Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 203 din 29 noiembrie 1999 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 lit. f) din Legea privind accesul la propriul dosar si deconspirarea securitatii ca politie politica
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 9 decembrie 1999
În temeiul art. 144 lit. a) din Constituţie şi al <>art. 17 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, Curtea Suprema de Justiţie a solicitat Curţii Constituţionale, la data de 2 noiembrie 1999, sa se pronunţe asupra constituţionalitãţii Legii privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securitãţii ca poliţie politica, lege adoptatã de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa din 20 octombrie 1999. Sesizarea Curţii Constituţionale s-a hotãrât în conformitate cu dispoziţiile <>art. 26 lit. d) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , republicatã, în şedinţa din 2 noiembrie 1999 a Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie, prin votul unanim al celor 47 de membri prezenţi din totalul de 60 de membri ai Curţii.
Sesizarea de neconstituţionalitate constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 215A/1999.
În sesizare se arata ca prevederile din legea criticata, prin care se restrânge sfera persoanelor despre care se pot cere informaţii privind calitatea de agent al securitãţii, incalca dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Constituţie referitoare la neingradirea dreptului persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public, având în vedere cele ce urmeazã:
În expunerea de motive a legii se prevede ca cetãţenii sunt îndreptãţiţi la accesul la propriul dosar şi la deconspirarea securitãţii, pentru ca "puterea comunista instauratã în România începând cu data de 6 martie 1945 a exercitat, în special, prin organele securitãţii statului, ca poliţie politica, o permanenta teroare impotriva cetãţenilor tarii, drepturilor şi libertãţilor lor fundamentale". Conform prevederilor alin. (1) al art. 1 din legea criticata "Orice cetãţean roman sau cetãţean strãin care dupã 1945 a avut cetãţenie romana are dreptul de acces la propriul dosar întocmit de organele securitãţii, ca poliţie politica. Acest drept se exercita la cerere şi consta în studierea nemijlocitã a dosarului, eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de pe înscrisurile doveditoare despre cuprinsul dosarului", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "[...] persoana, subiect al unui dosar din care rezulta ca a fost urmãritã de organele securitati statului, are dreptul, la cerere, sa afle identitatea agenţilor de securitate şi a colaboratorilor, care au contribuit cu informaţii la completarea acestui dosar". Prin urmare, se arata în continuarea sesizãrii Curţii Supreme de Justiţie, dispoziţiile art. 1 din lege consacra doua drepturi, şi anume: primul consta în dreptul de acces la propriul dosar întocmit de organele securitãţii statului, ca poliţie politica, iar cel de-al doilea se referã la dreptul persoanei ca, la cererea sa, sa afle identitatea agenţilor de securitate şi a colaboratorilor care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului privind persoana care a fost subiect al urmãririi de cãtre organele securitãţii statului. Un al treilea drept este recunoscut prin dispoziţiile art. 2, potrivit cãrora: "Pentru a asigura dreptul de acces la informaţiile de interes public, orice cetãţean roman cu domiciliul în ţara sau în strãinãtate, precum şi presa scrisã şi audiovizuala, partidele politice, organizaţiile neguvernamentale legal constituite, autoritãţile şi instituţiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legatura cu calitatea de agent sau de colaborator al organelor securitãţii, ca poliţie politica, a persoanelor care ocupa sau candideazã pentru a fi alese ori numite [...]" în diferite demnitati sau funcţii. În continuarea acestui alineat sunt enumerate, de la lit. a) la lit. z), demnitãţile sau funcţiile cãrora le sunt aplicabile prevederile sale, începând cu Preşedintele României, deputaţii, senatorii şi membrii Guvernului, fiind apoi cuprinse "demnitãţii, funcţii de conducere şi de execuţie din toate autoritãţile publice, din administraţia publica, autoritatea judecãtoreascã, practic din toate segmentele societãţii, inclusiv organizaţii neguvernamentale, sindicate, asociaţii profesionale şi altele asemãnãtoare". Din aceasta enumerare sunt însã omise funcţiile de lucrãtori operativi ai serviciilor de informaţii. Întrucât, conform legii supuse controlului de constitutionalitate, referitor la serviciile secrete de informaţii interne şi externe şi la Serviciul de Protecţie şi Paza, se pot cere relaţii în legatura cu faptul dacã au avut calitatea de agent sau de colaborator al organelor securitãţii numai în privinta directorului acestor servicii şi a adjunctilor sãi, este evident ca, prin omiterea posibilitatii de a se cere informaţii şi în privinta celorlalţi lucrãtori ai acestor servicii, se infrang prevederile menţionate ale art. 31 alin. (1) din Constituţie. Aceasta omisiune reprezintã o restrangere a sferei persoanelor despre care se pot cere informaţii în sensul dacã au fost agenţi sau colaboratori ai securitãţii. Sunt exceptaţi de la aplicarea prevederilor art. 2 din lege lucrãtorii operativi din serviciile secrete, care, în parte, au constituit poliţia politica ce a adus atingere drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor. Se mai arata ca sunt exceptaţi "şi ofiţerii din serviciul de informaţii al Ministerului Apãrãrii Naţionale", iar în acest mod categorii importante de persoane care au constituit poliţia politica şi au atentat la drepturile şi la libertãţile cetãţenilor "pot sa ocupe azi, în România, orice demnitate şi funcţie, fãrã a se putea cunoaşte situaţia lor din trecut ca agent sau colaborator". Se afirma ca "tocmai îngrãdirea prin lege a dreptului de a cere informaţii despre lucrãtorii din serviciile de informaţii ar afecta siguranta nationala, pentru ca astfel de persoane nu ar mai prezenta garanţii de lealitate, fiind totodatã susceptibile de a fi manevrate sau santajate pentru unele fapte din trecut de cãtre fosti agenţi sau colaboratori ai securitãţii, ceea ce le-ar impiedica sa-şi îndeplineascã atribuţiile de serviciu la nivelul cerinţelor. Mai mult, ar fi posibil ca, prin necunoaşterea unor astfel de persoane, aflate încã în serviciile speciale, sa se refacã reţelele subterane care, în anumite condiţii, ar putea pune în primejdie siguranta nationala".
În baza <>art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sesizarea formulatã de Curtea Suprema de Justiţie a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, spre a-şi putea exprima punctele de vedere asupra obiectiei de neconstituţionalitate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, considera ca sesizarea nu este intemeiata, deoarece:
Dispoziţiile art. 1 şi 2 din Legea privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securitãţii ca poliţie politica au fost interpretate greşit prin sesizare, în sensul ca o anumitã persoana sau un grup de persoane care sunt lucrãtori operativi ai serviciilor de informaţii ar putea fi exceptate de la deconspirare ca agent sau colaborator al organelor securitãţii, ca poliţie politica, pe motiv ca la art. 2 lit. f) sunt precizati doar "directorul şi adjunctii Serviciului Roman de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Paza şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale". Aceasta pentru ca, "potrivit art. 1 din lege, care face obiectul sesizãrii, orice cetãţean roman sau cetãţean strãin care dupã 1945 a avut cetãţenie romana are dreptul de acces la propriul dosar întocmit de organele securitãţii, ca poliţie politica. [...] Totodatã persoana în cauza are dreptul, tot la cerere, sa afle identitatea agenţilor de securitate şi a colaboratorilor care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului sau". De acelaşi drept beneficiazã şi soţul supravieţuitor, precum şi rudele pana la gradul al doilea ale persoanei defuncte, dacã persoana în cauza nu a dispus altfel. De asemenea, persoana care are acces la propriul dosar îşi poate exercita dreptul personal sau prin reprezentanţi cu procura specialã. Se mai arata ca autorul sesizãrii a interpretat greşit şi textul alin. (1) al art. 31 din Constituţie, întrucât, oricât de larga ar fi interpretarea acestui alineat, conform cãruia "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrãdit", el nu poate fi totuşi scos de sub incidenta prevederilor alin. (3), potrivit cãrora "Dreptul la informaţie nu trebuie sa prejudicieze mãsurile de protecţie a tinerilor sau siguranta nationala". Având în vedere ambele texte constituţionale, legiuitorul a reglementat prin dispoziţiile cuprinse la art. 2 al legii criticate "dreptul de acces la informaţii de interes public, astfel încât nici una dintre persoanele care ocupa sau candideazã spre a fi numite ori alese în demnitãţile sau funcţiile publice enumerate la lit. a)-z) sa nu o poatã face fãrã posibilitatea de informare a opiniei publice". Mai mult decât atât, dispoziţiile art. 3 din legea criticata obliga aceleaşi persoane sa facã o declaraţie autenticã, pe propria rãspundere, potrivit legii penale, "privind apartenenţa sau neapartenenta ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politica". Aceasta obligaţie priveşte şi persoanele care la data intrãrii în vigoare a legii exercita demnitãţile sau funcţiile enumerate la art. 2. Se mai arata ca nu poate constitui un motiv de neconstituţionalitate problema dacã, în enumerarea de la art. 2 lit. a)-z), sunt cuprinse toate demnitãţile sau funcţiile de interes public, întrucât o enumerare, oricât de vasta, nu poate fi exhaustiva. În activitatea sa de reglementare juridicã legiuitorul a înţeles "ca noţiunea de informaţii de interes public priveşte colaborarea cu securitatea numai a anumitor persoane care prin funcţiile pe care le deţin fac ca aceste informaţii sa fie de ordin public". Legea privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securitãţii ca poliţie politica nu contravine dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Constituţie, deoarece legiuitorul constituant a distins între "informaţiile de orice fel" şi "orice informaţie de interes public", pe de o parte, şi informaţiile care "nu trebuie sa prejudicieze mijloacele de protecţie a tinerilor sau siguranta nationala", pe de alta parte. În plus, se mai precizeazã ca "nu toate informaţiile sunt publice, iar legiuitorul poate stabili prin lege care sunt publice, urmând ca accesul la acestea sa nu poatã fi îngrãdit". De asemenea, în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se mai arata ca autorul sesizãrii a interpretat dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Constituţie fãrã sa ţinã seama ca "neingradirea are în vedere numai informaţii de interes public". Or, pentru ca interpretarea sa fie corecta, ea trebuie sa se facã prin coroborarea dispoziţiilor constituţionale aflate în corelatie. Legiuitorul a înţeles sa delimiteze sfera informaţiilor publice de acele informaţii care nu intra în aceasta categorie. Astfel, la <>art. 12 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a României se prevede ca "Nici o persoana nu are dreptul sa facã cunoscute activitãţi secrete privind siguranta nationala, prevalandu-se de accesul neingradit la informaţii, de dreptul la difuzarea acestora şi de libertatea de exprimare a opiniilor". De asemenea, la <>art. 9 alin. (2) din Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe se prevede ca "Activitatea Serviciului de Informaţii Externe are caracter de secret de stat", iar art. 19 din aceeaşi lege stabileşte ca "Personalul Serviciului de Informaţii Externe îşi desfãşoarã activitatea deschis sau acoperit, în raport cu nevoile de realizare a siguranţei naţionale. Serviciul de Informaţii Externe asigura protecţia şi încadrarea în munca a cadrelor militare şi a salariaţilor civili care, lucrand acoperit, sunt deconspirate în împrejurãri care exclud culpa acestora".
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca obiecţia de neconstituţionalitate este nefondata, arãtând, în esenta, ca din analiza sesizãrii de neconstituţionalitate rezulta ca textul Legii privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securitãţii ca poliţie politica este considerat a fi "neconstitutional nu prin prevederile pe care le conţine, ci prin absenta din aceasta a unor dispoziţii referitoare la unele categorii de persoane în legatura cu a cãror calitate de agent sau de colaborator al organelor securitãţii oricine ar trebui sa aibã dreptul de a fi informat". Suplinirea acestei omisiuni ar presupune introducerea în textul legii a unor noi prevederi, ceea ce "nu se poate realiza însã pe calea controlului constituţionalitãţii, întrucât Curtea Constituţionalã nu poate completa dispoziţiile legale prin adãugarea unui nou text". Se invoca, în acest sens, jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 70 din 5 mai 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 19 mai 1999. De altfel, se arata în continuare, "sesizarea nu priveşte probleme de constitutionalitate, întrucât nu se afirma ca prevederile existente în textul legii ar fi contrare dispoziţiilor constituţionale, ci oportunitatea largirii sferei categoriilor de persoane prevãzute la art. 2 din aceasta". Totodatã, în acelaşi punct de vedere se mai arata ca "în textul art. 2 din legea menţionatã se enumera doar unele categorii de persoane care ocupa funcţii publice, în timp ce funcţiile lucrãtorilor operativi din serviciile secrete nu fac parte din aceasta categorie, ele având un caracter secret. Exerciţiul drepturilor sau al libertãţilor poate fi restrâns prin lege, dacã se impune pentru cazurile prevãzute la art. 49 alin. (1) din Constituţie, printre care se numara şi siguranta nationala. Or, deconspirarea activitãţii pe care o desfãşoarã în prezent lucrãtorii operativi din cadrul serviciilor secrete ar pune în pericol siguranta nationala".
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 5 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a solicitat informãri din partea Serviciului Roman de Informaţii şi a Serviciului de Informaţii Externe cu privire la poziţia acestora fata de conţinutul obiectiei de neconstituţionalitate formulate de Curtea Suprema de Justiţie.
În consideratiile Serviciului Roman de Informaţii, cuprinse în Adresa nr. 4.177 din 17 noiembrie 1999, semnatã de directorul acestei instituţii, se apreciazã, în esenta, ca Legea privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securitãţii ca poliţie politica este în concordanta cu prevederile Constituţiei. Dupã ce se arata ca, în prezent, Serviciul Roman de Informaţii, care nu are nici o legatura cu fosta securitate, dispune de cadre a cãror varsta medie este sub 36 de ani, fiind din acest punct de vedere cel mai tânãr serviciu de informaţii din Europa, se precizeazã ca "dezvaluirea calitãţii anterioare a acestora de foste cadre ale securitãţii echivaleaza, implicit, cu dezvaluirea statutului lor actual, iar consecinţele imediate, precum şi riscurile generate ar fi considerabile", astfel încât "o asemenea prevedere a legii ar constitui o atingere adusã implicit siguranţei naţionale". Or, potrivit art. 31 alin. (3) din Constituţie, "Dreptul la informaţie nu trebuie sa prejudicieze [...] siguranta nationala". Se mai arata ca, de altfel, art. 17 alin. (2) din legea criticata ca fiind neconstitutionala stabileşte ca vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, "datele de identitate, inclusiv numele conspirative şi funcţiile deţinute, ale ofiţerilor şi subofiţerilor de securitate, activi sau acoperiţi, implicaţi în activitãţi de poliţie politica". De aceea rãmâne, indirect, fãrã obiect susţinerea potrivit cãreia lucrãtorii activi din serviciile secrete nu ar fi fost incluşi printre categoriile despre care se pot da informaţii referitoare la apartenenţa la securitate ca poliţie politica.
Serviciul de Informaţii Externe, prin Adresa nr. 6.407 din 26 noiembrie 1999, semnatã de directorul instituţiei, apreciazã ca sesizarea de neconstituţionalitate a Curţii Supreme de Justiţie nu este intemeiata. În esenta, se arata ca omiterea din lista prevãzutã la art. 2 din lege a posibilitatii de a se cere informaţii şi pentru lucrãtorii operativi ai serviciilor de informaţii cu privire la calitatea acestora de agent sau de colaborator al organelor securitãţii nu incalca dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Constituţie. În acest sens se argumenteaza ca atât cadrele militare, cat şi salariaţii civili din serviciile romane de informaţii nu pot fi consideraţi ca având calitatea de persoane publice, dupã cum nici identitatea acestora nu poate fi asimilatã cu informaţia de interes public, şi aceasta chiar dacã nu întregul personal al Serviciului de Informaţii Externe lucreazã sub acoperire. De altfel, o astfel de situaţie este comuna tuturor serviciilor de informaţii strãine. În plus, conform art. 31 alin. (3) din Constituţie, dreptul la informaţie nu trebuie sa prejudicieze siguranta nationala.
Pe de alta parte, deconspirarea sau mediatizarea personalului unui serviciu de informaţii conduce la afectarea capacitãţii sale de a-şi îndeplini scopul pentru care a fost creat. Se mai arata, de asemenea, ca din dispoziţiile unor legi organice rezulta ca identitatea lucrãtorilor serviciilor romane de informaţii nu constituie informaţie de interes public în înţelesul art. 31 alin. (1) din Constituţie. În acest sens sunt citate dispoziţiile <>art. 10 din Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a României, ale <>art. 31 din Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Paza, ale <>art. 28 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Roman de Informaţii, ale art. 9 alin. (2) şi ale <>art. 19 alin. (1) din Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, precum şi prevederile unor proiecte de lege. Tot astfel se argumenteaza ca scopul legii criticate, care este de deconspirare a securitãţii ca poliţie politica, este realizat prin diverse prevederi ale acesteia, asa cum sunt cele cuprinse în art. 1 alin. (1) şi (2), art. 3 alin. (1), art. 15 alin. (2) şi în art. 18. În sfârşit, se apreciazã ca prin sesizarea de neconstituţionalitate "se introduce o prezumţie de vinovãţie colectivã cu privire la aceasta categorie de persoane ca urmare a locului şi perioadei de munca, fapt ce constituie o încãlcare a unui principiu fundamental al dreptului, şi anume prezumţia de nevinovatie".
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinând obiecţia de neconstituţionalitate formulatã de Curtea Suprema de Justiţie, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, consideratiile Serviciului Roman de Informaţii şi ale Serviciului de Informaţii Externe, raportul judecãtorului-raportor, dispoziţiile Legii privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securitãţii ca poliţie politica, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine urmãtoarele:
În temeiul <>art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate, pentru soluţionarea cãreia a fost sesizatã cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale <>art. 17 din Legea nr. 47/1992 , republicatã.
1. Curtea Constituţionalã observa ca, prin sesizare, sub aspect formal, se solicita examinarea constituţionalitãţii, în integralitate, a Legii privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securitãţii ca poliţie politica. Cu toate acestea, din conţinutul sesizãrii rezulta ca este consideratã neconstitutionala exclusiv dispoziţia legalã conform cãreia se pot cere informaţii, în sensul dacã au avut calitatea de agent sau de colaborator al securitãţii, numai despre directorii şi adjunctii acestora din cadrul Serviciului Roman de Informaţii, al Serviciului de Informaţii Externe, al Serviciului de Protecţie şi Paza şi al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, fiind astfel exceptaţi implicit "ceilalţi lucrãtori operativi ai acestor servicii". De asemenea, în sesizare se mai arata ca sunt exceptaţi de la posibilitatea de a se obţine informaţii despre fosta lor calitate de agent sau de colaborator al organelor securitãţii "şi ofiţerii din serviciul de informaţii al Ministerului Apãrãrii Naţionale" (Direcţia generalã de informaţii a Ministerului Apãrãrii Naţionale, conform titulaturii din reglementãrile în vigoare).
Asa fiind, Curtea constata ca, prin sesizare, sunt vizate ca fiind neconstituţionale dispoziţiile cuprinse în art. 2 lit. f) din legea criticata, care au urmãtorul cuprins: "Pentru a asigura dreptul de acces la informaţiile de interes public, orice cetãţean roman cu domiciliul în ţara sau în strãinãtate, precum şi presa scrisã şi audiovizuala, partidele politice, organizaţiile neguvernamentale legal constituite, autoritãţile şi instituţiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legatura cu calitatea de agent sau de colaborator al organelor securitãţii, ca poliţie politica, a persoanelor care ocupa sau candideazã pentru a fi alese ori numite în urmãtoarele demnitati sau funcţii: [...]
f) directorul şi adjunctii sãi la Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Paza şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale".
De aceea Curtea va proceda la controlul de constitutionalitate numai cu privire la aceste dispoziţii legale.
2. Curtea retine ca, prin sesizare, în esenta, este consideratã ca fiind neconstitutionala "omiterea posibilitatii de a se cere informaţii şi pentru ceilalţi lucrãtori operativi ai acestor servicii", în sensul dacã au avut calitatea de agent sau de colaborator al organelor securitãţii, omisiune prin care s-ar infrange dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrãdit."
Examinând cauza sub acest aspect, Curtea constata ca, în realitate, nu se pune problema unei omisiuni de reglementare, ci aceea a unei optiuni a legiuitorului în privinta sferei categoriilor de persoane pentru care sunt prevãzute dreptul de a se cere şi obligaţia de a se comunica informaţii referitoare la calitatea de agent sau de colaborator al organelor securitãţii.
De aceea, pentru a se stabili dacã aceasta opţiune a legiuitorului incalca ori nu prevederile Constituţiei, sesizarea de neconstituţionalitate ce face obiectul prezentei cauze urmeazã sa fie analizata pe fond, prin raportarea dispoziţiilor legale criticate la norma constituţionalã consideratã ca fiind nesocotita.
3. Examinând dispoziţiile art. 2 lit. f) din Legea privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securitãţii ca poliţie politica, despre care se arata în sesizare ca ingradeste dreptul de acces la informaţii referitoare la calitatea de agent sau de colaborator al organelor securitãţii a unor categorii de persoane, Curtea constata ca aceste dispoziţii nu incalca prevederile art. 31 alin. (1) din Constituţie, astfel cum rezulta din urmãtoarele considerente:
a) Posibilitatea de a cere informaţii cu privire la eventuala calitate de agent sau de colaborator al organelor securitãţii a lucrãtorilor operativi din serviciile secrete presupune, înainte de toate, cunoaşterea identitãţii acestora. Nu furnizarea de informaţii privind calitatea de agent sau de colaborator al organelor fostei securitati, ci divulgarea identitãţii cadrelor actualelor servicii de informaţii trebuie consideratã ca fiind de natura sa punã în primejdie siguranta nationala. În aceste condiţii, este atributul conducerilor serviciilor de informaţii sa îşi îndeplineascã, sub controlul autoritãţilor prevãzute de lege, obligaţia legalã de a cerceta activitatea din trecut a cadrelor pe care le menţin sau pe care le încadreazã în funcţii operative.
Sub acest aspect prevederile art. 31 alin. (1) din Constituţie, invocate în cuprinsul sesizãrii de neconstituţionalitate, trebuie interpretate în corelare cu cele ale alin. (3) al aceluiaşi articol, potrivit cãrora "Dreptul la informaţie nu trebuie sa prejudicieze [...] siguranta nationala".
În lumina prevederilor art. 20 alin. (1) din Constituţie Curtea Constituţionalã retine, de asemenea, ca art. 31 alin. (3) din legea fundamentalã este, de altminteri, în consens cu prevederile art. 10 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prevederi referitoare la libertãţile de exprimare, de opinie şi de a primi sau de a comunica informaţii şi care, la pct. 2, stabilesc: "Exercitarea acestor libertãţi ce comporta îndatoriri şi responsabilitãţi poate fi supusã unor formalitãţi, condiţii, restrangeri sau sancţiuni prevãzute de lege, care constituie mãsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritorialã sau siguranta publica, apãrarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sãnãtãţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecãtoreşti."
b) De altfel, Curtea retine ca, potrivit prevederilor art. 49 alin. (1) din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns, dacã restrangerea se face prin lege şi dacã aceasta se impune, printre altele, pentru "apãrarea siguranţei naţionale", iar conform prevederilor alin. (2) al aceluiaşi articol, "Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii."
Din perspectiva acestor texte constituţionale Curtea constata ca legea criticata nu aduce atingere existenţei dreptului de acces la informaţii de interes public, ci doar restrânge exerciţiul acestuia.
Aceasta restrangere a exerciţiului dreptului - care este realizatã prin lege şi care are ca scop apãrarea siguranţei naţionale - este, de asemenea, proporţionalã cu situaţia care a determinat-o.
Caracterul proporţional rezulta din aceea ca, în realitate, posibilitatea de a se obţine date şi despre personalul actualelor servicii de informaţii este exclusa numai în condiţiile reglementate de art. 2 din lege, condiţii în care ar putea fi prejudiciata siguranta nationala. În schimb, alte dispoziţii ale aceleiaşi legi prevãd totuşi posibilitatea de a se aduce la cunostinta publica, în alte condiţii, eventuala calitate de agent sau de colaborator al organelor securitãţii şi a lucrãtorilor încadraţi în actualele servicii de informaţii.
Astfel, în alin. (2) al art. 1 din lege se prevede: "Totodatã persoana, subiect al unui dosar din care rezulta ca a fost urmãritã de organele securitãţii statului, are dreptul, la cerere, sa afle identitatea agenţilor de securitate şi a colaboratorilor, care au contribuit cu informaţii la completarea acestui dosar", iar potrivit prevederilor alin. (3) al art. 1, de aceleaşi drepturi "beneficiazã soţul supravieţuitor şi rudele pana la gradul al doilea inclusiv ale persoanei decedate, în afarã de cazul în care aceasta a dispus altfel." În plus, art. 17 alin. (2) din lege prevede: "Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii va publica în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, datele de identitate, inclusiv numele conspirative şi funcţiile deţinute, ale ofiţerilor şi subofiţerilor de securitate, activi sau acoperiţi, implicaţi în activitãţi de poliţie politica."
c) Curtea Constituţionalã constata ca nu intra în competenta sa posibilitatea de a se pronunţa asupra aprecierilor, dintre care unele neavând caracter juridic, referitoare la faptul dacã legea supusã controlului de constitutionalitate îşi poate atinge scopul pentru care a fost initiata şi adoptatã, şi aceasta chiar dacã, eventual, asemenea aprecieri ar fi îndreptãţite. Curtea Constituţionalã nu decide dacã o lege este sau nu este buna, dacã este sau nu este eficienta sau dacã este ori nu este oportuna. Numai Parlamentul poate hotãrî, în limitele prevãzute în Constituţie, asupra conţinutului reglementãrilor legale şi oportunitãţii adoptãrii acestora. Iar statul de drept, a cãrui existenta este reglementatã prin art. 1 alin. (3) din legea fundamentalã, impune recunoaşterea de cãtre fiecare putere a actelor şi mãsurilor luate de celelalte puteri în limitele prevãzute de Constituţie.
4. În cadrul documentãrii pentru pronunţarea prezentei decizii Curtea Constituţionalã a analizat şi legi cu obiect similar de reglementare, adoptate în unele dintre fostele state socialiste, cum sunt, printre altele: Legea cu privire la documentele secrete din fosta Republica Democrata Germanã, adoptatã în Germania la 20 decembrie 1991; Legea nr. XXIII din 1994 despre controlul persoanelor care ocupa unele funcţii importante şi despre Oficiul de Istorie, adoptatã în Republica Ungara, precum şi Legea privind accesul la documentele fostei Securitati, publicatã în Monitorul Oficial al Republicii Bulgaria nr. 63 din 6 august 1997 (împreunã cu Hotãrârea nr. 10 din 22 septembrie 1997 a Curţii Constituţionale din Bulgaria). Pe baza acestei documentari Curtea retine ca nici una dintre legile strãine analizate nu reglementeazã furnizarea de date, ca informaţii de interes public, referitoare la persoanele care au avut calitatea de agent sau de colaborator al organelor fostelor servicii secrete sau politii politice. Totodatã, legile respective conţin dispoziţii pentru asigurarea pãstrãrii secretului asupra datelor care ar putea prejudicia siguranta nationala.
Fata de cele arãtate, în temeiul dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi (3), art. 58 alin. (1) şi art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi al prevederilor art. 2 alin. (3), <>art. 17 şi urmãtoarele din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Constata ca dispoziţiile art. 2 lit. f) din Legea privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securitãţii ca poliţie politica sunt constituţionale.
Decizia se comunica Preşedintelui României.
Definitiva şi obligatorie.
Dezbaterile au avut loc la data de 29 noiembrie 1999 şi la ele au participat: Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu, Romul Petru Vonica, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
