Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 202 din 4 iulie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 22 din 30 ianuarie 2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobata cu modificari prin Legea nr. 288/2002
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 805 din 6 noiembrie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Gabriela Ghita - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 22 din 30 ianuarie 2002 privind executarea obligaţiilor de plata ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 288/2002 , excepţie ridicatã de Cabinetul individual de avocatura Viorel Muntean în Dosarul nr. 614/2002 al Judecãtoriei Deva.
La apelul nominal se prezintã titularul Cabinetului individual de avocatura Viorel Muntean, lipsind partea Administraţia Financiarã Deva, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
În susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate autorul invoca încãlcarea prevederilor art. 11 şi 20 din Constituţie prin raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeanã a drepturilor omului privind dreptul persoanei la un proces echitabil. Prevederile convenţiei nu se limiteazã la garantarea dreptului persoanei de a se adresa justiţiei, ci privesc şi garantarea executãrii hotãrârilor judecãtoreşti, altfel dreptul persoanei ar fi unul iluzoriu, lipsit de speranta punerii în aplicare a drepturilor dobândite pe calea justiţiei.
Autorul exceptiei mai arata ca prin <>Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 se instituie o procedura specialã în considerarea calitãţii de debitor a instituţiilor publice, procedura ce inlatura dreptul creditorului de a urmãri silit bunurile aparţinând domeniului privat al statului, supuse regimului de drept comun. De asemenea, posibilitatea statului de a amana aprobarea sumelor din bugetele instituţiilor publice necesare executãrii obligaţiilor de plata fata de creditori aduce atingere dreptului acestora din urma de a apela la forta de constrângere a statului pentru executarea hotãrârilor prin care se constata debitul. Mai mult, prin faptul ca nu se prevede un termen în interiorul cãruia ordonatorii de credite sa fie obligaţi sa dispunã mãsurile ce se impun pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plãţii sumelor stabilite prin titluri executorii, autorul exceptiei considera ca sunt incalcate prevederile Convenţiei europene a drepturilor omului privind termenul rezonabil de soluţionare a litigiilor deduse justiţiei.
În susţinerea exceptiei se mai arata ca sunt incalcate dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitoare la liberul acces la justiţie, ale art. 41 privind ocrotirea în mod egal a proprietãţii private, precum şi dispoziţiile art. 48 care vizeazã dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publica la repararea pagubei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind nefondata, arãtând ca <>Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 se întemeiazã pe normele de drept comun, reglementate de Codul de procedura civilã, în materia executãrii silite. Prin urmare, ordonanta nu creeazã un sistem de favorizare a instituţiilor publice, ci stabileşte obligaţii concrete în sarcina ordonatorilor de credite sa dispunã toate mãsurile ce se impun, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plãţii sumelor stabilite prin titluri executorii. Se apreciazã ca nu este îngrãdit liberul acces la justiţie, întrucât creditorii au la dispoziţie dreptul de a acţiona pe calea executãrii silite sau pot formula contestaţii în termenele prevãzute de lege. Singura excepţie de la dreptul comun o reprezintã executarea silitã prin poprire, care nu este posibila în cazul în care debitor este o instituţie publica, dat fiind interesul general care este astfel ocrotit.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 7 martie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 614/2002, Judecãtoria Deva a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 22 din 30 ianuarie 2002 privind executarea obligaţiilor de plata ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepţie ridicatã de Cabinetul individual de avocatura Viorel Muntean, intimat în procesul având ca obiect contestaţia la executare formulatã de Administraţia Financiarã Deva.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul exceptiei susţine, în esenta, ca dispoziţiile legale atacate contravin dispoziţiilor Constituţiei şi ale Convenţiei europene a drepturilor omului, deoarece:
- prin <>Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 s-a instituit o procedura executionala specialã, care favorizeazã instituţiile bugetare şi inlatura, practic, "dreptul creditorului urmãritor la a urmãri silit sumele disponibile din conturile instituţiilor publice debitoare ori bunuri din inventarul lor, aparţinând domeniului privat al statului ori al unitãţilor administrativ-teritoriale";
- dispoziţiile legale criticate incalca dreptul creditorului la un proces echitabil, în înţelesul pe care îl da acestei notiuni Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, cãci procesul nu poate fi considerat echitabil dacã hotãrârea judecãtoreascã nu poate fi executatã datoritã protecţiei legale de care se bucura creditorul;
- prin dispoziţiile legale criticate se creeazã o discriminare între instituţiile debitoare şi creditori, incalcandu-se astfel principiul constituţional al egalitãţii în drepturi;
- prin dispoziţia care lasa la discretia ordonatorilor principali de credite asigurarea sumelor destinate îndeplinirii obligaţiilor stabilite prin titluri executorii se impiedica accesul creditorilor la justiţie;
- se incalca dreptul de proprietate al creditorului;
- se nesocoteste dreptul creditorului la repararea pagubei pricinuite printr-un act administrativ ilegal.
Instanta de judecata apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a transmite punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate în cauza.
Preşedintele Camerei Deputaţilor considera excepţia ca fiind neîntemeiatã, motivand ca "<>Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 nu scuteşte instituţiile publice de executarea obligaţiilor de plata ale acestora, ci instituie obligaţii concrete în sarcina ordonatorilor principali de credite pentru efectuarea plãţilor respective". Se apreciazã ca nu se incalca prevederile constituţionale privind accesul la justiţie, deoarece "creditorul are posibilitatea de a se adresa justiţiei, atât pentru recunoaşterea dreptului, cat şi pentru executarea obligaţiei", iar prin reglementarea criticata "instituţiile publice nu sunt puse mai presus de lege".
Guvernul României arata ca "textul ordonanţei nu conţine nici o referire la interdicţia executãrii asupra bunurilor din patrimoniul instituţiilor publice aparţinând domeniului privat, care rãmân supuse în continuare dispoziţiilor de drept comun privind executarea silitã.
De altfel, singura derogare pe care o instituie ordonanta de la dreptul comun privind executarea silitã se referã numai la executarea silitã prin poprire, iar în cadrul acesteia nu face decât sa impunã obligaţia respectãrii destinaţiei creditelor bugetare, stabilind ca regula posibilitatea satisfacerii creanţelor numai de la titlul de cheltuieli la care se încadreazã obligaţia de plata respectiva. În rest, intreaga procedura de drept comun a executãrii silite, inclusiv cãile de atac şi termenele prevãzute în Codul de procedura civilã, rãmân aplicabile".
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de Guvern, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 288 din 15 mai 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 23 mai 2002, şi au urmãtorul conţinut:
- Art. 1: "Executarea obligaţiilor de plata ale instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizeazã din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadreazã obligaţia de plata respectiva.";
- Art. 2: "Ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia sa dispunã toate mãsurile ce se impun, inclusiv virari de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plãţii sumelor stabilite prin titluri executorii."
- Art. 3: "În procesul executãrii silite a sumelor datorate de cãtre instituţiile publice în baza unor titluri executorii trezoreria statului poate efectua numai operaţiuni privind plati dispuse de cãtre ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare şi a destinaţiilor aprobate potrivit legii."
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale menţionate sunt contrare dispoziţiilor art. 11, art. 16 alin. (2), art. 21, art. 41 alin. (2) şi art. 48 din Constituţia României, precum şi ale art. 6 paragraful 1 prima fraza din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, al cãror conţinut este urmãtorul:
- Art. 11: "(1) Statul roman se obliga sa îndeplineascã întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern".;
- Art. 16 alin. (2): "Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- Art. 41 alin. (2): "Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.";
- Art. 48: "(1) Persoana vãtãmatã într-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obţinã recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.
(2) Condiţiile şi limitele exercitãrii acestui drept se stabilesc prin lege organicã.
(3) Statul rãspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare sãvârşite în procesele penale.";
- Art. 6 paragraful 1 prima fraza din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã şi urmeazã sa fie respinsã.
Potrivit art. 136 alin. (1) din Constituţia României, formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unitãţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege.
În concordanta cu aceasta norma constituţionalã, prin <>Legea nr. 72/1996 privind finanţele publice, cu modificãrile ulterioare, s-au stabilit reguli cu caracter general privind utilizarea de cãtre instituţiile publice a sumelor alocate de la bugetul de stat în vederea acoperirii cheltuielilor impuse de funcţionarea acestora. Astfel, legea prevede:
- Art. 15. alin. (3): "Cheltuielile prevãzute în capitolele şi articolele de cheltuieli au destinaţie precisa şi limitatã.";
- Art. 29 alin. (3): "Creditele bugetare, aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetarã anuala, nu pot fi utilizate pentru finanţarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite. De asemenea, cheltuielile aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanţarea cheltuielilor altui capitol.";
- Art. 34 alin. (5): "Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.";
- Art. 80: "(1) Sumele aprobate prin bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurãrilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, în limita cãrora se pot efectua cheltuieli, reprezintã credite bugetare, care nu pot fi depasite.
(2) Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
(3) Utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrage, în condiţiile legii, rãspunderea celor vinovaţi."
Curtea constata ca prin <>Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 , atacatã pe calea exceptiei de neconstituţionalitate, s-au reglementat condiţiile în care se realizeazã executarea obligaţiilor de plata ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu respectarea principiilor prevãzute în Constituţie şi în Legea finanţelor publice, evocate mai sus.
Ordonanta nu impiedica executarea silitã a obligaţiilor de plata ale instituţiilor publice, cum, fãrã temei, se susţine în motivarea exceptiei, ci, dimpotriva, face posibila aceasta executare, prin obligarea ordonatorilor de credite de a lua "toate mãsurile ce se impun, inclusiv virari de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plãţii sumelor stabilite prin titluri executorii".
Indiscutabil, ordonanta instituie anumite limite ale executãrii, în sensul ca aceasta nu se poate face asupra oricãror resurse bãneşti ale instituţiilor publice, ci numai asupra acelora alocate de la buget în acest scop. Aceasta limitare nu este însã contrarã Legii fundamentale, ci, asa cum s-a arãtat, este concordanta cu principiile consacrate de aceasta, neaducand nici o restrangere accesului liber la justiţie sau dreptului la un proces echitabil.
Curtea retine ca interzicerea executãrii silite asupra altor fonduri bãneşti decât cele alocate de la bugetul de stat în acest scop nu constituie o discriminare a creditorului în favoarea statului, asa cum se susţine în motivarea exceptiei, ci o norma de protecţie de interes general, fiind de neconceput ca pe calea executãrii silite a unui titlu executoriu sa se ajungã la lipsirea unei instituţii publice de resursele sale financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu. Asemenea mãsura de protecţie a debitorului nu este singulara în legislaţia executionala, fiind de amintit în acest sens prevederile <>art. 34 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 , prin care se prevede exceptarea de la urmãrirea silitã a unor bunuri ale debitorului şi ale familiei acestuia.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plata ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 288/2002 , excepţie ridicatã de Cabinetul individual de avocatura Viorel Muntean în Dosarul nr. 614/2002 al Judecãtoriei Deva.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 4 iulie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
OPINIE SEPARATĂ
Contrar soluţiei adoptate cu votul majoritãţii membrilor Curţii, apreciem ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 este intemeiata şi se impunea admiterea ei pentru urmãtoarele motive:
Potrivit dispoziţiilor legale criticate prin excepţia de neconstituţionalitate, nici o obligaţie de plata a instituţiilor publice, stabilitã în acte ce constituie titlu executoriu (inclusiv printr-o hotãrâre judecãtoreascã irevocabilã şi investitã cu formula executorie), nu se poate executa decât "din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadreazã obligaţia de plata respectiva".
Din aceste dispoziţii restrictive rezulta dificultãţi deosebite în legatura cu executarea obligaţiilor de plata ale instituţiilor bugetare, fiind lezate, în mod evident, drepturile şi interesele legitime ale creditorilor. Sumele din care se poate realiza executarea obligaţiilor de plata ale instituţiilor publice trebuie sa fie prevãzute în bugetele acestora, chiar la titlul de cheltuieli la care se încadreazã obligaţia de plata respectiva. Bugetul de venituri şi cheltuieli al fiecãrei instituţii publice se elaboreazã şi se aproba în anul anterior anului de exerciţiu financiar la care se referã. La acea data nu se cunosc eventualele titluri executorii prin care ulterior vor fi stabilite anumite obligaţii de plata şi, astfel, în mod obiectiv este imposibila includerea în buget a cheltuielilor corespunzãtoare acelor obligaţii de plata. Chiar dacã se cunoaşte existenta anumitor debite certe, ce sunt sau vor fi cuprinse la date previzibile în titluri executorii, este lãsatã la libera apreciere şi vointa a celui care elaboreazã sau aproba bugetul, dacã vrea sau nu sa includã în buget sumele necesare lichidãrii debitelor respective, acesta având posibilitatea sa împiedice definitiv sau într-o perioada de timp îndelungatã executarea obligaţiilor de plata. O alta restrangere a posibilitãţilor de executare rezulta din faptul ca, chiar şi în situaţia în care la anumite titluri de cheltuieli din bugetul instituţiei publice debitoare exista disponibilitati, acestea nu pot constitui surse de executare dacã nu sunt la titlul de cheltuieli la care se încadreazã obligaţia de plata. Practic, potrivit dispoziţiilor legale examinate, executarea obligaţiilor de plata ale instituţiilor publice se poate realiza numai dacã exista bunavointa, în acest sens, a conducãtorilor instituţiilor respective, executarea silitã prevãzutã de art. 371^1 alin. 2 din Codul de procedura civilã fiind exclusa.
Potrivit dispoziţiilor art. 371^3 din Codul de procedura civilã, "Veniturile şi bunurile debitorului pot fi supuse executãrii silite dacã, potrivit legii, sunt urmaribile şi numai în mãsura necesarã pentru realizarea drepturilor creditorilor.
Bunurile supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmãrite numai cu respectarea condiţiilor prevãzute de lege".
Prevederile <>art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 exclud posibilitatea aplicãrii şi a acestor dispoziţii ale dreptului comun fata de instituţiile publice debitoare.
Dificultãţile create în legatura cu executarea obligaţiilor de plata ale instituţiilor publice, ca şi derogarea ori neconcordanta regulilor de executare a acestor obligaţii cu normele din dreptul comun, nu constituie probleme de constitutionalitate, legiuitorul fiind în drept, potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, sa stabileascã reguli de procedura distincte pentru situaţii speciale. Aceste dificultãţi le-am prezentat doar pentru a demonstra caracterul anacronic al dispoziţiilor legale supuse controlului de constitutionalitate, precum şi consecinţele dãunãtoare pe care le provoacã reglementarea, chiar şi a unor aspecte ale procedurii de executare a creanţelor, contrare dispoziţiilor ori principiilor Constituţiei.
Opţiunea libera a legiuitorului pentru stabilirea normelor de competenta şi de procedura nu indreptateste adoptarea unei reglementãri care sa contravina vreunei dispoziţii constituţionale.
Consideram ca dispoziţiile <>art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 contravin prevederilor art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituţie, potrivit cãrora "Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular". De vreme ce, potrivit regulilor generale din dreptul comun, în cazul celorlalte categorii de debitori, pe calea executãrii silite pot fi urmãrite, în vederea stingerii debitelor, toate veniturile şi bunurile neexceptate de lege, executarea obligaţiilor de plata ale instituţiilor publice se poate realiza doar dintr-o singura sursa bãneascã, prevãzutã în bugetul de venituri şi cheltuieli. Astfel, în cazul instituţiilor publice debitoare, sunt excluse de la executare toate bunurile şi toate resursele financiare (veniturile) neevidentiate în capitolul cheltuieli din buget, la titlul de cheltuieli la care se încadreazã obligaţia de plata respectiva, chiar dacã acestea constituie elemente de patrimoniu din proprietatea privatã a instituţiilor publice respective. Aceasta reglementare derogatorie instituie un tratament juridic neconstitutional diferenţiat, o protecţie specialã sporitã a proprietãţii private a instituţiilor publice în dãuna altor subiecte de drept, titulare de creanţe certe, lichide şi exigibile.
Reluand ideea libertãţii legiuitorului în a stabili reguli de procedura diferite pentru situaţii deosebite, acceptam ca în cazul instituţiilor publice debitoare sfera veniturilor şi a bunurilor exceptate de la urmãrire pe calea executãrii silite trebuie reglementatã prin lege altfel decât în cazul altor debitori, persoane fizice sau juridice. Astfel, se impune, în primul rând, exceptarea bunurilor ce constituie proprietatea publica a statului ori a autoritãţilor administraţiei publice locale, acestea fiind inalienabile. De asemenea, trebuie exceptate resursele financiare şi bunurile indispensabile pentru buna funcţionare şi pentru realizarea scopului şi atribuţiilor legale ale instituţiilor publice. Exceptarea, însã, la modul general a tuturor bunurilor din proprietatea privatã a instituţiilor publice, precum şi a tuturor veniturilor acestora, în mod incontestabil, este contrarã dispoziţiilor constituţionale referitoare la ocrotirea în mod egal de lege a proprietãţii private, indiferent de titular.
Judecãtor,
Kozsokar Gabor
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
