Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 20 din 2 februarie 2000 referitoare la sesizarea de neconstitutionalitate a art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale si a dispozitiilor art. 198 din aceeasi lege prin care a fost abrogat art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 18 februarie 2000
În temeiul art. 144 lit. a) din Constituţie şi al <>art. 17 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, Curtea Suprema de Justiţie a solicitat Curţii Constituţionale la data de 6 ianuarie 2000 sa constate "neconstituţionalitatea Legii privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, adoptatã de Parlamentul României la 29 decembrie 1999, în partea privind art. 41 alin. (2) şi art. 198, prin care a fost abrogat <>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã".
Sesizarea Curţii Constituţionale s-a hotãrât în şedinţa din data de 6 ianuarie 2000 a Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie prin votul unanim al celor 55 de membri prezenţi din totalul de 60 de membri ai Curţii, potrivit art. 20 şi <>art. 26 lit. d) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , republicatã.
Sesizarea de neconstituţionalitate constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 5A/2000.
Prin sesizarea de neconstituţionalitate formulatã se considera ca dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, referitoare la stabilirea vârstei standard de pensionare de 60 de ani pentru femei şi, respectiv, de 65 de ani pentru bãrbaţi şi la eşalonarea aplicãrii acestei prevederi pe termen de 13 ani, contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie care consfinţesc egalitatea în drepturi a cetãţenilor, deoarece creeazã, discriminatoriu, o situaţie mai grea pentru "unii asiguraţi care ar avea dreptul sa primeascã pensie la o data cu mult mai îndepãrtatã decât alţi asiguraţi".
De asemenea, se apreciazã ca art. 198 din noua lege a pensiilor, prin care, printre altele, a fost abrogat <>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, incalca prevederile constituţionale ale art. 16, potrivit cãrora: (1) "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. (2) Nimeni nu este mai presus de lege."
Autorul sesizãrii de neconstituţionalitate arata ca dispoziţiile <>art. 103 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, prevãd: "Magistraţii cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratura beneficiazã, la împlinirea vârstei prevãzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din venitul net [...]." Conform sustinerii Curţii Supreme de Justiţie, aceste dispoziţii legale au intrat în vigoare în luna august 1997, magistraţilor pensionaţi cu aceasta data acordându-li-se pensie de serviciu, iar celor pensionaţi anterior datei intrãrii în vigoare recalculandu-li-se cuantumul pensiei, astfel ca în prezent toţi magistraţii pensionari beneficiazã de pensie de serviciu. Or, în urma abrogãrii acestor dispoziţii legale, prin intermediul art. 198 din noua lege a pensiilor, magistraţii care vor fi pensionaţi dupã data intrãrii în vigoare a acestei legi nu vor mai beneficia de pensie de serviciu. Astfel, se creeazã o discriminare între cele doua categorii de magistraţi pensionari, în funcţie de data pensionãrii, ceea ce se considera ca infrange principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor înscris în art. 16 din Constituţie.
În continuare autorul sesizãrii de neconstituţionalitate mai arata ca "instituirea pensiei de serviciu pentru magistraţi a apãrut ca o necesitate izvorata din statutul profesional al acestora", care impune anumite interdicţii relative, de exemplu la: exercitarea directa sau prin persoane interpuse a activitãţilor de comerţ; participarea la administrarea ori la conducerea unor societãţi comerciale sau civile; îndeplinirea calitãţii de expert sau de arbitru desemnat de pãrţi într-un proces; îndeplinirea oricãrei alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice în învãţãmântul superior. De aceea, pentru magistraţi, practic, singura sursa de existenta în timpul activitãţii este salariul, iar dupã retragerea din activitate, pensia, fãrã posibilitatea acumularii unor rezerve materiale pentru perioada ulterioara pensionãrii.
În sensul ca pensia de serviciu reprezintã în mod necesar şi legitim o forma de garantare a drepturilor magistraţilor sunt invocate şi prevederile cap. 6 al Cartei europene privind statutul judecãtorilor, intitulat "Remunerarea şi protecţia socialã", cu recomandãri precise pentru statele europene de a le respecta şi de a le include în ordinea de drept interna. Potrivit art. 4 din capitolul menţionat, magistraţii, atunci când "au împlinit varsta legalã pentru încetarea funcţiei", au dreptul la "plata unei pensii al carei nivel trebuie sa fie cat mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţionalã".
De asemenea, Curtea Suprema de Justiţie, argumentand necesitatea instituirii pensiei de serviciu pentru magistraţi, invoca şi faptul ca "în statele europene cu un anumit grad de dezvoltare, inclusiv România, dreptul la pensie de serviciu îl au toate forţele de apãrare a ordinii publice - armata, poliţia şi serviciile speciale", care, prin activitatea lor, "îşi asuma un risc întru apãrarea ordinii de drept, asigurând liniştea în societate". Or, continua autorul sesizãrii de neconstituţionalitate, "justiţia face parte şi ea din forţele publice chemate sa menţinã ordinea de drept, pentru aceasta pronunţând hotãrâri prin care se ordonã încetarea încãlcãrii unor drepturi în societate atunci când se reclama încãlcarea acestora, iar executarea hotãrârilor judecãtoreşti, atunci când este nevoie, este asigurata prin forta coercitivã a statului de celelalte forte de apãrare a ordinii publice". Totodatã, arãtându-se ca "justiţia este în ultima instanta cea care asigura armonia juridicã şi echilibrul în societate", se arata ca "recunoaşterea dreptului la pensie de serviciu pentru magistraţi", consacratã ca atare prin <>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, "se încadreazã în organizarea politico-juridicã a statului de drept".
Conform dispoziţiilor <>art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sesizarea formulatã de Curtea Suprema de Justiţie a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, spre a-şi putea exprima punctele de vedere asupra obiectiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca obiecţia de neconstituţionalitate ce vizeazã art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensionare şi alte drepturi de asigurãri sociale, în raport cu prevederile art. 16 din Constituţie, este neîntemeiatã. Se considera ca eşalonarea creşterii varstelor de pensionare, pe o perioada de 13 ani, nu creeazã o situaţie grea în mod discriminatoriu pentru asiguraţii care se vor pensiona la o data mai îndepãrtatã, deoarece, începând cu anul 1990, în instituţiile şi întreprinderile de stat timpul de munca a fost de 5 zile pe saptamana, a câte 8 ore, iar nu de 6 zile pe saptamana, cum a fost pana la aceasta data. De aceea Guvernul susţine ca "este echitabil, iar nu discriminatoriu, ca eşalonarea ajungerii la noua varsta standard sa ţinã seama de diferenţele de program de lucru menţionate".
În ceea ce priveşte sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 198 din noua lege a pensiilor, prin care se abroga <>art. 103 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, Guvernul apreciazã ca aceasta este intemeiata, deoarece sunt infrante prevederile constituţionale ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi şi, implicit, cele ale art. 124 alin. (2) şi ale art. 131 alin. (2), care stabilesc statutul juridic special al judecãtorilor şi al procurorilor, precum şi cele ale art. 11, conform cãrora obligaţiile ce revin statului roman din actele internaţionale ratificate de Parlament trebuie îndeplinite "întocmai şi cu buna-credinţa". Deoarece, datoritã numeroaselor incompatibilitãţi şi interdicţii pentru magistraţi, singura sursa de venit a acestora sunt drepturile salariale şi, respectiv, pensia, dupã retragerea din activitate se creeazã o situaţie discriminatorie fata de categorii profesionale cu statut asemãnãtor. În acest sens Guvernul invoca situaţia militarilor care, conform statutului lor, au aceleaşi interdicţii şi incompatibilitãţi, beneficiind, de asemenea, de pensie de serviciu, prevãzutã de <>Decretul nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care nu a fost însã abrogat prin art. 198 din noua lege a pensiilor.
În continuare, în punctul de vedere al Guvernului, se precizeazã ca Justiţia atrage la bugetul de stat venituri substanţiale, astfel ca plata pensiilor de serviciu pentru magistraţi nu reduce bugetul asigurãrilor sociale de stat. De altfel, potrivit <>art. 103 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, numai "Partea din pensia de serviciu care depãşeşte nivelul pensiei din sistemul asigurãrilor sociale de stat se suporta din bugetul de stat", în timp ce pensiile militarilor sunt plãtite în totalitate de la bugetul de stat.
În final, se arata ca, deoarece România a aderat la Statutul Consiliului Europei, fiind membra a acestui organism, are obligaţia sa respecte Carta europeanã privind statutul judecãtorilor, adoptatã în 1998, şi care garanteazã judecãtorilor, în mod special, "plata unei pensii al cãrui nivel trebuie sa fie cat mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primitã pentru activitatea jurisdicţionalã". De aceste prevederi s-a ţinut seama atunci când s-a reglementat pensia de serviciu pentru magistraţi prin <>art. 103 din Legea nr. 92/1992 , republicatã.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
În temeiul <>art. 5 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a solicitat precizãri din partea Ministerului Justiţiei, referitoare la obligaţiile ce revin statului roman din prevederile Cartei europene privind statutul judecãtorilor, document invocat în sesizarea formulatã de Curtea Suprema de Justiţie. În consideratiile Ministerului Justiţiei, cuprinse în Adresa nr. 217 din 20 ianuarie 2000, se arata ca: "Documentul în discuţie a fost adoptat în unanimitate de cãtre participanţii la reuniunea multilaterala de la Lisabona, din 8-10 iulie 1999, magistraţi şi reprezentanţi ai ministerelor de justiţie din 25 de tari membre ale Consiliului Europei." Conform precizãrilor Ministerului Justiţiei, "Carta, care conţine obiective şi principii elaborate în continuarea Recomandarii nr. R (94) 12 a Comitetului Ministrilor cu privire la independenta, eficienta şi rolul judecãtorilor, reprezintã o noua etapa în realizarea unui spaţiu judiciar comun în Europa. Ea are, asadar, aceeaşi valoare ca recomandarea". În ceea ce priveşte forta juridicã a recomandãrilor date de Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei, se precizeazã ca "aceste documente sunt date în baza şi, uneori, chiar în completarea convenţiilor Consiliului Europei. De remarcat ca toate convenţiile Consiliului Europei sunt adoptate de cãtre Comitetul Ministrilor al acestei importante organizaţii internaţionale guvernamentale".
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate formulatã de Curtea Suprema de Justiţie, punctul de vedere al Guvernului, consideratiile Ministerului Justiţiei, raportul judecãtorului-raportor, dispoziţiile criticate ale Legii privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine urmãtoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 3 alin. (2) şi ale <>art. 17 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate formulatã în condiţii legale de Curtea Suprema de Justiţie.
Critica de neconstituţionalitate cuprinsã în aceasta sesizare se referã la doua texte ale Legii privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, adoptatã de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţele din 29 decembrie 1999.
Cele doua texte legale criticate pentru neconstituţionalitate sunt art. 41 alin. (2) şi art. 198, acesta din urma exclusiv în partea referitoare la abrogarea <>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã.
Art. 41 alin. (2) din legea criticata pentru neconstituţionalitate are urmãtorul conţinut: "Varsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bãrbaţi. Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, prin creşterea varstelor de pensionare pornind de la 57 de ani pentru femei şi 62 de ani pentru bãrbaţi, conform eşalonãrii din anexa nr. 3."
În cuprinsul anexei nr. 3, la care face referire art. 41 alin. (2), sunt prevãzute, începând cu ianuarie 2001 şi pana în decembrie 2014, varstele standard de pensionare, pe perioade intermediare, stagiile minime şi complete de cotizare pentru femei şi bãrbaţi, în mod eşalonat, pana la atingerea vârstei standard prevãzute de textul art. 41 alin. (2).
Art. 198 din legea supusã controlului de constitutionalitate exercitat de Curte dispune abrogarea parţialã sau totalã a mai multe acte normative. Dintre dispoziţiile cuprinse în art. 198 critica de neconstituţionalitate formulatã de Curtea Suprema de Justiţie vizeazã numai textul care are urmãtorul conţinut: "<>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997."
Art. 103, a cãrui abrogare este dispusã în acest fel, are urmãtoarea redactare: "Magistraţii cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratura beneficiazã, la împlinirea vârstei prevãzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din venitul net realizat din salariul de baza, sporul pentru vechime în munca şi sporul de stabilitate în magistratura, avute la data pensionãrii.
Pentru fiecare an care depãşeşte vechimea în magistratura prevãzutã la alin. 1 se adauga la cuantumul pensiei câte 1% din venitul net, fãrã a se putea depãşi 100% din venitul net stabilit conform alin. 1, avut la data pensionãrii.
Partea din pensia de serviciu care depãşeşte nivelul pensiei din sistemul asigurãrilor sociale de stat se suporta din bugetul de stat.
Pensia suplimentarã se stabileşte în condiţiile Legii privind pensiile de asigurãri sociale de stat şi asistenta socialã.
Pensiile magistraţilor se actualizeazã în raport cu nivelul salariilor de baza ale magistraţilor în activitate.
De aceste drepturi beneficiazã şi magistraţii reincadrati dupã pensionare."
În ceea ce priveşte dispoziţiile alin. 5 al <>art. 103 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a constatat prin deciziile nr. 88 şi nr. 89 din 1 iunie 1999, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999 şi, respectiv, nr. 322 din 6 iulie 1999, decizii pronunţate în soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate, ca aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale în mãsura în care nu asigura şi magistraţilor pensionaţi anterior datei intrãrii în vigoare a Legii nr. 142/1997, de modificare şi completare a <>Legii nr. 92/1992 , actualizarea pensiei în raport cu nivelul salariilor de baza ale magistraţilor în activitate.
În motivarea sesizãrii de neconstituţionalitate ce face obiectul prezentei decizii Curtea Suprema de Justiţie invoca, în legatura cu ambele texte legale criticate, încãlcarea prevederilor art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi. Deşi în actul de sesizare adresat Curţii Constituţionale nu se indica de Curtea Suprema de Justiţie care dintre cele doua alineate ale art. 16 este avut în vedere, din ansamblul procesului-verbal din 6 ianuarie 2000 al şedinţei Curţii Supreme de Justiţie în Secţii Unite rezulta în mod neîndoielnic faptul ca sesizarea de neconstituţionalitate are în vedere dispoziţiile alin. (1) al art. 16 din Constituţie, care prevãd: "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri."
1. Analizând critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, Curtea retine ca prin acest text de lege se introduce o modificare majorã a sistemului actual de pensii, între altele prin creşterea vârstei standard de pensionare, pentru bãrbaţi - la 65 de ani, iar pentru femei - la 60 de ani. Astfel cum se arata în expunerea de motive a Guvernului, care a însoţit proiectul de lege, aceasta dispoziţie este menita sa contribuie la reechilibrarea într-o anumitã mãsura a raportului dintre populaţia activa şi numãrul de pensionari, precum şi la alinierea varstelor standard de pensionare prevãzute de legislaţia romana cu cele prevãzute în alte tari. În acelaşi timp, aceasta mãsura este impusa şi de faptul ca, potrivit prognozei, în anul 2040 populaţia de peste 60 de ani va reprezenta circa 30% din populaţia tarii, fata de 15,6% cat reprezenta acest segment de populaţie în anul 1990 şi, totodatã, astfel cum se arata în continuare în punctul de vedere al Guvernului, îşi mai gãseşte justificarea şi în faptul ca din anul 1990 saptamana de lucru a fost redusã în instituţiile statului şi în alte unitãţi de stat de la 6 la 5 zile.
Luând act de aceste ratiuni avute în vedere de initiatorul proiectului de lege, Curtea observa totodatã ca mãsurile stabilite prin art. 41 alin. (2) au un caracter general şi se aplica tuturor categoriilor de persoane încadrate în munca, fãcând excepţie cei care lucreazã în condiţii speciale sau deosebite de munca şi care, din aceasta cauza, beneficiazã prin lege de reducerea vârstei standard de pensionare şi a stagiului de cotizare.
Examinarea prevederilor art. 41 alin. (2) şi a conţinutului anexei nr. 3, la care textul legal trimite, scoate în evidenta ca trecerea la aplicarea noilor condiţii de varsta şi de cotizare pentru pensionare se va face treptat, pentru toţi asiguraţii, într-o perioada de 13 ani, tocmai spre a se atenua unele dintre consecinţele schimbãrii produse. De asemenea, potrivit art. 49 din lege, este posibila şi pensionarea anticipata, fie cu diminuarea cuantumului pensiei, cu procente reduse, fie chiar fãrã nici o reducere a acestuia.
În aceste condiţii, Curtea Constituţionalã constata ca nu poate fi primitã critica formulatã în sesizarea de neconstituţionalitate a Curţii Supreme de Justiţie, în sensul ca textul art. 41 alin. (2) din lege introduce o discriminare "deoarece se creeazã [...] o situaţie mai grea pentru unii asiguraţi care ar avea dreptul sa primeascã pensie la o data mult mai îndepãrtatã decât alţi asiguraţi". În logica sesizãrii de neconstituţionalitate discriminarea ar consta în faptul ca asiguraţii care vor ieşi la pensie sub imperiul noii legi ar fi dezavantajati fata de cei pensionaţi anterior, prin faptul ca lor li se stabileşte o varsta mai ridicatã şi o perioada mai mare de cotizare pentru a putea fi pensionaţi. Aceasta critica nu poate fi însã însuşitã de Curtea Constituţionalã, întrucât argumentarea pe care se bazeazã nu tine seama de dreptul autoritãţii legiuitoare de a elabora politica legislativã în domeniul pensiilor în concordanta cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. A adopta punctul de vedere neimpartasit de Curtea Constituţionalã ar insemna ca, o data elaborat un sistem de pensii, bazat pe anumite condiţii de varsta şi de cotizare, acesta nu ar mai putea fi niciodatã schimbat. Într-o astfel de conceptie se poate ajunge la negarea evoluţiei în reglementarea juridicã a oricãrui domeniu de activitate, ceea ce nu se poate admite.
În aceasta ordine de idei, Curtea Constituţionalã retine ca respectarea egalitãţii în drepturi, precum şi a obligaţiei de nediscriminare, stabilite prin prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede fata de cei cãrora li se aplica în decursul perioadei în care reglementãrile sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementãrile legale anterioare. Reglementãrile juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate.
De altfel, asa cum rezulta din expunerea de motive la proiectul Legii privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, noua reglementare este fundamentatã pe necesitatea adecvarii sistemului de pensii la condiţiile existente în prezent în societate, pe cerinta modernizãrii legislaţiei în domeniu şi a punerii sale de acord cu legislaţia majoritãţii ţãrilor europene.
De aceea, Curtea retine ca modificarea condiţiilor de varsta şi a duratei de cotizare pentru cei care vor beneficia de pensie în viitor este justificatã, fiind bazatã pe considerente obiective şi rationale, astfel ca urmeazã sa constate ca art. 41 alin. (2) din lege este constituţional în raport cu criticile cuprinse în sesizarea de neconstituţionalitate formulatã de Curtea Suprema de Justiţie.
2. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, dispoziţii referitoare la abrogarea <>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, prin sesizarea Curţii Supreme de Justiţie se invoca încãlcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sub doua aspecte.
2.a) Cel dintâi aspect se referã la faptul ca, prin abrogarea prevederilor <>art. 103 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, text legal prin care în anul 1997 a fost instituitã pensia de serviciu pentru magistraţi, se creeazã "o discriminare în defavoarea magistraţilor care vor fi pensionaţi dupã intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, în raport cu cei pensionaţi pana la aceasta data, ceea ce este inadmisibil fata de dispoziţiile art. 16 din Constituţia României".
Curtea Constituţionalã, examinând aceasta sustinere, observa, din modul în care este formulatã critica de neconstituţionalitate, ca dispoziţia legalã vizata este consideratã discriminatorie în raport cu efectele produse în trecut de norma juridicã pe care o abroga, apreciindu-se, asadar, ca principiul egalitãţii şi al nediscriminarii, stabilit prin art. 16 alin. (1) din Constituţie, ar putea sa fie aplicabil cu privire la situaţii ce diferã ca urmare a succesiunii în timp a legilor prin care aceste situaţii au fost reglementate. Dimpotriva însã, Curtea Constituţionalã retine ca şi în aceasta privinta sunt aplicabile considerentele avute în vedere anterior cu referire la constatarea constituţionalitãţii art. 42 alin. (1) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale.
De aceea, în privinta dispoziţiilor art. 198 din aceeaşi lege prin care a fost abrogat <>art. 103 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, nu poate fi primit cel dintâi aspect al criticii de neconstituţionalitate, referitor la introducerea unui tratament juridic diferit, discriminatoriu, pentru magistraţii care vor fi pensionaţi dupã intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, în raport cu magistraţii pensionaţi anterior prin aplicarea regimului de pensionare prevãzut la <>art. 103 din Legea nr. 92/1992 , republicatã.
2.b) Cel de-al doilea aspect pentru care în sesizarea Curţii Supreme de Justiţie este criticat textul art. 198, prin care se abroga <>art. 103 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, îl constituie nesocotirea faptului ca în România, ca şi în statele europene cu un anumit grad de dezvoltare, "dreptul la pensie de serviciu îl au toate forţele de apãrare a ordinii publice - armata, poliţia şi serviciile speciale". În acest sens, se arata ca justificarea acordãrii şi menţinerii pensiei de serviciu, în cazul magistraţilor, rezida în statutul special al acestora, care le interzice exercitarea unor activitãţi producãtoare de venituri, cu excepţia funcţiilor didactice din învãţãmântul superior, precum şi în gradul ridicat de risc pe care îl presupune exercitarea funcţiei de magistrat, caracteristica de altfel comuna, astfel cum se arata în sesizare, pentru întregul personal al forţelor de apãrare a ordinii publice, a ordinii de drept.
Din aceasta argumentare rezulta ideea inegalitatii de tratament între magistraţi şi cadrele militare. Astfel, în timp ce prin abrogarea art. 103 din Legea pentru organizarea judecãtoreascã se suprima magistraţilor dreptul de a li se stabili, în condiţiile legii, pensie de serviciu, militarii vor continua sa beneficieze de pensia de serviciu pentru activitatea depusa, prevãzutã la <>cap. II al Decretului nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, act normativ care nu este prevãzut în cuprinsul art. 198 din noua lege a pensiilor între dispoziţiile normative ce se abroga la data intrãrii în vigoare a legii.
<>Decretul nr. 214/1977 este aplicabil nu numai cadrelor din armata, ci şi celor din sistemul Ministerului de Interne, Serviciului Roman de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Paza, Direcţiei Generale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei etc.
Examinând cel de-al doilea aspect al criticii de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constata ca aceasta este intemeiata.
Astfel pensia de serviciu pentru magistraţi, introdusã în anul 1997 prin efectul modificãrii şi completãrii <>Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, la fel ca şi pensia de serviciu pentru militari, prevãzutã de <>Decretul nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, cu modificãrile ulterioare, au fost instituite în vederea stimulãrii stabilitatii în serviciu şi a formãrii unei cariere în magistratura sau, dupã caz, în rândul cadrelor militare permanente. Conform reglementãrilor menţionate, pensia de serviciu se acorda la împlinirea vârstei de pensionare numai magistraţilor, respectiv militarilor care, în privinta totalului vechimii lor în munca, îndeplinesc condiţia de a fi lucrat un anumit numãr de ani numai în magistratura sau, dupã caz, ca militar. Caracterul stimulativ al pensiei de serviciu consta, atât în cazul magistraţilor, cat şi în cel al militarilor, în modul de determinare a cuantumului pensiei în raport cu salariul, respectiv cu solda avutã la data iesirii la pensie. În plus, în ceea ce priveşte acordarea pensiei de serviciu pentru militari, se aplica un spor de 10% pana la 20% pentru militarii care beneficiazã în considerarea vechimii şi a activitãţii meritorii de ordinul "Meritul Militar", conform prevederilor <>art. 11 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.
Constatând ca aceste elemente care diferentiaza regimul de pensionare al militarilor şi al magistraţilor de regimul general al pensiilor asigura un tratament juridic specific celor doua categorii de asiguraţi, Curtea Constituţionalã retine ca instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare şi pentru magistraţi nu reprezintã un privilegiu, ci este justificatã în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţialã a inconvenientelor ce rezulta din rigoarea statutelor speciale cãrora trebuie sa li se supunã militarii şi magistraţii.
Astfel, aceste statute speciale stabilite de Parlament prin legi sunt mult mai severe, mai restrictive, impunând militarilor şi magistraţilor obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au. Într-adevãr acestora le sunt interzise activitãţi ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care sa le asigure posibilitatea efectivã de a-şi crea o situaţie materialã de natura sa le ofere dupã pensionare menţinerea unui nivel de viata cat mai apropiat de cel avut în timpul activitãţii. Sub acest aspect <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare prevede pentru ofiţerii, maistrii militari şi subofiterii în activitate obligaţia de a nu efectua activitãţi care contravin demnitãţii, prestigiului şi normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare; iar alin. (2) al aceluiaşi articol instituie pentru categoriile menţionate de militari interdicţia de a îndeplini alte funcţii decât cele în care sunt încadraţi, cu excepţia cumulului prevãzut de lege, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apãrãrii naţionale, precum şi interdicţia de a fi asociat unic ori de a participa direct la administrarea sau conducerea unor organizaţii ori societãţi comerciale, cu excepţia numirii în consiliile de administraţie ale regiilor autonome şi societãţilor comerciale din subordinea Ministerului Apãrãrii Naţionale, din cadrul industriei de apãrare sau în legatura cu aceasta. În cazul magistraţilor, Constituţia însãşi, prin art. 124 alin. (2) şi prin art. 131 alin. (2), prevede, ca o garanţie a imparţialitãţii magistraţilor, ca funcţia de judecãtor şi, respectiv, aceea de procuror "[...] este incompatibilã cu orice alta funcţie publica sau privatã, cu excepţia funcţiilor didactice din învãţãmântul superior". În acelaşi timp <>art. 112 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, prevede ca magistraţilor le este interzisã exercitarea, direct sau prin persoane interpuse, a activitãţilor de comerţ, participarea la conducerea unor societãţi comerciale sau civile, precum şi participarea la administrarea unor asemenea societãţi.
Un alt element comun care justifica în mod obiectiv şi rezonabil un tratament juridic asemãnãtor al magistraţilor şi al cadrelor militare, inclusiv în ceea ce priveşte regimul de pensionare, îl reprezintã riscul pe care îl implica exercitarea profesiilor respective, ambele având un rol esenţial în apãrarea drepturilor omului, a ordinii publice, a valorilor statului de drept. În considerarea riscurilor la care se expun în exercitarea atribuţiilor lor militarii şi magistraţii, Parlamentul a stabilit pentru militari dreptul de a purta uniforma şi dreptul de a folosi, în condiţiile legii, arme, iar, în mod corespunzãtor, în cazul magistraţilor, <>art. 91 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, prevede dreptul acestora şi al familiilor lor de a fi protejati în situaţiile în care viata, integritatea corporalã sau avutul acestora este supus unor ameninţãri. De asemenea, art. 129 din Constituţie prevede ca "Instanţele judecãtoreşti dispun de poliţia pusã în serviciul lor", iar în aplicarea acestor dispoziţii constituţionale <>art. 143 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, stabileşte obligaţia Ministerului de Interne în acest sens. În sfârşit, art. 239 din Codul penal, reglementand infracţiunea de ultraj, prevede în alineatul final agravarea pedepsei în cazul în care infracţiunea este "[...] sãvârşitã impotriva unui magistrat, poliţist sau jandarm, ori alt militar".
Curtea Constituţionalã constata, pe de alta parte, ca reglementarea în vigoare a pensiei de serviciu pentru militari, ca şi cea a pensiei de serviciu pentru magistraţi, cu diferenţele pe care aceasta pensie le prezintã fata de pensia comuna de asigurãri sociale, nu constituie o încãlcare a principiului egalitãţii cetãţenilor în fata legii, principiu prevãzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Aceasta constatare se bazeazã pe specificul comun al activitãţii militarilor şi magistraţilor, care, astfel cum a rezultat din analiza anterioarã a dispoziţiilor constituţionale şi legale aplicabile, impune celor doua categorii profesionale obligaţii şi interdicţii severe, precum şi riscuri sporite, ceea ce justifica în mod obiectiv şi rezonabil o diferentiere a regimului juridic de pensionare fata de regimul stabilit pentru alţi asiguraţi care nu sunt supuşi aceloraşi exigente, restrictii şi riscuri.
În aceasta ordine de idei Curtea Constituţionalã, dând curs dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Constituţie, referitoare la raportul dintre reglementãrile interne şi cele internaţionale, constata ca principiul egalitãţii în drepturi îşi gãseşte expresia în numeroase acte internaţionale la care România este parte, printre care unul dintre cele mai recente este Carta socialã europeanã revizuitã, adoptatã la Strasbourg la 3 mai 1996 şi ratificatã de România prin <>Legea nr. 74 din 3 mai 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999. Astfel aceasta carta, care prin art. 12 al partii a II-a reglementeazã între altele "Dreptul la securitate socialã", prevede, de asemenea, la art. E al partii a V-a, denumit "Nediscriminarea", ca "Respectarea drepturilor recunoscute în prezenta carta trebuie asigurata fãrã deosebire de rasa, sex, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau socialã, sãnãtate, apartenenţa la o minoritate nationala, naştere sau orice alta situaţie". În vederea interpretãrii acestui text anexa (intitulata "Câmpul de aplicare a Cartei sociale europene revizuite în privinta persoanelor protejate"), care face parte integrantã din carta, dispune cu aceeaşi forta juridicã în sensul ca "O diferenţa de tratament pe un motiv obiectiv şi rezonabil nu este consideratã ca discriminatorie".
De asemenea, jurisprudenta Curţii Constituţionale, referitoare la aplicarea principiului egalitãţii în fata legii şi al nediscriminarii, a stabilit constant, în deplin acord cu jurisprudenta în materie, şi ea constanta, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, ca principiul egalitãţii nu este sinonim cu uniformitatea şi ca pentru situaţii diferite poate exista un tratament juridic diferit, recunoscandu-se dreptul la diferenţa. În acest sens sunt, de exemplu: Decizia nr. 70 din 15 decembrie 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993; Decizia nr. 74 din 13 iulie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 22 iulie 1994; Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997.
În acelaşi timp Curtea Constituţionalã constata ca, fata de asemanarile subliniate anterior între situaţia cadrelor militare şi cea a magistraţilor, avându-se în vedere şi caracteristicile comune ale statutelor aplicabile acestor categorii profesionale, care au determinat în mod obiectiv reglementarea prin lege, în mod aproape identic, a pensiei de serviciu, nu se poate identifica o ratiune suficienta care sa justifice aplicarea unui tratament diferit magistraţilor fata de cadrele militare permanente, astfel cum s-a procedat prin art. 198 din noua lege a pensiilor, care abroga reglementarea privind pensia de serviciu a magistraţilor. Asa fiind, se impune concluzia ca este nejustificatã abrogarea prin art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale a dispoziţiilor <>art. 103 din Legea nr. 92/1992 , republicatã.
Într-adevãr, diferenţa de regim juridic ce se creeazã între pensia magistraţilor şi pensia militarilor constituie, în condiţiile înfãţişate prin considerentele anterioare, o încãlcare de cãtre legiuitor a egalitãţii de tratament juridic, ceea ce, în absenta unei determinãri obiective, este contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, în înţelesul conferit acestui text constituţional prin dispoziţiile actelor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte. Între acestea figureazã şi prevederile referitoare la nediscriminare ale art. E din partea a V-a a Cartei sociale europene revizuite, al cãror cuprins, conturat prin dispoziţiile corespunzãtoare ale anexei, cuprinde şi dispoziţia conform cãreia "O diferenţa de tratament pe un motiv obiectiv şi rezonabil nu este consideratã ca discriminatorie". Din aceste dispoziţii, care sunt obligatorii pentru statul roman, fãcând parte din dreptul intern, conform art. 11 din Constituţie, ca urmare a ratificãrii Cartei rezulta ca este discriminatorie diferenţa de tratament juridic ce nu se întemeiazã pe un motiv obiectiv şi rezonabil.
În acelaşi sens este de altfel şi jurisprudenta îndelungatã a Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminarii din Convenţia privind apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ca reprezintã o încãlcare a acestor prevederi orice diferenţa de tratament sãvârşitã de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, fãrã o justificare obiectivã şi rezonabila (de exemplu, prin hotãrârea pronunţatã în cazul "Marks contra Belgiei", 1979).
De asemenea, Curtea Constituţionalã, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a stabilit ca "un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice raţional, în respectul principiului egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice". De asemenea, prin Decizia nr. 135 din 5 noiembrie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Curtea Constituţionalã a reţinut ca "principiul egalitãţii în fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmãrit, nu sunt diferite".
Constatând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, prin care se abroga <>art. 103 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã observa totodatã ca aceasta abrogare a reglementãrii legale referitoare la pensia de serviciu pentru magistraţi este contrarã exigenţelor actuale pe care importante documente internaţionale le exprima în mod direct cu privire la drepturile magistraţilor, în considerarea importantei rolului acestora în apãrarea statului de drept.
Astfel, "Principiile fundamentale privind independenta magistraturii", adoptate de cel de-al VII-lea Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincventilor (Milano, 26 august - 6 septembrie 1985) şi confirmate de Adunarea Generalã a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin rezoluţiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr. 40/146 din 13 decembrie 1985, prevãd în mod expres prin art. 11 ca "durata mandatului judecãtorilor, independenta acestora, siguranta lor, remuneraţia corespunzãtoare, condiţiile de munca, pensiile şi varsta de pensionare sunt în mod adecvat garantate prin lege".
În mod asemãnãtor, "Recomandarea nr. R (94) 12 cu privire la independenta, eficacitatea şi rolul judecãtorilor", adoptatã la 13 octombrie 1994 de Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei, subliniind importanta independentei judecãtorilor în scopul intaririi preeminentei dreptului în statele democratice şi în considerarea art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi a "Principiilor fundamentale [ale Organizaţiei Naţiunilor Unite] privind independenta magistraturii", anterior menţionate, a stabilit, printre alte importante mãsuri pe care statele membre urmeazã sa le adopte, şi pe aceea "de a veghea ca statutul şi remuneraţia judecãtorilor sa fie pe mãsura demnitãţii profesiei lor şi a responsabilitãţilor pe care şi le asuma".
De asemenea, art. 6.4 din "Carta europeanã privind statutul judecãtorilor", adoptatã în anul 1998, prevede ca "În mod special, statutul garanteazã judecãtorului sau judecatoarei care a împlinit varsta legalã pentru încetarea funcţiei, dupã ce a exercitat-o ca profesie o perioada determinata, plata unei pensii al carei nivel trebuie sa fie cat mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţionalã".
Din examinarea documentelor internaţionale menţionate, Curtea Constituţionalã retine preocuparea organismelor care le-au adoptat de a se promova independenta şi imparţialitatea judecãtorilor, ţinând seama ca judecãtorii se pronunţa asupra vieţii, libertãţilor, drepturilor, îndatoririlor şi bunurilor cetãţenilor. În acest context, o importanta deosebita o au mãsurile preconizate pentru asigurarea unui statut, a unei remuneraţii şi a pensiei adecvate pentru magistraţi, precum şi a garantarii prin lege a acestora. De asemenea, Curtea Constituţionalã constata ca în toate aceste documente principiile şi mãsurile stabilite cu privire la statutul şi drepturile magistraţilor sunt puse în relatie directa cu prevederile art. 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul fundamental al oricãrei persoane de a fi judecata de un tribunal competent, independent şi impartial, stabilit prin lege.
În aceste condiţii, Curtea Constituţionalã constata ca, deşi unele dintre documentele internaţionale menţionate au valoare de recomandare prin prevederile pe care le conţin şi prin finalitãţile pe care le urmãresc, fiecare dintre acestea vizeazã direct texte cuprinse în pacte şi în tratate la care România este parte şi, prin urmare, se înscriu în spiritul prevederilor art. 11 şi 20 din Constituţie.
Totodatã, Curtea Constituţionalã retine ca ratiunile pe care se întemeiazã prevederile din actele internaţionale avute în vedere în considerentele anterioare ale acestei decizii se afla în convergenta cu dispoziţiile art. 123 alin. (2) din Constituţie, conform cãrora "Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii". Într-adevãr, aceste dispoziţii constituţionale nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzãtoare de asigurare realã a independentei judecãtorilor, fãrã de care nu se poate concepe existenta statului de drept, prevãzutã prin art. 1 alin. (3) din Constituţie. Asa fiind, abrogarea <>art. 103 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, contravine şi principiului stabilit prin art. 123 alin. (2) din Constituţie.
În sfârşit, Curtea Constituţionalã constata ca argumentele care conduc la admiterea sesizãrii de neconstituţionalitate formulate de Curtea Suprema de Justiţie se regãsesc şi în poziţia Guvernului care, în calitatea sa de initiator al proiectului noii legi a pensiilor, nu a realizat nici o deosebire de tratament juridic între pensia de serviciu a magistraţilor şi aceea a cadrelor militare, mentinand ambele categorii. De asemenea, Guvernul, prin reprezentantul sau, ministrul muncii şi protecţiei sociale, în cadrul dezbaterilor parlamentare asupra proiectului legii, a combatut propunerea facuta de unii parlamentari de a se abroga dispoziţiile legale care reglementeazã pensia de serviciu pentru magistraţi, atât prin argumente de drept comparat, cat şi prin invocarea asemanarilor cu pensia de serviciu a militarilor, astfel cum rezulta din stenograma şedinţei Senatului din 30 octombrie 1999. De altfel, Senatul a adoptat art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale în redactarea cuprinsã în proiectul înaintat de Guvern, asadar fãrã abrogarea <>art. 103 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, ceea ce a determinat consecinta aplicãrii dispoziţiilor art. 76 din Constituţie, referitoare la desfãşurarea procedurii de mediere între cele doua Camere ale Parlamentului.
De asemenea, în punctul de vedere comunicat Curţii Constituţionale cu ocazia soluţionãrii de cãtre aceasta a sesizãrii de neconstituţionalitate formulate de Curtea Suprema de Justiţie, Guvernul a considerat ca sesizarea este intemeiata, concluzionand în sensul ca "prevederile art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, care privesc abrogarea <>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sunt neconstituţionale [...]".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 11, al art. 16 alin. (1), al art. 20 alin. (2), al art. 123 alin. (2), al art. 144 lit. a) şi al art. 145 alin. (1) din Constituţie, precum şi al art. 2 alin. (3), al <>art. 17 şi urmãtoarele din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Constata ca dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale sunt constituţionale.
2. Constata ca dispoziţiile art. 198 din aceeaşi lege, prin care a fost abrogat <>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, sunt neconstituţionale.
Decizia se comunica Preşedintelui României, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului, în scopul deschiderii procedurii prevãzute de art. 145 alin. (1) din Constituţie, precum şi Curţii Supreme de Justiţie, şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Definitiva şi obligatorie.
Deliberarea a avut loc la data de 2 februarie 2000 şi la ea au participat: Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Romul Petru Vonica, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
