Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 208 din 15 mai 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedura civila
Costica Bulai - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Paula C. Pantea - procuror Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Marin Frunza în dosarele nr. 1.066/C/2002 şi nr. 1.067/C/2002 ale Curţii de Apel Galaţi - Secţia civilã. La apelul nominal lipseşte autorul exceptiei, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 5C/2003 la Dosarul nr. 541 C/2002, având în vedere ca obiectul exceptiei de neconstituţionalitate ridicate în cele doua dosare, precum şi autorul exceptiei sunt identice. Reprezentantul Ministerului Public apreciazã ca fiind întrunite condiţiile conexarii. În consecinta, în temeiul art. 164 din Codul de procedura civilã şi al <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea dispune conexarea dosarelor anterior menţionate, pentru o mai buna administrare a justiţiei. Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, sustinand ca textul de lege criticat nu contravine accesului liber la justiţie şi nici dreptului la apãrare, întrucât procedura reglementatã nefiind una contencioasã, încheierea cu privire la cererea de asistenta nu are autoritate de lucru judecat, astfel încât poate fi reiterata oricând apar dovezi noi, de natura a justifica luarea unei asemenea mãsuri. Prin urmare, neprevederea unei cai de atac nu incalca drepturile constituţionale invocate de autorul exceptiei.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele: Prin încheierile din 3 octombrie 2002, pronunţate în dosarele nr. 1.066/C/2002 şi nr. 1.067/C/2002, Curtea de Apel Galaţi - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Marin Frunza. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca textul de lege criticat contravine prevederilor art. 1 alin. (3), art. 15, 16, 20, 21, 24 şi 51 din Constituţie, întrucât aceste drepturi şi principii nu mai sunt garantate în situaţia în care încheierea cu privire la cererea de asistenta sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu este supusã nici unei cai de atac. Curtea de Apel Galaţi - Secţia civilã apreciazã ca excepţia este neîntemeiatã, întrucât cererea de asistenta judiciarã poate fi încuviinţatã oricând, în cursul judecaţii, pe baza dovezilor prezentate, astfel încât neprevederea unei cai de atac impotriva încheierii date cu privire la cererea de asistenta judiciarã nu incalca drepturile şi libertãţile consacrate de Constituţie sau de tratatele la care România este parte. Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Guvernul considera ca procedura reglementatã de art. 78 alin. 3 din Codul de procedura civilã nu are caracter contencios, întrucât nu presupune dezbateri contradictorii, şi reprezintã o procedura simpla, operativã, de care pot beneficia toate pãrţile interesate, în fata oricãrei instanţe judecãtoreşti. Aceasta procedura constituie expresia aplicãrii dispoziţiilor constituţionale prevãzute în art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie. Se arata ca reglementarea criticata nu reprezintã o încãlcare a principiilor referitoare la elementele definitorii ale statului de drept şi nici nu afecteazã transpunerea în practica a dispoziţiilor constituţionale privind drepturile, libertãţile şi îndatoririle fundamentale ale cetãţenilor, ci aduce garanţii suplimentare în sprijinul exercitãrii, cu buna-credinţa, a drepturilor şi obligaţiilor procesuale ale pãrţilor, asigurând accesul liber la justiţie. Pe de alta parte, încheierea pronunţatã în aceasta materie nu are autoritate de lucru judecat, existând oricând posibilitatea reiterarii cererii de asistenta judiciarã, însoţitã de dovezile corespunzãtoare. Asa fiind, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Avocatul Poporului arata ca încheierea cu privire la cererea de asistenta sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate este o încheiere premergãtoare hotãrârii judecãtoreşti şi reprezintã o excepţie de la regula instituitã de art. 282 alin. 2 şi 3 şi art. 299 din Codul de procedura civilã, potrivit cãreia încheierile premergãtoare pot fi atacate cu apel şi recurs o data cu fondul, întrucât nu poate fi supusã nici unei cai de atac. Reglementarea adoptatã este de competenta exclusiva a organului legislativ, abilitat prin Constituţie sa stabileascã regulile de desfãşurare a procesului în fata instanţelor judecãtoreşti şi, implicit, excepţiile de la aceste reguli. Pe de alta parte, chiar dacã cererea de asistenta judiciarã nu a fost încuviinţatã, petentul are dreptul de a adresa oricând, în cursul judecaţii, o alta cerere, în funcţie de starea materialã a sa ori a familiei sale. Prin urmare, textul de lege criticat nu incalca prevederile constituţionale invocate de autorul exceptiei şi nu contravine drepturilor garantate de Constituţie şi nici dreptului persoanei la judecarea în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 78 alin. 3 din Codul de procedura civilã. Textul de lege criticat are urmãtorul conţinut: - Art. 78 alin. 3: "Încheierea cu privire la cererea de asistenta sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu este supusã nici unei cai de atac." Autorul exceptiei susţine ca dispoziţiile legale criticate incalca urmãtoarele prevederi constituţionale: - Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme şi sunt garantate."; - Art. 15 alin. (1): "Cetãţenii beneficiazã de drepturile şi de libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea."; - Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri."; - Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale."; - Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."; - Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat. (2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."; - Art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea considera ca nu pot fi reţinute susţinerile potrivit cãrora textul de lege criticat ar contraveni prevederilor art. 15 alin. (1) care reglementeazã principiul universalitatii drepturilor, libertãţilor şi îndatoririlor fundamentale, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi nici celor ale art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, de asemenea aplicabile potrivit dispoziţiilor prevãzute de art. 20 din Constituţie. Acest ultim text are urmãtorul conţinut: "Toate persoanele sunt egale în fata legii şi au, fãrã discriminare, dreptul la o ocrotire egala din partea legii. În aceasta privinta legea trebuie sa interzicã orice discriminare şi sa garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egala şi eficace contra oricãrei discriminãri, în special de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine nationala sau socialã, avere, naştere sau intemeiata pe orice alta împrejurare." Procedând la examinarea comparativa a textelor menţionate, Curtea constata ca textul de lege dedus controlului nu incalca principiul constituţional al egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, întrucât nu face nici o diferentiere între pãrţile aflate în proces. Împrejurarea ca în aceasta materie s-a prevãzut, prin derogare de la dreptul comun, ca încheierile prin care s-a respins cererea de asistenta judiciarã sau s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu sunt supuse nici unei cai de atac nu justifica o asemenea critica, regimul juridic diferit fiind determinat de specificul domeniului reglementat. Sub acest aspect, Curtea Constituţionalã a reţinut în mod constant, în jurisprudenta sa, în concordanta cu practica jurisdicţionalã a Curţii Europene a Drepturilor Omului, ca principiul egalitãţii nu înseamnã uniformitate, numai similitudinea de situaţii impunând un tratament juridic similar, situaţiile diferite fãcând necesar un tratament juridic diferit. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încãlcarea art. 21 din Constituţie, Curtea face trimitere la Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, prin care s-a statuat ca semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia accesul la justiţie nu poate fi îngrãdit prin lege, este aceea ca nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nici o categorie sau grup social. Însã legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, precum şi modalitãţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac. De aceea, Curtea Constituţionalã considera ca instituirea unor reguli speciale privind exercitarea cãilor de atac nu contravine, asa cum susţine autorul exceptiei de neconstituţionalitate, prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, atât timp cat, potrivit celor prevãzute de art. 75 alin. 2 din Codul de procedura civilã, pãrţilor interesate le este asigurata posibilitatea de a reitera cererea de asistenta judiciarã în fata aceleiaşi instanţe, în mãsura în care au intervenit elemente noi de natura a impune şi justifica admiterea unei asemenea cereri. Curtea considera ca nu sunt incalcate nici prevederile art. 24 din Constituţie, întrucât, chiar dacã dreptul la asistenta judiciarã da expresie dreptului la apãrare, între acestea nu exista o deplina şi totalã suprapunere, concluzie ce rezulta din prevederile art. 24 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora, în tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de avocat, ales sau numit din oficiu. Dreptul la apãrare, ca drept fundamental prevãzut şi garantat de Constituţie, are un conţinut complex cãruia i se subsumeaza posibilitatea recunoscuta persoanei, parte într-un proces, de a-şi susţine şi dovedi argumentele, în cadrul şi cu respectarea normelor procesuale aplicabile, precum şi posibilitatea de a apela în acest scop la asistenta judiciarã calificatã, angajand un avocat al cãrui onorariu urmeazã sa îl suporte. Potrivit dispoziţiilor legale criticate, este indreptatita sa solicite asistenta judiciarã, respectiv numirea unui avocat din oficiu, persoana care se gãseşte într-o imposibilitate vãditã de a face fata cheltuielilor unei judecati, cu riscul de a primejdui propria întreţinere sau a familiei sale. Încuviinţarea sau menţinerea încuviinţãrii unei atare cereri de cãtre instanta este subsecventa dovedirii stãrii materiale precare a solicitantului. Astfel, potrivit art. 77 şi art. 78 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura civilã, admiterea cererii este condiţionatã de prezentarea unor dovezi scrise cu privire la veniturile şi sarcinile partii interesate, a unor informaţii de la autoritãţile locale, partea potrivnica având posibilitatea de a dovedi starea materialã realã a solicitantului. Prin urmare, întrucât hotãrârea instanţei se raporteazã la o anumitã situaţie de fapt, anume lipsa de posibilitãţi materiale, care poate fi doar temporarã sau conjuncturala, sau poate fi determinata de insuficienta probatoriului administrat în susţinerea cererii, legiuitorul nu a conferit încheierii autoritate de lucru judecat, oferind astfel solicitantului posibilitatea de a reitera cererea, proband apariţia, existenta sau persistenta stãrii de nevoie. Recunoaşterea unor asemenea prerogative pentru pãrţile interesate, prin textul de lege criticat, anihileaza practic riscul apariţiei situaţiilor în care respingerea cererii de asistenta judiciarã sau revenirea asupra încuviinţãrii acesteia sa antreneze o încãlcare a dreptului constituţional la apãrare, chiar dacã încheierea prin care s-a dispus o asemenea mãsura nu este supusã nici unei cai de atac. Sub acest aspect, opţiunea legiuitorului este impusa de exigenta soluţionãrii cu celeritate a procesului dedus judecaţii. Altfel, a recunoaşte solicitantului dreptul de a ataca la instanta ierarhic superioarã respectivele încheieri ar insemna a oferi cale libera abuzului de drept procesual, cu consecinta prelungirii sine die a proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecata. Curtea constata ca nici critica potrivit cãreia prin textul de lege criticat s-ar aduce atingere principiului supremaţiei Constituţiei şi al respectãrii legilor nu este intemeiata, în mãsura în care, cu privire la acesta, nu se poate retine în mod temeinic, asa cum s-a arãtat, ca ar contraveni unor texte sau principii constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Marin Frunza în dosarele nr. 1.066/C/2002 şi nr. 1.067/C/2002 ale Curţii de Apel Galaţi - Secţia civilã. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 15 mai 2003.
PREŞEDINTE, prof. univ. dr. COSTICA BULAI
Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
──────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
