Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 202 din 14 aprilie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 49 alin. (2) si (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 512 din 16 iunie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Irina Loredana Lãpãdat - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 49 alin. (2) şi (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , excepţie ridicatã de Gheorghe Vasile în Dosarul nr. 1.127/2004 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile. Procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã, arãtând cã textul de lege criticat nu încalcã dispoziţiile art. 16 şi 44 din Constituţie, deoarece se aplicã fãrã discriminare tuturor persoanelor care se încadreazã în ipoteza normei legale, iar stabilirea prin lege a condiţiilor în care se pierde dreptul de proprietate asupra terenurilor este în deplinã concordanţã cu dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (1) teza a doua. Se mai aratã cã atribuţia prefectului de a atesta prin ordin pierderea dreptului de proprietate, ca urmare a nerespectãrii condiţiilor prevãzute de <>art. 19, 21 şi 43 din Legea nr. 18/1991 , nu contravine dispoziţiilor art. 123 alin. (3) şi (5) din Constituţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin încheierea nr. 521 din 24 septembrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 1.127/2004, Tribunalul Constanţa - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 49 alin. (2) şi (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , excepţie ridicatã de Gheorghe Vasile.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã prevederile legale criticate, potrivit cãrora nerespectarea condiţiilor prevãzute în <>art. 19, 21 şi 43 din Legea nr. 18/1991 , referitoare la stabilirea domiciliului în localitatea în care a fost atribuit în proprietate terenul, obligaţia de a lucra suprafaţa de teren atribuitã în proprietate şi obligaţia de întemeiere a unei gospodãrii, atrage pierderea dreptului de proprietate asupra terenului şi a construcţiilor de orice fel realizate pe acesta, prin ordin al prefectului, contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 44 şi ale art. 123 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Astfel, încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1), referitoare la garantarea dreptului de proprietate, şi ale alin. (8), referitoare la prezumţia de dobândire licitã a averii, constã în aceea cã "se pierde un drept de proprietate obţinut în mod legal", prin f2 Şdecizia unui organ administrativ, respectiv prefectul". Or, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, acest lucru echivaleazã cu "constatarea nulitãţii relative a unui act, care nu poate fi decât de competenţa instanţelor judecãtoreşti". Autorul excepţiei mai considerã cã soluţia legislativã consacratã prin textul de lege criticat trebuie sã fie aceeaşi ca în cazul constatãrii nulitãţii absolute a actului de înstrãinare a terenului, care, potrivit <>art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 , este de competenţa instanţelor de judecatã.
Se mai susţine cã textul de lege criticat încalcã dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 123 alin. (3) şi (5), deoarece, fãrã a avea caracterul unei legi organice, acordã prefectului atribuţia de a anula, prin ordin, un act emis de autoritãţile publice locale pe care îl considerã ilegal, fãrã a se adresa în acest sens instanţelor de judecatã, prin atacarea actului în contencios administrativ.
În legãturã cu pretinsa încãlcare a art. 16 din Constituţie, se aratã cã textul de lege criticat instituie "o inegalitate de tratament juridic între cetãţeni", deoarece prevede pierderea dreptului de proprietate prin ordin al prefectului, spre deosebire de situaţia în care titlul de proprietate este lovit de nulitate absolutã, caz în care legiuitorul a instituit competenţa instanţelor judecãtoreşti pentru constatarea nulitãţii, potrivit <>art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 .
Tribunalul Constanţa - Secţia civilã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se aratã cã prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, deoarece "posibilitatea verificãrii şi constatãrii respectãrii unor condiţii legale pentru dobândirea valabilã a dreptului de proprietate în temeiul <>Legii nr. 18/1991 nu aduce atingere protecţiei proprietãţii şi nu înlãturã caracterul licit al dobândirii acesteia", cu atât mai mult cu cât "tocmai în cuprinsul normei constituţionale se aratã cã atât conţinutul, cât şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege". Se mai aratã cã nu poate fi reţinutã nici încãlcarea art. 123 alin. (3) şi (5) din Constituţie, dat fiind cã prevederea legalã criticatã "nu creeazã pentru prefect atribuţii contrare Constituţiei şi nu înlãturã posibilitatea, pentru persoana interesatã, de a se adresa instanţelor de judecatã". în ceea ce priveşte încãlcarea art. 16 din Constituţie, se apreciazã, invocându-se în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cã principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor nu presupune uniformitate, astfel încât legiuitorul poate edicta reguli speciale într-o anumitã materie.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se aratã cã nu sunt încãlcate dispoziţiile art. 44 din Constituţie, deoarece prevederile <>art. 49 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 , stabilind o condiţie rezolutorie, de neîndeplinirea cãreia depinde pierderea dreptului de proprietate, care opereazã în temeiul legii, este în deplinã concordanţã cu dispoziţia constituţionalã invocatã, potrivit cãreia conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. în ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 49 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 , se aratã cã acestea nu încalcã art. 123 alin. (3) şi (5) din Constituţie, deoarece, pe de o parte, actul normativ criticat este o lege organicã, iar pe de altã parte, "nu-i priveazã pe cetãţeni de garanţiile procesuale, prevãzute de lege, pentru apãrarea drepturilor lor". Se apreciazã cã textul de lege criticat este în concordanţã şi cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie, invocându-se jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în sensul cã principiul egalitãţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal faţã de situaţii care, în funcţie de scopul urmãrit, nu sunt diferite. Mai mult, se considerã cã reglementarea legalã în cauzã se justificã prin "consideraţiuni de politicã economicã şi socialã (...), de competenţa exclusivã a legiuitorului".
Avocatul Poporului aratã cã prevederea legalã criticatã nu încalcã art. 16 din Constituţie, dat fiind cã aceasta se aplicã, fãrã nici o discriminare, tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã în ipoteza normei legale, respectiv persoanelor cãrora li s-a constituit dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole. Se mai aratã cã prin textul de lege criticat se instituie condiţiile de dobândire şi pierdere a dreptului de proprietate asupra unor terenuri, ceea ce este în deplinã concordanţã cu art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie. în ceea ce priveşte încãlcarea art. 123 alin. (3) şi (5) din Constituţie, se apreciazã cã textul de lege criticat, prin conţinutul sãu referitor la atribuţia prefectului de a atesta prin ordin anumite situaţii prevãzute în ipoteza normei legale, nu este în contradicţie cu aceastã dispoziţie constituţionalã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 49 alin. (2) şi (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998.
Prevederile legale criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 49 alin. (2) şi (3): "(2) Nerespectarea acestor condiţii atrage pierderea dreptului de proprietate asupra terenului şi a construcţiilor de orice fel realizate pe acesta. Pentru teren nu se vor acorda despãgubiri, iar pentru construcţii, proprietarul va primi o despãgubire egalã cu valoarea realã a acestora.
(3) Organul împuternicit sã constate situaţiile prevãzute la alin. (2) este prefectul, care, prin ordin, atestã pierderea dreptului de proprietate şi trecerea acestuia, dupã caz, în proprietatea privatã a comunei, a oraşului sau a municipiului în a cãrui razã teritorialã este situat terenul."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 44 şi ale art. 123 alin. (3) şi (5) din Constituţie, al cãror conţinut este urmãtorul:
- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauzã de utilitate publicã, stabilitã potrivit legii, cu dreaptã şi prealabilã despãgubire.
(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte mãsuri de trecere silitã în proprietate publicã a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altã naturã discriminatorie a titularilor.
(5) Pentru lucrãri de interes general, autoritatea publicã poate folosi subsolul oricãrei proprietãţi imobiliare, cu obligaţia de a despãgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autoritãţii.
(6) Despãgubirile prevãzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţã, prin justiţie.
(7) Dreptul de proprietate obligã la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinãtãţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobânditã licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezumã.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.";
- Art. 123 alin. (3) şi (5): "(3) Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organicã. (...)
(5) Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care considerã actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
Potrivit textului de lege criticat, nerespectarea condiţiilor prevãzute în <>art. 19, 21 şi 43 din Legea nr. 18/1991 , dispoziţii referitoare la stabilirea domiciliului în localitatea în care a fost atribuit în proprietate terenul, obligaţia de a lucra suprafaţa de teren atribuitã în proprietate, respectiv obligaţia de întemeiere a unei gospodãrii, atrage pierderea dreptului de proprietate a terenului şi a construcţiilor de orice fel realizate pe acesta, prin ordin al prefectului.
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece instituie pierderea unui drept de proprietate prin ordin al prefectului, spre deosebire de soluţia legislativã diferitã consacratã de <>art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 , potrivit cãreia nulitatea absolutã a titlului de proprietate este constatatã de cãtre instanţa judecãtoreascã.
Curtea constatã cã aceastã susţinere a autorului excepţiei referitoare la o pretinsã inegalitate de tratament juridic ce ar rezulta din compararea unor soluţii legislative diferite nu poate fi reţinutã. în conformitate cu dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Parlamentul este organul reprezentantiv suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţãrii", legiuitorul este în drept sã prevadã care sunt autoritãţile competente sã constate îndeplinirea condiţiilor legale, cu respectarea tuturor principiilor şi dispoziţiilor constituţionale.
Pe de altã parte, Curtea a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa, de exemplu în <>Decizia nr. 70 din 15 decembrie 1993 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993, cã încãlcarea principiului egalitãţii şi discriminãrii existã atunci când se aplicã un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fãrã sã existe o motivare obiectivã şi rezonabilã.
Mai mult, s-a statuat în jurisprudenţa Curţii cã "inegalitatea realã, care rezultã din diferenţa de situaţii, poate justifica reguli distincte, în funcţie de scopul legii".
În ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, Curtea constatã cã acestea nu sunt întemeiate.
Prevederile <>art. 49 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 stabilesc sancţiunea pierderii dreptului de proprietate constituit în temeiul legii asupra unor terenuri agricole, ca urmare a nerespectãrii condiţiilor prevãzute în art. 19, 21 şi 43 din lege. Aşadar, pierderea dreptului de proprietate asupra terenului intervine în temeiul legii, consecinţã a neîndeplinirii unei condiţii rezolutorii, iar soluţia legiuitorului este în deplinã concordanţã cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua, potrivit cãrora "conţinutul şi limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege".
Nu este întemeiatã nici susţinerea autorului excepţiei cu privire la neconstituţionalitatea textului de lege criticat, prin raportare la dispoziţiile art. 123 alin. (3) şi (5) din Constituţie, referitoare la stabilirea atribuţiilor prefectului prin lege organicã şi posibilitatea acestuia de a ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, actele consiliului judeţean, al celui local sau ale primarului.
Prevederile art. 49 alin. (3), instituind atribuţia prefectului de a constata, prin ordin, pierderea dreptului de proprietate asupra terenului şi de a dispune trecerea terenului în proprietatea privatã a comunei, oraşului sau a municipiului în a cãrui razã teritorialã este situat, sunt în deplinã conformitate cu dispoziţiile art. 123 alin. (5) din Constituţie, potrivit cãrora "(3) Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organicã".
De asemenea, Curtea constatã cã legiuitorul a instituit anumite condiţii de respectarea cãrora depinde valabila constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, sub sancţiunea pierderii acestuia, în temeiul art. 49 alin. (2) din lege, fapt ce nu vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 123 alin. (5) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
în numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 49 alin. (2) şi (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , excepţie ridicatã de Gheorghe Vasile în Dosarul nr. 1.127/2004 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 aprilie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Lãpãdat
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
