Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 210 din 14 aprilie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (1) si alin. (3) teza intai din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 592 din 8 iulie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokâr Gâbor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Cristina Cãtãlina Turcu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor <>art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Marin Frunzã în Dosarul nr. 2.267/C/2004 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia civilã.
La apelul nominal rãspunde, pentru partea C.N.F.R. "Navrom" - S.A. Galaţi, consilier juridic Elena Rãileanu, cu delegaţie la dosar, lipsind autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent informeazã completul de judecatã cã la dosarul cauzei autorul excepţiei a depus a cerere prin care solicitã asistenţã judiciarã gratuitã, printr-un avocat desemnat de Baroul Bucureşti.
Preşedintele acordã cuvântul pe cererea formulatã.
Consilierul juridic al pãrţii C.N.F.R. "Navrom" - S.A. Galaţi solicitã respingerea cererii, ca neîntemeiatã.
Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea cererii, arãtând totodatã cã, în faţa instanţei care a sesizat Curtea Constituţionalã, autorul excepţiei a formulat o cerere similarã, iar aceasta a fost respinsã, întrucât nu erau întrunite condiţiile pentru acordarea asistenţei judiciare gratuite.
Curtea respinge cererea prin care se solicitã asistenţã judiciarã gratuitã.
Preşedintele constatã cauza în stare de judecatã şi acordã cuvântul pe fond.
Reprezentantul C.N.F.R. "Navrom" - S.A. Galaţi solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca devenitã inadmisibilã, întrucât Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra textelor de lege criticate, prin <>Decizia nr. 436 din 26 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.263 din 28 decembrie 2004, respingând excepţia de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã textul de lege criticat a mai fãcut obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, ridicatã de acelaşi autor, cu o motivare identicã, într-un dosar al Tribunalului Galaţi - Secţia civilã, iar prin <>Decizia nr. 144 din 15 martie 2005 Curtea Constituţionalã a respins excepţia, aşa încât soluţia şi considerentele cuprinse în decizia menţionatã îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 22 noiembrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 2.267/C/2004, Curtea de Apel Galaţi - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Marin Frunzã într-o cauzã având ca obiect recursul civil împotriva deciziei prin care s-a soluţionat un litigiu de muncã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile art. 1, art. 4, art. 11, art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 24, art. 124 şi art. 126 din Constituţie, ale art. 6, art. 13, art. 14 şi art. 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi ale art. 1, art. 2, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10, art. 11 şi art. 30 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, considerând, în esenţã, cã: dispoziţiile <>art. II din Legea nr. 195/2004 "sunt discriminatorii, totalitare, dictatoriale, inchizitoriale", deoarece încalcã dreptul la un recurs efectiv la o instanţã naţionalã, "dreptul privind interzicerea discriminãrii, dreptul la un proces echitabil, principiul universalitãţii, principiul statului de drept şi dreptul la apãrare". Justiţiabilul este supus unei discriminãri, deoarece acesta nu mai are posibilitatea de a se apãra în faţa instanţei de judecatã "în mod nemijlocit sau prin intermediul unui avocat" şi nu mai poate exercita o cale de atac "în situaţia în care recursul se scoate de pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se trimite pe cale administrativã unei instanţe inferioare în grad sau în situaţia în care se trimite cu declinarea competenţei, prin încheiere irevocabilã datã în sala de consiliu, fãrã citarea pãrţilor".
Curtea de Apel Galaţi - Secţia civilã apreciazã cã textul de lege criticat contravine art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece ar fi trebuit sã se aplice numai situaţiilor care se ivesc în practicã dupã intrarea sa în vigoare, iar nu şi situaţiilor anterioare. Instanţa considerã cã nu sunt încãlcate celelalte drepturi şi principii invocate de autorul excepţiei.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege criticat este neîntemeiatã, întrucât acesta nu aduce atingere art. 15 din Constituţie, ci instituie regula aplicãrii imediate a noilor reguli de competenţã, prin derogare de la art. 725 alin. 2 teza întâi din Codul de procedurã civilã. În materia aplicãrii în timp a normelor de competenţã principiul este acela al ultrctivitãţii legii vechi, însã prin <>art. II din Legea nr. 195/2004 se adoptã o soluţie diferitã, constând în aplicarea imediatã a legii noi.
"Pe de altã parte, modificarea competenţei şi stabilirea normelor tranzitorii nu reprezintã o încãlcare a art. 21 din Constituţie, ci o aplicare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2), deoarece competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a soluţiona recursuri nu este prevãzutã de o normã constituţionalã".
Cu privire la încãlcarea, prin textul de lege criticat, a dispoziţiilor art. 21 şi art. 24 din Constituţie şi, corelativ, a prevederilor art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi a dispoziţiilor art. 8 şi art. 10 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, reţine urmãtoarele: faptul cã pãrţile nu sunt citate în situaţia reglementatã de textul de lege criticat nu reprezintã o încãlcare a textelor menţionate mai sus, deoarece procedura specialã la care se referã textul criticat nu se aplicã fondului cauzelor, ci "numai aspectelor de ordin pur legal, a cãror examinare nu face necesarã o dezbatere cu citarea pãrţilor".
Nu poate fi reţinutã nici încãlcarea art. 126 din Constituţie, prin textul de lege supus controlului, întrucât "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi va exercita atribuţia de asigurare a interpretãrii şi aplicãrii unitare a legii, în condiţiile şi limitele prevãzute de reglementãrile în vigoare, inclusiv prin cele cuprinse în textele criticate din <>Legea nr. 195/2004 ".
Art. 14 şi art. 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi art. 1, art. 2, art. 7, art. 11 şi art. 30 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului "nu au legãturã cu textele de lege criticate" şi, "în mod corelativ, nu poate fi susţinutã nici încãlcarea art. 11 şi art. 20 din Constituţie".
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile <>art. II din Legea nr. 195/2004 sunt constituţionale, fiind adoptate în concordanţã cu prevederile art. 126 alin. (2) şi art. 115 alin. (8) din Constituţie, fãrã a aduce atingere art. 15 alin. (2) din Legea fundamentalã, deoarece se aplicã de la intrarea lor în vigoare. Invocã în acest sens o parte din argumentele cuprinse în considerentele <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 291 din 1 iulie 2004 .
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile reprezentantului C.N.F.R. "Navrom" - S.A. Galaţi, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), art. 2, art. 3, art. 10 şi <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în realitate, dispoziţiile <>art. II alin. (1) şi alin. (3) teza întâi din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004, care au urmãtorul conţinut:
- Art. II: "(1) Recursurile împotriva hotãrârilor date fãrã drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunţãrii lor şi aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se trimit spre judecatã instanţelor imediat superioare celor care au pronunţat hotãrârea în primã instanţã.
...................................................................................
(3) Recursurile prevãzute la alin. (1) şi (2), a cãror admisibilitate în principiu nu a fost examinatã pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, se scot de pe rol şi se trimit, pe cale administrativã, instanţelor devenite competente sã le judece [...]."
Autorul excepţiei considerã cã dispoziţiile legale criticate încalcã urmãtoarele prevederi constituţionale: art. 1 privind statul român, art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetãţeni, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apãrare, art. 124 privind înfãptuirea justiţiei şi art. 126 privind instanţele judecãtoreşti.
În opinia autorului sunt încãlcate, de asemenea, şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, art. 14 privind interzicerea discriminãrii şi art. 17 privind interzicerea abuzului de drept, din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi prevederile art. 1 privind libertatea şi egalitatea în demnitate şi în drepturi, art. 2 privind egalitatea în drepturi şi interzicerea discriminãrii, art. 6 privind recunoaşterea calitãţii de subiect de drept, art. 7 privind egalitatea în faţa legii şi protecţia împotriva oricãrei discriminãri, art. 8 privind accesul efectiv la instanţele judiciare, art. 10 privind procesul echitabil, art. 11 privind prezumţia de nevinovãţie şi art. 30 privind interpretarea Declaraţiei, din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului.
Examinând excepţia, Curtea Constituţionalã constatã cã aceasta este neîntemeiatã, în considerarea celor ce urmeazã:
Modificarea reglementãrii în aceastã materie a fost realizatã de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, fiind impusã de o serie de raţiuni majore, afectate de reglementarea anterioarã care instituia competenţa exclusivã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie de soluţionare a recursurilor. S-au urmãrit, astfel, o mai bunã administrare a justiţiei, o deplinã realizare a accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil.
Noua soluţie legislativã nu instituie nici o discriminare şi, ca atare, nu contravine principiului egalitãţii de tratament.
Consacrarea posibilitãţii de a exercita o cale de atac împotriva soluţiei de trimitere a dosarului, pe cale administrativã sau prin încheiere de declinare de competenţã, la instanţa devenitã competentã potrivit noii reglementãri ar fi fost nu doar neproductivã, ducând la tergiversarea soluţionãrii cauzei, ci, totodatã, inutilã faţã de caracterul imperativ al normelor în materie de competenţã.
Aşa fiind, nu se poate reţine încãlcarea dispoziţiilor cuprinse în actele internaţionale invocate de autorul excepţiei şi nici a textelor constituţionale de referinţã, mai ales cã pretinsa atingere adusã majoritãţii acestora ar putea fi reţinutã numai mediat, ca o consecinţã a încãlcãrii principiilor constituţionale menţionate anterior.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II alin. (1) şi alin. (3) teza întâi din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Marin Frunzã în Dosarul nr. 2.267/C/2004 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 aprilie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Cãtãlina Turcu
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
