Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 210 din 26 octombrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 si ale art. 224 din Codul de procedura penala
Lucian Mihai - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Ioan Muraru - judecãtor Nicolae Popa - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Florin Bucur Vasilescu - judecãtor Romul Petru Vonica - judecãtor Iuliana Nedelcu - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla pronunţarea asupra exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Marta Toader şi Oprea Voinea în Dosarul nr. 242/R/2000 al Tribunalului Teleorman - Secţia penalã. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 21 septembrie 2000 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 26 septembrie 2000 şi apoi la 10 octombrie 2000, 17 octombrie 2000, 24 octombrie 2000 şi 26 octombrie 2000.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 16 mai 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 242/R/2000, Tribunalul Teleorman - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Marta Toader şi Oprea Voinea într-o cauza penalã. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 224, ale art. 6 alin. 1 şi ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penalã nu asigura persoanelor cercetate, în faza efectuãrii actelor premergãtoare începerii urmãririi penale, excercitarea dreptului la apãrare, incalcandu-se astfel art. 24 alin. (1) şi art. 20 din Constituţie, precum şi prevederile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În motivarea acestei sustineri, se arata ca "în faza actelor premergãtoare se pot administra orice mijloace de proba în secret, fãrã ca acuzatul sa ia cunostinta oficial despre faptele ce i se imputa", precum şi ca, în aceeaşi faza, "persoanei cercetate, impotriva cãreia se administreazã probe în acuzare, nu-i este garantat dreptul la apãrare, întrucât formal nu are calitatea de invinuit şi nici de inculpat". Tribunalul Teleorman - Secţia penalã, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia ridicatã este nefondata, întrucât "în aceasta faza premergãtoare, organului de urmãrire penalã nu-i revine obligaţia sa asigure asistenta juridicã fãptuitorului şi nici sa-i aducã la cunostinta acest drept" şi "nimic nu-l impiedica pe fãptuitor sa solicite organului de urmãrire penalã sa fie ascultat în prezenta unui avocat". Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, cu privire la susţinerile referitoare la încãlcarea art. 24 din Constituţie, se arata ca dreptul la apãrare "cuprinde totalitatea drepturilor şi regulilor procedurale care oferã persoanei posibilitatea de a se apara impotriva acuzatiilor ce i se aduc şi posibilitatea folosirii unui avocat" şi ca "atât art. 6 alin. 1, cat şi art. 172 alin. 1 nu fac altceva decât sa transpuna în Codul de procedura penalã garanţiile constituţionale menţionate mai sus, prin acordarea posibilitatii pãrţilor de a avea garantat, pe tot parcursul procesului penal, dreptul la apãrare şi de a beneficia, în cursul urmãririi penale, de un avocat". Cu raportare la acelaşi text constituţional se mai arata ca "prin simpla instituire a posibilitatii efectuãrii, în vederea începerii urmãririi penale, a unor acte premergãtoare", art. 224 din Codul de procedura penalã "nu este de natura a aduce atingere dreptului la apãrare, atâta timp cat acesta este pe deplin respectat în cursul procesului penal - actele premergãtoare efectuandu-se în vederea începerii urmãririi penale, deci înaintea începerii procesului penal". În legatura cu susţinerile privind încãlcarea pct. 3 al art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, se arata ca aceste prevederi impun "existenta unei notificãri din partea autoritãţilor cu privire la imputarea sãvârşirii unei infracţiuni", sens în care "este suficienta luarea unor mãsuri care sa presupunã existenta unei astfel de imputari", cum ar putea fi, de exemplu, "percheziţionarea unei persoane sau a domiciliului unei persoane, confiscarea anumitor bunuri, cererea de ridicare a imunitatii parlamentare, mandatul unui judecãtor de punere sub sechestru a unei clãdiri, arestarea unei persoane, începerea urmãririi penale etc.". În acest sens se invoca şi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile partii prezente şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedura penalã, al cãror conţinut este urmãtorul: - Art. 6 alin. 1: "Dreptul de apãrare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte pãrţi în tot cursul procesului penal."; - Art. 172 alin. 1: "În cursul urmãririi penale, apãrãtorul învinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã şi poate formula cereri şi depune memorii. Lipsa aparatorului nu impiedica efectuarea actului de urmãrire penalã, dacã exista dovada ca apãrãtorul a fost încunoştinţat de data şi ora efectuãrii actului."; - Art. 224: "În vederea începerii urmãririi penale, organul de urmãrire penalã poate efectua acte premergãtoare. De asemenea, în vederea strangerii datelor necesare organelor de urmãrire penalã pentru începerea urmãririi penale, pot efectua acte premergãtoare şi lucrãtorii operativi din Ministerul de Interne, precum şi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, ameninţãri la adresa siguranţei naţionale. Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergãtoare poate constitui mijloc de proba." Autorii exceptiei de neconstituţionalitate susţin ca aceste texte din Codul de procedura penalã contravin art. 24 din Constituţie, care prevede: "(1) Dreptul la apãrare este garantat. (2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu." Totodatã se arata ca sunt incalcate şi dispoziţiile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãrora: "Orice acuzat are, în special, dreptul: a) sa fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limba pe care o înţelege şi în mod amãnunţit, asupra naturii şi cauzei acuzatiei aduse impotriva sa; b) sa dispunã de timpul şi înlesnirile necesare pregãtirii apãrãrii sale; c) sa se apere el însuşi sau sa fie asistat de un apãrãtor ales de el şi, dacã nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apãrãtor, sa poatã fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; d) sa intrebe sau sa solicite audierea martorilor acuzarii şi sa obţinã citarea şi audierea martorilor apãrãrii în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzarii [...]." Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea Constituţionalã constata ca, în esenta, autorii exceptiei de neconstituţionalitate critica dispoziţiile art. 6 alin. 1 şi ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penalã, întrucât acestea limiteazã exerciţiul dreptului la apãrare al învinuitului şi al inculpatului, asigurându-l doar pe parcursul procesului penal, iar nu şi în faza premergãtoare procesului, deşi, în temeiul art. 224 din acelaşi cod, organul de urmãrire penalã efectueazã numeroase acte de cercetare anterior declansarii procesului penal. Se susţine ca organul de urmãrire penalã nu este obligat sa încunoştinţeze persoana cercetata în legatura cu actele premergãtoare şi nici sa asigure acesteia exercitarea dreptului la apãrare şi asistarea aparatorului la efectuarea acestor acte. În consecinta, se apreciazã ca aceste texte din Codul de procedura penalã contravin art. 24 din Constituţie şi art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. I. În legatura cu susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile legale criticate incalca prevederile art. 24 din Constituţie, Curtea Constituţionalã constata ca, dimpotriva, atât art. 6 alin. 1, cat şi art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penalã transpun în norme procedurale, pentru inculpat, invinuit şi celelalte pãrţi ale procesului penal, pe tot parcursul acestuia, principiul constituţional al dreptului la apãrare, precum şi dreptul acestora de a fi asistaţi de apãrãtor. Curtea constata, de asemenea, ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. 1 din Codul de procedura penalã, "Procesul penal se desfãşoarã atât în cursul urmãririi penale cat şi în cursul judecaţii, potrivit dispoziţiilor prevãzute de lege". Art. 224 din Codul de procedura penalã reglementeazã posibilitatea efectuãrii unor acte premergãtoare începerii procesului penal. Faza actelor premergãtoare nu este parte componenta a procesului penal şi într-adevãr pentru aceasta faza nu este reglementatã asigurarea exercitãrii dreptului la apãrare. Este de observat însã ca, potrivit prevederilor art. 224 alin. 1 din Codul de procedura penalã, actele premergãtoare se efectueazã "în vederea începerii urmãririi penale". Începerea urmãririi penale se dispune, de principiu, în rem, atunci când exista date cu privire la sãvârşirea unei infracţiuni, astfel cum prevede art. 228 alin. 1 din Codul de procedura penalã, potrivit cãruia "Organul de urmãrire penalã sesizat în vreunul din modurile prevãzute în art. 221 dispune prin rezoluţie începerea urmãririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergãtoare efectuate nu rezulta vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevãzute în art. 10, cu excepţia celui de la lit. b^1)". Începerea urmãririi penale se dispune în personam numai dacã în acelaşi timp exista suficiente date şi cu privire la persoana autorului infracţiunii. Totodatã alin. 3 al art. 224 din Codul de procedura penalã prevede ca "Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergãtoare poate constitui mijloc de proba". Rezulta deci ca în aceasta faza, cu excepţia procesului-verbal menţionat în textul citat, nu pot fi efectuate acte care sa constituie mijloace de proba în sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedura penalã şi care sa vizeze o anumitã persoana, banuita ca fiind autorul infracţiunii. De altfel, asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 6 din Codul de procedura penalã, prin raportare la art. 24 din Constituţie, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999. Prin aceasta decizie, respingând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut ca "garantarea dreptului la apãrare nu se poate asigura în afarã procesului penal, înainte de începerea urmãririi penale, când fãptuitorul nu are calitatea procesuala de invinuit sau inculpat. [...]. Efectuarea de cãtre organele de urmãrire penalã a unor acte premergãtoare, anterior începerii urmãririi penale, în vederea strangerii datelor necesare declansarii procesului penal, nu reprezintã momentul începerii procesului penal şi se efectueazã tocmai pentru a se constata dacã sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal". S-a mai reţinut ca, deşi "în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedura penalã, procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergãtoare poate constitui mijloc de proba, dreptul la apãrare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încãlcat, pentru ca acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de proba". Asa fiind şi întrucât nu au intervenit împrejurãri noi de natura sa modifice aceasta jurisprudenta, Curtea Constituţionalã urmeazã sa respingã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedura penalã, cu raportare la prevederile art. 24 din Constituţie. II. De asemenea, Curtea Constituţionalã constata ca este neîntemeiatã şi cea de a doua critica de neconstituţionalitate referitoare la încãlcarea prevederilor art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Examinând aceasta critica, Curtea retine ca art. 6 pct. 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale reglementeazã drepturile acuzatului. În sensul acestui articol, noţiunea "acuzat" priveşte persoana cãreia i se imputa, formal şi explicit sau implicit, prin efectuarea unor acte de urmãrire penalã îndreptate impotriva sa, sãvârşirea unei infracţiuni. Asa cum s-a arãtat şi anterior, potrivit regulilor procedurii penale romane, asemenea acte se efectueazã doar în cursul procesului penal, în condiţiile asigurãrii exercitãrii dreptului la apãrare prevãzut la art. 24 din Constituţie. Fata de cele arãtate Curtea retine ca textele de lege criticate nu aduc atingere dreptului la apãrare nici prin raportarea lor la prevederile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prevederi aplicabile potrivit dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, excepţia de neconstituţionalitate urmând sa fie respinsã şi sub acest aspect.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Marta Toader şi Oprea Voinea în Dosarul nr. 242/R/2000 al Tribunalului Teleorman - Secţia penalã. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 26 octombrie 2000.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu
──────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
