Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 20 din 9 februarie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 53/1992 privind protectia persoanelor handicapate si ale art. 31 alin. (3) din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurari sociale de stat si asistenta sociala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 26 aprilie 1999
Lucian Mihai - preşedinte
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Gheorghe Batranu - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 din Legea nr. 53/1992 privind protecţia persoanelor handicapate şi ale <>art. 31 alin. (3) din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurãri sociale de stat şi asistenta socialã, excepţie ridicatã de Caramateescu Constantin în Dosarul nr. 1.492/1997 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios administrativ.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 26 ianuarie 1999, în prezenta autorului exceptiei, Caramateescu Constantin, a reprezentantului Direcţiei Generale de Munca şi Protecţie Socialã a Municipiului Bucureşti şi în lipsa Asociaţiei Umanitare "Bernadette", fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 2 februarie 1999 şi, apoi, la data de 9 februarie 1999.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Curtea Suprema de Justiţie - Secţia de contencios administrativ, prin Încheierea din 4 septembrie 1998, pronunţatã în Dosarul nr. 1.492/1997, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 din Legea nr. 53/1992 şi ale <>art. 31 alin. (3) din Legea nr. 3/1977 , excepţie ridicatã de Caramateescu Constantin.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile <>art. 1 din Legea nr. 53/1992 incalca prevederile art. 46 şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât din definirea notiunii de persoana handicapata rezulta ca nu se asigura o protecţie specialã nediscriminatorie tuturor cetãţenilor cu handicap. Aceasta pentru ca încadrarea în categoria persoanelor handicapate este condiţionatã de îndeplinirea cumulativa a doua cerinţe, respectiv imposibilitatea de a se integra prin propriile posibilitãţi atât în viata socialã, cat şi în cea profesionalã, excluzând astfel persoanele care nu mai sunt de "varsta activa".
În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 31 alin. (3) din Legea nr. 3/1977 , astfel cum au fost modificate prin <>Legea nr. 49/1997 , se susţine ca acestea contravin principiilor consacrate în art. 48 şi art. 21 din Constituţie, deoarece pensionãrii de invaliditate care prezintã invaliditati ireversibile şi cei care au împlinit o anumitã varsta şi au o anumitã vechime în munca, nefiind supuşi revizuirii medicale periodice, nu au posibilitatea sa obţinã documente de atestare a eventualei modificãri a gradului lor de invaliditate şi nu pot ataca în justiţie asemenea acte, dacã prin ele se cauzeazã vãtãmãri ale drepturilor lor.
Instanta, exprimandu-şi opinia, în conformitate cu prevederile <>art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, considera ca dispoziţiile <>art. 1 din Legea nr. 53/1992 şi ale <>art. 31 alin. (3) din Legea nr. 3/1977 sunt neconstituţionale.
În conformitate cu prevederile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul de vedere primit de la Guvern se apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. Textul <>art. 1 alin. (1) din Legea nr. 53/1992 - la definirea persoanelor handicapate - are în vedere toate categoriile de persoane handicapate. Referirea la integrarea "în viata socialã şi profesionalã" nu contravine principiilor protecţiei persoanelor handicapate şi nici principiului egalitãţii în drepturi, consacrate prin art. 46 şi art. 16 alin. (1) din Constituţie; nesupunerea la revizuiri medicale periodice a unor categorii de pensionari de invaliditate nu are nici o incidenta cu principiul liberului acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, şi nu produce nici o vãtãmare în vreun drept al persoanelor respective. Prin urmare, dispoziţiile <>art. 31 alin. (3) din Legea nr. 3/1977 nu incalca nici prevederile art. 48 din Constituţie.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale atacate, raportate la Constituţie, precum şi prevederile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este legal sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate şi este competenta sa o soluţioneze, în conformitate cu prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã.
I. Autorul exceptiei de neconstituţionalitate contesta în întregime <>art. 1 din Legea nr. 53/1992 , dar în realitate se referã doar la dispoziţiile alin. (1) al acestui articol, sustinand neconstituţionalitatea modului de definire a persoanei handicapate.
Textul de lege contestat este urmãtorul:
"Art. 1. - (1) Persoane handicapate, în înţelesul prezentei legi, sunt acele persoane care, datoritã unor deficiente senzoriale, fizice sau mintale, nu se pot integra total sau parţial, temporar sau permanent, prin propriile lor posibilitãţi, în viata socialã şi profesionalã, necesitand mãsuri de protecţie specialã."
Din redactarea textului de lege rezulta ca nu se face nici o discriminare între cetãţeni, nefiind incalcate prevederile art. 16 din Constituţie. Toţi cetãţenii care întrunesc condiţiile prevãzute de aceste dispoziţii beneficiazã de aceeaşi protecţie legalã specialã. Cerinta îndeplinirii cumulative a doua condiţii referitoare la neputinţã de a se integra total sau parţial, temporar sau permanent, atât în viata socialã, cat şi în cea profesionalã este deopotrivã valabilã pentru toţi cetãţenii care pretind ca sunt handicapati. Varsta cetãţenilor respectivi nu constituie însã un criteriu nici în aceasta privinta.
Este neîntemeiatã susţinerea potrivit cãreia persoanele care nu mai sunt de varsta activa ar fi excluse de la posibilitatea de a obţine atestarea calitãţii lor de persoane handicapate, deoarece chiar şi dupã împlinirea vârstei de pensionare, dacã nu mai au capacitatea de a se integra prin propriile lor posibilitãţi în viata profesionalã, sunt considerate handicapate, putând solicita atestarea acestei calitãţi. Condiţiile de încadrare în categoria de persoane handicapate, precum şi cãile de atac ce pot fi exercitate impotriva soluţiilor autoritãţilor sanitare şi administrative sunt reglementate prin alin. (2)-(4) ale <>art. 1 din Legea nr. 53/1992 , ele fiind identice pentru toţi cetãţenii interesaţi. Mãsurile de ocrotire specialã de care se bucura persoanele handicapate sunt înscrise în celelalte articole din <>Legea nr. 53/1992 , fiind însã în concordanta cu prevederile art. 46 din Constituţie.
Eventuala aplicare gresita a acestor dispoziţii legale de cãtre anumite autoritãţi nu conduce la concluzia ca ele ar contraveni normelor constituţionale, aceasta fiind o chestiune ce intra în competenta organelor îndrituite sa soluţioneze litigiul în cadrul exercitãrii cãilor legale de atac, ceea ce excede atribuţiilor Curţii Constituţionale.
II. Examinând excepţia formulatã în privinta <>art. 31 alin. (3) din Legea nr. 3/1977 , Curtea constata ca <>Legea nr. 53/1992 şi <>Legea nr. 3/1977 reglementeazã domenii diferite. Astfel, <>Legea nr. 53/1992 reglementeazã mãsurile de ocrotire specialã a persoanelor handicapate, iar <>Legea nr. 3/1977 , pensiile de asigurãri sociale de stat şi asistenta socialã. Interferenta celor doua legi rezulta doar din faptul ca <>Legea nr. 53/1992 prevede, printre drepturile şi facilitãţile acordate persoanelor handicapate ca mãsuri de ocrotire specialã, şi posibilitatea pensionãrii cu reducerea limitei de varsta şi a vechimii în munca.
Textul de lege contestat, respectiv <>art. 31 alin. (3) din Legea nr. 3/1977 , astfel cum a fost modificat prin <>Legea nr. 49/1997 , constituie o excepţie de la regula generalã înscrisã în alin. (1) al aceluiaşi articol cu privire la obligativitatea revizuirii medicale periodice a pensionarilor de invaliditate şi este formulat astfel:
"(3) Nu sunt supuşi revizuirii medicale periodice pensionãrii de invaliditate care:
a) prezintã invaliditati ireversibile;
b) au împlinit varsta de 55 de ani, bãrbaţii, şi au o vechime în munca de cel puţin 30 de ani şi de 50 de ani, femeile, şi au o vechime în munca de cel puţin 25 de ani."
Acest text de lege nu face nici o discriminare şi nu cuprinde nici o interdicţie, ci doar absolvã de anumite obligaţii doua categorii de pensionari de invaliditate, cãrora nu li se mai poate retrage dreptul la pensie, ca urmare a rezultatelor revizuirilor medicale periodice. Faptul ca persoanele aparţinând acestor categorii de pensionari de invaliditate nu sunt supuse revizuirii medicale periodice în baza <>art. 31 din Legea nr. 3/1977 nu le impiedica sa se adreseze comisiilor medicale competente, conform <>Legii nr. 53/1992 , pentru a obţine noi certificate de încadrare în anumite categorii de persoane handicapate, şi nici sa conteste în fata instanţelor judecãtoreşti refuzul de a elibera certificatul solicitat ori conţinutul certificatului eliberat, dacã acesta le lezeaza interesele legitime.
Excluderea de la posibilitatea de a cere, pe calea revizuirii medicale, constatarea modificãrii gradului de invaliditate în care sunt încadrate anumite categorii de pensionari se regaseste în <>art. 31 alin. (4) din Legea nr. 3/1977 , dar constituţionalitatea acestui text nu a fost contestatã.
De altfel, acest ultim text de lege se referã doar la calitatea de pensionar şi nu la calitatea de persoana handicapata. Stabilirea condiţiilor în care pensionarea se considera definitiva şi a celor în care se poate cere încadrarea în alta categorie ori recalcularea drepturilor de pensie este atributul legiuitorului. Prin modul de reglementare a acestor probleme nu s-a adus nici o ingradire dreptului oricãrui cetãţean de a se adresa justiţiei pentru a solicita recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei în cazul vatamarii într-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ, nefiind incalcate nici dispoziţiile art. 21 şi nici ale art. 48 din Constituţie.
În acest sens Curtea Constituţionalã a statuat prin Decizia nr. 357 din 14 octombrie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 22 ianuarie 1998, ca cel interesat se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în temeiul <>Legii nr. 29/1990 , chiar dacã legea nu prevede în mod expres calea de atac impotriva unui act administrativ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 din Legea nr. 53/1992 privind protecţia persoanelor handicapate şi a dispoziţiilor <>art. 31 alin. (3) din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurãri sociale de stat şi asistenta socialã, ridicatã de Caramateescu Constantin în Dosarul nr. 1.492/1997 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios administrativ.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 9 februarie 1999.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
---------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
