivele încheieri ar insemna a oferi cale libera abuzului de drept procesual, cu consecinta prelungirii sine die a proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecata. Curtea constata ca nici critica potrivit cãreia prin textul de lege criticat s-ar aduce atingere principiului supremaţiei Constituţiei şi al respectãrii legilor nu este intemeiata, în mãsura în care, cu privire la acesta, nu se poate retine în mod temeinic, asa cum s-a arãtat, ca ar contraveni unor texte sau principii constituţionale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6), al <>art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Marin Frunza în Dosarul nr. 828/2002 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia civilã. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 15 mai 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent şef, Doina Suliman
──────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
