Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 209 din 4 mai 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 213 din Codul penal si ale art. 4, art. 6 alin. 4 si ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 520 din 9 iunie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Nicoleta Grigorescu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 din Codul penal şi ale art. 4, art. 6 alin. 4 şi ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Seba Industrial"- S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.154/2003 al Tribunalului Cluj - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Având cuvântul pe fond, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 din Codul penal ca fiind inadmisibilã, apreciind cã din motivarea excepţiei rezultã cã autorul este nemulţumit, de fapt, de interpretarea datã de instanţã acestor prevederi legale. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 6 alin. 4 şi ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã, pune concluzii de respingere a acesteia ca neîntemeiatã, apreciind cã textele legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 28 ianuarie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 10.154/2003, Tribunalul Cluj - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 din Codul penal şi ale art. 4, art. 6 alin. 4 şi ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Seba Industrial"-S.R.L. din Bucureşti, parte vãtãmatã recurentã în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 213 din Codul penal, referitoare la infracţiunea de abuz de încredere, cã acestea sunt contrare prevederilor constituţionale referitoare la teritoriul statului român (art. 3 din Constituţie, republicatã), la dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã (art. 52 din Constituţie, republicatã) şi la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi (art. 53 din Constituţie, republicatã). Se motiveazã cã dispoziţiile criticate nu disting care bunuri pot constitui obiectul infracţiunii de abuz de încredere, prima instanţã apreciind cã aceste prevederi "nu se aplicã şi bunurilor mobile corporale cu o valoare intrinsecã patrimonialã" şi cã "obiectul material al infracţiunii de abuz de încredere nu îl constituie biletul la ordin", astfel cã acest înscris poate face obiectul unui litigiu comercial, şi nu al unei plângeri penale.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 4, art. 6 alin. 4 şi ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã, autoarea excepţiei susţine cã acestea ar fi contrare prevederilor constituţionale referitoare la teritoriu (art. 3 din Constituţie, republicatã), la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil [art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicatã], precum şi celor referitoare la dreptul la apãrare [art. 24 alin. (1) din Constituţie, republicatã], la dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã (art. 52 din Constituţie, republicatã) şi la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi [art. 53 alin. (1) din Constituţie, republicatã]. Se motiveazã cã, la judecata în primã instanţã, autoarei excepţiei nu i-a fost respectat dreptul la apãrare, apãrãtorul acesteia fiind îndepãrtat din sala de şedinţã.
Tribunalul Cluj - Secţia penalã considerã cã excepţia este neîntemeiatã. Astfel, în ceea ce priveşte art. 213 din Codul penal, se aratã cã este de competenţa instanţei interpretarea acestui text de lege, respectiv ce bunuri pot constitui obiectul acestei infracţiuni. Cu privire la dispoziţiile art. 4, art. 6 alin. 4 şi ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã, instanţa apreciazã cã aceste dispoziţii nu încalcã dreptul la apãrare al pãrţilor, acestea având posibilitatea sã îşi angajeze apãrãtori în tot cursul procesului penal, iar limitarea sau restrângerea rolului activ al instanţei, în condiţiile în care aceasta este obligatã, conform art. 287 din Codul de procedurã penalã, sã îşi exercite în mod activ atribuţiile în vederea aflãrii adevãrului, ar fi nejustificatã şi inoportunã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã în ceea ce priveşte art. 213 din Codul penal şi neîntemeiatã în privinţa art. 4, art. 6 alin. 4 şi art. 173 alin. 2 din Codul de procedurã penalã. În motivarea acestei opinii se aratã, cu referire la dispoziţiile art. 213 din Codul penal, cã ceea ce reclamã autorul excepţiei este presupusa eroare de interpretare şi aplicare a acestei norme de incriminare de cãtre instanţa de judecatã, care a statuat cã art. 213 din Codul penal nu se aplicã "bunurilor mobile corporale cu o valoare intrinsecã patrimonialã". Or, sub acest aspect, excepţia este inadmisibilã, întrucât, potrivit dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 4, art. 6 alin. 4 şi art. 173 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, Guvernul apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã, arãtând cã dreptul la apãrare nu este un drept absolut, ci un drept procesual care, alãturi de alte drepturi procesuale garantate de Constituţie, poate fi exercitat numai în condiţiile legii. Mãsura îndepãrtãrii din sala de şedinţã a apãrãtorului pãrţii, la care face referire autoarea excepţiei, ca urmare a sãvârşirii de cãtre acesta a unei abateri judiciare, este proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu aduce atingere existenţei dreptului la apãrare, câtã vreme partea se aflã în continuare în sala de şedinţã, exercitându-şi drepturile procesuale, iar apãrãtorul acesteia are posibilitatea exercitãrii apãrãrii la şedinţa de judecatã care urmeazã ori prin depunerea de concluzii scrise.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 din Codul penal, faţã de dispoziţiile art. 52 din Constituţie, republicatã, este neîntemeiatã, întrucât susţinerile autoarei excepţiei se referã la modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale criticate. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a art. 4 din Codul de procedurã penalã faţã de prevederile art. 24 alin. (1) din Constituţie, republicatã, se apreciazã cã aceasta nu poate fi susţinutã, întrucât înfãptuirea justiţiei nu este posibilã fãrã cunoaşterea situaţiei de fapt reale, iar aceastã cunoaştere nu poate exista decât dacã instanţa de judecatã are rol activ. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 şi art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã, faţã de prevederile art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, republicatã, se menţioneazã cã aceasta este neîntemeiatã, întrucât textele criticate nu opresc pãrţile interesate de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneazã desfãşurarea unui proces echitabil, ci garanteazã tocmai dreptul la apãrare al învinuitului, inculpatului şi al celorlalte pãrţi în tot cursul procesului penal. Criticile formulate de autorul excepţiei, în raport cu prevederile art. 3, 52 şi 53 din Constituţie, republicatã, sunt apreciate de Avocatul Poporului ca fiind neîntemeiate, deoarece respectivele prevederi nu au incidenţã în cauzã. În concluzie, Avocatul Poporului considerã cã excepţia este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 213 din Codul penal şi ale art. 4, art. 6 alin. 4 şi ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã, având urmãtorul cuprins:
- Art. 213 din Codul penal: "Însuşirea unui bun mobil al altuia, deţinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 4 ani sau cu amendã.
Dacã bunul este proprietate privatã, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Împãcarea pãrţilor înlãturã rãspunderea penalã.";
- Art. 4 din Codul de procedurã penalã: "Organele de urmãrire penalã şi instanţele de judecatã sunt obligate sã aibã rol activ în desfãşurarea procesului penal.";
- Art. 6 alin. 4 din Codul de procedurã penalã: "Orice parte are dreptul sã fie asistatã de apãrãtor în tot cursul procesului penal.";
- Art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã: "Apãrãtorul pãrţii vãtãmate, al pãrţii civile şi al pãrţii responsabile civilmente [...] poate formula cereri şi depune memorii."
Autoarea excepţiei susţine cã dispoziţiile art. 213 din Codul penal contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 3, 52 şi 53, iar în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 4, art. 6 alin. 4 şi ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã, susţine cã acestea ar fi contrare prevederilor constituţionale cuprinse în art. 3, art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1), art. 52 şi în art. 53 alin. (1), care au urmãtoarea redactare:
- Art. 3: "(1) Teritoriul României este inalienabil.
(2) Frontierele ţãrii sunt consfinţite prin lege organicã, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.
(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.
(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strãmutate sau colonizate populaţii strãine.";
- Art. 21 alin. (3): "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apãrare este garantat.";
- Art. 52: "(1) Persoana vãtãmatã într-un drept al sãu ori într-un interes legitim, de o autoritate publicã, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptãţitã sã obţinã recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.
(2) Condiţiile şi limitele exercitãţii acestui drept se stabilesc prin lege organicã.
(3) Statul rãspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Rãspunderea statului este stabilitã în condiţiile legii şi nu înlãturã rãspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţã sau gravã neglijenţã.";
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii."
Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã şi urmeazã sã o respingã pentru urmãtoarele considerente:
I. În ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea criticii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 din Codul penal, a prevederilor constituţionale cuprinse în art. 3 (referitoare la teritoriul României), art. 52 (referitoare la dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã) şi în art. 53 (referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi), Curtea constatã cã acestea sunt nerelevante, întrucât nu au nici o legãturã cu textul criticat. Dispoziţiile art. 213 nu pun în discuţie în vreun fel problema teritoriului României sau cea a dreptului persoanei vãtãmate de o autoritate publicã. De asemenea, textul criticat nu restrânge exerciţiul vreunui drept ori al vreunei libertãţi, ci, dimpotrivã, asigurã exercitarea deplinã a dreptului de proprietate prin incriminarea comportãrii incorecte, abuzive şi pãgubitoare a celui care deţine un bun ce i-a fost încredinţat de altul pentru a-l pãstra sau pentru a-i da o anumitã întrebuinţare şi care, în dispreţul încrederii ce i s-a acordat, trece acel bun în propria stãpânire.
II. Nu poate fi primitã nici critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 6 alin. 4 şi ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã în raport de prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) şi în art. 24 alin. (1), întrucât aceste norme nu opresc pãrţile interesate de a se adresa instanţelor judecãtoreşti, de a fi apãrate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneazã, într-o societate democraticã, desfãşurarea unui proces echitabil.
Contrar celor susţinute de autoarea excepţiei - care criticã de fapt mãsura îndepãrtãrii din sala de şedinţã a apãrãtorului sãu, mãsurã cu privire la care pretinde cã ar încãlca dreptul de apãrare -, textele legale criticate garanteazã dreptul la apãrare prin reglementarea dreptului pãrţilor în proces de a fi asistate de apãrãtor în tot cursul procesului penal (art. 6 alin. 4 din Codul de procedurã penalã), respectiv a dreptului apãrãtorului pãrţii de a formula cereri şi a depune memorii (art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã). În ceea ce priveşte rolul activ al instanţelor judecãtoreşti (art. 4 din Codul de procedurã penalã), acesta este indispensabil înfãptuirii justiţiei în mod echitabil, în concordanţã cu prevederile constituţionale invocate, cunoaşterea situaţiei de fapt reale deduse judecãţii presupunând un demers activ atât din partea organelor de urmãrire penalã, cât şi a instanţelor judecãtoreşti.
Referitor la critica aceloraşi texte legale, în raport de dispoziţiile constituţionale ale art. 3, 52 şi 53, aceasta nu poate fi primitã, întrucât aceste prevederi constituţionale nu au incidenţã în cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 din Codul penal şi ale art. 4, art. 6 alin. (4) şi ale art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Seba Industrial" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.154/2003 al Tribunalului Cluj - Secţia penalã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 4 mai 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
