Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Costica Bulai - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 din Codul penal, excepţie ridicatã de Ilie Barbu în Dosarul nr. 27/2003 al Judecãtoriei Medias.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, sustinand ca textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece egalitatea în drepturi presupune acelaşi regim sanctionator pentru situaţii asemãnãtoare, iar nu distincte, cum este cazul liberãrii condiţionate şi al suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei, cum s-a fãcut referire în motivarea exceptiei. Totodatã, susţine ca nu sunt relevante în cauza dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 13 februarie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 27/2003, Judecãtoria Medias a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 din Codul penal, ridicatã de Ilie Barbu, inculpat în acel dosar.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale menţionate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 20 raportate la cele ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la egalitatea armelor, precum şi prevederilor art. 24 referitoare la dreptul la apãrare. Se motiveaza ca, potrivit textului art. 83 din Codul penal, revocarea suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei are loc fãrã discuţie şi fãrã ca instanta sa poatã aprecia dacã, fata de împrejurãri, se impune sau nu revocarea mãsurii, asa cum se prevede prin art. 61 din Codul penal, în cazul revocãrii liberãrii condiţionate. Aceasta constituie, în opinia autorului exceptiei, o inegalitate de tratament, fiind afectat totodatã şi dreptul la apãrare.
Judecãtoria Medias apreciazã ca dispoziţiile art. 83 din Codul penal nu intra în contradictie cu art. 16, 20 şi 24 din Constituţie. Faptul ca norma penalã în discuţie are caracter imperativ, şi nu dispozitiv ca în cazul art. 61 din Codul penal, nu este de natura sa atragã existenta unor discriminãri, deoarece suspendarea condiţionatã este o alta instituţie decât aceea a liberãrii condiţionate, mãsura ce se poate acorda numai dupã executarea unei fracţiuni de pedeapsa, în timp ce suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei se bazeazã pe încrederea în posibilitatea îndreptãrii condamnatului şi pe punerea lui la încercare în acest scop. Regimul aplicãrii celor doua mãsuri este diferit şi la fel sunt şi consecinţele. Egalitatea în drepturi şi de tratament nu presupune acelaşi regim sanctionator stabilit de cele doua instituţii, ci egalitatea în aplicarea legii penale şi respectarea drepturilor procesuale ale pãrţilor, indiferent de calitatea lor. Egalitatea de sanse, la care se referã art. 6 din convenţie, trebuie raportatã la elementele prevãzute pentru o mai buna administrare a justiţiei, şi nu la specificul reglementãrilor din legea interna, iar eventualele neconcordante ţin de aplicarea legii.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul considera ca excepţia este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile criticate nu creeazã nici privilegii, nici discriminãri, neincalcand vreunul dintre criteriile egalitãţii în drepturi, enumerate în art. 4 din Constituţie. Se mai arata ca nu se poate susţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 83, prin raportare la art. 61 din Codul penal, deoarece cele doua articole prevãd mãsuri diferite pentru situaţii diferite. În cazul sãvârşirii din nou a unei infracţiuni, la condamnarea condiţionatã problema revocãrii mãsurii se pune altfel decât la suspendare. În primul caz condamnatul executase o parte din pedeapsa, iar în cazul suspendãrii condamnatul nu numai ca nu a executat pedeapsa, dar nici nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile pentru care instanta a dispus iniţial suspendarea executãrii pedepsei, şi anume cea referitoare la scop [art. 81 alin. 1 lit. c) din Codul penal].
Avocatul Poporului arata, de asemenea, ca neconstituţionalitatea art. 83 din Codul penal fata de art. 16 din Constituţie nu poate fi reţinutã, întrucât liberarea condiţionatã şi suspendarea executãrii pedepsei reprezintã instituţii care aparţin unor procese diferite de individualizare a pedepsei. Instituţiile în cauza se aseamana numai în aparenta, prin faptul ca, în cazul suspendãrii condiţionate, pedeapsa aplicatã nu se mai executa, iar la liberarea condiţionatã nu se mai executa restul de pedeapsa. În realitate, acestea diferã şi nu pot forma obiect de comparatie în vederea justificarii inegalitatii de tratament juridic între cele doua categorii de condamnaţi. Egalitatea în drepturi şi de tratament presupune acelaşi regim sanctionator pentru situaţii asemãnãtoare, iar nu distincte, cum este cazul celor doua instituţii. Inegalitatea realã, care rezulta din aceasta diferenţa, poate justifica reguli distincte, în funcţie de scopul legii care le conţine. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 83 din Codul penal fata de art. 24 din Constituţie, se arata ca nu se incalca dreptul la apãrare, întrucât inculpatul are posibilitatea de a-şi valorifica pretenţiile prin toate drepturile procesuale oferite de lege: de a avea un avocat, de a exercita cãile de atac prevãzute de lege, de a ridica excepţii procesuale, de a propune şi administra probe noi. Nu sunt incalcate nici prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece nu se poate susţine ca prin revocarea suspendãrii condiţionate, în cazul sãvârşirii unor noi infracţiuni, se incalca dreptul persoanei la judecarea cauzei în mod public şi echitabil, într-un termen rezonabil, de o instanta independenta şi impartiala.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 83 din Codul penal, conform cãrora: "Dacã în cursul termenului de încercare cel condamnat a sãvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitiva chiar dupã expirarea acestui termen, instanta revoca suspendarea condiţionatã, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicatã pentru noua infracţiune.
Revocarea suspendãrii pedepsei nu are loc însã, dacã infracţiunea sãvârşitã ulterior a fost descoperitã dupã expirarea termenului de încercare.
Dacã infracţiunea ulterioara este sãvârşitã din culpa, se poate aplica suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei chiar dacã infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendãri.
La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea sãvârşitã dupã rãmânerea definitiva a hotãrârii de suspendare nu se mai aplica sporul prevãzut de lege pentru recidiva."
Autorul exceptiei susţine ca aceste dispoziţii, care permit instanţei sa dispunã revocarea suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei, fãrã sa examineze împrejurãrile care au determinat situaţia creata şi fãrã a-i da posibilitatea sa se apere, sunt neconstituţionale, incalcand prevederile constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în fata legii, ale art. 24 referitoare la dreptul la apãrare şi ale art. 20 cu raportare la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil. Se afirma ca, prin dispoziţiile criticate, condamnatul cu suspendarea executãrii este discriminat, în ceea ce priveşte revocarea mãsurii, în comparatie cu condamnatul liberat condiţionat.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca este neîntemeiatã.
Curtea retine ca dispoziţiile art. 83 din Codul penal nu aduc atingere prevederilor constituţionale privind egalitatea în fata legii, deoarece dispoziţia legalã criticata nu stabileşte discriminãri, ci instituie un tratament juridic egal pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie, fãrã nici o deosebire. Rezulta ca nu se poate vorbi de încãlcarea egalitãţii în fata legii, câtã vreme condamnatul cu suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei se afla într-o situaţie juridicã diferita de aceea a liberatului condiţionat.
Este, totodatã, nefondata critica pe care autorul exceptiei o face cu privire la încãlcarea dreptului la apãrare, prevãzut de art. 24 din Constituţie, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 83 alin. 1 din Codul penal, instanta dispune revocarea suspendãrii numai dupã ce condamnatul a fost judecat şi condamnat definitiv pentru infracţiunea sãvârşitã şi descoperitã în cursul termenului de încercare al suspendãrii condiţionate. Prin urmare, condamnatul a avut posibilitatea sa-şi facã toate apãrãrile în cursul acestui proces, astfel încât referirile autorului exceptiei la caracterul categoric al dispoziţiei de revocare, la încãlcarea dreptului la apãrare şi la procesul echitabil sunt lipsite de temei. Astfel fiind, nu se poate susţine nici încãlcarea dispoziţiilor art. 20 din Legea fundamentalã cu raportare la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Criticile de neconstituţionalitate fiind neintemeiate, excepţia urmeazã sa fie respinsã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 din Codul penal, excepţie ridicatã de Ilie Barbu în Dosarul nr. 27/2003 al Judecãtoriei Medias.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 15 mai 2003.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. COSTICA BULAI
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
