Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 202 din 25 noiembrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 si ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 68 din 16 februarie 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Gabriel Adrian Iancu în Dosarul nr. 1.025/1999 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile. Procedura de citare este legal îndeplinitã.
La dosarul cauzei apãrãtorul autorului exceptiei a depus cerere de amânare a judecãrii, cu motivarea ca, fiind bolnav, nu se poate prezenta la dezbateri.
Procurorul nu se opune la cererea de amânare astfel formulatã.
Curtea, deliberând asupra cererii, o respinge, având în vedere ca, întrucât este o a doua cerere de amânare pentru lipsa de apãrare, formulatã de aceeaşi parte, nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 156 alin. 1 din Codul de procedura civilã, iar, în plus, conform prevederilor <>Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, ar fi fost posibila o substituire a avocatului angajat de autorul exceptiei.
Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate, invocand în acest sens jurisprudenta Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, a respins o excepţie de neconstituţionalitate având acelaşi obiect şi precizând ca motivele care au determinat aceasta soluţie subzistã şi în cauza de fata.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 28 iunie 1999 Curtea de Apel Galaţi - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Gabriel Adrian Iancu într-o cauza penalã având ca obiect judecarea recursului declarat de autorul exceptiei impotriva Deciziei Tribunalului Galaţi nr. 383/1999.
În susţinerea exceptiei autorul acesteia arata ca dispoziţiile legale criticate, care interzic luarea unor mãsuri de individualizare a executãrii pedepsei, cum sunt suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei, suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere sau executarea pedepsei la locul de munca, în cazul unor infracţiuni grave, sunt neconstituţionale, deoarece contravin principiului egalitãţii cetãţenilor în fata legii, înscris în art. 16 alin. (1) din Constituţie, în art. 123 alin. (2) din legea fundamentalã, privind independenta judecãtorilor, precum şi în art. 20 din Constituţie referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, la care România este parte.
Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate, instanta arata ca aceasta nu este intemeiata, deoarece, prin modificãrile legislative aduse prin <>Legea nr. 140/1996 instituţiilor suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei, suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere şi executãrii pedepsei la locul de munca, "legiuitorul nu a înţeles sa creeze o inegalitate de aplicare a unor dispoziţii legale, ci a dorit sa evidentieze pericolul social deosebit pe care îl prezintã pentru societate infracţiunile intenţionate pentru care legea prevede pedepse mai mari de 12 ani". De asemenea, se apreciazã ca reglementãrile legislative menţionate nu pot fi considerate ca o împiedicare a instanţei de a individualiza pedepsele conform art. 72 din Codul penal, individualizare care trebuie facuta în limitele şi în cadrul legal existent şi care nu contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) din Constituţie.
În conformitate cu prevederile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
În punctul de vedere al Guvernului se arata ca din cuprinsul prevederilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal rezulta ca legiuitorul a înţeles sa excludã de la beneficiul suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei, al suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere şi al executãrii pedepsei la locul de munca pe acei infractori care au sãvârşit infracţiuni intenţionate grave, oricare ar fi natura acestora, sau infracţiunile de violenta nominalizate în texte. Prin criteriile şi excepţiile pe care legiuitorul le prevede pentru aplicarea acestor mijloace de individualizare a executãrii pedepselor nu se poate susţine ca se aduce atingere dispoziţiei constituţionale din art. 16 privitoare la egalitatea cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice şi nici reglementãrilor internaţionale privind egalitatea în fata legii, deoarece criteriile legate de gravitatea şi de natura faptelor se aplica tuturor persoanelor care au sãvârşit astfel de fapte, fãrã privilegii sau discriminãri. Se invoca în acest sens Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, prin care Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 81 alin. 3 din Codul penal, statuand ca acest text nu contravine prevederilor constituţionale criticate, deoarece limitarea aplicãrii suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei nu incalca nici unul dintre criteriile egalitãţii în drepturi. În ceea ce priveşte afirmatia autorului exceptiei, în sensul ca dispoziţiile art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal ar contraveni prevederilor art. 123 alin. (2) din Constituţie, Guvernul arata ca excepţia este neîntemeiatã, deoarece independenta judecãtorilor nu se poate realiza nesocotind legea, ci numai în cadrul şi în limitele acesteia. În concluzie, se apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate privind art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, raportat la art. 16 alin. (1) şi la art. 123 alin. (1) din Constituţie, este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta sa soluţioneze excepţia ridicatã.
Textele de lege criticate ca fiind neconstituţionale au urmãtorul conţinut:
- Art. 81 alin. 3 din Codul penal: "Suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei nu poate fi dispusã în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vãtãmare corporalã grava, viol şi tortura."
- Art. 86^1 alin. 3 din Codul penal: "Suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusã în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vãtãmare corporalã grava, viol şi tortura."
- Art. 86^7 alin. 3 din Codul penal: "Executarea pedepsei la locul de munca nu poate fi dispusã în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vãtãmare corporalã grava, viol şi tortura."
Autorul exceptiei, invocand neconstituţionalitatea prevederilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, apreciazã ca au fost incalcate art. 16 alin. (1), art. 20 şi art. 123 alin. (2) din Constituţie, art. 7 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Totodatã, considera ca dispoziţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal trebuie corelate cu modificãrile limitelor pedepselor stabilite de <>Legea nr. 140/1996 .
Cu privire la dispoziţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal jurisprudenta Curţii Constituţionale este constanta, statuandu-se prin mai multe decizii ca aceste prevederi sunt constituţionale. În acest sens Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, şi prin Decizia nr. 79 din 20 mai 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 6 iulie 1999. În considerentele acestor decizii Curtea a reţinut ca, deşi prin art. 81 alin. 3 legiuitorul a restrâns aplicarea mãsurii de individualizare a pedepsei, în sensul ca nu poate fi dispusã în cazul persoanelor care au sãvârşit, cu intenţie, infracţiunile menţionate de acest text de lege, aceasta nu contravine însã prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), deoarece limitarea legalã a aplicãrii suspendãrii condiţionate nu incalca nici unul dintre criteriile egalitãţii în drepturi. Drepturile fundamentale reprezintã o constanta a personalitãţii cetãţeanului, o sansa egala acordatã fiecãrui individ şi, din aceasta cauza, principiul egalitãţii cuprinde egalitatea cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, iar nu egalitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetãţeni în comparatie cu alta. În aceasta situaţie este evident ca regimul pedepselor constituie o problema de politica penalã, pe care organul legislativ este singurul îndreptãţit sa o soluţioneze în funcţie de împrejurãrile existente la un moment dat în domeniul criminalitatii. Prin mãsura suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei în condiţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal s-a urmãrit în exclusivitate instituirea unui tratament penal mai sever pentru acele categorii de infracţiuni apreciate de legiuitor ca fapte cu un grad de pericol ridicat. În asemenea condiţii încãlcarea principiului egalitãţii s-ar putea pune în discuţie numai dacã instituirea unor astfel de mãsuri ar crea discriminãri între cetãţeni, potrivit criteriilor stabilite de legiuitorul constituant. Dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie vizeazã egalitatea în drepturi între cetãţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertãţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicãrii unor mãsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifica nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit fata de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui.
În legatura cu susţinerea conform cãreia limita de 12 ani, prevãzutã la art. 81 alin. 3 din Codul penal, pana la care poate fi acordatã suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei este necesar sa fie reevaluata fata de limitele speciale ale pedepsei închisorii prevãzute de <>Legea nr. 140/1996 , Curtea constata ca, deşi realã, aceasta nu este totuşi o problema de control de constitutionalitate a legii, ci este o problema ce aparţine domeniului politicii penale, care intra în competenta exclusiva a legiuitorului, singurul îndreptãţit sa modifice şi sa completeze dispoziţiile legale în vigoare, în temeiul art. 58 alin. (1) din Constituţie. În sensul celor arãtate este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 119 din 23 septembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 12 noiembrie 1999.
De asemenea, referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 95 din 17 iunie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 iulie 1999, subliniind ca Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii care adopta reglementãri, inclusiv pentru instituirea mijloacelor de individualizare a pedepselor, asa cum sunt suspendarea executãrii pedepsei, în cele doua forme ale sale, şi executarea pedepsei la locul de munca, precum şi în vederea stabilirii condiţiilor şi a sferei de incidenta ale acestor mijloace de individualizare a executãrii pedepselor.
Soluţiile adoptate de Curtea Constituţionalã în aceste decizii, precum şi considerentele pe care s-au întemeiat îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de fata.
Pe de alta parte, referitor la critica potrivit cãreia dispoziţiile art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi art. 86^7 alin. 3 din Codul penal incalca prevederile art. 123 alin. (2) din Constituţie privitoare la independenta judecãtorilor, Curtea constata ca aceasta este, de asemenea, neîntemeiatã, deoarece judecãtorii nu pot fi independenţi fata de lege. Individualizarea judiciarã a pedepsei, pe care judecãtorii sunt chemaţi sa o infaptuiasca, poate avea loc numai în cadrul individualizarii legale, care este opera legiuitorului. Or, tocmai în cadrul individualizarii legale au fost instituite mijloacele de individualizare, care sunt suspendarea executãrii pedepsei, în cele doua forme ale acesteia, şi executarea pedepsei la locul de munca, şi pe care judecãtorii sunt obligaţi sa le aplice în stricta conformitate cu legea.
În sfârşit, Curtea constata ca este neîntemeiatã şi referirea autorului exceptiei la art. 7 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, care consacra egalitatea în fata legii şi dreptul la o egala protecţie a legii, precum şi referirea la dispoziţiile corespunzãtoare din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi la cele din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece, fata de precizãrile anterioare privind dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu se poate susţine ca textele de lege criticate incalca aceste prevederi ale documentelor internaţionale şi, implicit, ale art. 20 alin. (2) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA,
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Gabriel Adrian Iancu în Dosarul nr. 1.025/1999 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 25 noiembrie 1999.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
