Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 211 din 1 noiembrie 2000 cu privire la constitutionalitatea prevederilor art. I pct. 10 si pct. 14 din Legea pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 568 din 15 noiembrie 2000
În temeiul art. 144 lit. a) din Constituţie şi al <>art. 17 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, Guvernul, prin Adresa nr. 5/8.253/M.I. din 13 octombrie 2000, a solicitat Curţii Constituţionale sa se pronunţe asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal, lege adoptatã de Senat la 25 septembrie 2000, iar de Camera Deputaţilor la 3 octombrie 2000 şi trimisa Guvernului la 10 octombrie 2000, în vederea exercitãrii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale.
Sesizarea constituie obiectul Dosarului nr. 311A/2000.
În sesizare se arata ca dispoziţiile art. 197 alin. 1 şi cele ale art. 198 alin. 1 şi 2 din Codul penal, astfel cum acestea au fost modificate prin legea criticata, în condiţiile în care dispoziţiile art. 200 din Codul penal, privitoare la relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex, au rãmas nemodificate, sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (3) şi celor ale art. 16 alin. (1), raportat la art. 4 din Constituţie.
Pe baza interpretãrii acestor dispoziţii se considera ca în viitor nu se va mai face o diferentiere, sub aspectul tratamentului penal, între actele sexuale sãvârşite între persoane de sex diferit şi cele sãvârşite între persoane de acelaşi sex. Dispoziţiile legale criticate absorb în conţinutul lor unele dispoziţii ale art. 200 din Codul penal, şi anume: în art. 197 alin. 1 au fost preluate dispoziţiile din art. 200 alin. 3, care se referã la acte sexuale sãvârşite cu o persoana aflatã în imposibilitatea de a se apara ori de a-şi exprima vointa sau prin constrângere, iar în art. 198 alin. 1 au fost preluate, în parte, dispoziţiile art. 200 alin. 2, referitoare la fapta majorului de a avea relaţii sexuale cu un minor.
Se mai subliniaza, în sesizarea de neconstituţionalitate, ca noua reglementare, deşi a extins sfera actelor sexuale incriminate prin art. 197 şi 198, nu a adus nici o modificare dispoziţiilor art. 200 din Codul penal privind relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex, creandu-se astfel discriminãri pe criterii de sex, pe de o parte, sub aspectul sferei persoanelor care au sãvârşit astfel de infracţiuni, iar pe de alta parte, sub aspectul tratamentului sanctionator, incalcandu-se dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Astfel, cu privire la discriminarea pe criteriu de sex, sub aspectul sferei persoanelor care au sãvârşit infracţiuni privitoare la viata sexualã, în sesizare se arata ca, potrivit art. 198 alin. 2 din Codul penal, modificat prin legea criticata, actul sexual cu o persoana de acelaşi sex ori cu o persoana de sex diferit, care are varsta între 15 şi 18 ani, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 7 ani, dar numai dacã fapta este sãvârşitã de tutore, curator, supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator. În schimb, potrivit art. 200 alin. 2 din Codul penal, se pedepsesc relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex, dacã fapta este sãvârşitã asupra unui minor care are varsta între 15 şi 18 ani, indiferent de calitatea fãptuitorului, iar pedeapsa este de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. Rezulta de aici ca actele sexuale între persoane de sex diferit, cu un minor între 15 şi 18 ani, nu se pedepsesc decât dacã sunt sãvârşite de persoanele arãtate la art. 198 alin. 2, pe când actele între persoane de acelaşi sex, cu un minor între 15 şi 18 ani, se pedepsesc indiferent de calitatea subiectului activ. În felul acesta s-a creat, în opinia autorului obiectiei de neconstituţionalitate, o discriminare pe criteriu de sex, ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitor la egalitatea în drepturi, raportat la art. 4, în care sunt stabilite criteriile egalitãţii în drepturi.
Cu privire la discriminarea sub aspectul tratamentului sanctionator pentru unele infracţiuni privitoare la viata sexualã, în sesizarea formulatã de Guvern se arata ca, potrivit art. 198 modificat, actul sexual de orice natura, fie cu un minor care nu a împlinit varsta de 15 ani, fie cu un minor între 15 şi 18 ani, dacã fapta este sãvârşitã de persoane având o calitate specialã ce le conferã un ascendent asupra minorului, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 7 ani. Pe de alta parte, potrivit art. 200, cãruia nu i s-a adus nici o modificare, relaţiile sexuale cu un minor de acelaşi sex, indiferent de calitatea fãptuitorului, se sancţioneazã mai grav, şi anume cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. În felul acesta s-a creat o diferenţa nejustificatã de tratament sanctionator, pedepsindu-se mai aspru relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex în raport cu cele între persoane de sex diferit. De asemenea, se susţine ca prin folosirea în art. 198 a sintagmei "act sexual de orice natura", care incorporeaza şi relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex, în absenta oricãrei modificãri a art. 200, se ajunge la situaţii paradoxale. Astfel, actul sexual între persoane de acelaşi sex, sãvârşit asupra minorului cu varsta între 15 şi 18 ani, este sancţionat cu o pedeapsa mai grea atunci când fãptuitorul nu are o calitate specialã decât în situaţia în care autorul este tutore sau curator, ori supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator. Mai mult, actul sexual între persoane de acelaşi sex, sãvârşit asupra minorului cu varsta între 15 şi 18 ani, este sancţionat cu o pedeapsa mai grea decât atunci când este sãvârşit asupra minorului care nu a împlinit varsta de 15 ani.
Se mai susţine ca diferenţa de tratament stabilitã de dispoziţiile legale criticate este de natura sa ridice probleme şi în legatura cu prevederile art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, raportat la art. 8 din aceeaşi convenţie. Se evoca în acest sens jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat ca art. 8 din menţionatã convenţie garanteazã dreptul la respectarea vieţii private, care include şi aspectele privind viata sexualã (cazul Dudgeon contra Regatului Unit, 1981, şi cazul Salgueiro Da Silva Mouto contra Portugaliei, 1999).
În finalul sesizãrii se arata ca, datoritã inadvertentelor, reglementãrilor paralele şi necorelarilor create, Legea pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal este de natura sa determine situaţii confuze în practica judiciarã, în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 197 alin. 1, ale art. 198 alin. 1 şi 2 şi ale art. 200 din Codul penal. Prin adoptarea acestei legi s-a creat, în materia infracţiunilor privitoare la viata sexualã, o reglementare contradictorie, lipsitã de claritate şi coerenta, care aduce atingere art. 1 alin. (3) din Constituţie, conform cãruia România este stat de drept.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sesizarea a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, pentru a prezenta, în scris, punctele lor de vedere.
Preşedintele Senatului, în punctul sau de vedere, arata, în esenta, ca Legea pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal are ca obiect de reglementare, în special, rãspunderea penalã pentru faptele de violenta contra persoanei, sãvârşite în cadrul familiei. Scopul reglementãrilor îl constituie apãrarea mai eficienta, prin mijloace de drept penal, a persoanelor care devin victime ale violenţei în familie, printre acestea numarandu-se nu numai persoanele de sex feminin, ci şi persoanele de sex masculin, o pondere importanta având copiii şi batranii, precum şi persoanele cu handicap. În consecinta, modificarea şi completarea prin noua lege a unor dispoziţii din Codul penal vizeazã în principal infracţiunile de violenta în general, indiferent de calitatea victimei, prevãzând o sancţionare mai severã a faptelor de lovire sau alte violenţe, vãtãmare corporalã, acele tratamente aplicate minorului sau punere în primejdie a unei persoane în neputinţã de a se îngriji, şi numai tangential vizeazã modificarea dispoziţiilor art. 197 şi ale art. 198 alin. 1 şi 2 din Codul penal, la care se referã sesizarea de neconstituţionalitate formulatã de Guvern. Aceste modificãri nu au vizat în nici un fel dispoziţiile art. 200 din Codul penal, care se referã la relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex. Introducerea expresiei "act sexual de orice natura" în locul termenului de "raport sexual" are ca efect lãrgirea sferei persoanelor care pot fi subiecti activi ai infracţiunilor de viol şi de act sexual cu un minor, în sensul ca aceştia pot fi persoane de orice sex. De aceea, critica privind discriminarea pe criterii de sex nu poate fi primitã. Cu privire la modificãrile aduse art. 197 din Codul penal, în punctul de vedere al preşedintelui Senatului se arata ca se foloseşte noţiunea de "act sexual" în locul celei de "raport sexual" pentru a incrimina perversiunile sexuale la care sunt supuse persoanele şi care se petrec pana la sãvârşirea actului sexual propriu-zis şi totodatã se are în vedere faptul ca subiectul pasiv al infracţiunii de viol poate fi nu numai femeia, ci şi bãrbatul.
Preşedintele Camerei Deputaţilor nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând obiecţia de neconstituţionalitate formulatã de Guvernul României, punctul de vedere al preşedintelui Senatului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã şi este competenta sa se pronunţe asupra obiectiei de neconstituţionalitate. Potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale <>art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã exercita controlul de constitutionalitate asupra legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea unor subiecte expres şi limitativ determinate, printre care figureazã şi Guvernul.
În sesizarea trimisa Curţii Constituţionale Guvernul se referã la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal, însã criticile de neconstituţionalitate vizeazã exclusiv modificarea dispoziţiilor art. 197 alin. 1 din Codul penal, referitoare la infracţiunea de viol, precum şi a celor ale art. 198 alin. 1 şi 2 din acelaşi cod, referitoare la infracţiunea de act sexual cu un minor.
În aceste condiţii Curtea retine ca dispoziţiile legale care constituie obiectul sesizãrii de neconstituţionalitate au urmãtorul cuprins: <<Codul penal al României, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, se modifica şi se completeazã dupã cum urmeazã: [...]
10. La articolul 197, alineatul 1 va avea urmãtorul cuprins:
"Actul sexual, de orice natura, cu o alta persoana, prin constrângerea acesteia, sau profitând de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-şi exprima vointa, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani." [...]
14. La articolul 198, alineatele 1 şi 2 vor avea urmãtorul cuprins:
"Actul sexual, de orice natura, cu o persoana care nu a împlinit varsta de 15 ani se pedepseşte cu închisoare de la unu la 7 ani.
Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã actul sexual, de orice natura, cu o persoana între 15-18 ani, dacã fapta este sãvârşitã de tutore sau de curator, ori de supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosind calitatea sa.">>
Autorul sesizãrii de neconstituţionalitate considera ca aceste prevederi legale incalca dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), raportate la dispoziţiile cuprinse în art. 4, texte care au urmãtorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 4: "(1) Statul are ca fundament unitatea poporului roman.
(2) România este patria comuna şi indivizibilã a tuturor cetãţenilor sãi, fãrã deosebire de rasa, de naţionalitate, de origine etnicã, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politica, de avere sau de origine socialã."
Totodatã, se considera ca sunt incalcate şi acele prevederi ale art. 1 alin. (3) potrivit cãrora "România este stat de drept [...]".
În sfârşit, se mai arata ca prevederile legale menţionate aduc atingere şi dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, raportate la dispoziţiile art. 8 din aceeaşi convenţie, texte care prevãd:
- Art. 8: "1. Orice persoana are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sau şi a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritãţi publice în exercitarea acestui drept decât în mãsura în care acest amestec este prevãzut de lege şi dacã constituie o mãsura care, într-o societate democratica, este necesarã pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunãstarea economicã a tarii, apãrarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sãnãtãţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertãţilor altora.";
- Art. 14: "Exercitarea drepturilor şi libertãţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie sa fie asigurata fãrã nici o deosebire bazatã, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau socialã, apartenenţa la o minoritate nationala, avere, naştere sau orice alta situaţie."
Guvernul considera ca prin modificarea dispoziţiilor art. 197 alin. 1 şi a celor ale art. 198 alin. 1 şi 2 din Codul penal, constând în înlocuirea termenului de "raport sexual" cu acela de "act sexual de orice natura", termen care, în interpretarea sa, îl include şi pe acela de "relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex", s-a extins sfera actelor sexuale incriminate prin aceste dispoziţii, pastrandu-se totodatã, fãrã nici o modificare, dispoziţiile art. 200 din Codul penal, care incrimineaza relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex. Astfel, prin noua reglementare sunt incriminate în condiţii diferite relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex. Din aceasta incriminare, paralela cu aceea din art. 200 din Codul penal, decurg, în opinia Guvernului, diferenţe sub aspectul sferei subiectilor activi, ca şi diferenţe sub aspectul regimului sanctionator al unor infracţiuni privitoare la viata sexualã, ceea ce reprezintã, în aceeaşi opinie, o discriminare pe criteriu de sex şi deci o încãlcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi, raportate la prevederile art. 4 din Constituţie, privitoare la criteriile egalitãţii în drepturi. Asadar, în esenta, critica de neconstituţionalitate facuta prin sesizare se întemeiazã pe interpretarea data expresiei "act sexual de orice natura", din care se deduce ca prin legea de modificare şi completare a Codului penal se da o noua reglementare relaţiilor sexuale între persoane de acelaşi sex.
Critica facuta prin sesizarea de neconstituţionalitate nu este intemeiata. Din examinarea dispoziţiilor art. 197 alin. 1 şi a celor ale art. 198 alin. 1 şi 2 din Codul penal, astfel cum au fost modificate prin legea criticata şi care fac obiectul sesizãrii formulate de Guvernul României, nu rezulta vointa legiuitorului de a modifica, direct sau indirect, dispoziţiile art. 200 din Codul penal, privitoare la relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex. Înlocuirea în textele legale modificate a termenului "raport sexual" cu acela de "act sexual", chiar cu caracterizarea "de orice natura", nu justifica interpretarea în sensul ca noul termen ar include şi pe acela de relaţii între persoane de acelaşi sex, cu atât mai mult cu cat dispoziţiile art. 200 din Codul penal, care incrimineaza şi sancţioneazã aceste relaţii, au rãmas nemodificate. Noţiunea de "act sexual de orice natura" o include însã pe aceea de "raport sexual", pe care a înlocuit-o, deoarece are o sfera mai mare decât a acesteia. Prin noua reglementare legiuitorul a urmãrit sa asigure o apãrare mai eficienta şi mai completa a persoanei sub aspectul libertãţii şi al integritãţii fizice şi psihice, în legatura cu viata ei sexualã. Astfel, prin dispoziţiile art. 197 alin. 1 din Codul penal au fost incriminate şi sancţionate ca infracţiune de viol nu numai raportul sexual, dar şi orice act sexual sãvârşit prin constrângere sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apara ori de a-şi exprima vointa, chiar dacã nu a avut loc un raport sexual, în accepţiunea anterioarã a termenului. Deşi legea nu explica înţelesul termenului "act sexual", nu se poate considera ca acesta ar avea înţelesul de relatie sexualã între persoane de acelaşi sex, asa cum se susţine în sesizare, înţeles avut în vedere în art. 200 din Codul penal. De asemenea, nici faptul ca în noua reglementare nu se mai face referire la "raportul sexual cu o persoana de sex feminin", ci la "actul sexual, de orice natura, cu o alta persoana" nu poate fi interpretat în sensul ca legea se referã la relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex, ci în sensul ca autor al actului sexual poate fi nu numai o persoana de sex masculin, ca în redactarea anterioarã a textului, dar şi o persoana de sex feminin. Modificãrile aduse dispoziţiilor art. 197 alin. 1 din Codul penal vizeazã noua conceptie despre viol, în caracterizarea cãruia se foloseşte noţiunea de act sexual, în locul celei de raport sexual, pentru a se incrimina şi perversiunile sexuale la care sunt supuse persoanele şi care au loc "pana la sãvârşirea actului sexual propriu-zis". Totodatã s-a avut în vedere faptul ca subiectul pasiv al infracţiunii de viol poate fi nu numai femeia, ci şi bãrbatul.
În acelaşi sens urmeazã sa fie interpretat şi textul art. 198 alin. 1 şi 2 din Codul penal, în noua sa redactare. Faptul ca denumirea marginala "Raportul sexual cu o minora" a fost înlocuitã cu denumirea "Actul sexual cu un minor" nu poate avea decât semnificatia ca fãptuitorul poate fi o persoana de orice sex, iar nu pe aceea ca s-ar referi la relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex. În ceea ce priveşte ridicarea vârstei minorului, subiect pasiv al infracţiunii de raport sexual cu un minor, de la 14 la 15 ani, precum şi a limitei maxime a pedepsei de la 5 la 7 ani, acestea reprezintã optiuni ale legiuitorului în cadrul prerogativelor sale constituţionale.
Asadar, prin modificarea dispoziţiilor art. 197 alin. 1 şi ale art. 198 alin. 1 şi 2 din Codul penal nu au fost incriminate sub nici o forma relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex şi nici nu s-au creat incriminari paralele cu cele din art. 200 din Codul penal, astfel încât nu se creeazã inadvertente, reglementãri paralele sau necorelari.
Oricum ar fi, potrivit <>art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 , republicatã, "[...] Curtea Constituţionalã nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei".
Astfel, în ceea ce priveşte afirmatia potrivit cãreia dispoziţiile legale criticate ar contraveni prevederilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 4 din Constituţie privitoare la egalitatea în drepturi şi la nediscriminarea pe criteriu de sex, se constata ca aceasta nu are suport în realitate. Într-adevãr Curtea observa ca prin noile reglementãri nu se creeazã discriminãri pe criterii de sex, deoarece atât în cazul infracţiunii de viol, cat şi în cazul infracţiunii de act sexual cu un minor, atât subiectii activi, cat şi subiectii pasivi pot fi persoane de orice sex, iar pedepsele prevãzute sunt identice.
Nu poate fi primitã nici afirmatia privind încãlcarea prevederilor art. 14, referitoare la interzicerea discriminarii, text raportat la prevederile art. 8, referitoare la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Aceasta deoarece prin dispoziţiile art. 197 alin. 1 şi ale art. 198 alin. 1 şi 2 din Codul penal, astfel cum au fost modificate, nu se aduce atingere vieţii personale şi de familie a persoanei, ci sunt incriminate şi sancţionate faptele care aduc atingere libertãţii sexuale a persoanei, integritãţii fizice şi psihice a persoanei în legatura cu viata ei sexualã, mai precis: faptele care sunt sãvârşite prin constrângerea persoanei sau profitând de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-şi exprima vointa sau sunt sãvârşite asupra minorilor aflaţi sub o anumitã varsta, indiferent de calitatea fãptuitorului, ori, în sfârşit, sunt sãvârşite asupra minorilor de cãtre tutore, curator, supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de aceasta calitate.
De asemenea, prevederile legale criticate nu contravin nici dispoziţiilor privitoare la statul de drept cuprinse în art. 1 alin. (3) din Constituţie, întrucât astfel de norme juridice stau în puterea legii, care se adopta de Parlament, conform art. 58 alin. (1) din Constituţie.
Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 1 alin. (3), ale art. 4, ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi prevederile art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale <>art. 17 şi urmãtoarele din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Constata ca dispoziţiile art. I pct. 10 şi pct. 14 din Legea pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal sunt constituţionale.
Decizia se comunica Preşedintelui României şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Definitiva.
Dezbaterea a avut loc la data de 1 noiembrie 2000 şi la ea au participat: Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Romul Petru Vonica, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
