Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 215 din 14 aprilie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 3 si 4 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 7 iunie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicatã de Silviu Iulian Pamfile în Dosarul nr. 3.493/2004 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, deoarece norma penalã criticatã pedepseşte fapta sãvârşitã cu vinovãţie, şi nu o eroare contractualã. Dispoziţiile fundamentale ale art. 45 şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) statueazã cã libertatea economicã şi libertatea contractualã trebuie sã se exercite în condiţiile stabilite de lege, şi nu în afara acesteia.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 ianuarie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 3.493/2004, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal.
Excepţia a fost ridicatã de Silviu Iulian Pamfile în dosarul penal cu numãrul de mai sus, având drept obiect soluţionarea unui recurs.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece prin incriminarea unor fapte ce ţin de activitatea comercialã se instituie o sancţiune penalã ce nesocoteşte libertatea comerţului şi libertatea contractualã, în condiţiile în care, în opinia sa, o eventualã eroare contractualã sau neîndeplinirea unei obligaţii contractuale pot fi sancţionate doar în materie civilã. într-o atare situaţie, aplicarea unor sancţiuni penale contravine şi dispoziţiilor din art. 1 al Protocolului nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la interdicţia privãrii de libertate a unei persoane pentru singurul motiv cã nu este în mãsurã sã execute o obligaţie contractualã.
Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece incriminarea penalã a înşelãciunii în contracte sau prin emiterea unui cec, ştiind cã pentru valorificarea acestuia nu existã provizia sau acoperirea necesarã în scopul arãtat în alin. 1, dacã s-a pricinuit o pagubã posesorului cecului, nu reprezintã o încãlcare a libertãţii comerţului sau a libertãţii economiei.
În toate legislaţiile europene, înşelãciunea, frauda sau escrocheria au fost incriminate şi sancţionate ca fapte de naturã penalã în scopul protejãrii celor ce-şi exercitã cu bunã-credinţã drepturile şi libertãţile economice, comerciale ori contractuale.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul României apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece textul legal criticat incrimineazã infracţiunea de înşelãciune care nu trebuie confundatã cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. Aşa cum rezultã din chiar cuprinsul art. 215 alin. 3 din Codul penal, pentru existenţa laturii obiective fapta trebuie sã fi fost sãvârşitã în aşa fel încât, fãrã aceastã eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat contractul în condiţiile stipulate. Stabilirea existenţei tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii este însã atributul exclusiv al instanţei de judecatã.
Dispoziţiile constituţionale ale art. 135 referitoare la economie trebuie interpretate în legãturã cu art. 45 consacrat libertãţii economice, în sensul cã ideea garantãrii accesului neîngrãdit la libera iniţiativã este privitã prin prisma sarcinilor prevãzute la art. 135 alin. (2) şi, pe cale de consecinţã, nu se poate reţine încãlcarea de cãtre textul legal criticat a acestor prevederi fundamentale.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece prevederile art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal nu îngrãdesc libertatea economicã şi nici libertatea comerţului şi nu sancţioneazã neîndeplinirea unei obligaţii contractuale, ci înşelãciunea practicatã la încheierea ori executarea unui contract, ca atentat la bunurile persoanei prin amãgire. Aceastã infracţiune este prevãzutã în toate legislaţiile penale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal, cu urmãtorul conţinut: "Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executãrii unui contract, sãvârşitã în aşa fel încât, fãrã aceastã eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã în alineatele precedente, dupã distincţiile acolo arãtate.
Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind cã pentru valorificarea lui nu existã provizia sau acoperirea necesarã, precum şi fapta de a retrage, dupã emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plãti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arãtat în alin. 1, dacã s-a pricinuit o pagubã posesorului cecului, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã în alin. 2."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 11 şi ale art. 20, prin raportare la art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi ale art. 45 referitoare la Libertatea economicã şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie referitoare la asigurarea de cãtre statul român a libertãţii comerţului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal, s-a mai pronunţat, prin raportare la <>art. 20 din Constituţie, prin Decizia nr. 173 din 4 noiembrie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 21 decembrie 1999, în sensul respingerii acesteia. Cu acel prilej, Curtea a reţinut cã atât alin. 3, cât şi alin. 4 al art. 215 din Codul penal incrimineazã înşelãciunea ca o gravã faptã antisocialã contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora. De altfel, în toate sistemele de drept înşelãciunea ori escrocheria este o faptã incriminatã şi sever sancţionatã.
Cele statuate prin decizia menţionatã îşi menţin valabilitatea, întrucât în prezenta cauzã nu au intervenit elemente noi care sã justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii.
Cu privire la încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 45 referitoare la Libertatea economicã şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la asigurarea de cãtre statul român a libertãţii comerţului, Curtea reţine cã, aşa cum rezultã din chiar conţinutul textului criticat, elementul material al infracţiunii de înşelãciune are drept premisã o acţiune şi, respectiv, o omisiune care induce cocontractantul într-o eroare determinantã la încheierea ori executarea actului. Dacã eroarea nu ar fi existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condiţiile respective. Prin urmare, nu poate fi confundatã infracţiunea de înşelãciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. De aceea, invocarea dispoziţiilor constituţionale menţionate, precum şi a celor ale art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, privitoare la interzicerea sancţionãrii penale a neexecutãrii unei obligaţii contractuale, este total nepertinentã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicatã de Silviu Iulian Pamfile în Dosarul nr. 3.493/2004 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 aprilie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
_____________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
